ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 03 mai 2010, astfel cum a fost precizată, revizuentul P.V. a solicitat, în temeiul dispoziției art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 346 din 01 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, în dosarul cu nr. 3640/302/2009, arătând că aceasta este potrivnică sentinței civile nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul cu nr. 4095/302/2009 în una și aceiași pricină. S-a arătat, în motivarea cererii de revizuire, că între părți mai există și decizia civilă pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, de la 12 ianuarie 2010 în dosarul cu nr. 6085/302/2009, prin care s-a admis recursul formulat de revizuent, s-a modificat în tot sentința recurată și s-a respins contestația intimaților N.C.

și N.T. ca nefondată. La data pronunțării deciziei civile potrivnice, nr. 346, susține revizuentul exista autoritate de lucru judecat cu privire la excepția tardivității precum și cu privire la legalitatea actelor de executare și a executării silite însăși în dosarul de executare cu nr. 216/2008 al B.E.J. B.G. Prin decizia civilă nr. 1087 din 12 aprilie 2011, în temeiul dispoziției art. 323 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul București Secția a V a Civilă, a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire și a declinat astfel, competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie sub nr. 21762/3/2010.

Astfel învestită, Curtea a dispus atașarea dosarelor de fond în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice și a apreciat asupra admisibilității cererii de revizuire pendinte după cum urmează: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 27 aprilie 2009, sub nr. 4095/302/2009, contestatorii N.C. și N.T. au chemat in judecată pe intimatul P.V., solicitând instanței anularea actului de adjudecare emis de B.E.J. B.G. la data de 17 februarie 2009, anularea tuturor actelor de executare din dosar, respectiv somația și procesul-verbal din data de 31 martie 2009, anularea executării silite însăși începută de creditor in dosarul de executare nr. 216/2008 al B.E.J.

B.G. , precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 4609 din 27 mai 2009, Judecătoria Sectorului 5 București, a admis excepția tardivității și, pe cale de consecință, a respins capetele de cerere privind anularea executării silite înseși, a actului de adjudecare din data de 17 februarie 2009 precum și a somației din data de 25 martie 2009, emisă în dosarul de executare aflat pe rolul B.E.J. B. și B., ca tardiv formulate. Prin aceiași sentință a fost disjuns capătul de cerere privind anularea procesului verbal din data de 31 martie 2009. Această instanță a avut în considerare următoarele argumente de fapt și de drept: În speță, contestatorii au primit somația emisa la data de 25 martie 2009, in dosarul de executare silită, in aceeași zi, astfel cum rezulta din dovada de primire aflata la fila 130 din dosar; comunicarea acesteia făcându-se potrivit art. 92 alin. (2) C. proc.

civ. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului de adjudecare instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 516 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., actul de adjudecare constituie titlu executoriu pentru adjudecatar, daca imobilul se afla în posesia debitorului. Fiind un titlu executoriu care nu emană de la un organ de jurisdicție, iar debitorul nu are la dispoziție o altă cale de atac în acest scop, împotriva acestuia se pot formula, în cadrul contestației la executare, apărări de fond. însă, în acest caz, contestația la executare întrucât vizează executarea silită însăși trebuie formulată în termenul prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Prezenta contestație la executare, mai arată prima instanță, a fost depusă la oficiul poștal in data de 14 aprilie 2009, cu depășirea termenului de 15 zile, calculat conform dispozițiilor art. 101 alin. (1) și art. 104 C. proc.

civ. Ca atare, instanța, având în vedere și că debitorii nu au formulat o cerere de repunere în termenul de exercitare a contestației la executare, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., a constatat că excepția invocată este întemeiată. Prin contestația la executare formulată la data de 02 aprilie 2009 (data poștei) și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. 3640/302/2009, contestatorii N.C. și N.T. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Asociația de Proprietari din București, str. Motoc, și P.V., sa se constate că sunt în termenul de a formula contestație, în subsidiar, sa fie repuși în termen, anularea tuturor actelor de executare și a executării silite înseși în dosarul de executare al B.E.J .B.G.

