ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4397/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4397/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

contestației în anulare, din examinarea

lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin decizia nr. 2401 din 9 mai 2012 pronunțată

de înalta Curte de

Casație și

Justiție - secția a ll-a civilă, în dosarul nr. 17302/118/2010 a fost respins

ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D.I.

SRL - prin mandatar

SC F.M.S.

SRL Constanța împotriva deciziei nr.

81 din 8 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția

comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal. A

fost obligată recurenta-

reclamantă SC D.I.

SRL - prin mandatar SC

F.M.S. SRL

Constanța la plata sumei de 2500

euro cheltuieli de judecată către

intimatele

Prin

cererea înregistrată la data de 3 septembrie 2012, SC D.I. SRL - prin mandatar

SC F.M.S.

SRL Constanța a formulat

contestație în anulare

împotriva

deciziei nr. 2401 din 9 mai 2012 pronunțată de înalta Curte de

Casație și Justiție - secția a ll-a civilă,

invocând în drept dispozițiile art. 318

teza a doua C. proc. civ.

În motivare, contestatoarea susține, în esență,

că, decizia atacată cu

prezenta

contestație în anulare a lăsat total neexaminate cea mai mare parte

din

motivele de recurs.

Sub

un prim aspect, consideră că, instanța de recurs a lăsat

neexaminat în totalitate cel de-al doilea motiv de

recurs și anume cel referitor la

lipsa

încorporării reale a contractului de navlosire (charter - party) în contractul

de

transport (conosament / bill of lading).

Susține că acest motiv de recurs a fost dezvoltat

prin trei critici cuprinse la

pct. 2.1.

lit. a)-c)., iar instanța de recurs a răspuns acestora fără să ofere vreo

motivare

decât aceea ca: " instanța de apel a reținut in mod corect ca examinarea

incorporării contractului de navlosire in conosament este un

atribut al instanței si nu al experților si prin

urmare a înlăturat concluziile

raportului

de contraexpertiza privitoare la aceasta chestiune",

acest unic considerent al instanței de recurs

fiind fără obiect pertinent în cauza, nefiind

susținut niciodată faptul că o problema juridică ar putea fi tranșată de

experți.

Totodată, în opinia contestatoarei, prin acest

considerent nu se răspunde

vreuneia

dintre criticile sale în ceea ce privește problema pretinsei încorporări

a contractului de navlosire în contractul de

transport, aceste critici fiind:

„a) Clauza tipizată de încorporare aplicată pe

conosament (to be used with charter-parties ) nu produce efecte decât atunci

când contractul de navlosire (

Ch.P )

este identificat corespunzător prin dată și număr ( de altfel, chiar din

formulare se observă că se refera la pluralul

generic - Ib.engL party - parties). Sensul corect al expresiei în Iimba engleză

este acela că respectivul conosament (la rândul său un tipizat) se poate folosi

împreună cu contractele de navlosire

care

i se prezintă armatorului (dacă sunt identificate corespunzător cu dată și

număr).

b) Chiar și în ipoteza reținerii încorporării,

clauza este nulă absolut și fără efect

în

raport de dispozițiile exprese ale art. III pct. 8 din Regulile Haga - Visby.

c) Chiar dacă încorporarea reală s-a produs

inițial, efectele acesteia au fost

stinse

prin declarația expresă a armatorului (i.e. a comandantului navei ) datată 26

noiembrie 2005 care confirmă faptul că arimarea / amarajul / legarea /

fixarea / stivuirea mărfurilor a fost efectuată

spre deplina sa satisfacție și

totodată

prin emiterea unor recipise de încărcare a mărfurilor și conosament

curate, fără remarci. Prin urmare s-a susținut că

armatorul însuși s-a derobat

de la

beneficiul invocării contractului de navlosire de vreme ce a confirmat

încărcarea

corectă a mărfii față de reclamantă."

În opinia contestatoarei există o lipsă totală a

examinării motivului de recurs respectiv, sancționabilă cu anularea hotărârii

atacate și rejudecarea

recursului.

Sub un al doilea aspect, contestatoare susține,

că instanța de recurs,

trimițând

cauza exclusiv pe terenul contractului de navlosire și reținând culpa

navlositorului, a lăsat neexaminate în totalitate

și celelalte trei motive de

recurs

(2.2. + 2.3. + 2.4.) care priveau:

a) lipsa culpei navlositorului;

b) culpa

integrală

a armatorului;

c) cel puțin culpa comună a armatorului (derivată

din

faptele sale personale) și a navlositorului.

