Decizia nr. 2955/2009 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 142/2009 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 142 din 19 mai 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 C. proc. pen., invocată de petentul G.I.C. Totodată, instanța a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul G.I.C. S-a reținut că la data de 5 mai 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul G.I.C. împotriva „rezoluției sau ordonanței procurorului conform art. 278 C. proc. pen.”. Nici în plângere și nici pe parcursul procesului penal, petiționarul nu a indicat numărul și data vreunei soluții de netrimitere în judecată date de procuror și care să stea la baza demersului său de a sesiza instanța de judecată.

Petiționarul a susținut că este supus unui tratament necorespunzător în penitenciarele din țară prin care a trecut, inclusiv în cel din Giurgiu, în care se află în prezent deținut, fără a arăta însă nume, date sau fapte prin care să concretizeze susținerile sale. În ședința de judecată din 19 mai 2009, petiționarul a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. pen., fără a preciza însă care este legătura dintre aceste dispoziții și cauza penală de față și nici care sunt prevederile din Constituția României cărora acestea le contravin. Instanța de fond a constatat că prevederile art. 29 pct. 1 lit. a) și b) C. proc.

pen., referitoare la competența materială a instanței supreme, considerate de petent ca fiind neconstituționale, nu au nici o legătură cu soluționarea plângerii dedusă judecății, prin care petentul a solicitat includerea sa în Programul de protecție a martorilor și a dezavuat regimul la care este supus în sistemul penitenciar, astfel încât această excepție, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (6) din aceeași lege. În ceea ce privește fondul plângerii cu care a fost sesizată Curtea de către petentul G.I.C., instanța, constatând pe de o parte că aceasta nu vizează o rezoluție sau ordonanță de netrimitere în judecată, care să poată fi cenzurată de instanță în condițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., iar pe de altă parte că, referitor la solicitarea petentului de a fi inclus în Programul de protecție a martorilor, există prevederi legale care stipulează îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții (art. 4 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor) și reglementează o procedură specială în acest sens, a cărei inițiere intră în sfera competenței organului de cercetare penală sau a procurorului, care verifică îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru a formula propunerea de includere în program, Curtea neavând nici o abilitare din această perspectivă, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul G.I.C. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul G.I.C., fără a arăta motivele de recurs.

În fața instanței de judecată, recurentul a solicitat admiterea căii de atac formulate, fără a arăta instanței motivele declarării acesteia. Verificând hotărârea atacată potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., sesizarea instanței cu plângere se poate face numai în condițiile în care nemulțumirea petiționarului vizează modul de soluționare de către procuror a unei cauze penale, prin emiterea unei rezoluții sau ordonanțe de netrimitere în judecată. Cum în cauză o asemenea soluție nu a fost dispusă, sesizarea instanței cu plângere este inadmisibilă, astfel cum în mod legal și temeinic a constatat instanța de fond, respingând plângerea petiționarului.

Cererea petiționarului de a se sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 pct. 1 C. proc. pen. a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă, întrucât textul de lege invocat a fi neconstituțional, referitor la competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu are nicio legătură cu soluționarea plângerii dedusă judecății, nefiind întrunite astfel cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu privire la condițiile de sesizare a Curții Constituționale. În consecință, recursul petiționarului fiind nefondat, Înalta Curte îl va respinge ca atare, dispunând obligarea recurentului la cheltuieli judiciare statului. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.I.C. împotriva Sentinței penale nr. 142 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la 20 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2009. Procesat de GGC - N