ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2926/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2926/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. 397/98/2006 reclamantul S.V.

a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1998/2004 și a Legii nr. 33/1994,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice, stabilirea unei juste despăgubiri pentru terenul proprietate personală

în suprafață de 10.009 mp, situat în municipiul Fetești – Ialomița, tarlaua

194/3, parcela 1, nr. cadastral 1309/2 – trup 2, apreciată la 300.000 lei RON.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este proprietarul terenului menționat anterior,

expropriat în baza Legii nr. 198/2004, iar Comisia de analiză i-a propus suma

de 46.219,55 lei cu titlu de despăgubire, sumă apreciată de reclamant ca

neîndestulătoare.

Prin sentința civilă

nr. 404 F din 6 martie 2007, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a admis în

parte cererea formulată de reclamant, a luat act că reclamantul este de acord

cu exproprierea terenului proprietate personală în suprafață de 10.009 mp,

situat în Fetești, județul Ialomița, tarlaua 194/3, parcela nr. 1, nr.

cadastral 1309/2 – trup 2, a stabilit ca justă despăgubire cuvenită

reclamantului pentru acest teren valoarea de 30 Euro/mp și a obligat pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA București să plătească reclamantului suma de

300.000 Euro în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive

și irevocabile a sentinței, la cursul oficial leu – Euro al Băncii Naționale a

României, precum și suma de 1.700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de expert și avocat.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamantul S.V. este proprietarul terenului în

suprafață de 10.009 mp situat în municipiul Fetești – Ialomița, tarlaua 194/3,

parcela 1, nr. cadastral 1309/2 – trup 2, în baza contractului de donație

imobiliară, autentificat sub nr. 2076 din 19 mai 1995 de Notariatul de Stat

Local Fetești – notar S.I.

Acest teren, fiind

amplasat în imediata vecinătate a traseului autostrăzii București – Cernavodă,

tronson 4 Drajna – Fetești, a fost inclus în planul de expropriere conform

Legii nr. 198/2004, iar Comisia de analiză constituită în baza acestei legi a

stabilit o despăgubire cuvenită reclamantul în cuantum de 46.219,55 lei noi,

despăgubire pe care acesta o apreciază injustă.

Prima instanță a

reținut că expropriatul a solicitat 300 Euro/mp; expropriatorul a oferit 1,25 Euro/mp;

experții I. și L. au stabilit 30 Euro/mp, iar experta B.C. – din partea

expropriatorului pârât – a stabilit 4,50 lei/mp, această valoare fixându-se sub

valoarea oferită de expropriator și a stabilit ca justă despăgubire pentru

terenul expropriat valoarea de 30 Euro/mp.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți.

Apelantul-reclamant S.V.

a criticat decizia atacată arătând că hotărârea instanței de fond conține două

erori, respectiv, faptul că 10.009 mp x 30 Euro/mp = 300.270 Euro și nu 300.000

de Euro, fiind vorba mai degrabă despre o eroare matematică, iar a doua eroare

ține de textul art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care, despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia.

Văzând punctele de

vedere ale celor trei experți, rezultă că niciunul dintre ei nu a avut în

vedere daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Cum aceste despăgubiri

nu au fost precizate în rapoartele de expertiză existente la dosarul cauzei,

nici instanța nu a stabilit astfel de despăgubiri.

În aceste

împrejurări, apelantul a considerat că este vorba despre o eroare de judecată

și, ca urmare, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței

și admiterea cererii în sensul de a fi cuprinse în valoarea despăgubirilor și

daunele aduse ca efect al exproprierii.

Apelantul-pârât

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA București a arătat că, la termenul din data

de 27 februarie 2007, dreptul la apărare i-a fost încălcat, întrucât nu i s-a

acordat posibilitatea de a lua la cunoștință de rapoartele de expertiză depuse

în cauză și de a formula obiecțiuni, rapoarte care nu i-au fost comunicate, în

conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, iar hotărârea instanței

de fond este nelegală întrucât din motivarea acesteia nu reies argumentele care

au format convingerea intimă a judecătorului cu privire la soluția pronunțată.

