Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 280/2013

HOTĂRÂRE
25.01.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 280/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1362 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva încheierii de ședință din 2 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1348/110/2011, reținând că încheierea împotriva căreia s-a declarat recurs este o încheiere premergătoare, care potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 282 alin. (2) din același cod, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs decât odată cu fondul litigiului. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare D.C., susținând că instanța a omis să cerceteze toate motivele de modificare sau casare invocate în recurs.

Contestația în anulare a fost soluționată în sensul respingerii ei, ca nefondată, prin decizia nr. 387 din 29 februarie 2012, a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat recurs, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, la 8 iunie 2012, recurs ce face obiectul prezentului dosar. La termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2013, Înalta Curte rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, pe care o va admite pentru următoarele considerente. Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc.

civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod, hotărârile date în recurs sunt irevocabile. În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată de o instanță de recurs și are caracter irevocabil, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În consecință, reținând că decizia nr. 387 din 29 februarie 2012, pronunțată în contestația în anulare de către Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, este irevocabilă, la fel ca și hotărârea împotriva căreia a fost îndreptată contestația în anulare, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul D.C. împotriva deciziei nr. 387 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1240/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Decizia civilă nr. 1251 din 18 iunie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva Sen
ÎCCJ 2013-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3776/2013
te. Urmare a cererii de revizuire formulate de intimații S.A. și S.P., Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 1729 din 25 noiembrie 2011, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. pro
ÎCCJ 2013-11-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4977/2013
12 octombrie 2011 a Tribunalului Bacău. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin Decizia nr. 2134 din 3 decembrie 2012, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei nr. 671 din 2 mai 2012 a Tribunalului Bacă
ÎCCJ 2015-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1165/2015
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 februarie 2015, contestatorul V.A.I. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 3471 din 17 mai 2012,
ÎCCJ 2013-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1108/2013
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 112/ RC din 31 ianuarie 2012 Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă