ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față,

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

plângerea penală formulată inițial, persoana vătămată D.P., prin mandatar D.C.,

a solicitat a se efectua cercetări față de O.G., judecător la Judecătoria

Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., comisă prin aceea că aceasta și-a

îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu cu prilejul

soluționării dosarului civil nr. 7336/314/2009 al Judecătoriei Suceava.

Cu ocazia audierii, D.C. a declarat că își menține

plângerea penală formulată, arătând că judecătorul O.G. nu a dat dovadă de rol

activ cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 7336/314/2009 al Judecătoriei

Suceava, prin aceea că nu a verificat afirmația făcută de reclamantă, prin

avocat, că ar fi divorțată de fratele lui, nu a constatat că actul de la fila 7

dosar nu se regăsește în conținutul contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 391 din 21 ianuarie 2003 la B.N.P. „I.V.", nu l-a

introdus în cauză pe D.P., deși acesta era cumpărător în contractul cu privire

la care s-a cerut declararea simulației, iar la pronunțarea soluției, pe care o

consideră nelegală și netemeinică, nu a luat în considerare înscrisurile pe

care le-a depus după închiderea dezbaterilor, inclusiv cererea de intervenție.

Persoana vătămată a declarat, totodată, că solicită a

se efectua cercetări și față de judecătorii I.G., M.M.C. și V.O.D. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzut de art. 246 C. pen., pentru faptul că magistrații, cu ocazia

soluționării recursului, în mod abuziv au procedat la evacuarea sa din sala de

judecată, în condițiile în care, aflându-se în acel loc și făcându-se strigarea

dosarului civil nr. 7336/314/2009, a adus la cunoștința completului de judecată

faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de

intervenție formulată, că nu a cercetat fondul cauzei, impunându-se astfel

casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

Procurorul a constatat din actele premergătoare

efectuate în cauză, următoarele:

La data de 02 septembrie 2009 D.M.E. s-a adresat

Judecătoriei Suceava cu acțiune civilă în contradictoriu cu pârâții B.C. și

B.A., părinții săi, prin care a solicitat să se constate caracterul simulat al

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 391 din 21 ianuarie 2003

de B.N.P. „V.I.” din Suceava, prin care pârâții i-au vândut imobilul constând

în 250 mp teren curți, cu o casă de locuit și anexe gospodărești, situate în

intravilanul comunei Salcea, județul Suceava, cu prețul de 30.000.000 lei,

întrucât adevărata înțelegere dintre părți a fost în sensul încheierii unui

contract de donație către reclamantă, așa cum rezultă din înscrisul intitulat

„act de donație" din 20 ianuarie 2003, prin care este menționată doar

casa.

La termenul de judecată din 29 octombrie 2009 a avut

loc dezbaterea în fond a cauzei, pronunțarea fiind amânată pentru data de 03

noiembrie 2009, iar în acest interval de timp, D.C., în calitate de mandatar al

fratelui său, D.P., a formulat cerere de intervenție în cauză.

Împotriva sentinței pronunțate în cauza menționată a

formulat recurs reclamanta D.M.E., acesta făcând obiectul dosarului civil nr.

7336/314/2009 al Tribunalului Suceava, secția civilă, repartizat spre

soluționare completului de judecată format din judecătorii M.M.C., V.O.D. și

I.G.

Prin decizia civilă nr. 204 din 25 ianuarie 2010 s-a

admis calea de atac exercitată, s-a modificat sentința, în sensul admiterii în

parte a acțiunii și s-a constatat caracterul simulat sub forma donației

deghizate a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 391 din 21

ianuarie 2003 de B.N.P. „V.I." din municipiul Suceava, în ceea ce privește

imobilul compus din casă de locuit și anexe gospodărești, situate în

intravilanul comunei Salcea, județul Suceava.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că actul

public, contractul de vânzare-cumpărare care ascunde donația, a fost încheiat

în forma autentică, condiție îndeplinită pentru a se constata simulația, chiar

dacă actul secret a fost încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată

și nu în forma solemnă prevăzută pentru donații, iar în speță voința reală a

părților a fost cea exprimată în actul secret, care este valabil, întrunind

condițiile esențiale prevăzute de lege pentru validitatea unei convenții.

Având în vedere probele aflate la dosar, procurorul a

considerat că judecătorii M.M.C., V.O.D. și I.G. nu au săvârșit nici o faptă de

natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că aceștia, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu au îndeplinit un act ori l-au

îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta au cauzat vătămări intereselor

legale ale persoanei vătămate.

Conform prevederilor Legii nr. 303/2004 privind

Statutul magistraților, judecătorii nu pot fi trași la răspundere penală pentru

soluțiile pronunțate.

Legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești

poate fi verificată de către instanța de control judiciar, cu ocazia

soluționării căii de atac prevăzute de lege și exercitate de către partea

nemulțumită, lucru care s-a și întâmplat în cauză.

Pe de altă parte, interpretarea probatoriului

administrat, cu consecința stabilirii unei anumite situații de fapt și a

regulii de drept aplicabile, este atribuția esențială a judecătorului, iar

eventualele erori strecurate la judecarea cauzelor pot fi invocate, verificate

și înlăturate doar într-un cadru jurisdicțional, stabilit de lege.

