ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4313/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4313/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanței de fond
Prin cererea adresată
Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul
Ș.D. a chemat în judecată pe pârâtul Primul Ministru al României pentru ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea deciziei din
22 februarie 2010 emisă de Primul Ministru al României;
- obligarea pârâtului
să-l numească în funcția de secretar general al Autorității Naționale pentru Sport
și Tineret din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
În motivarea cererii se
arată că prin decizia din 22 februarie 2010 reclamantul a fost eliberat din funcția
publică de secretar general la Ministerul Tineretului și Sportului.
Decizia ar fi nelegală
întrucât la data emiterii acesteia nu a existat nici un act administrativ de numire
în funcție din care reclamantul a fost eliberat, respectiv cea de secretar general
al Ministerului Tineretului și Sportului.
Reclamantul exercita cu
caracter temporar această funcție din anul 2009 și la 30 noiembrie 2009 a fost declarat
admis la concursul susținut pentru ocuparea postului de secretar general dar nu
a fost emisă decizia de numire, iar ulterior, în baza O.U.G. nr. 115/2009, Ministerul
Tineretului și Sportului și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării au fost
desființate, iar din comasarea lor a rezultat Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului, iar în cadrul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret
este prevăzut postul de secretar general, înalt funcționar public.
Soluția instanței de
fond
Prin sentința civilă
nr. 3687 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ,
a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă acțiunea reclamantului
ca inadmisibilă.
În motivarea soluției
s-a arătat că, potrivit art. 7 Legea nr. 554/2004, reclamantul avea obligația de
a se adresa cu o plângere prealabilă organului emitent al actului a cărui anulare
se solicită și după primirea răspunsului sau în caz de refuz nejustificat de a-i
răspunde poate sesiza instanța competentă.
Pentru că reclamantul
avea obligația de a dovedi îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile și
în termenele prevăzute de art. 7 Legea nr. 554/2004, aceasta fiind o condiție de
admisibilitate, dispoziții cu caracter imperativ, a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs reclamantul Ș.D..
În motivele de recurs
se arată că hotărârea este nelegală deoarece:
- instanța de fond nu
a făcut distincție între cele două capete de cere, distincție necesară pentru analizarea
excepției inadmisibilității.
Cu privire la primul capăt
de cerere, excepția este neîntemeiată, având în vedere că prin adresa din 22
februarie 2010 reclamantul s-a adresa Primului Ministru nemulțumit fiind de dispoziția
din 22 februarie 2010 și de faptul că nu este numit în funcția publică pentru care
a fost declarat câștigător prin concursul din 30 noiembrie 2009, adresă care a fost
formulată în termenul prevăzut de art. 7 Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cel de-al
doilea capăt de cerere, obligarea intimatului-pârât de a-l numi pe recurentul-reclamant
în funcția de secretar general al Autorității Naționale pentru Sport și Tineret,
nu a fost invocată excepția inadmisibilității, astfel că instanța de fond s-a pronunțat
pe o excepție fără a fi pusă în discuția părților și care nu a fost invocată de
pârât.
Însă, recurentul apreciază
că și această excepție este neîntemeiată.
Se arată că recurentul
a promovat examenul din 30 noiembrie 2009 pentru ocuparea postului de secretar general
al Ministerului Tineretului și Sportului, iar numirea sa trebuia făcută în termen
de 15 zile de la finalizarea procedurilor, conform prevederilor art. 42 H.G.
nr. 341/2007, respectiv până la 17 decembrie 2009.
La 12 zile de la data
expirării acestui termen, prin O.U.G. nr. 115/2009, Ministerul Tineretului și
Sportului și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării au fost desființate și
prin comasarea lor a rezultat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
care are în structura sa și Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.
Și în cadrul acestei autorități
există postul de secretar general, înalt funcționar public, astfel că reorganizarea
instituției în care și-a desfășurat activitatea nu poate afecta numirea în funcția
publică întrucât, pe de o parte, dreptul s-a născut anterior comasării celor două
ministere, iar pe de altă parte, în noua organigramă este prevăzută aceeași funcție.
S-a solicitat admiterea
recursului, astfel cum a fost formulat.
Primul Ministru al României
a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei de obiect a cererii, având în
vedere că recurentul-reclamant a renunțat la cerere la 22 decembrie 2010. Mai mult,
a fost numit prin decizia Primului Ministru în funcția publică de secretar-general
adjunct al Ministerului Mediului și Pădurilor.
Soluția instanței de
fond
După examinarea motivelor
de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul
pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a respins
cererea reclamantului Ș.D. de anulare a deciziei din 22 februarie 2010 prin care
a fost eliberat din funcția de secretar general al Ministerului Tineretului și Sportului
și de obligare a Primului Ministru de a-l numi în funcția de secretar general al
Autorității Naționale pentru Sport și Tineret din cadrul Ministerului Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului, ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii
prealabile.
Se critică în motivele
de recurs faptul că excepția inadmisibilității a fost invocată numai în privința
primului capăt de cerere și nu și a celui de-al doilea capăt.
