ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6354/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin sentința civilă nr. 1712 din 19 noiembrie 2010, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea în

revendicare formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu pârâta SC I.C.

SA; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată; a

respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului pentru acordarea cheltuielilor

de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Acțiunea în

revendicare imobiliară întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ. a

fost formualtă de reclamantul M.N., în contradictoriu cu pârâta SC I.C. SA,

posesoarea actuală a imobilului revendicat.

Potrivit contractului

de vânzare-cumpărare din 07 august 1946, depus de către reclamant în dovedirea

dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, s-a vândut de către I.S.

către cumpărătorii P.S., L.B., C.A. și I.N., care au cumpărat în indiviziune și

în părți egale, potrivit mențiunilor din contract, cota parte indiviză de teren

în suprafață de 11,175 m.p. din terenul în suprafață totală de 327 m.p. din

proprietatea situată în București, și construcțiile încăperilor denumite nr. 7

și 8, împreună cu un vestiar și una cameră WC în suprafață de 75 m.p., situate

la etajul 2 al imobilului.

Potrivit adeverinței

de punere în posesie de la dosar, cei 4 cumpărători, în indiviziune și în părți

egale, au intrat în posesia imobilului ce a fost dobândit prin contractul de

vânzare-cumpărare.

Potrivit

certificatului de moștenitor din 1999, eliberat de către BNP C.V.A.D.,

calitatea de moștenitor a defunctului A.G.C. o are legatarul universal M.N.,

iar potrivit certificatului de moștenitor din 07 februarie 1996, calitatea de

moștenitor a defunctului A.C. o are moștenitorul A.G.C.

În raport de probele

administrate în cauză, Tribunalul a reținut că este dovedită calitatea de

moștenitor a reclamantului doar pentru unul din cei 4 dobânditori ai

imobilului, iar cererea în revendicare imobiliară este formulată doar de către

reclamantul M.N.

Tribunalul nu a fost

învestit spre soluționare cu o cerere privind constatarea refuzului unității

deținătoare de soluționare a notificării formulată în temeiul Legii nr.

10/2001, în raport de decizia de recurs în interesul legii nr. 20/2008,

pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ci este învestit cu o

acțiune în revendicare imobiliară formulată doar de către moștenitorul unuia

din coproprietarii imobilului și, prin urmare, nu s-a putut reține incidența în

cauză a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 privind dreptul de acrescământ

în favoarea unuia dintre moștenitorii notificatori.

În concluzie,

excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantului a fost

întemeiată, iar acțiunea în revendicare imobiliară a fost respinsă ca atare,

bunul fiind aflat în coproprietate în privința mai multor coproprietari, și

astfel a trecut și în proprietatea statului, iar atât timp cât durează starea

de indiviziune, dreptul fiecăruia nefiind calificat în raport de bun în

materialitatea sa este limitat doar la o cotă parte ideală, abstractă care se

va determina în concret cu ocazia partajului.

Întrucât reclamantul

nu are un drept exclusiv asupra vreunei parți materiale din bun sau asupra

întregului bun în materialitatea sa, dreptul nefiind individualizat decât sub

forma unei cote ideale, abstracte, acesta nu putea promova acțiune în

revendicare împotriva celui care deține bunul fără drept, cum a invocat

reclamantul.

Oricum, nu s-a

considerat că acesta și-a intervertit posesia într-o posesie exclusivă deci că

a stăpânit integral bunul în mod distinct având în vedere că imobilul a trecut

în proprietatea statului de la toți coproprietarii, iar după trecerea

imobilului în proprietatea statului nu au fost săvârșite fapte de stăpânire

materială.

Așadar, acțiunea în

revendicarea nu a putut fi formulată decât cu respectarea principiului

unanimității, deoarece reclamantul nu a avut decât un drept limitat din dreptul

de proprietate, iar prin admiterea acțiunii în revendicare nu are ca scop o

simplă recunoaștere a dreptului de proprietate asupra cotei parte ideale,

nedeterminate în materialitatea sa, ci recunoaștere a dreptului de proprietate

în ansamblul lui.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 606 din 08 iunie 2011,

a admis apelul declarat de apelantul-reclamant M.N., împotriva sentinței civile

nr. 1712 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC I.C. SA și, pe cale de

consecință, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de fond.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin întâmpinarea

formulată de intimata SC I.C. SA, în fața instanței de fond s-au invocat

excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată, lipsei de interes,

lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive.

Prin încheierea din

28 ianuarie 2010, instanța a respins excepția lipsei de interes și excepția

inadmisibilității acțiunii, în motivarea încheierii fiind făcute trimiteri la

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008 și la existența

notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut că

doar printr-o analiză de fond se poate stabili în ce măsură Legea nr. 10/2001 reprezintă

o cale ce conduce la o reparație efectivă, dacă părțile au un bun în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și se pot valorifica criteriile de preferabilitate invocate de părți.

