ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta G.N.C., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care

pârâtul să fie obligat să emită titlurile de despăgubire în favoarea

reclamantei la suma de

120

.

950 RON actualizată

pentru imobilul situat în comuna S., satul I., județul Sălaj, cu cheltuieli de

judecată.

În motivare, reclamanta

a arătat că a solicitat emiterea titlurilor de valoare la valoarea stabilită prin

dispoziția primarului din 21 mai 2005 procedând și la notificări ulterioare, dar

nici până în prezent titlurile de despăgubire nu au fost emise.

Pârâtul a formulat întâmpinare

depusă la dosar după pronunțare, astfel încât nu a putut fi luată în considerare

la soluționarea prezentei cauze.

b) sentința și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 508/2011

din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.N.C., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și

a obligat autoritatea pârâtă să emită titlurile de despăgubire pentru reclamantă,

pentru imobilul situat în comuna S., sat I., Jud. Sălaj.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 136

din 21 mai 2005 s-a stabilit dreptul de despăgubire al reclamantei în valoare de

120.950 RON pentru imobilul înscris în C.F.

Din adresa emisă de către

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nr. RG/41453/L10/9625 din

22 august 2011 rezultă că până la data redactării acesteia dosarul reclamantei nu

a fost finalizat.

Din aceeași adresă rezultă

că după analiza dosarului acesta va fi transmis unui evaluator în vederea parcurgerii

procedurii legale.

La dosar a fost depusă

și o copie a notificării transmise de către reclamantă prin care solicita emiterea

titlurilor.

În privința caracterului

rezonabil al duratei unei proceduri, cum este și cea din prezenta cauză, în jurisprudența

Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție

de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare

la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente,

precum și miza procesului pentru cei interesați (cauza S.C. Concept LTD SRL și Manole

împotriva României).

În privința duratei procedurii,

s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative

ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât

procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a

fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Luând în considerare intervalul

de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamanta

este ținută să mai aștepte încă, fiind condiționat și de existența disponibilităților

bănești, o durată totală a procedurii de 8-9 ani, începută în anul 2002, cu notificarea

reclamantei din 14 februarie 2002 a fost considerată de către instanță ca nefiind

rezonabilă.

A mai arătat Curtea de

apel că procedura de restituire este instituită prin lege, însă este discutabil

în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantului, în

condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri

nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive,

concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative,

întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza

Ramadhi și alți cinci împotriva Albaniei).

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în Cap.V,

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea dosarului, Comisia

verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, apoi se desemnează

aleatoriu un evaluator și în baza raportului de evaluare, se emit titlurile de despăgubire.

A fost invocat faptul

că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea

nr. 247/2007 sunt parcurse mai multe etape:

- etapa transmiterii și

a înregistrării dosarelor;

- etapa analizării dosarelor

de către Secretariatul Comisiei sub aspectul posibilității restituirii în natură

a imobilului ce face obiectul notificării;

- etapa evaluării și,

după parcurgerea acestora, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și

valorificarea acestui titlu.

În cauza dedusă judecății

a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, iar în etapa analizării

legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, teren și construcție

situat în comuna S., sat I., județul Sălaj, s-a constatat că lipsesc actele din

care să reiasă dreptul de proprietate al reclamanților asupra tuturor imobilelor

și întinderea acestuia.

b) Analiza motivelor de

recurs

Situația de fapt

Prin dispoziția din 21

mai 2005, Primarul Comunei S. a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă

de despăgubire pentru imobilul situat în comuna S., sat I., județul Sălaj.

Dosarul a fost transmis

și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor

sub nr. 2536/CC13180/CC.

Legislația aplicabilă

Constituția României

art. 11 alin. (1) “Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință

obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”

Constituția României art.

11 alin. (2) „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul

intern”.

Constituția României

art. 20 alin. (2) „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare

la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne,

au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția

sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Analiza legislației

relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen

pentru soluționarea dosarelor.

Referitor

la lipsa unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă,

arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele ratificate

de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile

alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea prioritară a

reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului,

la care România este parte.

România a

ratificat

Convenția

Europeană a Drepturilor Omului p

rin Legea nr. 30/1994,

astfel că instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația

națională și dispozițiile Convenției va aplica cu prioritate prevederile convenției.

În baza aceluiași

temei constituțional, jurisprudența C.E.D.O. este direct aplicabilă în sistemul

român de drept.

În cauza de

față, judecătorul național a stabilit corect că omisiunea legiuitorului de a prevedea

un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în încălcarea

art. 6 din

Convenția

Europeană a Drepturilor Omului

, privind procesul echitabil.

În jurisprudența

C.E.D.O. s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative

și judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În raport de data depunerii

cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut loc o încălcare

a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil

a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că motivul de recurs este

nefondat.

Înalta Curte mai arată

că prin dispoziția din 21 mai 2005 s-a stabilit și cuantumul despăgubirilor, aceasta

fiind adoptată în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Prin dispoziția menționată

s-a dispus emiterea titlurilor de valoare nominală pentru suma de 1.209.631.642

ROL.

Potrivit art. 16

alin. (6) din Titlul VII al H.G. nr. 1095/2005, deciziile în care s-au consemnat

sume ce urmează a fi acordate ca despăgubire se predau Comisiei Centrale, care în

baza pct. 16.15 din același act normativ, procedează la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/ propuse, actualizate cu indicele de inflație.

c) Soluția instanței de

recurs

În raport și de prevederile

legale expuse se constată că motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza

art. 312 din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

sentinței civile nr. 508/2011 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie

2012.