Prin sentința civilă nr. 4454 din 22 mai 2009, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a ll-a civilă, a respins cererea de repunere în termenul de a introduce contestație la executare, a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv formulată contestația la executare formulată de contestatori. Prin decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V a civilă a admis recursul declarat de către contestatori împotriva sentinței civile nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, apreciind, contrar celor reținute anterior în sentința nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, că dreptul contestatorilor debitori la formularea contestației nu este formulat cu depășirea termenului legal.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut în esență că în ceea o ce o privește pe debitoarea N.T., actele de executare silită i-au fost comunicate cu încălcarea normelor de procedură referitoare la comunicarea actelor de procedură, ceea ce echivalează cu necomunicarea, astfel că în față de momentul la care aceasta a luat cunoștință de executarea silită (31 martie 2009), raportat la momentul formulării contestației la executare (02 aprilie 2009), soluția instanței de fond de admitere a excepției de tardivitate este greșită. Examinând cererea de revizuire, prin prisma admisibilității sale, având în vedere dispoziția art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., și cele două hotărâri menționate în cele ce preced, Curtea a arătat că, ipoteza textului de lege amintit nu distinge, relativ la hotărârile potrivnice, ca prin acestea să se soluționeze ori nu fondul litigiului dedus judecății ci impune ca cele două hotărâri să nu se poată concilia, sub aspectul punerii lor în executare, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin soluționarea ulterioară a aceleiași cauze să se aducă atingere principiului autorității lucrului judecat de care se bucură cea dintâi hotărâre prin prisma stabilității circuitului juridic civil. Termenul „hotărâre" evocă sensul generic al actului jurisdicțional dintr-o procedură contencioasă, așa încât este admisibilă revizuirea și atunci când prin hotărârile aflate în ecuația revizuirii nu s-a tranșat fondul litigiului.

Ori de câte ori soluția instanței asupra unei chestiuni litigioase, premergătoare sau ulterioară fondului, are vocația înzestrării sale cu autoritatea lucrului judecat și este înzestrată cu această autoritate partea are deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri întrucât s-a încălcat autoritatea de lucru judecat făcându-se astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri. Prin urmare, faptul că hotărârea tribunalului este o decizie de casare, nu poate fi privită ca un impediment la analiza cererii de revizuire pentru argumentele arătate. În continuare, Curtea a reținut că în cauza în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 346 din 01 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă nu a fost invocată și nici soluționată excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința civilă nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, situație care fundamentează admisibilitatea cererii.

Sub acest aspect, în condițiile art. 401 și ale art. 103 C. proc. civ., prin considerentele necesare ce explică dispozitivul sentinței, în raport cu care Curtea a analizat autoritatea de lucru judecat în cele două cauze, prima instanță a reținut că, contestatorii sunt cei care trebuie să dovedească imposibilitatea de a introduce contestația la executare în termen din motive mai presus de voința acestora, în sensul că nu este suficient ca neregularitatea procedurală să afecteze numai unul dintre actele procedurale, în cazul în care contestatorul ar fi putut lua cunoștință despre executare din alte acte, anterioare sau subsecvente (așa cum este cazul somației de plată-comandament).

În condițiile în care și ce-a de-a doua contestație la executare introdusă pe rolul instanței de fond, la o dată anterioară celei de mai sus, de doar câteva zile, respectiv, la data de 02 aprilie 2009, viza întreaga contestație la executare, astfel cum aceasta a fost demarată în dosarul cu nr. 216/2008 al B.E.J. B.G., înfăptuirea unei noi judecăți asupra acelorași pretenții, între aceleași părți și având aceiași cauză încalcă autoritatea de lucru judecat reglementată prin dispoziția art. 1201 C. civ. și, respectiv, art. 166 C. proc. civ. Deși, prima instanță, a statuat asupra formelor de executare, inclusiv actul de adjudecare și predarea bunului imobil, dosarul nr. 216/2008 și 246/2009, cea de-a doua instanța reia analiza acelorași aspecte, și, statuează contrar primei hotărâri că, atât timp cât nu s-au primit somațiile de plată, contestatorii nu au pierdut termenul de a promova contestația la executare.

