ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6305/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Timiș sub nr. 3158/30 din 13 aprilie 2007, reclamanta Societatea Cooperativă F.

Timiș a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, O.I.D.M., O.A.G.,

O.M. și a solicitat obligarea acestora să-i plătească 2.281.284 RON,

reprezentând valoarea construcțiilor noi edificate pe terenul din Timișoara, str.

L., nr. 98-100, înscris în C.F. A Timișoara, cu nr. top. 1, respectiv C.F. B,

cu nr. top. 2, precum și a sumei de 66.237 RON, reprezentând investițiile

efectuate la imobilele deținute de pârâții persoane fizice.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că, după intrarea în proprietatea sa a acestor imobile, a

făcut o serie de investiții necesare desfășurării activității specifice obiectului

său de activitate, precum și o serie de lucrări de construcții noi, în locul celor

distruse în cea mai mare parte, sau aflate într-o stare avansată de degradare, toate

fiind edificate cu bună-credință.

Prin sentința civilă

nr. 1436/PI din 04 iunie 2010, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea și a obligat

pe pârâții O.I.D.M., O.M., O.L.M., O.M.A., O.S., B.P.G. și B.P.E., să-i plătească

reclamantei 90.977 RON despăgubiri și câte 1.000 RON cheltuieli de judecată; a respins

acțiunea reclamantei împotriva pârâților G.B., Ministerul Finanțelor Publice și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, coroborând concluziile expertizelor efectuate cu probatoriul

testimonial administrat, că, imobilul identificat prin nr. top. 1, înscris în C.F.

A Timișoara, situat în str. L., nr. 98, are o suprafață de 643 m.p., iar imobilul

cu nr. top. 2, înscris în C.F. B Timișoara, situat în str. L., nr. 100, are o suprafață

de 1.050 m.p., pe suprafața aferentă parcelei cu nr. top. 1 fiind edificate următoarele

corpuri de clădire: C1, având destinația de magazin (subdivizat în magazin haine

și magazin alimentar); C2, având destinația de bar; C3, având destinația de magazin

de haine.

De asemenea, s-a reținut

că pe suprafața aferentă parcelei cu nr. top. 2 sunt edificate următoarele corpuri

sau porțiuni de clădiri: C4, având destinația de berărie cu terasă; o porțiune în

suprafață de 391,32 m.p. din C5, cuprinzând aprozar, magazin de haine, depozit de

materiale electrice; o porțiune în suprafață de 32,81 m.p. din C6, clădire parțial

demolată, la construcțiile enumerate adăugându-se împrejmuirile, trotuarele și platformele

betonate.

Urmare a concluziilor

rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, s-a stabilit că pe suprafața de teren

aferentă imobilului cu nr. top. 1 din str. L., nr. 98, există următoarele clădiri:

C1 (magazin haine și alimentar), clădire ce figurează în planul parcelar, edificat

înainte de 1956, an în care a fost naționalizată, prin Decretul 92/1950, proprietar

tabular la data naționalizării fiind defunctul O.T., cu titlu de cumpărare; C2 (bar),

clădire edificată după 14 iunie 1973, care nu figurează în planul de situație anexă

la decizie Comitetului Executiv al C.P.J. Timiș, investitorul urmând să fie stabilit

de instanță; C3 (magazin haine) ce figurează în planul parcelar, deci clădire edificată

înainte de 1956, an în care a fost naționalizată prin Decretul nr. 92/1950 de la

fostul proprietar O.T.

Pe suprafața de teren

aferentă imobilului cu nr. top. 2, din str. L., nr. 100, în suprafață de 1.050 mp,

sunt edificate următoarele clădiri: C4 (berărie cu terasă) clădire edificată după

naționalizare, parțial (56,4 m.p.) în perioada anilor 1968-1970, de către secția

de gospodărie de partid a Comitetului Județean P.C.R. Timiș și parțial (75,67 -

56,4 = 19,17 m) după data de 14 iunie 1973, când construcțiile imobilului au trecut

în posesia Cooperației de Consum, investitorul acestei extinderi urmând să fie stabilit

de către instanță; C5 (aprozar, magazin de haine și magazii) partea de clădire situată

pe lotul retrocedat, din care corpul principal (magazin de haine și magazii) a fost

edificat după naționalizare, în perioada 1968-1970, de către Secția de Gospodărie

de Partid a Comitetului Județean Timiș al P.C.R., iar extinderea acestuia (magazinul

de legume și fructe) a fost edificată după data de 14 iunie 1973, când construcțiile

imobilului au trecut în posesia Cooperației de Consum, investitorul extinderii urmând

să fie stabilit de instanță ; C6 (clădire în ruină), ce a avut diverse destinații,

partea de clădire situată pe lotul retrocedat edificată după naționalizare, în perioada

anilor 1968-1970, de către secția de gospodărie de partid a Comitetului Județean

Timiș al P.C.R.

Astfel fiind, cu referire

și la probatoriul testimonial administrat în cauză, prima instanță a reținut

valorile de înlocuire a construcțiilor realizate după data de 14 iunie 1973, la

imobilul cu nr. top. 2, din str. L., nr. 100, estimate de către experți, respectiv

de 54.200 RON pentru C4 (berărie cu terasă), C5 (magazin legume fructe) de 31.500

RON, împrejmuire prefabricată (14,39 m) de 884 RON, împrejmuire lemn (6,55 m) 640

RON și împrejmuire metalică (19,20 m) 3.753 RON, în total 90.977 RON.