Pârâtul a mai arătat

că instanța de fond a admis contestația prin validarea expertizei întocmite în

cauză, fără să precizeze care au fost criteriile de preferabilitate, a ignorat

cu desăvârșire atât oferta formulată de expropriator, cât și expertiza

efectuată de acesta, care s-a raportat la valoarea chiriilor și prețul de

vânzare al terenurilor în zonă de la acel moment, respectiv 13 februarie 2007

și s-a aflat în imposibilitatea de apreciere corectă a rapoartelor de evaluare

întocmite în cauză.

În ceea ce privește

raportul întocmit de d-na expert B., apelantul-pârât a arătat că instanța de fond

a apreciat în mod greșit că valoarea rezultată ar fi sub cea oferita de

expropriator, întrucât, transformată în lei, oferta expropriatorului este de 4

lei, în timp ce valoarea stabilită de d-na B. este de 4,5 lei.

Prin încheierea de la

termenul din data de 18 septembrie 2007 instanța de apel a încuviințat cererea

formulată de apelantul-pârât privind efectuarea unei noi expertize pentru

stabilirea valorii terenului expropriat, iar prin încheierea din 15 decembrie 2009,

verificând susținerile apelantului pârât referitoare la împrejurarea că în

raportul de expertiză întocmit de cei trei experți s-a pornit de la premisa că

terenul este intravilan (deși la momentul exproprierii era extravilan), precum

și necesitatea unor lămuriri privind existența utilităților de natură a crește

valoarea terenului, a dispus efectuarea unei noi expertize, de către alți

experți.

Prin decizia civilă

nr. 663/A din 9 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă,

a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința, a obligat pârâtul

să plătească reclamantului suma de 300.270 Euro, în termen de cel mult 30 de

zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, la cursul oficial Leu - Euro

al Băncii Naționale a României.

Prin aceeași decizie,

a respins ca nefondat apelul pârâtului.

Cu privire la apelul

reclamantului, instanța de apel a reținut că acesta este întemeiat în parte,

doar în ceea ce privește calculul valorii despăgubirii, față de suprafața de

teren de 10.009 mp expropriată, evaluată la 30 Euro/mp, sens în care a schimbat

în parte sentința, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 300.270 Euro,

echivalent în lei la data plății.

Instanța de apel a

mai reținut că reclamantul nu contestă valoarea la care a fost stabilită

despăgubirea pentru teren prin expertiza efectuată la instanța de fond, însă

susține că trebuia adăugată și valoarea daunelor cauzate proprietarului prin

expropriere, invocând în acest sens prevederile art. 26 alin. (1) și art. 26 alin.

(2) teza finală din Legea nr. 33/1994.

Dispozițiile cuprinse

în textul legii speciale se completează cu normele procedurii civile, în sensul

că, pentru a se putea acorda daune suplimentare, pe lângă despăgubirea constând

în prețul imobilului, instanța trebuie să fie învestită cu cerere expresă în

acest sens, reclamantul trebuie să precizeze în ce anume constau daunele

pretinse, cauza acestora și să producă dovezi în acest sens, aspecte pe care

reclamantul nu le-a precizat în speță.

În raport de

atitudinea procesuală a reclamantului, care nu a învestit instanța cu o cerere

expresă de acordare a unor daune suplimentare cauzate prin expropriere, nu a

arătat în ce constau aceste daune și în ce modalitate ar fi fost ele cauzate,

nu a solicitat probe pentru a dovedi existența unor daune suplimentare, iar în

final, a concluzionat că valoarea stabilită prin expertiză reprezintă o

despăgubire justă și reală pentru terenul expropriat, instanța de apel a

apreciat că reclamantul nu poate formula critici în calea de atac a apelului,

în cadrul cărora să pretindă acordarea altor daune, o astfel de cerere

reprezentând o veritabilă cerere nouă formulată direct în apel, inadmisibilă

potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la apelul

pârâtului, instanța de apel a constatat că prima critică, referitoare la

nesocotirea dreptului la apărare, este întemeiată, deoarece raportul de

expertiză a fost depus la dosarul de fond la data de 12 februarie 2007, nu a

fost comunicat pârâtului, iar la termenul de judecată din 27 februarie 2007

instanța a respins cererea de amânare și a acordat cuvântul pe fond, lipsind

pârâtul de posibilitatea de a lua cunoștință de raportul de expertiză și de a

formula eventuale obiecțiuni, încălcare însă înlăturată ca urmare a

încuviințării cererii pârâtului de efectuare a unei noi expertize în apel.