Persoanei vătămate nu i-a fost încălcat nici un drept

procesual de către magistrați, aceștia hotărând numai asupra obiectului cererii

deduse judecății și acționând în scopul aflării adevărului în cauză, prin

administrarea tuturor probelor necesare pentru aflarea adevărului, lămurirea

împrejurărilor de fapt și de drept, în scopul stabilirii faptelor și aplicării

corecte a legii și în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În ce privește cererea de intervenție în interes

propriu, pentru a fi luată în considerare, trebuie depusă la dosarul cauzei, în

fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, și nu ulterior, cum

s-a făcut.

După închiderea dezbaterilor și rămânerea în

pronunțare cu privire la recursul declarat de D.M.E., s-a prezentat în fața

completului de judecată D.C., care a arătat că a depus cerere de intervenție,

că nu a fost legal citat și nu s-a formulat cerere de recuzare.

Instanța i-a făcut cunoscut faptul că nu are calitatea

de parte în proces și, întrucât acesta nu a respectat solemnitatea ședinței de

judecată, refuzând să părăsească sala de judecată, l-a evacuat cu ajutorul unui

jandarm, fiind totodată amendat de jandarmi, cu 500 lei, pentru tulburarea

ordinii și liniștii publice.

Măsura evacuării lui D.C. a fost legală, fiind dispusă

de președintele completului de judecată, în conformitate cu art. 122 C. proc.

pen.

Parchetul a considerat că cererea formulată de D.C.,

de administrare în cauză a unor probe, respectiv efectuarea de confruntări cu

magistrații, audierea avocatului S. a jandarmilor, ori a altor persoane, care

au fost în sala de ședință sau pe holul instanței, ori transcrierea fișierelor

cu înregistrările convorbirilor telefonice privind apelurile de urgență la 112

și aflate pe CD-ul transmis de Serviciul de Telecomunicații Speciale, nu se

justifică probele, nefiind concludente și utile soluționării cauzei.

Probele indicate de către persoana vătămată nu sunt de

natură să conducă la constatarea unor fapte sau împrejurări care au legătură cu

infracțiunea reclamată de abuz de serviciu contra intereselor persoanelor și nu

servesc la dovedirea unor împrejurări de care depinde lămurirea cauzei și justa

ei soluționare.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de O.G., I.G., M.M.C. și V.O.D., judecători, pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de

art. 246 C. pen., întrucât în cauză nu s-a comis nici o faptă de natură să

atragă răspunderea penală.

Plângerea formulată de către petentul D.C. împotriva

Rezoluției nr. 400/P/2009 din 03 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava, privind pe numitele O.G., judecător la Judecătoria Suceava, față

de care s-au efectuat verificări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., a

fost respinsă ca neîntemeiată, de către procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava.

În această situație, Rezoluția nr. 400 din 03 mai 2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a fost atacată de petiționarul

D.P., prin mandatar D.C., la această Înaltă Curte, prin intermediul sentinței

penale nr. 84 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, care și-a declinat competența de soluționare a cauzei,

ca urmare a faptului că judecătorul M.M.C. are grad de curte de apel.

Petiționarul D.P., prin mandatar, nu a fost de acord

cu competența de soluționare a plângerii, de către Înalta Curte, motiv pentru

care a și atacat sentința nr. 84 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, cu recurs, dar Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4413 din 7 decembrie

2010 a respins recursul ca inadmisibil, hotărârile de declinare fiind

definitive, conform art. 42 alin. (4) C. proc. pen.

În 26 septembrie 2011, petiționarul a formulat o

cerere de recuzare a judecătorilor I.M. și V.A., a procurorului M.M. și

magistratului asistent C.I.V., cerere ce a fost respinsă ca nefondată, prin

încheierea din 07 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 635/1/2011.

De-a lungul procesului, în fața Înaltei Curți,

mandatarul petiționarului, care nu are studii juridice, a solicitat o serie de

amânări tergiversând soluționarea procesului, a formulat alte cereri de

recuzare, fără însă a-și angaja un avocat, care să-i apere în mod calificat,

interesele.

Înalta Curte, examinând plângerea pe fond, prin prisma

actelor dosarului, constată că nemulțumirea petiționarului este determinată de

soluția pronunțată de o instanță civilă din județul Suceava, soluție pe care în

loc să o atace, în cadrul procesului civil, dorește să o desființeze pe cale

penală sub pretextul comiterii unei infracțiuni de abuz în serviciu împotriva

interesului persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen., deși din nici un act al

dosarului, nu rezultă comiterea vreunei infracțiuni, de către membrii completului

de judecată, reclamați de petiționar, așa cum, corect au reținut procurorii,

inclusiv prin rezoluția atacată, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de aceștia.

Din verificările nemijlocite ale actelor dosarului

rezultă cu certitudine lipsa oricăror acte ilicite comise de judecătorii

reclamați și implicit, legalitatea și temeinicia Rezoluției nr. 400/P/2009 din

03 mai 2010, ce este în deplină concordanță cu principiul reangajării

răspunderii penale a magistraților, pentru soluțiile date în cauzele rezolvate.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să

privească plângerea formulată de petiționarul D.P. prin mandatarul său D.C.,

împotriva Rezoluției nr. 400/P/2009 din 3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava, ca nefondată și a o respinge, ca atare, menținând

astfel, rezoluția atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare

către stat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul D.P., prin mandatar D.C., împotriva rezoluției nr. 400/P/2009 din

3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul D.P. la plata sumei de 1.000 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2011.