ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 363/2013

Asupra cauzei de față constată

următoarele.

La data de 15 iunie 2012,

contestatoarele Casa de ajutor reciproc

a

salariaților din U.C.M.R. și alte instituții și Casa de ajutor reciproc a

salariaților

din C.S.R. - Reșița au formulat contestație în anulare, solicitând desființarea

deciziei civile nr. 894 pronunțată la data de 10 februarie 2012, în dosarul nr.

384/1/2011, deoarece dezlegarea

dată

cererii de recurs formulată s-a întemeiat pe o greșeală materială

și,

rejudecând cererea, să se dispună admiterea acesteia.

În motivarea cererii, contestatoarele

arată că sunt continuatoare a personalității juridice a fostului proprietar

tabular, care a fost deposedată în mod abuziv de imobilul revendicat și, în

același timp, succesoare cu titlu universal ale acesteia, ceea ce rezultă din

cuprinsul sentinței civile a Judecătoriei Reșița, 07 mai 2002, pronunțată în

dosarul nr. 12326/2002 al Tribunalului Timiș la fila 28 din dosar, aflată în

puterea lucrului judecat.

Instanța de recurs, în mod greșit a

apreciat că fostul Sindicat

S. Metal, pe

numele căruia a fost înregistrat în cartea funciară

imobilul revendicat,

după ce acesta a fost preluat abuziv, era în drept să notifice imobilul, iar

contestatoarele nu ar fi persoanele îndreptățite conform art. 3 din Legea nr. 10/2001

să revendice imobilul din litigiu.

În acest fel, instanța de recurs a

săvârșit o eroare materială gravă și a nesocotit o hotărâre judecătorească

irevocabilă, deoarece nu a observat că la dosarul instanței de fond (fila 28

Tribunal), așa cum de altfel reține și instanța de apel prin decizia civilă nr.

416 din 02 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1998.1/59/2004, se află

depusă sentința civilă nr. 2354 din 7 mai 2002, a Judecătoriei Reșița rămasă

definitivă și irevocabilă, care dovedește calitatea contestatoarelor de

persoane îndreptățite.

Ele consideră că acest fapt constituie

o greșeală materială esențială, ce a determinat o soluție eronată, care a fost

săvârșită involuntar și nu o greșeală de judecată, respectiv de apreciere a

probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

La termenul din 30 ianuarie 2013,

înalta Curte a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului

formulată de intimata SC

T.B. SA Buziaș,

prin întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei.

Analizând

excepția inadmisibilității contestației în anulare de față, înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Contestatoarea invocă existența unei

greșeli materiale constând în nesocotirea de către instanța de recurs a unei

hotărâri judecătorești irevocabilă, care se afla la dosarul instanței de fond

(fila 28 Tribunal), așa cum de altfel reține și instanța de apel prin decizia

civilă nr. 416 din 02 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1998.1/59/2004,

respectiv sentința civilă nr. 2354 din 7 mai 2002 a Judecătoriei Reșița, rămasă

definitivă și irevocabilă, care ar fi dovedit calitatea procesuală activă a

contestatoarelor.

Analizând dacă această critică

constituie o greșeală materială în accepțiunea art. 318 teza I C. proc. civ.,

înalta Curte

observă că textul menționat se

referă la erori materiale în legătură cu

aspecte formale ale judecării

recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.

Greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea

unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în

pronunțarea soluției.

Art. 318 teza I C. proc. civ. vizează

greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere

a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a

unui incident procedural, deoarece nu a fost

posibil ca instanței care a

pronunțat hotărârea să i se solicite, ca

instanță de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele și a

stabilit raporturile dintre părți.

Or

contestatoarele invocă tocmai o greșeală de judecată, respectiv neanalizarea de

către instanța de recurs a unui înscris depus la prima instanță și analizat în

apel. În susținerea acestui

argument vine

și faptul că omisiunea de analizare a unui înscris aflat

la dosar,

hotărâtor în soluționarea pricinii, constituie un aspect de

legalitate întrucât a constituit motivul de

recurs prevăzut în art. 304

pct. 10 C. proc. civ., text abrogat prin

Legea nr. 219/2005.

Prin urmare, în cauză nu se invocă o

greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care

contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatoarele Casa de ajutor reciproc a salariaților

din U.C.M.R. și

alte instituții și Casa de ajutor reciproc a

salariaților din C.S.R.-Reșița

împotriva deciziei nr. 894 din 10 februarie 2012 a

înaltei Curți de

Casație

și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2013