ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6354/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1712 din 19 noiembrie 2010, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu pârâta SC I.C. SA; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului pentru acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ. a fost formualtă de reclamantul M.N., în contradictoriu cu pârâta SC I.C.

SA, posesoarea actuală a imobilului revendicat. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 07 august 1946, depus de către reclamant în dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, s-a vândut de către I.S. către cumpărătorii P.S., L.B., C.A. și I.N., care au cumpărat în indiviziune și în părți egale, potrivit mențiunilor din contract, cota parte indiviză de teren în suprafață de 11,175 m.p. din terenul în suprafață totală de 327 m.p. din proprietatea situată în București, și construcțiile încăperilor denumite nr. 7 și 8, împreună cu un vestiar și una cameră WC în suprafață de 75 m.p., situate la etajul 2 al imobilului. Potrivit adeverinței de punere în posesie de la dosar, cei 4 cumpărători, în indiviziune și în părți egale, au intrat în posesia imobilului ce a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare.

Potrivit certificatului de moștenitor din 1999, eliberat de către BNP C.V.A.D., calitatea de moștenitor a defunctului A.G.C. o are legatarul universal M.N., iar potrivit certificatului de moștenitor din 07 februarie 1996, calitatea de moștenitor a defunctului A.C. o are moștenitorul A.G.C. În raport de probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut că este dovedită calitatea de moștenitor a reclamantului doar pentru unul din cei 4 dobânditori ai imobilului, iar cererea în revendicare imobiliară este formulată doar de către reclamantul M.N.

Tribunalul nu a fost învestit spre soluționare cu o cerere privind constatarea refuzului unității deținătoare de soluționare a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în raport de decizia de recurs în interesul legii nr. 20/2008, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ci este învestit cu o acțiune în revendicare imobiliară formulată doar de către moștenitorul unuia din coproprietarii imobilului și, prin urmare, nu s-a putut reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 privind dreptul de acrescământ în favoarea unuia dintre moștenitorii notificatori.

În concluzie, excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantului a fost întemeiată, iar acțiunea în revendicare imobiliară a fost respinsă ca atare, bunul fiind aflat în coproprietate în privința mai multor coproprietari, și astfel a trecut și în proprietatea statului, iar atât timp cât durează starea de indiviziune, dreptul fiecăruia nefiind calificat în raport de bun în materialitatea sa este limitat doar la o cotă parte ideală, abstractă care se va determina în concret cu ocazia partajului. Întrucât reclamantul nu are un drept exclusiv asupra vreunei parți materiale din bun sau asupra întregului bun în materialitatea sa, dreptul nefiind individualizat decât sub forma unei cote ideale, abstracte, acesta nu putea promova acțiune în revendicare împotriva celui care deține bunul fără drept, cum a invocat reclamantul.

Oricum, nu s-a considerat că acesta și-a intervertit posesia într-o posesie exclusivă deci că a stăpânit integral bunul în mod distinct având în vedere că imobilul a trecut în proprietatea statului de la toți coproprietarii, iar după trecerea imobilului în proprietatea statului nu au fost săvârșite fapte de stăpânire materială. Așadar, acțiunea în revendicarea nu a putut fi formulată decât cu respectarea principiului unanimității, deoarece reclamantul nu a avut decât un drept limitat din dreptul de proprietate, iar prin admiterea acțiunii în revendicare nu are ca scop o simplă recunoaștere a dreptului de proprietate asupra cotei parte ideale, nedeterminate în materialitatea sa, ci recunoaștere a dreptului de proprietate în ansamblul lui.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 606 din 08 iunie 2011, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant M.N., împotriva sentinței civile nr. 1712 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC I.C. SA și, pe cale de consecință, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin întâmpinarea formulată de intimata SC I.C. SA, în fața instanței de fond s-au invocat excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată, lipsei de interes, lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2010, instanța a respins excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii, în motivarea încheierii fiind făcute trimiteri la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008 și la existența notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001. Tribunalul a reținut că doar printr-o analiză de fond se poate stabili în ce măsură Legea nr. 10/2001 reprezintă o cale ce conduce la o reparație efectivă, dacă părțile au un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se pot valorifica criteriile de preferabilitate invocate de părți.

