ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2013

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a

II-a

civilă, sub nr. 18715/302/2010, la data

de 19 octombrie 2010, revizuentul B.N. a formulat, în contradictoriu cu

intimatul Mihai ion, cerere de revizuire a Dosarului nr. 9472/302/2007.

Prin

sentința civilă nr. 2934 din 05 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 5, secția a

II-a

civilă,

s-a admis excepția necompetenței acestei instanțe și s-a declinat competența de

soluționare în favoarea Tribunalului București, secția civilă, în baza art. 323

C. proc. civ.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului 5

București a apreciat că cererea se califică ca reprezentând o contestație în

anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr. 201/ COR din 14 noiembrie 2008

pronunțată de Tribunalul București, astfel că, potrivit art. 323 C. proc. civ.,

competența revine instanței care a pronunțat decizia împotriva căreia s-a

formulat contestația în anulare.

Prin

decizia civilă nr. 559/ R din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 50107/3/2011 s-a admis excepția

necompetenței materiale și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 5 București.

În

motivarea acestei soluții, Tribunalul a apreciat că, din conținutul cererii

formulate de petent rezultă că acesta a înțeles să formuleze cerere de

revizuire în Dosarul nr. 9472/302/2007 al judecătoriei Sector 5 București,

arătând expres că solicită revizuirea acestui dosar.

Dosarul

a fost înaintat din nou Judecătoriei Sectorului 5 București, care, prin încheierea

din 26 iunie 2012 a constatat ivit conflictul negativ

de competență și a sesizat Curtea de Apel București pentru soluționarea

acestuia.

Regulatorul

de competență a fost stabilit prin sentința civilă nr. 76/ F din 4 septembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a stabilit

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

V-a civilă.

În

termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul B.N.,

fără a proceda la indicarea vreunei teze de nelegalitate dintre cele expres și

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În

memoriul de recurs, recurentul a susținut faptul că procura prin care l-a

mandatat pe pârât să efectueze acte de administrare și de conservare a apartamentului

proprietatea sa și prin care l-a împuternicit să încheie contract de închiriere

cu privire la acest imobil, nu a fost respectată de pârât, motiv pentru care

acesta trebuie să fie obligat la plata unor sume de bani astfel cum a solicitat

prin acțiunea introductivă.

Recurentul

invocă susțineri de fapt care nu au legătură cu decizia recurată și cu atât mai

puțin să dezvolte critici de nelegalitate împotriva acesteia.

La

termenul din data de 13 februarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

nulității recursului, având în vedere că cele anterior redate nu pot fi

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fiind simple

fragmente ale situației de fapt avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei

instanțe, și, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va

analiza cu prioritate această excepție.

Potrivit

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie

să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Modificarea

sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în

condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

Potrivit

legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea

hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea

motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de

recurs invocat.

În

speță, recurentul - reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., pentru că nu a indicat motivul de recurs pe care își

întemeiază recursul și nici nu a formulat critici care să permită încadrarea

lor în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar

susținerile recurentului nu sunt structurate din punct de vedere juridic.

Așadar,

recurentul nu s-a conformat obligației de a indica aspecte de nelegalitate care

să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de

redactare a motivelor nu permite instanței să realizeze în condițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Cum prin motivele de recurs, partea nemulțumită de soluția pe

care o atacă este ținută a-și conforma conduita procesuală la normele

imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită la a

susține numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate

în tezele instituite prin textul invocat, prin care se combat argumentele

expuse^ de instanță în considerentele hotărârii ce face obiectul recursului,

înalta Curte constată că recurentul și-a încălcat aceste obligații procedurale,

astfel că, va aplica sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (3)

C. proc. civ. raportat la art. 303 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul B.N.

împotriva sentinței civile nr. 76/ F din 4 septembrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.