Prin precizarea de la 21 mai 2009, contestatorii indică primei instanțe și un alt număr de dosar, pentru a eluda litispendența, însă, prin faptul că instanța de fond a luat act și de această precizare, în lumina principiului disponibilității procesului civil, această împrejurare nu este în măsură să înlăture existența autorității de lucru judecat între cele două litigii. Or, așa cum rezultă din chiar precizările formulate de contestatori, aceștia au criticat întreaga procedură de executare silită, în aceleași argumente de fapt și de drept, iar formarea unor dosare distincte pe rolul a doi executori judecătorești, respectiv, dosarul cu nr. 216/2008 al B.E.J. B.G. și nr. 246/2009 al B.E.J. B. și B. nu echivalează unei lipse de obiect între cele două cauze, deoarece contestațiile la executare au vizat întreaga executare silită imobiliară care include și etapa predării bunului, executare criticată de către cei doi contestatori în aceiași modalitate în ambele cereri.

Prin urmare, constatând existența identității de părți, obiect și cauză între cele două cereri soluționate distinct prin sentința civilă nr. 4609 din 27 mai 2009 și respectiv, decizia civilă nr. 346 din 01 februarie 2010 a Tribunalului București, hotărâri ireconciliabile, Curtea a apreciat că cererea de revizuire pendinte este admisibilă și urmează a face aplicarea dispoziției art. 327 C. proc. civ. anulând cea de-a doua hotărâre. În consecință, prin decizia civilă nr. 1138 din 18 iunie 2012, Curtea de Apel București secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul P.V. , a anulat decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, în dosarul cu nr. 3640/302/2009.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în cadrul termenului legal, reviziuenții N.C. și N.T., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de revizuire. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții au invocat că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 322 C. proc. civ., în ansamblul său, în ceea ce privește cerința de admisibilitate, conform căreia o hotărâre de recurs poate fi supusă revizuirii, doar când evocă fondul. Instanța în mod greșit a avut în vedere doar condițiile cerute de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., deși decizia civilă nr. 346/2010 a Tribunalului București este pronunțată în recurs și nu evocă fondul.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, recurenții au susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că aceasta nu a fost invocată sau analizată. în realitate revizuentul P.V. a invocat în cadrul dosarului nr. 12885/302/2010 excepția autorității de lucru judecat, iar instanța a respins această excepție. De asemenea, se mai susține că instanța a interpretat greșit cadrul procesual din ambele contestații la executare, cele două dosare având ca obiect contestații la executare nu pot constitui aceeași pricină, judecata nu s-a făcut între aceleași părți, cu aceeași calitate.

În finalul cererii, recurenții arată că instanța în mod greșit a constatat că suntem în prezența unor hotărâri contradictorii, finalitatea fiind aceea a anulării unei decizii ce privea executarea silită din dosarul de executare nr. 216/2008 pe rolul B.E.J B.G., contestație care rămâne nesoluționată, întrucât sentința Judecătoriei Sectorului 5 se referă la dosarul de executare nr. 246/2008 al B.E.J. B. și B. Prin întâmpinare, intimatul P.V. a solicitat respingerea,recursului ca nefondat, arătând în esență că toate motivele invocate și dezvoltate prin cerere, respectiv art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. nu subzistă. În raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat în esență că nu au fost aplicate greșit dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece prin considerente instanța de recurs a reținut că este neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației. Față de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a arătat că motivul nu subzistă, nefiind vorba de motive contradictorii sau străine de natura pricinii în decizia atacată. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea nefondat, întrucât în mod corect a fost reținută existenta unor hotărâri potrivnice. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc.

civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărârii date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul" se poate cere în cele nouă cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text. Astfel, în lumina dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. ar fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire.

Rezultă așadar, din textul legal evocat mai sus, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deși a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, și nici hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat doar o excepție, cu caracter absolut, fără ase evoca fondul.

În raport de cele mai sus arătate, se reține că decizia atacată de revizuenții N.C. și N.T. - prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de P.V., fiind anulată decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 - a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor sus evocate. Astfel, decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin care s-a casat sentința civilă nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, nu reprezintă o hotărâre care evocă fondul pricinii, astfel încât nu putea forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii. În ceea ce privește celelalte critici dezvoltate prin cererea de recurs, având în vedere soluția adoptată, nu se mai impun a fi analizate.

Astfel, văzând și cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs formulată de revizuenții N.C. și N.T. urmează a fi admisă, decizia atacată urmând a fi modificată, în sensul respingerii cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de revizuenții N.C. și N.T. împotriva deciziei civile nr. 1138 din 18 iunie 2012 a Curții de Apel București - secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia recurată în sensul că respinge cererea de revizuire. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013