ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4275/2011

Asupra recursului de

față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11

noiembrie 2010, reclamanta SC G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală, suspendarea ordinului Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nr. 447 din 21 iunie 2006, publicat în M. Of. nr. 593/10.07.2006,

sub aspectul dispoziției privind declararea și includerea reclamantei pe lista

societăților inactive, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la

nelegalitatea măsurii.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că a aflat despre această situație în urma unui control

efectuat de inspectorii din cadrul D.G.F.P. Giurgiu, în urma căruia a fost

întocmit procesul verbal de control din data de 28 septembrie 2010, prin care

s-a luat măsura drastică a confiscării sumei de 904.760 RON, reprezentând

venituri și TVA înregistrate în perioada 2006-2009, conform evidenței

contabile, societatea fiind și sancționată contravențional.

La aplicarea acestor măsuri

s-a avut în vedere faptul că reclamanta a fost inclusă pe lista contribuabililor

declarați inactivi, prin ordinul a cărui suspendare se solicită prin prezenta cerere,

iar codul de TVA anulat, începând cu data de 01 august 2010.

Reclamanta a mai arătat

că motivul pentru care a fost declarată inactivă a fost acela că societatea nu a

desfășurat activitate și nu s-a aprovizionat cu documente cu regim special.

Reclamanta a subliniat

că nu este incidentă nici una din condițiile impuse de Ordinul nr. 375/2005 pentru

declararea sa ca inactivă, iar confiscarea veniturilor, în cuantum de 904.760 RON,

înseamnă anularea efortului depus pentru desfășurarea activității societății de

către noii asociați, care nu au cunoscut faptul că societatea a fost declarată inactivă.

Confiscarea sumei înseamnă generarea stării de insolvență, închiderea firmei.

Prin întâmpinarea depusă

la dosarul cauzei, la data de 26 noiembrie 2010, pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare, învederând caracterul

tardiv al plângerii prealabile, având în vedere că ordinul a cărui suspendare se

solicită are caracter individual, iar nu normativ.

Curtea de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1449 din 25

februarie 2011, a respins ca inadmisibilă, cererea de suspendare formulată.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 447 din 21 iunie 2006 pentru aprobarea

Listei contribuabililor inactivi, emis de Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, publicat în M. Of. nr. 593/10.07.2006, a fost declarată inactivă,

printre alte societăți, și societatea reclamantă, aceasta figurând la poziția din

anexa 1 Lista contribuabililor inactivi.

Curtea a reținut că Ordinul

nr. 447 din 21 iunie 2006, este un act administrativ cu caracter individual, care

consfințește pentru fiecare societate, starea de inactivitate, după o analiză individuală,

în fiecare caz în parte, de către D.G.F.P., a județului în care își are sediul social,

a întrunirii cerințelor pentru declararea drept contribuabili inactivi, potrivit

Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 375/2005 privind stabilirea condițiilor

pentru declararea contribuabililor inactivi.

Contestarea unui astfel

de ordin este supusă formulării prealabile a recursului grațios, în termen de 30

de zile de la luarea la cunoștință, dar nu mai târziu de expirarea termenului de

prescripție de 6 luni de la data emiterii actului, termen defipt în art. 7

alin. (7) Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, dreptul

reclamantei de a formula plângere prealabilă era prescris, astfel că nu este întrunită

ipoteza normei legale cuprinsă în art. 14 Legea nr. 554/2004, lipsind dovada formulării,

în termenul de prescripție, a recursului grațios.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta SC G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut că Ordinul nr. 447 din 21 iunie

2006 are caracter individual, întrucât, prin modul de formulare, este destinat tuturor

subiecților de drept, astfel că are caracter normativ.

A mai arătat recurenta,

că publicitatea este parte a procedurii de declarare inactivă, reprezentând punctul

final al acestei proceduri, destinată tuturor subiecților de drept, tocmai pentru

a se cunoaște acele societăți inactive și atenționării cu privire la situația acestora.