În ceea ce privește

celelalte motive de apel, prin care se contestă, în esență, valoarea

despăgubirii stabilită de prima instanță, instanța de apel a constatat că prin

expertiza efectuată în apel s-a stabilit că valoarea terenului este mai mare

decât cea stabilită de prima instanță, și, în consecință, mai mare decât

valoarea acordată reclamantului de către Comisia de expropriere, astfel încât,

deși s-a administrat o nouă expertiză în apel, nu s-au dovedit a fi întemeiate

susținerile pârâtului privind valoarea mult mai redusă a terenului expropriat,

sens în care apelul acestuia va fi respins, fiind menținută sentința prin care

s-a stabilit valoarea de 30 Euro/mp.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs ambele părți.

Recursul

reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

vizat următoarele critici:

I. Greșita reținere,

de către instanța de apel, a faptului că reclamantul nu ar fi contestat

valoarea terenului de 30 Euro/mp stabilită de prima instanță, în contextul în

care apelul declarat, al cărui conținut reclamantul nu și-l însușește, a

reprezentat manifestarea exclusivă de voință a apărătorului acestuia,

reprezentând astfel, o veritabilă renunțare la drept, față de care era necesară

existența unui mandat expres ori era necesară verificarea instanței în acest

sens.

Faptul că reclamantul

era nemulțumit de valoarea despăgubirii stabilite de tribunal rezultă din

faptul că instanța de apel a dispus obligarea acestuia la plata a ½ din

onorariul experților desemnați în cauză, măsură ce nu putea fi dispusă decât

dacă proba solicitată ar fi profitat ambelor părți, or, reclamantului i-ar fi

profitat această probă în sensul măririi cuantumului despăgubirilor;

II. Greșita

apreciere, de către instanța de apel, că solicitarea reclamantului ca la

stabilirea justei despăgubiri să fie avut în vedere și prejudiciul cauzat în

urma exproprierii, reprezintă o cerere nouă în apel, în condițiile în care

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevăd în mod explicit că

despăgubirea se compune atât din valoarea de circulație a imobilului

expropriat, cât și din prejudiciul cauzat prin expropriere proprietarului sau

persoanei îndreptățite.

În acest sens, arată

că nu se impunea formularea unui capăt distinct de cerere, întrucât legiuitorul

a prevăzut

expressis verbis

elementele prin a căror însumare urmează a

fi determinat cuantumul corect al despăgubirii.

Pe de altă parte,

împrejurarea că reclamantul nu a specificat că despăgubirea vizează valoarea de

circulație a terenului în litigiu trebuia interpretată în sensul că solicitarea

sa include și daunele cauzate prin expropriere.

Recursul pârâtului a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. civ. și a vizat

modalitatea de acordare a despăgubirii, respectiv, experții au întocmit

raportul de expertiză fără a ține seama de caracteristicile și regimul economic

al terenului, încadrând în mod greșit imobilul supus evaluării în intravilanul

localității Fetești.

În acest sens,

pârâtul a arătat că imobilul expropriat se află situat în extravilanul unității

administrativ-teritoriale Fetești, așa cum rezultă din adresa nr. 18890 din 30

octombrie 2009 emisă de Primăria municipiului Fetești, depusă la dosarul

cauzei, și că face parte din categoria teren arabil.

Expertizele efectuate

în cauză au avut în vedere prețurile indicate în anunțurile imobiliare postate

pe paginile de internet, ce nu se confundă cu prețurile de tranzacționare,

valoarea de raportare fiind aceea la care se vând în mod obișnuit imobile de

același gen, însă instanța a acordat o despăgubire cu mult mai mare,

transformând acțiunea reclamantului într-o veritabilă acțiune în îmbogățire

fără justă cauză.

Sintagma „prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele” are în vedere prețul plătit efectiv și

consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț

ale agențiilor imobiliare, sens în care a statuat și Înalta Curte într-o

practică recentă în materie.

Adresele depuse în

probațiune la dosarul cauzei, emanând de la notarii locali, au atestat că

prețul real de tranzacționare a terenurilor de același tip se situează ca

valoare cu mult sub oferta Statului Român, despăgubirea propusă de expropriator

fiind corectă, iar contestația neîntemeiată.

Recursurile sunt

nefondate, în considerarea argumentelor ce succed:

Critica

recurentului-reclamant potrivit căreia instanța de apel în mod greșit nu ar fi

reținut că acesta a contestat cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost

stabilit de prima instanță, cu motivarea că nu își însușește conținutul

apelului declarat de apărătorul său, nu poate fi reținută.

Raporturile

avocat-client decurg din contractul de asistență juridică, în baza căruia

avocatul se legitimează față de terți și față de instanță prin împuternicirea

avocațială, fiind mandatat să efectueze orice act specific profesiei pe care îl

consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.

În afara cazurilor

prevăzute de lege sau de părți, contractul de asistență juridică încetează prin

denunțarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului.

În speță, din

împuternicirea avocațială nr. 58 aflată la fila 9 dosar apel vol. I rezultă

data încheierii contractului de asistență juridică, și anume, 9 aprilie 2007,

apelul reclamantului fiind înregistrat la data de 12 aprilie 2007, iar primul

termen de judecată a fost stabilit la data de 26 iunie 2007.

Reclamantul nu a

formulat în acest interval de timp nici o completare, precizare sau modificare

a cererii de apel depusă inițial și nu și-a manifestat voința în sensul denunțării,

pe cale unilaterală, a contractului de asistență juridică legal încheiat,

astfel încât eventualele nemulțumiri legate de felul în care apărătorul său

și-a exercitat mandatul reprezintă un aspect ce excede prezentului cadru

procesual, neputând fi invocat ca motiv de recurs.

Dat fiind mandatul pe

care reclamantul l-a acordat avocatului ce a declarat și motivat calea de atac,

dovedit cu împuternicirea avocațială existentă la dosarul cauzei, în baza

căreia reclamantul a fost reprezentat la mai multe termene de judecată, nu

poate fi reținută nici afirmația potrivit căreia declararea și motivarea

apelului ar fi manifestarea exclusivă de voință a avocatului, întrucât acesta a

acționat în interesul și cu acordul reclamantului, instanța nefiind ținută a face

verificări cu privire la modalitatea în care se fundamentează apărarea.

Împrejurarea că

instanța de apel a dispus obligarea părților la plata onorariului de expert în

cote egale nu poate fi interpretat, cum în mod eronat susține reclamantul, ca o

validare a nemulțumirii acestuia față de cuantumul despăgubirilor(pe care nu

și-a exprimat-o în calea de atac declarată), ci a reprezentat o măsură pe care

instanța a dispus-o raportat la complexitatea expertizei și la faptul că

realizarea acesteia nu putea decât să profite ambelor părți în sensul

soluționării cu celeritate a cauzei.

În ceea ce privește

critica potrivit căreia instanța de apel în mod greșit a apreciat că

solicitarea de acordare a prejudiciului cauzat prin expropriere reprezintă o

cerere nouă, formulată direct în apel, nici aceasta nu poate fi primită,

întrucât efectele apelului nu se pot răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a

judecat de către prima instanță, respectiv, prin intermediul apelului nu se

poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.

Controlul judiciar

exercitat de către instanța de apel nu poate avea în vedere alte pretenții sau

elemente care nu au format obiectul primei judecăți, în caz contrar fiind

încălcat principiul dublului grad de jurisdicție, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se

pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.”

