ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4397/2012

Asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 2401 din 9 mai 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția a ll-a civilă, în dosarul nr. 17302/118/2010 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D.I. SRL - prin mandatar SC F.M.S. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 81 din 8 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. A fost obligată recurenta- reclamantă SC D.I. SRL - prin mandatar SC

F.M.S. SRL

Constanța la plata sumei de 2500 euro cheltuieli de judecată către intimatele Prin cererea înregistrată la data de 3 septembrie 2012, SC D.I. SRL - prin mandatar SC F.M.S. SRL Constanța a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2401 din 9 mai 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția a ll-a civilă, invocând în drept dispozițiile art. 318 teza a doua C. proc. civ. În motivare, contestatoarea susține, în esență, că, decizia atacată cu prezenta contestație în anulare a lăsat total neexaminate cea mai mare parte din motivele de recurs. Sub un prim aspect, consideră că, instanța de recurs a lăsat neexaminat în totalitate cel de-al doilea motiv de recurs și anume cel referitor la lipsa încorporării reale a contractului de navlosire (charter - party) în contractul de transport (conosament / bill of lading).

Susține că acest motiv de recurs a fost dezvoltat prin trei critici cuprinse la pct. 2.1. lit. a)-c)., iar instanța de recurs a răspuns acestora fără să ofere vreo motivare decât aceea ca: " instanța de apel a reținut in mod corect ca examinarea incorporării contractului de navlosire in conosament este un atribut al instanței si nu al experților si prin urmare a înlăturat concluziile raportului de contraexpertiza privitoare la aceasta chestiune", acest unic considerent al instanței de recurs fiind fără obiect pertinent în cauza, nefiind susținut niciodată faptul că o problema juridică ar putea fi tranșată de experți.

Totodată, în opinia contestatoarei, prin acest considerent nu se răspunde vreuneia dintre criticile sale în ceea ce privește problema pretinsei încorporări a contractului de navlosire în contractul de transport, aceste critici fiind: „a) Clauza tipizată de încorporare aplicată pe conosament (to be used with charter-parties ) nu produce efecte decât atunci când contractul de navlosire ( Ch.P ) este identificat corespunzător prin dată și număr ( de altfel, chiar din formulare se observă că se refera la pluralul generic - Ib.engL party - parties). Sensul corect al expresiei în Iimba engleză este acela că respectivul conosament (la rândul său un tipizat) se poate folosi împreună cu contractele de navlosire care i se prezintă armatorului (dacă sunt identificate corespunzător cu dată și număr).

b) Chiar și în ipoteza reținerii încorporării, clauza este nulă absolut și fără efect în raport de dispozițiile exprese ale art. III pct. 8 din Regulile Haga - Visby. c) Chiar dacă încorporarea reală s-a produs inițial, efectele acesteia au fost stinse prin declarația expresă a armatorului (i.e. a comandantului navei ) datată 26 noiembrie 2005 care confirmă faptul că arimarea / amarajul / legarea / fixarea / stivuirea mărfurilor a fost efectuată spre deplina sa satisfacție și totodată prin emiterea unor recipise de încărcare a mărfurilor și conosament curate, fără remarci. Prin urmare s-a susținut că armatorul însuși s-a derobat de la beneficiul invocării contractului de navlosire de vreme ce a confirmat încărcarea corectă a mărfii față de reclamantă." În opinia contestatoarei există o lipsă totală a examinării motivului de recurs respectiv, sancționabilă cu anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului.

Sub un al doilea aspect, contestatoare susține, că instanța de recurs, trimițând cauza exclusiv pe terenul contractului de navlosire și reținând culpa navlositorului, a lăsat neexaminate în totalitate și celelalte trei motive de recurs (2.2. + 2.3. + 2.4.) care priveau: a) lipsa culpei navlositorului; b) culpa integrală a armatorului; c) cel puțin culpa comună a armatorului (derivată din faptele sale personale) și a navlositorului. Astfel, instanța de recurs nu a observat faptul că decizia apelului, după ce reține plasarea cauzei pe terenul contractului de navlosire, merge mai departe și analizează cauza și sub aspectul contractului de transport privit în mod autonom. Prin urmare, susține contestatoarea, instanța de apel a analizat cauza și pe fondul contractului de transport, nu numai pe fondul contractului de navlosire, motivând pe larg îndepărtarea concluziilor contraexpertizei efectuate de colectivul de experți profesori universitari ( fila 25 decizie apel).

Intimatele S.M.M. și S.S. LTD Constanța au formulat întâmpinare, comunicată contestatoarei, prin care au solicitat, în esență, respingerea contestației în anulare. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și temeiul de drept invocat, înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Analizând însă decizia atacată, se constată că recursul a fost cercetat din perspectiva tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, și care au putut fi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., iar dezlegarea dată recursului prin decizia atacată nu este rezultatul unei omisiuni, prezenta contestație în anulare fiind nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Nu se poate reține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lipsei încorporării reale a contractului de navlosire (charter - party ) în contractul de transport (conosament / bill of lading) fiind reținută în mod expres în motivare hotărârii teza încorporării contractului de navlosire în conosament conform clauzei uzuale „to be used with the charter-partier", „se va folosi cu contractul de navlosire", răspunzând criticilor subsumate acestui motiv de recurs (pag. 26), în considerarea controlului de legalitate declanșat prin recurs.

Contrar susținerilor contestatoarei, instanța de recurs a examinat culpa părților contractante în producerea prejudiciului invocat și a răspuns criticilor care vizau lipsa culpei navlositorului, culpa integrală a armatorului și culpa comună a armatorului și a navlositorului (pag. 25-26 decizie recurs), concluzionând că „modul defectuos de armare și securizare a mărfii este imputabil navlositorului și nu intimaților-armatori". În speță, nu se justifică admiterea contestației, deoarece criticile invocate de către contestatoare nu corespund prevederilor art. 318 C. proc. civ., nefiind vorba de absența punctului de vedere al instanței, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de nelegalitate invocate.

Contestatoarea nu face decât să repună în discuție, în prezenta cauză, soluția însăși a instanței de recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestației în anulare, precum și probleme de fond ce au fost soluționate de instanța de recurs, care s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de parte. Se reține, totodată, că instanța de recurs a sintetizat și a răspuns criticilor invocate printr-un raționament global, esențial, care a dezlegat pricina. Caracterul succint al motivării sau faptul că instanța nu a răspuns tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate, nu se încadrează în motivul care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă raționamentul logico-juridic al instanței în adoptarea soluției.

Motivele invocate de contestatoare se circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile, care o transformă într-un recurs la recurs, or prevederile art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs. În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). În același sens, Curtea de la Strasbourg a reținut că „ supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.

Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase" [cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006). Nemulțumirea contestatoarei cu privire la soluția pronunțată sau cu privire la argumentele care au format convingerea instanței de recurs nu poate conduce la admiterea contestației în anulare de față, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni în sensul art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. Pentru considerentele anterior expuse și nefiind îndeplinite cerințele art. 318 teza a doua C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC D.I.

SRL - prin mandatar SC F.M.S. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 2401 din 9 mai 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - s ecția a ll-a civilă, în dosarul nr. 17302/118/2010. P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC D.I. SRL - prin mandatar SC F.M.S. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 2401 din 9 mai 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția a ll-a civilă, în dosarul nr. 17302/118/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012