ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de

27 martie 2008 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.

2238/118/2008, reclamanta SC E.P. SA Constanța a solicitat obligarea pârâtei SC

O.T. SA Constanța la vânzarea rezervoarelor situate în incinta SC O.T. SP, la

negocierea prețului de vânzare al rezervoarelor menționate, în baza raportului

de evaluare ce va fi întocmit de un expert, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea

cererii, reclamanta a arătat că la data de 1 ianuarie 2007 între cele două

societăți s-a încheiat contractul de închiriere prin care pârâta SC O.T. SA a

închiriat reclamantei, contra cost, folosința bunurilor prezentate în anexa

care face parte integrantă din contract.

Prin adresa

din 11 martie 2008, reclamanta a solicitat pârâtei să-i vândă rezervoarele, în

temeiul Legii nr. 346/2004, susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 3, 4, 6, 7, 8, 12, 13, 33 din lege.

Prin cererea

precizată la data de 12 ianuarie 2010, reclamanta SC E.P. SA a solicitat

obligarea aceRONași pârâte SC O.T. SA la vânzarea rezervoarelor și frigistat

(banc frigorific) deținute în baza contractului din 1 ianuarie 2007 și actului

adițional din 24 decembrie 2008, situate în incinta O.T. SP, a liniei ferate

industriale, deținută în baza contractului din 26 ianuarie 2009, a

rezervoarelor deținute conform contractelor de închiriere din 18 august 2009 și

din 16 noiembrie 2009, precum și a echipamentelor tehnologice aferente

rezervoarelor, la negocierea prețului de vânzare al activelor menționate, în

baza raportului de evaluare ce va fi întocmit de un expert, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

cererii, reclamanta a susținut că, în urma întocmirii raportului de expertiză

în Dosarul nr. 2238/118/2008, a rezultat că pentru desfășurarea obiectului de

activitate al SC E.P. SA este necesară, pe lângă cele trei rezervoare ce fac

obiectul acestui dosar, și utilizarea rezervoarelor și frigistat, a liniei

ferate industriale, precum și a conductelor, instalațiilor și echipamentelor

tehnologice care fac legătura între acestea, temeiurile de drept fiind aceleași

ca cele invocate în Dosarul nr. 2238/118/2008.

Prin

încheierea din 12 ianuarie 2010 a fost admisă excepția de conexitate și s-a

dispus conexarea Dosarului nr. 11279/118/2009 la Dosar nr. 2238/118/2008.

Prin sentința

civilă nr. 5849 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă,

a respins cererile conexe formulate de reclamantă, ca nefondate; a încuviințat

în parte cererea d-lui expert I.E. și a obligat reclamanta la plata către

expert a unui onorariu suplimentar de 4.500 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamanta, în temeiul dispozițiilor Legii

nr. 346/2004, a solicitat obligarea pârâtei să-i vândă activele închiriate de la

aceasta și menționate în cele două cereri de chemare în judecată, considerând îndeplinite

toate condițiile legii speciale.

Instanța a reținut

din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. b) și ale

art. 13 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 că stabilirea activelor disponibile

trebuie să îndeplinească atât condiții care țin de modalitatea de utilizare a acestora,

cât și condiții care vizează voința societății respective de a califica drept disponibile

anumite active, întocmind în acest sens liste cu caracter public și că aceste dispoziții

trebuie să fie în concordanță cu principiul respectării dreptului de proprietate.

S-a mai reținut

că societatea pârâtă nu și-a manifestat niciodată voința în a considera activele

în litigiu ca fiind disponibile, acestea nefiind înscrise într-o listă a activelor

disponibile făcută public potrivit legii, iar simpla închiriere a acestora nu îndeplinește

cerințele art. 13 din Legea nr. 346/2004.

Neutilizarea activelor

în sensul legii nu poate fi dedusă din simpla închiriere a lor, ea trebuind raportată

la obiectul de activitate al societății cu capital de stat, că numai în condițiile

în care activul ar primi o cu totul altă destinație decât cea folosită de proprietar

s-ar putea concluziona asupra disponibilității sale.

Cum în cauză,

pârâta a refuzat categoric orice propunere de vânzare a activelor menționate atât

înainte de promovarea litigiului, cât și ulterior, poziție din care rezultă că activele

în litigiu nu sunt disponibile în sensul dispozițiilor Legii nr. 346/2004, instanța

a respins cererea reclamantei ca nefondată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC E.P. SA, care a criticat soluția instanței

de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

Curtea, la termenul

de judecată din data de 7 martie 2012, după punerea în discuția părților a admisibilității

cererii de intervenție formulate în cauză de D.C.B., în calitate de administrator

și acționar al SC O.T. SA Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 51 C. proc.

civ., a admis în principiu cererea de intervenție formulată de către B.D.C. în interesul

intimatei SC O.T. SA.

Prin decizia civilă

nr. 45/2012 din 21 martie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC

E.P. SA București, împotriva sentinței civile nr. 5849 din 25 octombrie 2011 pronunțată

de Tribunalul Constanța, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunile

conexe.

A obligat pârâta

SC O.T. SA să vândă reclamantei SC E.P. SA activele disponibile reprezentând: rezervoarele,

bancul frigorific și linia ferată industrială, precum și echipamentele tehnologice

aferente rezervoarelor și a obligat pârâta să negocieze cu reclamanta prețul de

vânzare a activelor disponibile pornind de la suma de 2.349.000 RON, conform raportului

de evaluare efectuat în cauză, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A obligat intimata

SC O.T. SA la plata către SC E.P. SA a sumei de 17.124 RON reprezentând cheltuieli

de judecată la fond și apel.

Analizând cauza

sub aspectul motivelor invocate, curtea a constatat că apelul este fondat, pentru

următoarele considerente:

Instanța a reținut

că pârâta are în folosință bunurile a căror vânzare o solicită reclamanta, situate

în incinta SC O.T. SP, în baza unor contracte de închiriere încheiate cu pârâta,

după cum urmează: rezervoarele - în baza contractului din 1 ianuarie 2007, rezervoarele

B și frigistat (banc frigorific) -în baza contractului din 1 ianuarie 2007 și actului

adițional din 24 decembrie 2008, linia ferată industrială linia 1 - în baza contractului

din 26 ianuarie 2009, rezervoarele -în baza contractelor de închiriere din 18

august 2009 și din 16 noiembrie 2009.

Din dispozițiile

art. 12 și art. 13 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării

întreprinderilor mici și mijlocii, rezultă că se instituie în sarcina regiilor autonome,

societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar

de stat o obligație legală de vânzare a activelor disponibile utilizate de întreprinderile

mici și mijlocii în baza unui contract de închiriere, la solicitarea acestora din

urmă, fără a se recunoaște în vreun fel dreptul societății cu capital majoritar

de stat de a se opune unei astfel de vânzări.

Curtea de Apel

a reținut că în speță, activele deținute de reclamantă în temeiul contractelor de

închiriere încheiate cu pârâta se încadrează în disp. art. 13 alin. (3) lit.

a), respectiv nu au fost utilizate de societatea pârâtă pentru o perioadă de cel

puțin 3 luni, astfel că ele îndeplinesc condiția de a fi catalogate ca active disponibile

în sensul legii, neputând fi reținută apărarea pârâtei potrivit cu care activele

nu sunt disponibile deoarece ele au fost închiriate reclamantei tocmai pentru a

produce venituri.

În atare situație,

Curtea a considerat că refuzul pârâtei de a consimți la vânzarea activelor și de

a negocia prețul este unul nejustificat, urmând a fi sancționat ca atare de instanța

de judecată.

Împotriva deciziei

civile nr. 45/2012 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta SC

O.T. SA Constanța, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 3, 6 și 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii ca temeinică și

legală a sentinței instanței de fond.

În criticile formulate,

recurenta pârâtă a susținut în esență, următoarele:

de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut, că instanța

de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 12-15 din Legea nr. 346/2004, privind

stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, întrucât

reclamanta nu se poate prevala de aceste dispoziții legale, întrucât nu suntem în

ipoteza unor active disponibile.

În raport cu dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 346/2004, pot face obiectul obligației de a vinde numai activele

disponibile, utilizate de întreprinderile mici și mijlocii, în baza contractului

de închiriere încheiat cu regiile autonome, societățile/ companiile naționale, precum

și societățile comerciale cu capital majoritar de stat.

De asemenea, potrivit

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, sunt considerate active disponibile, în

înțelesul acestei legi, activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții:

nu sunt utilizate de regiile autonome, societățile/companiile naționale sau de societățile

comerciale cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin

3 luni; se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an și sunt închise

operațional, în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c).

