ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5002/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul F.A. a chemat în judecată Agenția

Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice O., solicitând instanței

că în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea dispoziției din 3 august

2010 și a deciziei de impunere din 17 mai 2010.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin procesul-verbal din 17 iunie 2009 a fost declarată

starea de insolvență a SC L.C. SRL. La data de 17 mai 2010 Administrația

Finanțelor Publice O. a emis decizia de impunere prin care s-a stabilit răspunderea

solidară a numitului F.A. cu SC L.C. SRL pentru creanțe fiscale despre care decizia

nu face vorbire, motiv pentru care reclamantul a contestat atât această decizie

cât și dispoziția din 3 august 2010.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 445/CA din 21 decembrie 2010 a admis acțiunea formulată

de reclamant, dispunând anularea dispoziției din 3 august 2010 și a deciziei de

impunere din 17 mai 2010 emise de pârâtă, privind stabilirea răspunderii solidare

a reclamantului ca nelegale.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că din întregul material probator administrat în cauză

se constată că decizia de impunere este nelegală, urmare a neîndeplinirii condițiilor

cumulative prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 92/2003 pentru

a se dispune antrenarea răspunderii solidare a administratorului cu debitorul principal.

Pentru aceleași motive,

reține instanța de fond, nici dispoziția din 3 august 2010 emisă în soluționarea

contestației formulată de reclamant nu este legală.

Împotriva acestei sentințe

considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța pentru Administrația Financiară O., criticând-o ca nelegală și

netemeinică întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

S-a precizat în recurs

că instanța nu a ținut seama de probatoriile administrate, organul fiscal teritorial

neîncălcând în niciun fel dreptul contribuabilului de a fi audiat înainte de luarea

vreunei decizii.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului,

motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

din C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform O.G. nr. 92/2003

contribuabilul trebuie convocat pentru a-și exprima punctul de vedere, organul fiscal

fiind obligat de lege să procedeze în acest sens.

Acest lucru nu s-a întâmplat

astfel cum rezultă din probele administrate, faptul că F.A. ar fi fost convocat

la sediul SC L.C. SRL nefiind o apărare conform legii pentru că aceasta (firma)

nu era domiciliul său.

O.G. nr. 92/2003 stabilește

faptul că răspunderea solidară intervine în cazul în care administratorii, asociații

și acționarii au provocat insolvabilitatea firmei prin înstrăinarea sau ascunderea

cu rea credință a bunurilor mobile și imobile proprietatea acestuia.

În speță organul fiscal

trebuia să dovedească reaua-credință a reclamantului, din actele anexate și încheiate

anterior de organele fiscale rezultând că persoana juridică se află deja în insolvabilitate,

insolvabilitate care nu se mai putea provoca din nou de reclamantul-intimat prin

vânzarea unui autoturism și încasarea prețului.

Decizia organului fiscal

trebuie motivată pe bază de probatorii însă acest lucru nu s-a făcut, acesta neaducând

probe în dovedirea relei-cerdințe în vederea stabilirii răspunderii solidare.

Prin urmare corect prima

instanță a constatat că decizia de impunere este nelegală pentru neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 pentru a se stabili

răspunderea solidară a debitorului principal.

Față de aceste considerente

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Județului Constanța pentru Administrația Finanțelor Publice

O. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Județului Constanța pentru Administrația Financiară O. împotriva

sentinței civile nr. 445/CA din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie

2011.