Or, a susținut recurenta,

prima instanță a omis să cerceteze și acest lucru.

Totodată, recurenta a

precizat că ordinul în litigiu reflectă o procedură administrativă destinată tuturor

subiectelor de drept(prin art. 1, art. 2,art. 3 și art. 4) și deasemenea și Ordinul

nr. 375/2005, astfel că natura sa este aceea a unui act administrativ cu caracter

normativ, care poate fi atacat oricând în procedura contencioasă.

Recurenta a formulat apărări

și pe fondul cererii de suspendare, cu privire la existența condițiilor prevăzute

de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, respectiv cazul binejustificat și paguba

iminentă.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate precum și din oficiu,

potrivit dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 “(1)

În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea,

în conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii

ierarhic superioare, persoana vatamată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instantei

de fond. În cazul în care persoana vatamată nu introduce acțiunea în anularea actului

în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept sș fără nicio formalitate”.

Articolul 7 alin. (1) și (7) din lege stipulează faptul că

(1) “

Înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual

trebuie sa solicite autoritații publice emitente sau autoritații ierarhic superioare,

dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea,

în tot sau în parte, a acestuia” (…)

.

(7)

Plângerea prealabilă

în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice,

și peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data

emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.

În cauză, reclamanta a

solicitat suspendarea Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 447

din 21 iunie 2006, pentru aprobarea Listei contribuabililor inactivi, publicat în

M. Of. nr. 593/10.07.2006, prin care a fost declarată inactivă, printre alte societăți

și societatea reclamantă, aceasta figurând la poziția din anexa nr. 1 Lista contribuabililor

inactivi.

Înalta Curte reține că,

în mod corect prima instanță a constatat natura Ordinului Agenției Naționale de

Administrare Fiscală a cărui suspendare s-a solicitat, ca fiind aceea a unui act

administrativ cu caracter individual, având în vedere că are ca obiect reguli de

conduită pentru un grup determinat de persoane, prevăzute în Lista contribuabililor,

și nu norme juridice de conduită obligatorii generale și impersonale care se adresează

unui număr nedeterminat de persoane, pentru a se putea stabili o natură normativă

a actului.

Ordinul nr. 447 din 21

iunie 2006 consfințește pentru fiecare societate, starea de inactivitate, după o

analiză individuală, în fiecare caz în parte, de către D.G.F.P., a județului în

care își are sediul social, a întrunirii cerințelor pentru declararea drept contribuabili

inactivi, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 375/2005 privind

stabilirea condițiilor pentru declararea contribuabililor inactivi.

În aceste condiții, s-a

reținut corect de către instanța de fond că acțiunea reclamantei este supusă formulării

prealabile a recursului grațios, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință,

dar nu mai târziu de expirarea termenului de prescripție de 6 luni de la data emiterii

actului, termen prevăzut de art. 7 alin. (7) Legea nr. 554/2004.

Se reține astfel că, dreptul

reclamantei de a formula plângere prealabilă era prescris la data de 1 noiembrie

2010, momentul înaintării contestației către Agenția Națională de Administrare

Fiscală, în raport cu data publicării în M. Of. a Ordinului nr. 447 din 21 iunie

2006, respectiv 10 iulie 2006.

În concluzie, nefiind

întrunită ipoteza normei legale prevăzută de art. 14 Legea nr. 554/2004, în sensul

că lipsește dovada formulării, în termenul de prescripție a recursului grațios,

în mod corect prima instanță a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă.

Totodată, Înalta Curte

reține că sunt neîntemeiate criticile recurentei reclamante privind omisiunea instanței

de a verifica publicitatea Ordinului nr. 447 din 21 iunie 2006, având în vedere

că acest ordin a fost publicat în M. Of. nr. 593/10.07.2006, această împrejurare

fiind reținută de instanță în motivarea hotărârii.

Pentru considerente expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC G. SRL Mihai

Bravu împotriva sentinței nr. 1449 din 25 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie

2011.