Cu toate acestea, în motivarea hotărârii pronunțate, Tribunalul a înlăturat incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, susținând că instanța a fost învestită cu o acțiune în revendicare imobiliară, iar reclamantul nu are un drept exclusiv asupra unei părți materiale din bun sau asupra întregului bun în materialitatea sa. Prin precizările formulate la 24 aprilie 2008, reclamantul susține că se apără la excepțiile formulate de pârâtă, arătând că prevederile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 C. civ., nu se exclud reciproc și că prevederile legislației în materie dau vocație titularului dreptului de proprietate de a recurge la toate mijloacele legale administrative sau judiciare pentru a obține recunoașterea calității sale într-o manieră pe care o consideră adecvată finalității urmărite.

Curtea a constatat că prin dispozițiile mai sus enunțate, instanța de fond nu a stabilit clar și corect cadrul procesual și natura acțiunii cu care a fost învestită. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, hotărârea este, de asemenea, contradictorie, având în vedere că în dispozitiv se consemnează că acțiunea este introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în considerente, s-a arătat că în realitate, reclamantul nu are o calitate procesuală activă integrală, dat fiind faptul că dreptul său este un drept indiviz. În raport de aceste considerente, în baza art. 297 C. proc.

civ., Curtea a constatat că în mod greșit Tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului, hotărârea pronunțată reținând în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active, deși reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor a defunctului A.G.C., care, la rândul său, îl moștenește pe defunctul A.C., coproprietar în indiviziune în părți egale, alături de cumpărătorii P.S., L.B. și I.N. al imobilului situat în București, format din teren în suprafață de 11,175 m.p. și construcție, respectiv apartamentele nr. 7 și 8 situate la etajul 2, și nr. 7 și 8 situate la etajul 3. Împotriva deciziei mai sus menționată a declarat recurs pârâta SC I.C. SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., deoarece: - Hotărârea pronunțată a reținut în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active, deși reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al defunctului A.G.C. - Mai mult, instanța de apel a reținut că instanța de fond nu a stabilit corect cadrul procesual. - Hotărârea instanței de fond este contradictorie. Recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 29 decembrie 2008 sub nr. 5840/2008, reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâta SC I.C. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate apartamentele nr. 7 și 8 situate la etajele 2 și apartamentele nr. 7 și 8 situate la etajul 3, toate din imobilul situat în București.

Acțiunea în revendicare imobiliară este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ. Apartamentele mai sus menționate au fost dobândite de autorul reclamantului, respectiv A.C., conform titlului de proprietate din 07 august 1946 și a titlului de proprietate din 03 februarie 1947, imobilele au fost preluate de Statul Român conform Decretului nr. 92/1950. Prin încheierea din 28 ianuarie 2010 s-a reținut excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii, în motivarea încheierii fiind făcute trimiteri la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008 și la existența notificării formulate de reclamantul M.N. în temeiul Legii nr. 10/2001.

Instanța fondului a reținut că doar printr-o analiză de fond se poate stabili în ce măsură Legea nr. 10/2001, reprezintă o cale ce conduce la o reparație efectivă, dacă părțile au un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se pot valorifica criteriile de preferabilitate invocate de părți. Cu toate acestea, în motivarea hotărârii pronunțate, instanța fondului a înlăturat incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, susținând că instanța a fost învestită cu o acțiune în revendicare imobiliară, iar reclamantul nu are un drept exclusiv asupra unei părți materiale din bun sau asupra întregului bun în materialitatea sa.

Prin precizările făcute la 24 aprilie 2008, reclamantul a susținut că se apără la excepțiile formulate de pârâta SC I.C. SA, arătând că dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 C. civ., nu se exclud reciproc. Instanța apelului, în mod judicios a constatat că dispozițiile menționate mai sus, enunțate de instanța fondului, nu a stabilit clar și corect cadrul procesual și natura acțiunii cu care a fost învestită. De asemenea, în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, hotărârea este contradictorie, având în vedere că în dispozitivul sentinței s-a consemnat că acțiunea a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în considerente, se precizează că în realitate reclamantul nu are o calitate procesuală activă integrală, dat fiind faptul că dreptul său este un drept indiviz.

Prin urmare, instanța apelului în mod corect a reținut că instanța fondului (tribunalul) nu a intrat în cercetarea acestuia, hotărârea pronunțată reținând în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active, deși reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al defunctului A.C. – coproprietar în indiviziune în părți egale, cu privire la imobilele aflate în litigiu. Așadar, față de cele reținute se va respinge ca nefondat apelul declarat de SC I.C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I.C. SA împotriva deciziei civile nr. 606 A din 08 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.