ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 03

mai 2010, astfel cum a fost precizată, revizuentul P.V. a solicitat, în temeiul

dispoziției art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 346

din 01 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă,

în dosarul cu nr. 3640/302/2009, arătând că aceasta este potrivnică sentinței

civile nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5

București în dosarul cu nr. 4095/302/2009 în una și aceiași pricină.

S-a

arătat, în motivarea cererii de revizuire, că între părți mai există și decizia

civilă pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, de la 12

ianuarie 2010 în dosarul cu nr. 6085/302/2009, prin care s-a admis recursul

formulat de revizuent, s-a modificat în tot sentința recurată și s-a respins

contestația intimaților N.C. și N.T. ca nefondată.

La

data pronunțării deciziei civile potrivnice, nr. 346, susține revizuentul

exista autoritate de lucru judecat cu privire la excepția tardivității precum

și cu privire la legalitatea actelor de executare și a executării silite însăși

în dosarul de executare cu nr. 216/2008 al B.E.J. B.G.

Prin

decizia civilă nr. 1087 din 12 aprilie 2011, în temeiul dispoziției art. 323 alin.

(2) C. proc. civ., Tribunalul București Secția a V a Civilă, a admis excepția

necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire și a declinat

astfel, competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie sub nr. 21762/3/2010.

Astfel

învestită, Curtea a dispus atașarea dosarelor de fond în care au fost

pronunțate hotărârile potrivnice și a apreciat asupra admisibilității cererii

de revizuire pendinte după cum urmează:

Prin

contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5

București la data de 27 aprilie 2009, sub nr. 4095/302/2009, contestatorii N.C.

și N.T. au chemat in judecată pe intimatul P.V., solicitând instanței anularea

actului de adjudecare emis de B.E.J. B.G. la data de 17 februarie 2009,

anularea tuturor actelor de executare din dosar, respectiv somația și

procesul-verbal din data de 31 martie 2009, anularea executării silite însăși

începută de creditor in dosarul de executare nr. 216/2008

al B.E.J. B.G.

, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4609 din 27 mai 2009, Judecătoria

Sectorului 5 București, a admis excepția tardivității și, pe cale de consecință,

a respins capetele de cerere privind anularea executării silite înseși, a

actului de adjudecare din data de 17 februarie 2009 precum și a somației din

data de 25 martie 2009, emisă în dosarul de executare aflat pe rolul B.E.J. B.

și B., ca tardiv formulate.

Prin

aceiași sentință a fost disjuns capătul de cerere privind anularea procesului

verbal din data de 31 martie 2009.

Această instanță a avut în considerare următoarele argumente

de fapt și de drept:

În

speță, contestatorii au primit somația emisa la data de 25 martie 2009, in

dosarul de executare silită, in aceeași zi, astfel cum rezulta din dovada de

primire aflata la fila 130 din dosar; comunicarea acesteia făcându-se potrivit art.

92 alin. (2) C. proc. civ.

În

ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului de adjudecare

instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 516 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., actul de adjudecare constituie titlu executoriu pentru adjudecatar, daca

imobilul se afla în posesia debitorului. Fiind un titlu executoriu care nu

emană de la un organ de jurisdicție, iar debitorul nu are la dispoziție o altă

cale de atac în acest scop, împotriva acestuia se pot formula, în cadrul

contestației la executare, apărări de fond. însă, în acest caz, contestația la

executare întrucât vizează executarea silită însăși trebuie formulată în

termenul prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Prezenta

contestație la executare, mai arată prima instanță, a fost depusă la oficiul

poștal in data de 14 aprilie 2009, cu depășirea termenului de 15 zile, calculat

conform dispozițiilor art. 101 alin. (1) și art. 104 C. proc. civ. Ca atare,

instanța, având în vedere și că debitorii nu au formulat o cerere de repunere

în termenul de exercitare a contestației la executare, în temeiul dispozițiilor

art. 103 C. proc. civ., a constatat că excepția invocată este întemeiată.

Prin contestația la executare formulată la data

de 02 aprilie 2009 (data

poștei) și înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sectorului 5 București sub nr. 3640/302/2009, contestatorii N.C. și N.T. au

solicitat, în contradictoriu cu intimații Asociația de Proprietari din

București, str. Motoc, și P.V., sa se constate că sunt în termenul de a formula

contestație, în subsidiar, sa fie repuși în termen, anularea tuturor actelor de

executare și a executării silite înseși în dosarul de executare al B.E.J .B.G.

Prin

sentința civilă nr. 4454 din 22 mai 2009, Judecătoria Sectorului 5 București, secția

a ll-a civilă, a respins cererea de repunere în termenul de a introduce contestație

la executare, a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv formulată

contestația la executare formulată de contestatori.

Prin decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010, Tribunalul

București, secția a V a civilă a admis recursul declarat de către contestatori

împotriva sentinței civile nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 5 București, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de fond, apreciind, contrar celor reținute anterior în

sentința nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5

București, că dreptul contestatorilor debitori la formularea contestației nu

este formulat cu depășirea termenului legal.

Pentru

a decide astfel, instanța de recurs a reținut în esență că în ceea o ce o

privește pe debitoarea N.T., actele de executare silită i-au fost comunicate cu

încălcarea normelor de procedură referitoare la comunicarea actelor de

procedură, ceea ce echivalează cu necomunicarea, astfel că în față de momentul

la care aceasta a luat cunoștință de executarea silită (31 martie 2009),

raportat la momentul formulării contestației la executare (02 aprilie 2009),

soluția instanței de fond de admitere a excepției de tardivitate este greșită.

Examinând

cererea de revizuire, prin prisma admisibilității sale, având în vedere

dispoziția art. 322 pct. 7 C. proc. civ., și cele două hotărâri menționate în

cele ce preced, Curtea a arătat că, ipoteza textului de lege amintit nu

distinge, relativ la hotărârile potrivnice, ca prin acestea să se soluționeze

ori nu fondul litigiului dedus judecății ci impune ca cele două hotărâri să nu

se poată concilia, sub aspectul punerii lor în executare, pe de o parte, iar pe

de altă parte, prin soluționarea ulterioară a aceleiași cauze să se aducă

atingere principiului autorității lucrului judecat de care se bucură cea dintâi

hotărâre prin prisma stabilității circuitului juridic civil.

Termenul

„hotărâre" evocă sensul generic al actului jurisdicțional dintr-o

procedură contencioasă, așa încât este admisibilă revizuirea și atunci când

prin hotărârile aflate în ecuația revizuirii nu s-a tranșat fondul litigiului.

Ori de câte ori soluția instanței asupra unei chestiuni litigioase,

premergătoare sau ulterioară fondului, are vocația înzestrării sale cu

autoritatea lucrului judecat și este înzestrată cu această autoritate partea

are deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri întrucât s-a

încălcat autoritatea de lucru judecat făcându-se astfel imposibilă executarea

simultană a două hotărâri.

Prin

urmare, faptul că hotărârea tribunalului este o decizie de casare, nu poate fi

privită ca un impediment la analiza cererii de revizuire pentru argumentele

arătate.

În continuare, Curtea a reținut că în cauza în

care a fost pronunțată

decizia civilă nr. 346 din 01 februarie 2010 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă nu a fost invocată și nici

soluționată excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința

civilă nr. 4609 din 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5

București, situație care fundamentează admisibilitatea cererii.

Sub

acest aspect, în condițiile art. 401 și ale art. 103 C. proc. civ., prin

considerentele necesare ce explică dispozitivul sentinței, în raport cu care

Curtea a analizat autoritatea de lucru judecat în cele două cauze, prima

instanță a reținut că, contestatorii sunt cei care trebuie să dovedească

imposibilitatea de a introduce contestația la executare în termen din motive

mai presus de voința acestora, în sensul că nu este suficient ca

neregularitatea procedurală să afecteze numai unul dintre actele procedurale,

în cazul în care contestatorul ar fi putut lua cunoștință despre executare din

alte acte, anterioare sau subsecvente (așa cum este cazul somației de

plată-comandament).

În

condițiile în care și ce-a de-a doua contestație la executare introdusă pe

rolul instanței de fond, la o dată anterioară celei de mai sus, de doar câteva

zile, respectiv, la data de 02 aprilie 2009, viza întreaga contestație la

executare, astfel cum aceasta a fost demarată în dosarul cu nr. 216/2008 al B.E.J.

B.G., înfăptuirea unei noi judecăți asupra acelorași pretenții, între aceleași

părți și având aceiași cauză

încalcă

autoritatea de lucru judecat reglementată prin dispoziția art. 1201

C.

civ. și, respectiv, art. 166 C. proc. civ.

Deși,

prima instanță, a statuat asupra formelor de executare, inclusiv actul de

adjudecare și predarea bunului imobil, dosarul nr. 216/2008 și 246/2009, cea

de-a doua instanța reia analiza acelorași aspecte, și, statuează contrar primei

hotărâri că, atât timp cât nu s-au primit somațiile de plată, contestatorii nu

au pierdut termenul de a promova contestația la executare.

Prin precizarea de la 21 mai 2009, contestatorii indică

primei instanțe și un alt număr de dosar, pentru a eluda litispendența, însă,

prin faptul că instanța de fond a luat act și de această precizare, în lumina

principiului disponibilității procesului civil, această împrejurare nu este în

măsură să înlăture existența autorității de lucru judecat între cele două

litigii.

Or, așa cum rezultă din chiar precizările formulate de

contestatori, aceștia au criticat întreaga procedură de executare silită, în

aceleași argumente de fapt și de drept, iar formarea unor dosare distincte pe

rolul a doi executori judecătorești, respectiv, dosarul cu nr. 216/2008 al B.E.J.

B.G. și nr. 246/2009 al B.E.J. B. și B. nu

echivalează

unei lipse de obiect între cele două cauze, deoarece

contestațiile la executare au vizat întreaga executare silită imobiliară care

include și etapa predării bunului, executare criticată de către cei doi

contestatori în aceiași modalitate în ambele cereri.

Prin

urmare, constatând existența identității de părți, obiect și cauză între cele

două cereri soluționate distinct prin sentința civilă nr. 4609 din 27 mai 2009

și respectiv, decizia civilă nr. 346 din 01 februarie 2010 a Tribunalului

București, hotărâri ireconciliabile, Curtea a apreciat că

cererea de revizuire pendinte este admisibilă și

urmează a face aplicarea

dispoziției art. 327 C. proc. civ. anulând cea

de-a doua hotărâre.

În

consecință, prin decizia civilă nr. 1138 din 18 iunie 2012, Curtea de Apel

București secția a

lll-a

civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea de revizuire formulată de

revizuentul P.V.

, a anulat decizia civilă nr.

346 din 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V

a civilă, în dosarul cu nr. 3640/302/2009.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, în cadrul termenului legal, reviziuenții N.C.

și N.T., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate în sensul respingerii cererii de revizuire.

Cererea

de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții

au invocat că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 322 C. proc. civ.,

în ansamblul său, în ceea ce privește cerința de admisibilitate, conform căreia

o hotărâre de recurs poate fi supusă revizuirii, doar când evocă fondul.

Instanța

în mod greșit a avut în vedere doar condițiile cerute de pct. 7 al art. 322 C.

proc. civ., deși decizia civilă nr. 346/2010 a Tribunalului București este

pronunțată în recurs și nu evocă fondul.

În

ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, recurenții au susținut

că în mod greșit instanța de apel a reținut că aceasta nu a fost invocată sau

analizată. în realitate revizuentul P.V. a invocat în cadrul dosarului nr. 12885/302/2010

excepția autorității de lucru judecat, iar instanța a respins această excepție.

De asemenea, se mai susține că instanța a

interpretat greșit cadrul

procesual din ambele contestații la executare,

cele două dosare având ca obiect contestații la executare nu pot constitui

aceeași pricină, judecata nu s-a făcut între aceleași părți, cu aceeași

calitate.

În

finalul cererii, recurenții arată că instanța în mod greșit a constatat că

suntem în prezența unor hotărâri contradictorii, finalitatea fiind aceea a

anulării unei decizii ce privea executarea silită din dosarul de executare nr. 216/2008

pe rolul B.E.J B.G., contestație care rămâne nesoluționată, întrucât sentința

Judecătoriei Sectorului 5 se referă la dosarul de executare nr. 246/2008 al

B.E.J. B. și B.

Prin

întâmpinare, intimatul P.V. a solicitat respingerea,recursului ca nefondat,

arătând în esență că toate motivele invocate și dezvoltate prin cerere,

respectiv art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. nu subzistă.

În

raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat în esență că nu au fost

aplicate greșit dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prin

considerente instanța de recurs a reținut că este neîntemeiată excepția

tardivității formulării contestației.

Față

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a arătat că motivul nu subzistă, nefiind

vorba de motive contradictorii sau străine de natura pricinii în decizia

atacată.

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea nefondat, întrucât

în mod corect a fost reținută existenta unor hotărâri potrivnice.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată, în

raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este

fondat, sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărârii

date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul" se poate cere în

cele nouă cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text.

Astfel,

în lumina dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date

de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în

care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele

prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C.

proc. civ.

ar fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire.

Rezultă

așadar, din textul legal evocat mai sus, că pentru a se putea cere revizuirea

unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca

această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte

stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare,

fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră

stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare

raportului juridic dedus judecății. Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât

nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins

recursul ori, deși a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, și nici

hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat doar o excepție, cu

caracter absolut, fără ase evoca fondul.

În

raport de cele mai sus arătate, se reține că decizia atacată de revizuenții N.C.

și N.T. - prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de P.V., fiind

anulată decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 - a fost pronunțată cu

nesocotirea dispozițiilor sus evocate.

Astfel, decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin care s-a casat sentința

civilă nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5

București, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, nu

reprezintă o hotărâre care evocă fondul pricinii, astfel încât nu putea forma

obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii.

În

ceea ce privește celelalte critici dezvoltate prin cererea de recurs, având în

vedere soluția adoptată, nu se mai impun a fi analizate.

Astfel,

văzând și cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs

formulată de revizuenții N.C. și N.T. urmează a fi admisă, decizia atacată

urmând a fi modificată, în sensul respingerii cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de revizuenții N.C. și N.T. împotriva deciziei civile nr. 1138 din 18

iunie 2012 a Curții de Apel București - secția a lll-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Modifică

decizia recurată în sensul că respinge cererea de revizuire.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013