ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5062/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5062/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizată ca urmare a pronunțării de către

Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a

sentinței nr. 3688 din 11 decembrie 2009 de declinare a competenței de judecare

a cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 4794 din 29 noiembrie 2010, a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamanții, cetățeni italieni rezidenți în România, A.P.,

B.G., R.G.; M.C. și T.G., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor

Dentiști din România, prin care solicitau anularea deciziei din 5 decembrie

2008, prin care au fost suspendați din organizația profesională până la

terminarea cercetărilor efectuate de organele competente. Prin aceeași sentință

au fost respinse excepțiile lipsei calității de reprezentant, nulității cererii

de chemare în judecată și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârât.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la

excepția nulității cererii de chemare în judecată și a lipsei calității de

reprezentant, motivat de lipsa contractului de asistență juridică de la dosarul

cauzei, prima instanță a reținut că, în conformitate cu art. 131 alin. (1) din

Statutul Profesiei de Avocat „contractul de asistență juridică prevede

întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar în baza

acestuia avocatul se legitimează prin împuternicire avocațială, iar în

conformitate cu alin. (2) în lipsa unor prevederi contrare avocatul este

împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care-l consideră

necesar pentru realizarea intereselor clientului”.

La dosar se află

depuse atât contractele de asistență juridică cât și actele adiționale

încheiate cu reclamanții iar din conținutul acestora rezultă că avocatul are

posibilitatea semnării cererii de chemare în judecată astfel încât nu sunt

întrunite dispozițiilor art. 133 alin. (1) din C. proc. civ. referitoare la

nulitatea cererii.

În ce privește

excepția lipsei calității de reprezentant, invocată în baza art. 161 din C. proc.

civ., instanța de fond a reținut că, întrucât la dosarul cauzei sunt depuse

contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială, și aceasta este

neîntemeiată.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr.

554/2004, prima instanță reține că a fost formulată procedura administrativă

prealabilă, respectiv s-a formulat contestație împotriva deciziei nr. 12 din 5

decembrie 2008, astfel încât nu poate fi primită excepția lipsei procedurii

prealabile deoarece, anterior formulării acțiunii la Tribunalul București,

reclamanții prin avocat s-au adresat conducerii Colegiul Medicilor Dentiști din

România, contestând decizia de suspendare, inclusiv reclamantul R.G. care a

atașat, de asemenea, contestația sa împotriva aceleași decizii.

Dovada că decizia a

fost mai întâi contestată la Colegiul Medicilor Dentiști din România rezultă și

adresa din 16 martie 2009 emisă de conducerea Colegiul Medicilor Dentiști din

România adresată apărătorului reclamanților în cauză, din care rezultă că s-a

formulat plângere administrativă la 23 septembrie 2009 și înregistrată din

aceeași dată la Colegiul Medicilor Dentiști din România, prin care însuși

pârâtul solicită să-i fie comunicate documentele deținute de avocat cu privire

la cetățenii italieni, reclamanți în cauză, respectiv contracte individuale de

muncă, certificat de membru la Colegiul Medicilor Dentiști din România Bihor,

acte care dovedesc domiciliul acestora în România, respectiv în județul Bihor.

Cu privire la fondul cauzei.

Reclamanții, cetățeni

italieni, contestă decizia nr. 12 din 5 decembrie 2008 prin care s-a dispus suspendarea

certificatelor de liberă practică eliberate de Colegiul Medicilor Dentiști din

România Bihor. Prin cererea introductivă, au solicitat instanței să se constate

nulitatea deciziei contestate, motivat de faptul că nu sunt respectate prevederile

art. 108 alin. (2) și art. 113 din Regulamentul de organizare și funcționare a Colegiul

Medicilor Dentiști din România; or, dispozițiile la care se face referire prin acțiune

fac parte din capitolul referitor la sancțiuni disciplinare, neaplicabile în speță.

Consiliul Național al

Colegiul Medicilor Dentiști din România nu a fost sesizat cu soluționarea unei acțiuni

disciplinare față de reclamanți, medici stomatologi, deoarece organul competent

cu soluționarea cauzelor disciplinarea este Comisia Superioară de Disciplină așa

cum prevăd dispozițiile Legii nr. 95/2006, aplicabile în speță.

Măsura luată prin decizia

contestată a fost motivată de faptul că prin adresa din 7 iunie 2007 Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. a sesizat

Colegiul Medicilor Dentiști din România de existența unui Dosar de urmărire penală

nr. 163/P/2006, așa cum rezultă din copia adresei aflată la dosar. Din adresa emisă

de Ministerul Public se reține că se fac cercetări privind studiile medicale și

diplomele obținute pentru mai mulți cetățeni italieni printre care se află și reclamanții.

Aceștia au făcut dovada

că sunt înscriși în Colegiu, fiindu-le emise certificate de înscriere eliberate

de Colegiul Medicilor Dentiști din Bihor și ulterior sesizării primite de la D.N.A.

existând dubii cu privire la modul de obținere a unor diplome de studii în România

s-a solicitat Colegiului Teritorial Bihor documentele referitoare la eliberarea

certificatului de membru pentru fiecare dintre cetățenii italieni.

Deși reclamanții au susținut

că locuiesc pe teritoriul României, nu s-a făcut dovada acestor afirmații, aceasta

fiind o condiție prevăzută de dispozițiile Legii nr. 95/2006.

De asemenea, din adresa

emisă de Parlamentul României, Camera Deputaților, Comisia pentru sănătate și familie,

emisă din 24 iulie 2008, se reține că s-a solicitat pârâtului ca, în cazul în care

nu există documentație completă privind aprobarea dreptului de practică, se impune

anularea acestuia pentru cetățenii italieni, reclamanți în cauză, astfel încât Consiliul

Național care a avut loc la 5 decembrie 2008 a decis suspendarea certificatelor

de liberă practică și a drepturilor ce decurg din acestea, eliberate de Colegiul

Medicilor Dentiști din România-Bihor pe numele reclamanților.

Deși li s-a solicitat

reclamanților de către pârât să depună o serie de documente în vederea soluționării

contestației formulate, adresa fiind emisă către avocatul acestora din 16 martie

2009, din dosarul Tribunalului București, nu s-a făcut dovada că reclamanții au

răspuns la solicitările pârâtului.

Prin urmare, concluzionează

instanța de fond, nu se poate reține culpa pârâtului în lipsa răspunsului solicitat

de către reclamanți la contestația formulată, nefăcându-se nicio dovadă împotriva

celor reținute prin decizia contestată din 5 decembrie 2008.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamanții, cât

și pârâtul.

Prin recursul declarat

de recurentul-pârât, recurs care se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din

C. proc. civ. se solicită modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii

excepțiilor invocate, iar pe fond menținerea soluției de respingere a acțiunii reclamanților.

În ceea ce privește aspectul

de nelegalitate invocat acesta privește greșita respingere a excepțiilor de procedură

și de fond invocate aspecte care privesc greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 161 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., a dispozițiilor art. 133

alin. (1) din C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-pârât arată

că a invocat următoarele excepții la instanța de fond, excepții respinse în mod

nelegal;

1 - excepția lipsei calității

de reprezentant, în raport de dispozițiile art. 82 și art. 112 pct. 6 din C. proc.

civ.;

2 - excepția nulității

cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 133 alin. (1) din

C. proc. civ.;

3 - excepția inadmisibilității

acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește pe reclamantul B.G.;

4 - excepția inadmisibilității

acțiunii pentru toți reclamanții care nu au respectat termenul în care erau obligați

să efectueze procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și nu au probat existența unor motive justificate privind depășirea acestui termen.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât

apreciază ca legală și temeinică soluția de respingere pronunțată prin sentința

atacată ținând cont că măsura administrativă contestată respectiv suspendarea dreptului

de liberă practică acordat reclamanților până la finalizarea cercetărilor efectuate

de organele competente.

Se arată că cercetările

penale efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția

Națională Anticorupție nu au fost finalizate până la data formulării prezentului

recurs.

În recursul declarat de

recurenții-reclamanți se critică pe fond soluția de respingere a acțiunii reclamanților

invocându-se motive de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5,

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. solicitându-se casarea cu trimitere spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța motivat în raport de probele

administrate pe toate cererile formulate de reclamanți, conform art. 312 alin. (5)

din C. proc. civ.

În motivele de recurs

se arată că sentința atacată nu este motivată, în fapt și în drept, în raport de

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fapt care atrage nulitatea,

în raport de dispozițiile art. 297 alin. (1) raportat la art. 316 din C. proc. civ.

și constatarea că instanța nu a cercetat fondul cauzei.

Se invocă faptul că instanța

de fond a interpretat greșit și eronat probele administrate, existând o vădită contradictorialitate

în cuprinsul considerentelor fiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește pe

fond soluția de respingere a acțiunii reclamanții-recurenți invocă greșita aplicare

a legii în ceea ce privește soluția recurată prin care a fost respinsă acțiunea

având ca obiect anularea deciziei din 5 decembrie 2008 contestată atât pentru neîndeplinirea

condițiilor de formă cât și pentru inexistența unui temei legal pentru emiterea

unei decizii de suspendare a certificatelor de liberă practică până la finalizarea

cercetărilor efectuate de organele competente.

La dosar recurentul-pârât

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți

ca nefondat și menținerea ca legal emisă a hotărârii recurate în ceea ce privește

soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiate.

Curtea analizând recursurile

declarate , în raport de motivele invocate va aprecia pentru următoarele considerente

ca fondat recursul declarat de recurentul-pârât și ca nefondat recursul declarat

de recurenții-pârâți.

