ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 666 din 09 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de D.G.F.P. Iași, împotriva sentinței civile nr. 143/CA din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții Z.M., D.L., L.V., M.M.D., L.A., S.A., N.D., G.G.L., B.M., B.G.P., F.C.V., P.M.R., V.C.D., H.A., B.M.A., A.A., B.S.C., S.C., A.M.

și C.I.C. au chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Iași, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 11 din 19 decembrie 2008 și a procesului-verbal de inspecție fiscală din 30 octombrie 2008 prin care au fost obligați la plata sumei totale de 91.760,02 RON, formată din 79.867,02 RON sume nete, plus 11.893 RON majorări. Prin sentința civilă nr. 143/CA din 15 iulie 2009, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de reclamanți și a anulat decizia nr. 11 din 19 decembrie 2008 emisă de pârâtă. Împotriva acestei hotărâri, pârâta D.G.F.P. Iași a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, a constatat că acesta a fost declarat peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. și de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și, raportat la dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., reținând că în cauză recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, a respins recursul ca tardiv formulat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta D.G.F.P. Iași, în temeiul dispozițiilor art. 318 și art. 319 C. proc. civ. În motivarea contestației se arată că instanța de fond a comunicat sentința civilă nr. 143/CA din 15 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 9/45/2009, D.G.F.P. Iași la data de 27 august 2009, fiind înregistrată la Registratura Generală sub nr. 17059 din 27 august 2009. Contestatoarea arată că întrucât termenul de 15 zile pentru promovarea recursului se împlinea pe 12 septembrie 2009, într-o sâmbătă - zi când serviciul era suspendat, potrivit art. 101 alin. (5) C. proc.

civ., termenul se prelungea până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv 14 septembrie 2009 (luni), ultima zi când se putea depune la poștă, cu scrisoare recomandată, declarația de recurs.

Contestatoarea mai susține că, în cauză, cererea de recurs a fost înregistrată la Registratura Generală a D.G.F.P Iași sub nr. 17811 din 11 septembrie 2009 și predată în termen legal cu recomandata nr. 10619 oficiului poștal Iași la data de 11 septembrie 2009, așa cum reiese din borderoul de primire și confirmarea de primire (felul trimiterii R 10619, prezentat la oficiul poștal la data de 11 septembrie 2009). Se mai arată în cuprinsul contestației în anulare faptul că în Dosarul nr. 11/45/2009 al Curții de Apel Iași a fost contestat același proces-verbal de inspecție din 30 octombrie 2009 care face obiectul cauzei de față, de către un alt reclamant - P.D.; că sentința civilă nr. 152/CA din 21 iulie 2009 pronunțată în dosarul sus-precizat a fost comunicată D.G.F.P Iași tot la data de 27 august 2009, ca și în prezenta cauză, iar recursul nr. 17810 din 11 septembrie 2009 declarat de contestatoare împotriva acestei hotărâri, care a fost predat la oficiul poștal Iași cu aceeași scrisoare recomandată (R 10619 din 11 septembrie 2009) cu care a fost trimis și recursul din cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 9/45/2009 a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 922 din 18 februarie 2010, anexată în copie.

Contestatoarea solicită ca, raportat la situația de fapt și de drept ce reiese din materialul probator administrat în Dosarul nr. 9/45/2009, să se constate atât admisibilitatea prezentei contestații în anulare, cât și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 318 C. proc. civ., în sensul că soluția de respingere ca tardiv depus a recursului, dispusă în cauză, este rezultatul unei erori materiale grave săvârșită de instanța de recurs. În concluzie, se solicită de către contestatoare admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile nr. 666 din 09 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 9/45/2009 și rejudecând recursul, admiterea acestuia așa cum a fost formulat.

Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil. Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul a fost declarat tardiv, de vreme ce sentința atacată a fost comunicată recurentei la data de 27 august 2009, iar recursul a fost înregistrat la data de 15 septembrie 2009, potrivit rezoluției aflate la dosarul de recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de D.G.F.P. Iași împotriva deciziei nr. 666 din 09 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.