Textul citat vizează

elementele esențiale ale acțiunii civile și ale judecății de primă instanță,

instituind principiul inadmisibilității modificării acestor elemente.

Or, în speță, prin

acțiunea introductivă de instanță reclamantul nu a formulat o asemenea cerere

și chiar dacă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că

despăgubirea pentru cauză de utilitate publică este alcătuită din valoarea de

circulație a imobilului expropriat și prejudiciul creat proprietarului prin

expropriere, textul legal arătat se raportează la normele procesuale civile, în

sensul că pentru acordarea despăgubirii sub forma prejudiciului cauzat prin

expropriere instanța trebuie învestită în mod legal cu o astfel de cerere.

Aceasta deoarece

prejudiciul nu se subînțelege și nici nu se deduce prin interpretarea legii, cum

în mod greșit susține reclamantul, atunci când apreciază că solicitarea

generică de acordare a despăgubirii include în mod automat și acordarea

prejudiciului cauzat prin expropriere, ci trebuie precizat în mod expres prin

cererea de chemare în judecată și dovedit conform legii, lucru care nu s-a

realizat în cauză.

Reclamantul nu a

susținut în fața instanței de fond că a suferit asemenea daune, cu prilejul

administrării de probatorii a solicitat proba cu expertiză pentru evaluarea și

stabilirea prețului corect al terenului expropriat, iar după depunerea

raportului de expertiză a arătat că nu are obiecțiuni și că valoarea de 30 Euro/mp

reprezintă o reparație justă și echitabilă, lucru pe care l-a confirmat și în

concluziile scrise, astfel încât în mod corect instanța de apel a constatat că

solicitarea sa este o cerere nouă ce nu poate fi primită.

Criticile pârâtului

privind modalitatea de întocmire a rapoartelor de expertiză efectuate în cauză,

înscrisurile care au fundamentat concluziile experților, formularea și

interpretarea obiecțiunilor la rapoartele de expertiză, reprezintă chestiuni de

apreciere și interpretare a probatoriilor administrate ce nu pot fi analizate

în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie iar

nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune

soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Aprecierea și

administrarea probatoriului sunt atribute ale instanței de judecată care se

circumscriu principiului aflării adevărului și al rolului activ al acesteia,

iar prin exercitarea prerogativelor conferite de dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., instanțele anterioare au stăruit, prin toate mijloacele legale, să

stabilească corect situația de fapt dedusă judecății, respectiv, să stabilească

cât mai fidel valoarea de circulație a terenului expropriat, în vederea

stabilirii despăgubirii prevăzută de lege.

Cu

privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor sub aspectul cuantumului

acestora, critică formulată de asemenea de pârât,

potrivit

art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 ce reglementează criteriile de

stabilire a cuantumului despăgubiri în caz de expropriere, „despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia”.

Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea,

de către părțile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o

apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, în sensul comparării

rezultatelor conținute în raportul de expertiză efectuat de expropriator cu

cele din raportul de expertiză întocmit de comisia de experți constituită

conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu oferta făcută de expropriator și

pretențiile expropriatului, conform art. 27 alin. (1) din lege, care prevede că

„primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu

pretențiile formulate de părți și va hotărî iar alin. (2) al aceluiași articol

prevede că „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea

oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau

de altă persoană interesată”.

În aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 26 și art. 27 din

Legea nr. 33/1994, prin raportare la oferta făcută de către expropriator - 1,25

Euro/mp, la pretențiile formulate de reclamant prin cererea de chemare în

judecată - 300 Euro/mp, la concluziile experților (experții L. și I. - 30 Euro/mp,

experta B.C., din partea expropriatorului - 4,50 lei/mp), în mod corect prima

instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 30 Euro/mp, sumă ce nu

a fost contestată de reclamant și menținută, de asemenea, în mod corect de

către instanța de apel care, în urma probatoriilor administrate, a constatat că

nu poate fi vorba de o valoare mai redusă a terenului expropriat.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul S.V. și de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei

nr. 633 A din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV- civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 30 martie 2011.