Referitor la aceste critici,
se constată că, într-adevăr, excepția inadmisibilității a fost invocată numai cu
privire la capătul de cerere privind anularea deciziei din 22 februarie 2010 emisă
de Primul Ministru al României.
Mai întâi, vom analiza
soluția pronunțată de instanța de fond în privința primului capăt de cerere iar
criticile formulate sunt neîntemeiate.
Recurentul a arătat că
a îndeplinit procedura prealabilă la 26 februarie 2010, în termenul prevăzut de
art. 7 Legea nr. 554/2004. Însă, din verificarea conținutului adresei din 25
februarie 2010 ce poartă antetul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret din
cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului se constată
că recurentul-reclamant nu a solicitat revocarea deciziei din 22 februarie 2010
a Primului Ministru al României.
În art. 2 alin. (1)
lit. j) Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă este definită ca fiind cererea
prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare,
după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ,
în sensul revocării sau modificării acestuia.
În raport de aceste dispoziții,
pentru că în acea adresă recurentul nu a solicitat revocarea sau modificarea actului
administrativ a cărui anulare a solicitat-o, se constată că soluția instanței de
fond, în ceea ce privește primul capăt de cerere este legală, iar recurentul nu
a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 7 Legea nr. 554/2004.
Referitor la cel de-al
doilea capăt de cerere ce viza obligarea Primului Ministru al României de a-l numi
pe reclamant în funcția de secretar general al Autorității Naționale pentru Sport
și Tineret din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și
Sportului, excepția inadmisibilității a fost greșit admisă de instanța de fond deoarece
în solicitarea adresată pârâtului la 25 februarie 2010 reclamantul a cerut să se
dispună numirea sa în una din funcțiile vacante corespunzătoare de secretar general
al Autorității Naționale pentru Sport și Tineret sau de secretar general adjunct
la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
La această cerere a reclamantului,
pârâtul nu a comunicat nici un răspuns și, ulterior, în termenul prevăzut de
art. 11 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004, s-a adresat instanței.
Pentru că nu s-a comunicat
nici un răspuns la o cerere ce trebuia soluționată în termen de 30 de zile (favorabil
sau nefavorabil) devin aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) Legea nr. 554/2004
care prevăd că nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazurile prevăzute de
art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004 care asimilează actului administrativ unilateral
și faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
În aceste condiții, soluția
instanței de fond de a respinge ca inadmisibil și capătul al doilea al cererii este
nelegală.
Însă, intimatul, prin
întâmpinarea depusă, în fața instanței de recurs a invocat „excepția lipsei de obiect”
și a precizat că acțiunea a rămas fără obiect.
Din motivarea acesteia
rezultă că, de fapt, excepția lipsei de obiect vizează acțiunea reclamantului, mai
exact, capătul II al cererii acestuia.
Fiind vorba de o excepție
dirimantă, în baza art. 137 C. proc. civ., față de criticile din recurs ce se referă
la soluționarea capătului II al cererii, va fi analizată cu prioritate.
Referirile intimatului
la faptul că acțiunea a rămas fără obiect pentru că recurentul-reclamant a renunțat
la judecarea cererii ce face obiectul dosarului sunt nefondate în raport de înscrisurile
depuse la dosar.
Într-adevăr, după încheierea
dezbaterilor și pronunțarea soluției de către instanța de fond, la dosar există
o cerere datată 23 decembrie 2010 prin care reclamantul declară că renunță la judecata
acțiunii care formează obiectul acestui dosar.
Potrivit art. 271 C.
proc. civ. - partea se poate prezenta oricând în cursul judecății,
chiar fără să fi fost citată, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească
învoiala lor. Dacă se înfățișează
la ziua fixată pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită,
chiar de un singur judecător, urmând ca hotărârea să fie dată de instanță în ședință.
Însă, în cauză, cererea
a fost adresată instanței de fond după pronunțarea soluției, iar ulterior, reclamantul
a împuternicit un avocat, în baza contractului de asistență juridică încheiat la
5 ianuarie 2011 să declare recurs împotriva soluției pronunțată de instanța de fond.
În susținerea acestei
excepții, intimatul a depus la dosar copia deciziei din 20 ianuarie 2011 emisă de
Primul Ministru al României prin care recurentul a fost numit, cu caracter temporar,
pe o perioadă de 6 luni, în funcția publică de secretar general adjunct al Ministerului
Mediului și Pădurilor și copia deciziei din 27 iulie 2011 prin care a fost numit
recurentul, tot pe o perioadă de 6 luni, în aceeași funcție publică.
În aceste condiții, se
constată că recurentul, în calitatea sa de înalt funcționar public, a fost numit
într-o funcție publică chiar dacă nu pe funcția pe care acesta a solicitat numirea,
astfel că cererea sa de obligare a Primului Ministru de a-l numi într-o funcție
publică, a rămas fără obiect.
Chiar dacă, în raport
de soluția instanței de fond în ceea ce privește acest capăt de cerere, s-ar impune
casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru că acest capăt de
cerere a rămas fără obiect nu se mai impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
De aceea, în baza
art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ș.D. împotriva sentinței
nr. 3687 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie
2011.