ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta G.N.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat să emită titlurile de despăgubire în favoarea reclamantei la suma de 120 . 950 RON actualizată pentru imobilul situat în comuna S., satul I., județul Sălaj, cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanta a arătat că a solicitat emiterea titlurilor de valoare la valoarea stabilită prin dispoziția primarului din 21 mai 2005 procedând și la notificări ulterioare, dar nici până în prezent titlurile de despăgubire nu au fost emise.

Pârâtul a formulat întâmpinare depusă la dosar după pronunțare, astfel încât nu a putut fi luată în considerare la soluționarea prezentei cauze. b) sentința și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 508/2011 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.N.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a obligat autoritatea pârâtă să emită titlurile de despăgubire pentru reclamantă, pentru imobilul situat în comuna S., sat I., Jud. Sălaj. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 136 din 21 mai 2005 s-a stabilit dreptul de despăgubire al reclamantei în valoare de 120.950 RON pentru imobilul înscris în C.F.

Din adresa emisă de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nr. RG/41453/L10/9625 din 22 august 2011 rezultă că până la data redactării acesteia dosarul reclamantei nu a fost finalizat. Din aceeași adresă rezultă că după analiza dosarului acesta va fi transmis unui evaluator în vederea parcurgerii procedurii legale. La dosar a fost depusă și o copie a notificării transmise de către reclamantă prin care solicita emiterea titlurilor. În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, cum este și cea din prezenta cauză, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și miza procesului pentru cei interesați (cauza S.C.

Concept LTD SRL și Manole împotriva României). În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001. Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamanta este ținută să mai aștepte încă, fiind condiționat și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 8-9 ani, începută în anul 2002, cu notificarea reclamantei din 14 februarie 2002 a fost considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.

A mai arătat Curtea de apel că procedura de restituire este instituită prin lege, însă este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantului, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi și alți cinci împotriva Albaniei). 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

a) Motivele de recurs În motivele de recurs s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în Cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea dosarului, Comisia verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, apoi se desemnează aleatoriu un evaluator și în baza raportului de evaluare, se emit titlurile de despăgubire. A fost invocat faptul că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2007 sunt parcurse mai multe etape: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; - etapa evaluării și, după parcurgerea acestora, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și valorificarea acestui titlu.

În cauza dedusă judecății a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, iar în etapa analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, teren și construcție situat în comuna S., sat I., județul Sălaj, s-a constatat că lipsesc actele din care să reiasă dreptul de proprietate al reclamanților asupra tuturor imobilelor și întinderea acestuia. b) Analiza motivelor de recurs Situația de fapt Prin dispoziția din 21 mai 2005, Primarul Comunei S. a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubire pentru imobilul situat în comuna S., sat I., județul Sălaj. Dosarul a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor sub nr. 2536/CC13180/CC.

Legislația aplicabilă Constituția României art. 11 alin. (1) “Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Constituția României art. 11 alin. (2) „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Constituția României art. 20 alin. (2) „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”. Analiza legislației relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului p rin Legea nr. 30/1994, astfel că instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația națională și dispozițiile Convenției va aplica cu prioritate prevederile convenției.

În baza aceluiași temei constituțional, jurisprudența C.E.D.O. este direct aplicabilă în sistemul român de drept. În cauza de față, judecătorul național a stabilit corect că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului , privind procesul echitabil. În jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În raport de data depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că motivul de recurs este nefondat.

Înalta Curte mai arată că prin dispoziția din 21 mai 2005 s-a stabilit și cuantumul despăgubirilor, aceasta fiind adoptată în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Prin dispoziția menționată s-a dispus emiterea titlurilor de valoare nominală pentru suma de 1.209.631.642 ROL. Potrivit art. 16 alin. (6) din Titlul VII al H.G. nr. 1095/2005, deciziile în care s-au consemnat sume ce urmează a fi acordate ca despăgubire se predau Comisiei Centrale, care în baza pct. 16.15 din același act normativ, procedează la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/ propuse, actualizate cu indicele de inflație.

c) Soluția instanței de recurs În raport și de prevederile legale expuse se constată că motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 508/2011 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012.