Fiind exclusă aplicarea

în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru că bunul nu a fost restituit

fostului proprietar prin procedura instituită de această lege, s-a constatat incidența

dispozițiilor art. 997 C. civ., proprietarului bunului revenindu-i obligația de

despăgubire, astfel încât pe principiul îmbogățirii fără justă cauză a fost

admisă în parte acțiunea reclamantei și obligați pârâții O.I.D.M., O.L.M.,

O.M.A., O.S., O.M., B.P.G. și B.P.E. să-i plătească reclamantei 90.977 RON despăgubiri.

A fost respinsă acțiunea

împotriva pârâților G.B., Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora, reținându-se că

reclamanta nu a furnizat niciun document din care să rezulte că ar fi primit in

folosință și lotul de teren cu nr. top. 1 din str. L., nr. 98, cu construcțiile

aferente.

Împotriva acestei hotărâri,

au declarat apel reclamanta Societatea Cooperativă F. Timiș, precum și pârâții O.I.D.M.,

B.P.G., B.P.E., O.S., O.M.A. și O.L.M.

Reclamanta Societatea

Cooperativă F. Timiș a solicitat modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii

în întregime a acțiunii formulate, arătând că instanța nu a acordat o suficientă

atenție probelor administrate în cauză.

Pârâții B.P.G. și B.P.E.

au criticat soluția sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului

material la acțiune, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată.

Pârâtele O.I.D.M., O.M.A.,

O.L.M. și O.S. au arătat, de asemenea, că acțiunea reclamantei este prescrisă, în

condițiile în care, despre conținutul expertizei și soluțiile pronunțate de

instanțe, Societatea Cooperativă F. Timiș a cunoscut din 2000, respectiv 2001, când

a participat la proces în calitate de parte și, de altfel, nici atunci nu mai avea

posesia imobilelor respective.

Pe fond, s-a susținut

că, deși în cauză s-au administrat trei expertize tehnice judiciare, în niciuna

dintre acestea nu se consemnează existența vreunor acte doveditoare pentru lucrările

de construcție și amenajare pretinse de reclamantă în acțiune.

Prin decizia civilă

nr. 1064/A din 01 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

a respins apelul declarat de reclamantă. A admis apelurile declarate de pârâți și,

în consecință, a schimbat sentința, în sensul că a respins în întregime

acțiunea. A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut, în ce privește termenul de prescripție,

că, în speță, nu s-a putut stabili data intrării antecesorilor apelanților

în posesia imobilelor, dar din mai multe probe administrate a rezultat că, în anul

2002, reclamanta nu mai avea posesia asupra spațiilor din imobile.

Pe acest aspect, s-a reținut

ca fiind edificator, contractul de închiriere încheiat începând cu 01 noiembrie

2001, între O.I.D.M., O.A.G. și O.M., în calitate de proprietari, pe de o parte,

și SC D.C. SRL, ca și chiriaș, pe de altă parte, pentru magazinul mixt situat în

Timișoara, str. L., nr. 98, însoțit de procesul-verbal de predare-primire a spațiului

încheiat între aceleași persoane la 06 noiembrie 2001.

De asemenea, s-a considerat

relevantă notificarea nr. 897 din 08 octombrie 2001 emisă de reclamanta Societatea

Cooperativă F. Timiș pentru O.I.D.M., O.A.G. și O.M., în care se face referire la

investițiile efectuate la imobil și la propunerea de încasare a chiriei până

la încheierea unui proces-verbal de predare-primire.

Totodată, din notificarea

din 21 ianuarie 2002 emisă de reclamantă în atenția acelorași persoane a rezultat

faptul că imobilul era în posesia efectivă a antecesorilor pârâților O., reclamanta

solicitând acestora din urmă să efectueze lucrări de întreținere a imobilelor, de

administrare și conservare, până la soluționarea recursului în anulare promovat

împotriva deciziei civile nr. 1587 din 30 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara.

S-a reținut, pe același

aspect, și declarația martorului S.G., propus de reclamantă (președinte

al reclamantei până la data pensionării în anul 2005), conform căreia, după pierderea

litigiului, în anul 2002, s-a renunțat la încasarea chiriei.

Ca atare, având în vedere

că termenul de prescripție a început să curgă, cel mai târziu, la data de 21

ianuarie 2002, că s-a împlinit la 21 ianuarie 2005, acțiunea promovată la data de

13 aprilie 2007, a fost constatată ca formulată cu depășirea termenului imperativ,

excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind întemeiată, față

de dispozițiile art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva deciziei a declarat

recurs reclamanta Societatea Cooperativă F. Timiș, fără a indica motivele exercitării

căii de atac.

Ulterior, reclamanta a

arătat că renunță la recursul exercitat.

Cu privire la actul de

dispoziție exercitat de recurentă, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 267 C.

proc. civ., partea poate, după pronunțarea hotărârii, să renunțe la calea de atac,

ca formă de achiesare la hotărârea pronunțată.

De asemenea, potrivit

art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal

în ședință, fie prin cerere scrisă.

Aceste dispoziții procedurale

sunt aplicabile și în faza recursului, potrivit art. 316, coroborat cu art. 298

C. civ.

În consecință, văzând

că după exercitarea căii de atac, reclamanta a declarat că renunță la judecata acesteia,

față de textele procedurale anterior menționate și dând eficiență principiului disponibilității

care guvernează procesul civil, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea la

judecata recursului.

În privința cheltuielilor

de judecată, se va constata că, deși prin întâmpinare intimații-pârâți au solicitat

să se facă aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și recurenta să fie obligată

la cheltuieli de judecată, ulterior au revenit asupra acestei solicitări arătând

(cu ocazia dezbaterilor din ședință publică) faptul că nu mai pretind cheltuieli

în faza recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la

judecata recursului declarat de reclamanta Societatea Cooperativă F. Timiș împotriva

deciziei nr. 1064/A din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Ia act că intimații nu

solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 octombrie 2012.