Astfel, instanța de recurs nu a observat faptul că

decizia apelului, după

ce reține

plasarea cauzei pe terenul contractului de navlosire, merge mai

departe și analizează cauza și sub aspectul

contractului de transport privit în

mod

autonom. Prin urmare, susține contestatoarea, instanța de apel a analizat

cauza și pe fondul contractului de transport, nu

numai pe fondul contractului de navlosire, motivând pe larg îndepărtarea

concluziilor contraexpertizei efectuate de colectivul de experți profesori

universitari ( fila 25 decizie apel).

Intimatele

S.M.M. și S.S. LTD Constanța au formulat întâmpinare, comunicată

contestatoarei, prin

care au solicitat, în

esență, respingerea contestației în anulare.

Examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate și temeiul de drept invocat,

înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele

care succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare

sau de casare.

Analizând

însă decizia atacată, se constată că recursul a fost cercetat din perspectiva

tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, și care au putut fi

încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar

dezlegarea dată recursului prin decizia atacată nu este rezultatul unei

omisiuni, prezenta contestație în anulare fiind nefondată din perspectiva

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Nu

se poate reține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lipsei

încorporării reale a contractului de navlosire (charter - party ) în contractul

de transport (conosament / bill of lading) fiind reținută în mod expres în

motivare hotărârii teza încorporării contractului de navlosire în conosament

conform clauzei uzuale „to be used with the charter-partier", „se va folosi

cu contractul de navlosire", răspunzând criticilor subsumate acestui motiv

de recurs (pag. 26), în considerarea controlului de legalitate declanșat prin

recurs.

Contrar

susținerilor contestatoarei, instanța de recurs a examinat culpa părților

contractante în producerea prejudiciului invocat și a răspuns criticilor care

vizau lipsa culpei navlositorului, culpa integrală a armatorului și culpa

comună a armatorului și a navlositorului (pag. 25-26 decizie recurs),

concluzionând că „modul defectuos de armare și securizare a mărfii este

imputabil navlositorului și nu intimaților-armatori".

În

speță, nu se justifică admiterea contestației, deoarece criticile invocate de

către contestatoare nu corespund prevederilor art. 318 C. proc. civ., nefiind

vorba de absența punctului de vedere al instanței, ca rezultat al omisiunii

cercetării unuia dintre motivele de nelegalitate invocate. Contestatoarea nu

face decât să repună în discuție, în prezenta cauză, soluția însăși a instanței

de recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestației în anulare, precum și

probleme de fond ce au fost soluționate de instanța de recurs, care s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de parte.

Se

reține, totodată, că instanța de recurs a sintetizat și a răspuns criticilor

invocate printr-un raționament global, esențial, care a dezlegat pricina.

Caracterul

succint al motivării sau faptul că instanța nu a răspuns tuturor argumentelor

subsumate unui motiv de nelegalitate, nu se încadrează în motivul care să

permită exercitarea acestei căi extraordinare

de

atac de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă raționamentul

logico-juridic

al instanței în adoptarea soluției.

Motivele invocate de contestatoare se circumscriu unor

critici

împotriva deciziei irevocabile, care

o transformă într-un recurs la recurs, or

prevederile art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație,

astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv

pentru a nu deschide calea unui

veritabil recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces

nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil,

numai în scopul de

a obține o rejudecare a cauzei; contestația în

anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie

să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De asemenea, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat

frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică

respectarea

principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare

a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces

echitabil,

reglementat de art. 6 din

Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03

Hotărârea din 29 iulie 2008).

În

același sens, Curtea de la Strasbourg a reținut că „ supervizarea nu trebuie să

devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere

diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca

o cauză. Nu se poate deroga de la acest

principiu

decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase" [cauza

Sebastian Taub c. România,

Hotărârea din 12 octombrie 2006).

Nemulțumirea contestatoarei cu privire la soluția

pronunțată sau cu

privire la argumentele care au format convingerea

instanței de recurs nu

poate conduce la

admiterea contestației în anulare de față, iar aspectele

invocate în motivarea cererii nu reprezintă

omisiuni în sensul art. 318 alin. (1)

teza a doua C. proc. civ.

Pentru considerentele anterior expuse și nefiind

îndeplinite cerințele

art. 318 teza a doua C. proc. civ., în temeiul

dispozițiilor art. 320

C. proc. civ. se va

respinge contestația în anulare formulată de

contestatoarea SC D.I. SRL - prin mandatar

SC F.M.S. SRL Constanța împotriva deciziei

nr. 2401 din 9 mai 2012 pronunțată de înalta Curte

de Casație și Justiție - s

ecția a ll-a civilă, în dosarul nr. 17302/118/2010.

P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de

contestatoarea SC D.I. SRL - prin mandatar SC F.M.S. SRL Constanța împotriva

deciziei nr. 2401 din 9

mai 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație

și Justiție - secția a ll-a civilă, în dosarul nr. 17302/118/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie

2012