ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5069/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 263 din 4 august 2011,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal a admis cererea formulată de reclamanții Consiliul Local M.S. și Comuna

M.S., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală

și Pescuit, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și Administrația

Finanțelor Publice Câmpulung Moldovenesc, și a suspendat executarea

procesului-verbal de constatare din 25 martie 2011, emis de Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit București.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Interpretarea

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia că

suspendarea actului administrativ, în condițiile art. 15, este condiționată de

îndeplinirea condiției procedurale constând în introducerea acțiunii în

anulare, condiție îndeplinită în cauză.

Actul administrativ a

cărui anulare se cere este act administrativ fiscal, în sensul art. 41 din C.

proc. fisc., deoarece este emis de organul fiscal competent în aplicarea

legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și

obligațiilor fiscale, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 79/2003 .

Această calificare a

actelor, impune pentru suspendarea lor și îndeplinirea condiției procedurale,

prevăzute art. 215 alin. (2) din C. proc. fisc., potrivit cărora „Instanța

competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20%

din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este

evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei”.

Se apreciază, însă, că

îndeplinirea acestei condiții cade sub incidența dispozițiilor O.G. nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin

titluri executorii și cererea reclamantelor poate fi analizată fără plata unei cauțiuni.

Conform art. 7 din Ordonanță „Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile

și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite

prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru,

timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune”, fără ca acest act

normativ să distingă între diferitele categorii de titluri executorii, or, conform

regulilor de interpretare a normelor juridice „unde legea nu distinge, nici interpretul

nu trebuie să distingă”.

La aceste condiții procedurale

se adaugă și condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 la care

art. 15 face trimitere, și anume existența cazului justificat și necesitatea ca

prin măsura suspendării să se prevină o pagubă iminentă.

Noțiunea de caz bine justificat

a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

potrivit căruia „cazuri bine justificate sunt împrejurările legate de starea de

fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ”. De asemenea, noțiunea de pagubă iminentă este definită la

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Lege ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public”.

În urma analizei sumare

a situației de fapt și de drept, prima instanță apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite

cele două condiții cumulative.

Astfel, se arată în considerentele

sentinței atacate, în fapt, în urma verificării efectuate în perioada 16 martie

2011–21 martie 2011, pentru clarificarea aspectelor legate de nerespectarea de către

beneficiar a criteriilor de eligibilitate, pe durata contractului de finanțare din

19 februarie 2003, încheiat între Consiliul local M.S. și Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit (fosta A.S.) s-a constatat nerespectarea obligațiilor

contractuale, prin neasigurarea menținerii eligibilității pe toată durata de valabilitate

a contractului de finanțare pentru „Modernizarea drumului comunal 86 M.S.–L.”. Concret,

s-a reținut că beneficiarul nu a efectuat lucrări de întreținere pe toată perioada

de monitorizare a proiectului. Neregulile constatate au stat la baza întocmirii

procesului verbal constatare din 25 martie 2011, suma de 3.194.419,60 RON primită

în baza contractului de finanțare și accesoriile acesteia au fost declarate neeligibile,

iar beneficiarul obligat la restituire.

Reclamanții au depus la

dosar procese-verbale de constatare întocmite în anii 2007, 2008 și 2010 din care

rezultă că degradarea drumului modernizat prin finanțare s-a datorat fenomenelor

meteorologice periculoase. Aceste fenomene pun în discuție forța majoră, ca împrejurare

de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat, care împiedica în mod efectiv și fără

nicio culpă din partea debitorului, executarea obligației.

Reține prima instanță

că aceste împrejurări de fapt și de drept creează o îndoială puternică asupra legalității

actelor administrative contestate, astfel încât Curtea constată îndeplinirea condiției

„cazului bine justificat.

În ce privește cea de-a

doua condiție, se reține că autoritatea publică beneficiară a finanțării SAPARD

are un buget limitat, cheltuielile fiind deja repartizate. Prin executarea actului

administrativ s-ar afecta grav mai ales efectuarea investițiilor planificate în

interesul comunității, stabilite prin lista de investiții depusă la dosar. Imposibilitatea

satisfacerii nevoilor comunitare și a realizării competențelor autorităților publice

reclamante relevă și interesul legitim public în suspendarea executării procesului

verbal constatare din 25 martie 2011 întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit.

Prima instanță apreciază,

deci, că și cea de-a doua condiție, privind evitarea producerii unui prejudiciu

este îndeplinită.

Împotriva acestei sentinței,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

În motivarea recursului

formulat, recurenta-pârâtă a susținut în esență că hotărârea instanței de fond a

fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare și al principiului contradictorialității

întrucât i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei, fiind în imposibilitate

de a-și formula apărările iar în ceea ce privește fondul cauzei s-a susținut că

sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legislației

incidente în speță, respectiva a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Astfel, în ceea privește

condiția legală privind cazul bine justificat, recurenta susține că în mod greșit

s-a apreciat prin sentința atacată, că aceasta ar fi îndeplinită având în vedere

faptul că investiția în cauză a fost afectată de calamități, fără a analiza și a

da eficiență clauzelor contractuale privind obligația notificării apariției cazului

de forță majoră.

În ceea ce privește condiția

existenței pagubei iminente, recurenta a susținut că nici această condiție legală

nu a fost dovedită de intimata-reclamantă iar executarea unei obligații bugetare

stabilite printr-un act administrativ, nu poate constitui prin ea însăși o pagubă

în sensul art. 2 alin. (81) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ., O.U.G.

nr. 13/2001 și Legea nr. 554/2004.

Intimatul Consiliul Local

M.S. și Comuna M.S. prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate

de instanța de fond, susținând în esență că, în cauză au fost dovedite condițiile

legale prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Referitor la criticile

formulate de recurentă cu privire la încălcarea principiului dreptului la apărare,

întrucât instanța a respins cererea de amânare formulată, se constată că acestea

sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care constituie dreptul comun

în materia dreptului administrativ, cuprinde în art. 14 și art. 15 dispoziții speciale

privind suspendarea executării actului administrativ, precizând prin dispozițiile

art. 14 alin. (2) faptul că aceste cereri se soluționează „de urgență și cu precădere,

cu citarea părților”.

Din această perspectivă

instanța de control judiciar constată că în cauză recurenta-pârâtă a fost citată

la data de 1 august 2011 fără ca aceasta să fie prezentă la termenul stabilit, formulând

cerere de amânare pentru lipsă de apărare, cerere care a fost respinsă de către

instanța de fond, având în vedere procedura de urgență în are se desfășura judecata

cât și faptul că în cauză nu a fost formulată o cerere de amânare a pronunțării

în vederea depunerii de concluzii scrise, conform dispozițiilor art. 156 alin. (2)

din C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurentă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.,

potrivit căror, în cauză nu ar fi îndeplinite cerințele cazului bine justificat

și a necesității de a preveni o pagubă iminentă, Înalta Curte le apreciază ca fiind

nefondate.

Cererea intimatei-reclamante

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede

că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea,

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhic

superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Măsura provizorie solicitată

de intimata-reclamantă se justifică prin existența în cauză a unor cazuri bine justificate,

ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum se

prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Îndeplinirea acestei condiții

rezultă în cauză din procesele-verbale de constatare întocmite în anii 2007, 2008

și 2010 din are rezultă că degradarea drumului modernizat prin finanțare s-a datorat

unor fenomene meteorologice periculoase, ceea ce pune în discuție existența forței

majore, care ar fi putut împiedica executarea obligației de către debitor.

Criticile recurentei cu

privire la existența sau inexistența cazului de exonerare a răspunderii ca urmare

a forței majore nu pot fi reținute întrucât aceste aspecte urmează a fi examinate

de către instanță cu ocazia judecării în fond a cererii având ca obiect anularea

actelor administrative, aspectele reținute de către instanța de fond fiind însă

suficiente să creeze o îndoială puternică asupra legalității acestora, astfel cum

în mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința atacată.

Intimata-reclamantă a

dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de suspendare

solicitată, dat fiind că iminența producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă

din începerea procedurii de executare silită prin comunicarea somației cât și din

celelalte probe administrate în cauză din care rezultă imposibilitatea încadrării

în cheltuielile de investiții și bugetul prevăzut pe anul 2011.

Noțiunea de pagubă iminentă

a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciu

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Raportat la această definiție

legală dată pagubei iminente și calitatea instituției pârâte respectiv Consiliul

Local al Comunei Moldova Sulița care are planificate cheltuieli de investiții în

folosul comunității locale, cum ar fi reabilitare dispensar sanitar-veterinar, grup

sanitar al școlii generale din localitate, reparații drumuri, proiecte de electrificare,

plăți rate scadente, se constată că instanța de fond a apreciat corect consecința

executării actului administrativ, anterior pronunțării pe fond.

În consecință, Înalta

Curte constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică

și în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul formulat,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva sentinței nr. 263 din 4 august

2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2011.