ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4605/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4605/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 299 de la 6 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul S.N.R. împotriva sentinței comerciale nr. 662 din 2 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a Vll-a comercială, în contradictoriu cu intimatele SC C.I. SRL, prin lichidator judiciar E.I. SPRL, A.F.P. S. 5 și P.O. SINAIA. Împotriva acestei decizii, recurentul SA.N.R. a formulat recurs. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și art. 20 (1) – (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată și la dispozițiile art. 302 alin. (2) C. proc.
civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs, și a reținut următoarele: Prevederile art. l din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, stabilesc că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, precum și dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 a Guvernului României, în cazul neîndeplinirii obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Față de dispozițiile legale evocate, se constată că la cererea de recurs formulată de pârâtul S.N.R. nu a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurentul fiind legal citat pentru termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2012 cu mențiunea de a depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei , obligație asupra căreia nu s-a conformat. Astfel că, în raport de împrejurarea că recursul nu a fost legal timbrat precum și de faptul că în prezenta cauză nu operează scutirea de la plata taxelor de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (l) și (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și cele ale art. 9 din O.G.
nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului pârâtului S.N.R., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul S.N. R. împotriva deciziei civile nr. 299 din 6 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.