În speță, echipamentele

care formează obiectul contractelor de închiriere din 24 decembrie 2008, din 1

ianuarie 2007, din 18 august 2009 și din 16 noiembrie 2009, în privința cărora s-a

solicitat înstrăinarea, sunt utilizate de societatea sa, conform obiectului său

de activitate, fiind de natură a contribui la obținerea de profit, nefiind disponibile

în sensul Legii nr. 346/2004.

Conform art. 13

alin. (4), condiția sine qua non a calificării unor active ca fiind disponibile,

este aceea că aceste active trebuie să fie trecute pe o listă publică, în care să

fie enumerate, în acest sens regiile autonome, societățile/companiile naționale,

precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să stabilească

și să întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le vor reactualiza

lunar, care vor fi afișate în locuri publice indicate expres în acest sens.

A.V.A.S. și ministerele

de resort au obligația să transmită lunar Agenției Naționale pentru întreprinderi

Mici și Mijlocii și Cooperație, situația activelor utilizate de acestea, respectiv

a contractelor ce au ca obiect aceste spații, încheiate în condițiile prezentei

legi.

În speță, nu s-a

făcut dovada că există o asemenea listă și nici că activele respective sunt enumerate

pe o asemenea listă. Regimul de proprietate publică a acestor active ca să fie modificat,

trebuie să urmeze procedura obligatorie de scoatere din domeniul public prin inventariere

și menționarea pe lista de active disponibile, fapt neregăsit în speță.

Față de aceste

prevederi legale, în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea reclamantei

este prematur formulată, dar și nefondată.

În raport de lipsa

condițiilor prevăzute de legea specială sub aspectul mai sus menționat, lipsa listei

de active disponibile.

Necesitatea unei

liste de active disponibile, este dată chiar de prevederile art. 13 alin. (7), care

menționează faptul că activele pot fi retrase de pe lista cu active disponibile,

cu excepția situațiilor în care au fost depășite termenele prevăzute la art. 12

alin. (1) lit. c) și alin. (2) din același act normativ.

Recurenta a arătat

că, a încheiat cu reclamanta mai multe contracte de închiriere pentru aceste active,

în virtutea calității de proprietar și a calității de comerciant, și că în corespondența

purtată aceasta a primit în mod consecvent răspuns negativ, că activele nu sunt

de vânzare.

arătat că, deși Legea nr. 346/2004 stabilește criteriile care sunt aplicabile pentru

stabilirea activelor ca fiind disponibile sau nu, ce pot fi supuse vânzării, totuși

încadrarea sau nu a echipamentelor în această categorie revine numai persoanei juridice

indicate de textul de lege, că în caz contrar ne regăsim sub incidența motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța depășind atribuțiile

puterii judecătorești.

motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține

că instanța a acordat ce nu s-a cerut.

În sensul că judecătorii

apelului au analizat caracterul de activ disponibil al echipamentelor în cauză,

deși nu au fost investiți cu o asemenea analiză și că, numai autoritatea publică

sau instituțiile subordonate lor, ori regiile autonome, societățile comerciale cu

capital majoritar de stat sunt cele care stabilesc caracterul de activ disponibil,

condiție impusă de atributele dreptului de proprietate, cu precădere ale dreptului

de dispoziție.

Adunările generale,

consiliile de administrație ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale,

precum și ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat, nu pot lua o

decizie în acest sens decât numai cu avizul prealabil al A.V.A.S., conform H.G.

nr. 577/2002, care presupune aprobarea unei strategii de guvern.

În cauză, instanța

de apel, a apreciat greșit că pentru a obliga pârâta să vândă echipamentele, singura

condiție ce trebuia îndeplinită era cea a calității de chiriaș, fără să verifice

valabilitatea contractelor de închiriere semnate de părți, care au fost reziliate

tocmai pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de către reclamantă.

Analizând recursul

declarat pârâta SC O.T. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 45/2012 din 21

martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept

arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat

că acesta este fondat, avându-se în vedere următoarele considerente:

În conformitate

cu prevederile Legii nr. 346/2004 încheierea unui contract de înstrăinare având

ca obiect un activ al unei societăți cu capital majoritar de stat este determinată

de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: între părți să existe un contract

de închiriere, de asociere în participațiune, de locație de gestiune, contractul

să aibă ca obiect un activ disponibil, activul disponibil să fie utilizat de întreprindere,

întreprinderea utilizatoare să fie mică sau mijlocie.

În conformitate

cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și

dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, pot face obiectul obligației de a

vinde exclusiv activele disponibile, utilizate de întreprinderile mici și mijlocii

în baza contractului de închiriere încheiat cu regiile autonome, societățile/companiile

naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat.

Totodată, potrivit

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 se consideră active disponibile, în înțelesul

legii, activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții:

a) „nu sunt utifizate

de regiile autonome, societățile/companiile naționale sau de societățile comerciale

cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni;

se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an; activele închise operațional,

numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. e).

În speță, echipamentele

în privința cărora s-a solicitat înstrăinarea sunt utilizate de recurenta pârâtă

SC O.T. SA Constanța conform obiectului de activitate „activități de închiriere

și leasing cu echipamente"- cod C.A.E.N. 7739-7732, astfel cum este prevăzut

în actul constitutiv, fiind de natură a contribui, la maximizarea veniturilor societății,

nefiind disponibile în sensul Legii nr. 346/2004.

Noțiunea de utilizare

a bunului în accepțiunea legii, cuprinde inclusiv actele de administrare realizate

având ca obiect bunul aflat în patrimoniul societății, respectiv contractele de

închiriere.

Recurenta-pârâtă

SC O.T. SA Constanța, a utilizat echipamentele menționate, conform obiectului său

de activitate, a dispus cu privire la aceste bunuri, nu Ie-a lăsat în conservare,

ci Ie-a folosit conform obiectului său de activitate încasând venituri, chirie,

demersuri concretizate într-o activitate comercială recunoscută de legislația în

vigoare.

În ceea ce o privește

pe intimata reclamantă, SC E.P. SA, acesteia i-a fost asigurat accesul la rezervoarele

și frigistat (banc frigorific) în baza contractului din 1 ianuarie 2007 și actului

adițional din 24 decembrie 2008, situate în incinta O.T. SP, a liniei ferate industriale,

în baza contractului din 26 ianuarie 2009, a rezervoarelor conform contractelor

de închiriere din 18 august 2009 și din 16 noiembrie 2009, precum și a echipamentelor

tehnologice aferente rezervoarelor, cu respectarea dispozițiilor art. 12 lit.

a) din Legea nr. 346/2004 conform cărora: "întreprinderile mici și mijlocii

au acces prioritar la închirierea, concesionarea sau leasingul activelor disponibile

ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale

cu capital majoritar de stat, în condițiile art. 13, cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare...".

Conform art. 13

alin. (4), din Legea nr. 346/2004, condiția sine qua non a calificării unor active

ca fiind disponibile, este aceea că aceste active trebuie să fie trecute pe o listă

publică, obligație ce revine regiilor autonome, societăților/companiilor naționale,

precum și societăților comerciale cu capital majoritar, pe care le vor reactualiza

lunar.

Distinct de împrejurarea

că echipamentele și utilajele ce fac obiectul cauzei nu se află pe lista activelor

disponibile, fiind valorificate de către pârâtă prin închiriere, pentru obținere

de profit, este de subliniat că dispozițiile legale incidente, impun ca obligație

pentru regiile autonome, societăților/companiilor naționale, precum și societăților

comerciale cu capital majoritar, fie să asigure accesul prioritar la închiriere,

concesiune, leasing, fie la vânzarea activelor disponibile în situațiile expres

și limitativ determinate, susținerea intimatei reclamante în sensul obligației de

vânzare a acestora neîncadrându-se în ipotezele textului de lege.

Se mai reține

că, societatea pârâtă nu și-a manifestat niciodată voința în a considera activele

în litigiu ca fiind disponibile, acestea nefiind înscrise într-o listă a activelor

disponibile făcută public potrivit legii.

De altfel, nu

se regăsește în cauză, nici existența unei Hotărâri a Consiliului de Administrație

al pârâtei și nici o strategie a Ministerului Economiei în acest sens.

Pentru aceste

considerente, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat

de pârâta SC O.T. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 45/2012 din 21 martie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, pe care o va modifica în sensul că va respinge apelul declarat

de reclamanta SC E.P. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 5849 din

25 octombrie 2011 a Tribunalului Constanta, secția a ll-a civilă de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă SC E.P. SA Constanța urmează a fi obligată

la plata sumei de 4,15 RON cheltuieli de judecată în recurs, către recurenta SC

O.T. SA Constanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC O.T. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 45/2012 din

21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat

de reclamanta SC E.P. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 5849 din 25 octombrie

2011 a Tribunalului Constanta, secția a ll-a civilă de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă intimata-reclamantă

SC E.P. SA Constanța la plata sumei de 4,15 RON cheltuieli de judecată în recurs,

către recurenta SC O.T. SA Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013.