Cu toate acestea, în motivarea

hotărârii pronunțate, Tribunalul a înlăturat incidența în cauză a dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 10/2001, susținând că instanța a fost învestită cu o acțiune

în revendicare imobiliară, iar reclamantul nu are un drept exclusiv asupra unei

părți materiale din bun sau asupra întregului bun în materialitatea sa.

Prin precizările formulate

la 24 aprilie 2008, reclamantul susține că se apără la excepțiile formulate de pârâtă,

arătând că prevederile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 C. civ., nu se exclud reciproc

și că prevederile legislației în materie dau vocație titularului dreptului de proprietate

de a recurge la toate mijloacele legale administrative sau judiciare pentru a obține

recunoașterea calității sale într-o manieră pe care o consideră adecvată finalității

urmărite.

Curtea a constatat că

prin dispozițiile mai sus enunțate, instanța de fond nu a stabilit clar și corect

cadrul procesual și natura acțiunii cu care a fost învestită.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, hotărârea este, de asemenea,

contradictorie, având în vedere că în dispozitiv se consemnează că acțiunea este

introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în considerente, s-a

arătat că în realitate, reclamantul nu are o calitate procesuală activă integrală,

dat fiind faptul că dreptul său este un drept indiviz.

În raport de aceste considerente,

în baza art. 297 C. proc. civ., Curtea a constatat că în mod greșit Tribunalul nu

a intrat în cercetarea fondului, hotărârea pronunțată reținând în mod greșit excepția

lipsei calității procesuale active, deși reclamantul a făcut dovada calității de

moștenitor a defunctului A.G.C., care, la rândul său, îl moștenește pe defunctul

A.C., coproprietar în indiviziune în părți egale, alături de cumpărătorii P.S.,

L.B. și I.N. al imobilului situat în București, format din teren în suprafață de

11,175 m.p. și construcție, respectiv apartamentele nr. 7 și 8 situate la etajul

2, și nr. 7 și 8 situate la etajul 3.

Împotriva deciziei mai

sus menționată a declarat recurs pârâta SC I.C. SA, criticând-o ca netemeinică și

nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deoarece:

- Hotărârea pronunțată

a reținut în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active, deși reclamantul

a făcut dovada calității de moștenitor al defunctului A.G.C.

- Mai mult, instanța de

apel a reținut că instanța de fond nu a stabilit corect cadrul procesual.

- Hotărârea instanței

de fond este contradictorie.

Recursul nu este fondat,

pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 29 decembrie 2008 sub

nr. 5840/2008, reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâta SC I.C. SA, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei

să-i lase în deplină proprietate apartamentele nr. 7 și 8 situate la etajele 2 și

apartamentele nr. 7 și 8 situate la etajul 3, toate din imobilul situat în București.

Acțiunea în revendicare

imobiliară este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Apartamentele mai sus

menționate au fost dobândite de autorul reclamantului, respectiv A.C., conform titlului

de proprietate din 07 august 1946 și a titlului de proprietate din 03 februarie

1947, imobilele au fost preluate de Statul Român conform Decretului nr. 92/1950.

Prin încheierea din 28

ianuarie 2010 s-a reținut excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității

acțiunii, în motivarea încheierii fiind făcute trimiteri la decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 32/2008 și la existența notificării formulate de reclamantul

M.N. în temeiul Legii nr. 10/2001.

Instanța fondului a reținut

că doar printr-o analiză de fond se poate stabili în ce măsură Legea nr. 10/2001,

reprezintă o cale ce conduce la o reparație efectivă, dacă părțile au un bun în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și se pot valorifica criteriile de preferabilitate invocate de părți.

Cu toate acestea, în motivarea

hotărârii pronunțate, instanța fondului a înlăturat incidența în cauză a dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 10/2001, susținând că instanța a fost învestită cu o acțiune

în revendicare imobiliară, iar reclamantul nu are un drept exclusiv asupra unei

părți materiale din bun sau asupra întregului bun în materialitatea sa.

Prin precizările făcute

la 24 aprilie 2008, reclamantul a susținut că se apără la excepțiile formulate de

pârâta SC I.C. SA, arătând că dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 C.

civ., nu se exclud reciproc.

Instanța apelului, în

mod judicios a constatat că dispozițiile menționate mai sus, enunțate de instanța

fondului, nu a stabilit clar și corect cadrul procesual și natura acțiunii cu care

a fost învestită.

De asemenea, în ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, hotărârea este contradictorie,

având în vedere că în dispozitivul sentinței s-a consemnat că acțiunea a fost introdusă

de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în considerente, se precizează

că în realitate reclamantul nu are o calitate procesuală activă integrală, dat fiind

faptul că dreptul său este un drept indiviz.

Prin urmare, instanța

apelului în mod corect a reținut că instanța fondului (tribunalul) nu a intrat în

cercetarea acestuia, hotărârea pronunțată reținând în mod greșit excepția lipsei

calității procesuale active, deși reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor

al defunctului A.C. – coproprietar în indiviziune în părți egale, cu privire la

imobilele aflate în litigiu.

Așadar, față de cele reținute

se va respinge ca nefondat apelul declarat de SC I.C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC I.C. SA

împotriva deciziei civile

nr. 606 A din 08 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.