Recursul declarat de recurentul-pârât

este întemeiat, în raport de soluția instanței de fond pronunțată în baza art. 137

alin. (1) din C. proc. civ. prin care au fost respinse excepțiile de procedură și

de fond invocate de autoritatea pârâtă.

Curtea apreciază că în

parte hotărârea recurată este în parte nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită

a legii în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității de reprezentant

și a excepției lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 pentru o parte din reclamanți.

Astfel, din actele depuse

rezultă că în mod greșit a fost respinsă excepția calității de reprezentant, în

raport de dispozițiile art. 161 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. pentru

reclamanții B.G. și A.P. care au făcut dovada calității de reprezentant în baza

contractului de asistență juridică încheiat în condițiile și formele precizate de

lege.

Contractele de asistență

juridică depuse la dosar nu privesc acești reclamanți, iar cererea de chemare în

judecată nu a fost însușită de aceștia.

Pe cale de consecință

apare ca întemeiată excepția lipsei calității de reprezentant pentru reclamanții

B.G. și A.P.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art.

7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 aceasta apare întemeiată în parte numai în ceea

ce privește pe reclamantul R.G. Din actele dosarului rezultă că au formulat procedură

prealabilă reclamanții A.P. M.C. și T.G. la 23 februarie 2009, la dosar neexistând

solicitarea numitului în acest sens de revocare a deciziei contestate nefiind valabilă

solicitarea din 2 mai 2009.

În ceea ce privește pe

reclamantul B.G. acesta nu a probat îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar față de acesta operează cu prioritate

excepția de procedură a lipsei calității de reprezentant.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii pentru neformularea în termen de 30 de zile de la comunicare

a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea

apreciază că nu poate fi reținută în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Plângerea prealabilă a fost efectuată de o parte

din reclamanți, cetățeni străini, în cadrul termenului de 6 luni de la data emiterii

deciziei contestate, astfel decizia a fost emisă la 5 decembrie 2008 și a fost contestată

la 23 februarie 2009.

Față de cele contestate

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. va admite

recursul declarat de pârâtul Colegiul Medicilor Dentiști din România.

Va modifica, în parte

sentința atacată și în consecință;

Va admite excepția lipsei

calității de reprezentant pentru reclamanții B.G. și A.P. și va admite excepția

lipsei procedurii prealabile pentru reclamantul R.G.

Va menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Recursul declarat de recurenții-reclamanți,

Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ.

În cauză nu se poate reține

motivul de casare cu trimitere prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. și

care privește nemotivarea hotărârii contestate sau existența unei motivări contradictorii

de natură a considera că au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct.

5 din C. proc. civ. și că s-ar impune casarea cu trimitere pentru necercetarea fondului

cauzei.

Instanța de fond și-a

motivat în fapt și în drept soluția de respingere pe fond a acțiunii, fiind respectate

dispozițiile art. 261 pct. 5 din C. proc. civ. în sensul existenței posibilității

instanței de recurs de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței recurate.

În consecință, Curtea

apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 312 alin. (5) din

C. proc. civ. pentru a se dispune casarea cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce privește celelalte

motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ.

Curtea le apreciază ca nefondate.

Astfel în cauză nu se

poate reține existența unor motive contradictorii, aprecierea greșită a probelor

administrate sau aplicarea greșită a legii în raport de situația de fapt.

Curtea apreciază că motivele

de fapt și de drept justifică situația de respingere a acțiunii în condițiile în

care nu au fost reținute motivele de nulitate și de nelegalitate invocate de recurenții-

reclamanți.

Faptul că instanța de

fond nu a motivat expres toate aspectele de nelegalitate invocate nu infirmă legalitatea

și temeinicia sentinței de fond.

Prin decizia nr. 12 din

5 decembrie 2008 s-a dispus de autoritatea competentă în raport de cercetările penale

în curs desfășurate în Dosarul nr. 163/P/2006 „suspendarea până la finalizarea cercetărilor

efectuate de organele competente a certificatelor de liberă practică și a drepturilor

ce decurg din aceasta”. Această decizie nu a fost adoptată în soluționarea unei

proceduri disciplinare și pe cale de consecință nu sunt aplicabile dispozițiile

legale privind procedura disciplinară.

Această decizie s-a adoptat

ca o măsură administrativă provizorie și necesară avându-se în vedere cercetarea

penală în curs astfel cum în mod corect s-a reținut de instanța de fond.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. va respinge

recursul reclamanților ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată

de instanța de fond pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Colegiul Medicilor Dentiști din România împotriva sentinței nr. 4794

din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată și în consecință;

Admite excepția lipsei

calității de reprezentant pentru reclamanții B.G. și A.P.;

Admite excepția lipsei

procedurii prealabile pentru reclamantul R.G.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Respinge recursul declarat de reclamanții A.P.,

B.G., R.G.; M.C. și T.G. împotriva același sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2011.