ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1828/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 13 martie 2009, reclamantul G.F.K. a solicitat anularea dispoziției nr. 412 din 12 februarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timișoara privind notificarea referitoare la imobilul din Timișoara. În motivarea cererii s-a arătat că în mod greșit notificarea a fost respinsă pentru că nu s-ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită, nedepunându-se la dosar actele solicitate. Prin sentința civilă nr. 2715 din 14 decembrie 2009 Tribunalul Timiș a admis cererea și a anulat dispoziția în partea referitoare la respingerea notificării din 8 februarie 2002. A fost obligat primarul să emită o nouă dispoziție, constatând că petenta legitimează vocația la beneficiul Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a depus o traducere legalizată și apostilată a certificatului de moștenitor de pe urma mamei sale, E.K. (decedată la 12 iunie 2005). La rândul ei, autoarea reclamantei este moștenitoarea defuncților proprietari tabulari J.P. și J.M., imobilul în litigiu fiind preluat de stat prin naționalizare (conform Decretului nr. 92/1950), ulterior fiind dezmembrat în 18 apartamente și două spații comerciale. Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul care a solicitat schimbarea soluției având în vedere că reclamanta, deși i s-a pus în vedere, nu a depus actele necesare pentru a face dovada calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 112/A din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara – secția civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, potrivit susținerilor pârâtului însuși, imobilul ce face obiect al notificării nr. 113 din 8 februarie 2002 a fost preluat de la proprietarii tabulari J.P. și J.M., iar potrivit certificatului de calitate de moștenitor din 30 iunie 2003, moștenitori ai proprietarilor tabulari sunt K.E., J.G.H. și S.H.B. Prin dispoziția contestată, pârâtul a invocat că reclamanta nu a depus traducerea legalizată și apostilată a certificatului de moștenitor după defuncta E.K., dovadă depusă însă în fața primei instanțe. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârât.

În motivele recursului a fost prezentată detaliat modalitatea de desfășurare a procedurii prealabile învestirii instanței (aspecte legate de suspendarea acestei proceduri și de reluarea ei la solicitarea mandatarului părții). De asemenea, a fost înfățișată situația dezmembrării imobilului – în apartamente și spații comerciale – ulterior preluării acestuia de către stat, cu indicarea actualilor deținători ai acestor spații. S-a arătat că proprietari tabulari sunt J.P. și J.M. și că, deși s-a solicitat reclamantei depunerea actului de curatelă original, apostilat, precum și procura în original, apostilată, acestea n-au fost atașate dosarului intern. Ca atare, prin dispoziția emisă au fost respinse notificările deoarece nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, nefiind completat dosarul cu actele solicitate.

În drept, au fost indicate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând aspectele deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile invocate și de asemenea, că dezvoltarea criticilor nu face posibilă, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., reținerea vreunui alt motiv de recurs din cele reglementate de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în faza recursului pot fi valorificate doar critici de nelegalitate încadrabile în dispoz. art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs are de verificat legalitatea hotărârii, altfel spus corecta aplicare a legii asupra situației de fapt determinată de instanțele fondului.

Or, în speță, recurenta prezintă de o manieră expozitivă modalitatea de desfășurare a procedurii prealabile (cu incidentele acesteia legate de suspendarea și reluarea cursului fazei administrative), felul în care s-a procedat la recompartimentarea imobilului ulterior preluării acestuia de către stat, situația juridică în prezent a spațiilor și a deținătorilor acestora. Toate acestea sunt însă elemente de fapt (reținute de altminteri în măsura în care au fost relevante și de către instanțele fondului) care nu se pot circumscrie niciunei critici de nelegalitate vizând soluția pronunțată. De asemenea, ignorând că au existat două faze jurisdicționale anterioare în cadrul cărora instanțele au reținut și au stabilit, pe baza probelor administrate, că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită (ca moștenitoare a celei care, la rândul ei, a moștenit pe foștii proprietari tabulari, J.P.

și J.M.), recurentul susține că în faza procedurii prealabile nu au fost depuse la dosar actele care să justifice pretențiile formulate prin notificare. O asemenea susținere nu se poate constitui în critică de nelegalitate întrucât nu este îndreptată împotriva considerentelor care sprijină soluția instanței de apel și care justifică legitimarea reclamantei la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Dimpotrivă, așa cum s-a arătat, recurentul-pârât ignoră statuările instanțelor anterioare, care, examinând probele administrate în cauză, rețin ca dovedită calitatea de persoană îndreptățită. Fără să arate în ce ar consta nelegalitatea unei asemenea aprecieri din partea instanțelor fondului, pârâtul se limitează la a face referire la dosarul constituit în procedura prealabilă, ca și când nu ar fi urmat procedura judiciară (care presupune inclusiv principiul nemijlocirii în administrarea probelor).

În consecință, constatând pe de o parte, că nu invocă vreun aspect de nelegalitate încadrabil în motivul de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe de altă parte, că dezvoltarea motivelor nu face posibilă încadrarea, din oficiu, în vreunul din celelalte motive prev. de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat. Aplicarea sancțiunii nulității este atrasă de incidența art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care obligă partea, sub sancțiunea menționată, a indicării, în condițiile art. 304 C. proc. civ., a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 112/A din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara – secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2011.