Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4933/2012

HOTĂRÂRE
11.12.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4933/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 06 februarie 2012, de revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G. și A.E. s-a solicitat revizuirea sentinței nr. 140/19/06/2007 și rejudecarea cauzei. Prin sentința comercială nr. 140 din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în Dosarul nr. 1804/2/2007, a fost anulată, ca netimbrată, cererea prin care reclamanta SC C.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, solicitând instanței constatarea nulității absolute a procesului-verbal de licitație din 05 mai 2003, prin care s-a executat silit, prin vânzare, apartamentul de trei camere situat în municipiul Iași, jud. Iași.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 30 din 07 martie 2012, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G. și A.E. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că hotărârea prin care s-a anulat ca netimbrată, contestația la executare, irevocabilă prin decizia nr. 4114 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a respins recursul declarat de SC C.G. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 140 din 19 iunie 2007 ca nefondat, nu poate fi supusă revizuirii, în condițiile impuse de art. 322 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G.

și A.E. au formulat recurs la data de 16 mai 2012, iar prin motivele de recurs au făcut o amplă descriere a situației de fapt, indicând instanței de recurs, motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ. pe care și-au întemeiat calea de atac, însă acestea nu au fost dezvoltate astfel cum prevăd dispozițiile legale. La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuție excepția nulității recursului, potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție asupra căreia a rămas în pronunțare. Potrivit textului de lege mai sus evocat, cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerințele legale, prevăzute de art. 302 lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Ori, criticile aduse hotărârii nu se subsumează niciunuia dintre aceste motive, recursul fiind o cale extraordinară de atac care vizează analizarea încălcării legii și nicidecum nu presupune reanalizarea probelor, deoarece nu are loc o judecare a fondului, ci a hotărârii pronunțate.

Așa fiind, dându-se eficiență textului de lege mai sus invocat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G. și A.E.

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de revizuenții SC C.G. SRL Iași, A.G. și A.E. împotriva sentinței nr. 30 din 07 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4114/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 140 din 19 iunie 2007, a anulat, ca netimbrată, cererea reclamantei SC C.G
ÎCCJ 2013-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 87 din 28 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de
ÎCCJ 2013-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1161/2013
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 2938 din 31 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 8994/1/2011 a admis cererea d
ÎCCJ 2009-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2039/2009
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire, introdusă la Înalta Curte de Casație și Justiție revizuienta SC O. SRL, a solicitat schimbarea în tot a Deciziei nr.
ÎCCJ 2013-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2013
civile nr. 89/A din 28 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs, revizuentul M.D., prin care a solicitat admiterea recursului, modificare deciziei și admiterea acțiunii sale. În critici
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă