ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P. ABB SA

Iași a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Iași și A.F.P. pentru contribuabili

mici și mijlocii Iași solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în

cauză să dispună:

- anularea parțială a

deciziei nr. 27 din 19 martie 2008, a deciziei de impunere nr. 69436 din 27

decembrie 2007, a deciziei de măsuri obligatorii CM nr. 69438 din 27 decembrie 2007,

a raportului de inspecție fiscală din 21 decembrie 2007 și a deciziei de nemodificare

a bazei de impunere nr. 69437 din 27 decembrie 2007 emise de D.G.F.P. Iași;

- suspendarea acestor

acte administrativ-fiscale până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, din suma totală de 410.269 RON - reprezentând impozit pe

profit și accesorii, a contestat suma de 351.142 RON din care, prin decizia nr.

27 din 19 martie 2008, i s-a admis contestația pentru suma de 9.653 RON.

Reclamanta a criticat

respingerea contestației administrative pentru cheltuielile cu dobânzile bancare,

apreciate ca fiind nedeductibile fiscal, pentru care s-a stabilit un impozit suplimentar

de 132.942 RON, majorări de întârziere de 94.119 RON și penalități în sumă de 4.786

RON.

În opinia reclamantei,

aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal deoarece, în art. 23 alin. (1) din C.

fisc., se prevede că dobânzile sunt integral deductibile, fără a se stabili vreo

condiție obligatorie privind tranzacțiile care s-ar face cu aceste împrumuturi.

Reclamanta a susținut

că organul fiscal a calculat în mod nelegal și impozitul pe profit stabilit suplimentar,

în sumă de 2.728 RON, majorările de întârziere de 2.451 RON și penalitățile de întârziere

de 166 RON, ca urmare a considerării ca nedeductibilă fiscal a sumei de 10.914 RON,

ce reprezintă cheltuielile cu reparațiile și întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor,

utilizate în baza contractului de comodat din 1 octombrie 2003, contract încheiat

cu SC P. Co SA.

Pe acest aspect, reclamanta

a precizat faptul că organele fiscale nu au avut o poziție unitară și că, potrivit

normelor C. civ. și clauzelor din contractul de comodat, toate cheltuielile necesare

folosinței autoturismelor și autoutilitarelor se suportă de către comodatar (SC

P. ABB SA).

În concepția reclamantei,

în mod greșit, organele fiscale au considerat că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile

efectuate de societate pentru a servi angajaților, zilnic, o masă caldă, în condițiile

în care acestea nu sunt nominalizate printre cheltuielile prevăzute de art. 21

alin. (4) din C. fisc.

Pe de altă parte, reclamanta

a arătat că trebuiau considerate deductibile fiscal cheltuielile efectuate de societate

cu lucrările de împrejmuire, întrucât acestea sunt mijloace fixe amortizabile, ce

se încadrează în prevederile art. 24 alin. (1) și alin. (3) lit. b) din C. fisc.

În ceea ce privește taxa

pe valoarea adăugată, în sumă de 101.886 RON, majorările de întârziere de 41.703

RON și penalitățile de întârziere de 602 RON, reclamanta a arătat că a contestat

doar TVA în sumă de 94.887 RON, majorări de întârziere de 35.993 RON și penalități

de 485 RON.

Reclamanta a susținut

că, în mod nelegal, organul fiscal nu a acordat drept de deducere a taxei pe valoarea

adăugată pentru anumite facturi privind cheltuielile considerate nedeductibile fiscal

la calculul impozitului pe profit.

În plus, reclamanta a

precizat că a motivat contestația administrativă cu privire la toată suma atacată,

reprezentând TVA.

În altă ordine de idei,

reclamanta a arătat că a formulat acțiune și împotriva dispoziției organului fiscal

referitoare la obligația de a plăti suma de 56.500 RON, reprezentând vărsăminte

pentru persoane cu handicap, 42.023 RON, cu titlu de majorări de întârziere și 2.169

RON, reprezentând penalități.

Pe acest aspect, reclamanta

a susținut că s-a adresat Agenției Județene Iași pentru Ocuparea Forței de Muncă

și că nu îi este imputabil faptul că nu a primit niciun răspuns scris de la această

autoritate publică.

Totodată, reclamanta a

precizat că are angajate 3 persoane cu handicap, cu contract de muncă pe perioadă

nedeterminată.

Reclamanta a mai criticat

și faptul că a fost considerată nedeductibilă fiscal cheltuiala ce rezultă din factura

din 15 decembrie 2005 și că au fost stabilite suplimentar un impozit de 2.817 RON,

majorări de întârziere de 1.841 RON și penalități de 48 RON.

Reclamanta a susținut

că din eroare în factura anterior arătată a fost trecute servicii de consultanță

pentru că, în realitate, au fost cheltuieli aferente contractului de închiriere

din 15 decembrie 2004.

Prin încheierea de ședință

de la termenul din 7 iulie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 379/45/2008 (rămasă irevocabilă)

a fost respinsă cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale contestate

în cauza de față.

Curtea de Apel Iași,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 94 din 1 iunie 2009,

a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 27 din 19 martie 2008,

dispoziția din 27 decembrie 2007, precum și decizia de impunere nr. 69436 din 27

decembrie 2007 emise de D.G.F.P. Iași, în partea ce privește suma de 25.562 RON

pentru care s-a respins ca nemotivată contestația nr. 2010 din 25 ianuarie 2008

formulată de reclamantă. Totodată, instanța a respins ca nefondată cererea reclamantei

privind anularea raportului de inspecție fiscală din 21 decembrie 2007 și a deciziei

nr. 69437 din 27 decembrie 2007 emise de D.G.F.P. Iași. Instanța a dispus eliberarea

sumei de 55.000 RON către reclamantă, sumă consemnată în Dosarul nr. 379/45/2008

al Curții de Apel Iași, cu titlu de cauțiune și a obligat pârâta D.G.F.P. Iași la

plata către reclamantă a sumei de 3,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Este neîntemeiată critica

reclamantei referitoare la cheltuielile cu dobânzile bancare, apreciate ca fiind

nedeductibile fiscal, pentru care s-a stabilit un impozit suplimentar de 132.942

RON, majorări de întârziere de 94.119 RON și penalități în sumă de 4.786 RON.

Aceste dobânzi nu sunt

aferente unor credite utilizate pentru desfășurarea propriei activități a reclamantei

și nici pentru activitatea asocierii în participațiune, ci exclusiv pentru activitatea

altor persoane juridice.

Autoritățile fiscale au

determinat în mod corect situația cheltuielilor cu reparațiile și întreținerea autoturismelor

și autoutilitarelor, utilizate în baza contractului de comodat din 1 octombrie 2003,

contract încheiat cu SC P. Co SA.

Din probele administrate

în cauză nu rezultă că autoturismele și autoutilitarele puse de SC P. Co SA la dispoziția

reclamantei ar fi fost utilizate de aceasta din urmă în vederea obținerii de venituri,

astfel încât să se poată reține că era necesară repararea și întreținerea lor.

Împrejurarea că organul

de control fiscal a acceptat deducerea fiscală a cheltuielilor privind combustibilul

autoturismelor și autoutilitarelor respective nu are relevanță juridică în cauză,

deoarece instanța nu a fost învestită cu verificarea legalității acestei soluții.

Nici cheltuielile efectuate

de reclamantă pentru a servi angajaților, zilnic, o masă caldă nu sunt deductibile

fiscal, deoarece nu se încadrează în prevederile art. 8 din Legea nr. 142/1998.

Autoritatea fiscală a

stabilit în mod judicios faptul că reclamanta datorează impozit pe profit în sumă

de 3.697 RON și majorări de întârziere de 2.193 RON, aferente cheltuielilor de împrejmuire

în cuantum de 23.109 RON.

În raport de dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat

în active corporale și necorporale, amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând

cu luna următoare punerii în funcțiune.

În speță, punerea în funcțiune

a lucrării de împrejmuire nu s-a realizat. Situația de lucrări efectuate în cursul

lunii decembrie a anului 2005, lista consumurilor de resurse materiale și lista

consumurilor cu mâna de lucru fac parte din categoria documentelor ce se verifică

în cadrul procedurii de recepție a lucrării, neavând natura și semnificația procesului-verbal

de recepție prin care se finalizează procedura de recepție la terminarea lucrărilor.

Este nefondată critica

reclamantei în sensul că trebuia exceptată de la obligația de a plăti lunar la Fondul

de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap o sumă egală cu salariul minim

brut pe economie înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu a încadrat persoane

cu handicap.

În opinia instanței, autoritatea

fiscală a ținut seama de numărul de salariați cu certificate de încadrare în grad

de handicap angajați de societatea reclamantă.

În plus, reclamanta nu

a probat faptul că a expediat către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de

Muncă Iași adresele prin care solicita repartizarea în vederea angajării a unor

persoane care dețin certificate de încadrare în grad de handicap.

Nu sunt deductibile fiscal

nici cheltuielile ce rezultă din factura din 15 decembrie 2005, întrucât reclamanta

nu a făcut dovada îndeplinii condițiilor impuse de art. 21 alin. (4) lit. m) din

Legea nr. 571/2003.

În concret, instanța a

reținut faptul că reclamanta nu a prezentat un contract încheiat cu SC P.S. SRL

care să conțină date cu privire la serviciile prestate, la termenele de execuție,

la valoarea totală a contractului, la defalcarea cheltuielilor pe întreaga perioadă

a derulării contractului, precum și documente din care să reiasă prestarea efectivă

a serviciilor.

Curtea a apreciat că aceste

cheltuieli nu pot fi deduse pe considerentul că au fost efectuate pentru plata utilităților

și chiriei pentru „sediul biroului de reprezentare”, deschis la București, într-un

spațiu pus la dispoziție de către SC P.S. SRL.

În opinia Curții, la stabilirea

impozitului pe profit nu se poate diminua baza impozabilă în situația în care documentele

justificative prezentate conțin alte aspecte decât cele invocate de contribuabil.

Autoritatea fiscală a

apreciat în mod just faptul că taxa pe valoare adăugată aferentă cheltuielilor pentru

serviciile de consultanță, pentru reparațiile autoturismelor și pentru hrana angajaților

nu se deduce, deoarece nu s-a dovedit că au fost efectuate în folosul operațiunilor

taxabile ale contribuabilului, după cum impun dispozițiile art. 145 alin. (3) din

Legea nr. 571/2003.

Concluzia autorității

fiscale în sensul că societatea reclamantă nu a motivat contestația administrativă

în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 25.562 RON este greșită,

întrucât aceasta cuprinde elementele de fapt și de drept relevante în cauză.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamanta SC P. ABB SA și pârâta D.G.F.P. Iași.

Recurenta SC P. ABB SA

a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii

acțiunii astfel cum a fost formulată și anulării actelor administrativ fiscale contestate

pentru suma de 583.219 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA, vărsăminte de la

persoane juridice pentru persoane cu handicap, precum și majorările și penalitățile

aferente acestor datorii.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta

a susținut faptul că sentința contestată este nelegală.

În concret, recurenta

a formulat următoarele critici de nelegalitate:

În mod greșit, prima instanță

nu a ținut seama la soluția pronunțată de concluziile raportului de expertiză efectuat

în cauză, cu toate că expertul a răspuns punctual la toate obiectivele fixate de

instanță, iar raportul cuprinde o serie de anexe care dovedesc faptul că concluziile

sale se bazează pe date contabile și nu reprezintă o interpretare sui generis a

normelor legale în materie fiscală.

Prima instanță a interpretat

greșit dispozițiile art. 21 alin. (1) din C. fisc. atunci când a apreciat că nu

sunt deductibile fiscal cheltuielile cu dobânzile bancare plătite de societate.

Pe acest aspect, recurenta

arată că, în perioada 2004-2006, a avut nevoie pentru susținerea activității de

credite în valoare totală de 16.809.087 RON.

În plus, societatea recurentă

susține că, în aceeași perioadă, a participat la asocierea cu SC M. România S.A.

cu următoarele sume:

2004 – suma de 335.579

RON;

2006 – suma de 566.075

RON.

Recurenta precizează că

pentru desfășurarea activității curente a avut nevoie de un capital de 10 ori mai

mare decât sumele cu care a participat la asociere, fapt care rezultă din documentele

contabile ale societății.

În consecință, recurenta

concluzionează în sensul că este greșit punctul de vedere al D.G.F.P. Iași conform

căruia dacă societatea nu ar fi participat la asocierea în participațiune cu SC

M.  România SA ar fi avut lichiditățile necesare desfășurării activității curente

și nu ar mai fi fost necesară contractarea de credite bancare.

Instanța de fond a apreciat

în mod greșit probele administrate în cauză pe aspectul deductibilității cheltuielilor

efectuate de societate cu reparațiile și întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor,

utilizate în baza contractului de comodat din 1 octombrie 2003, contract încheiat

cu SC P. Co SA.

Din cuprinsul contractului

anterior arătat rezultă în mod clar voința celor două părți ca recurenta să folosească

autoturismele și autoutilitarele, suportând, totodată, și cheltuielile aferente

întreținerii acestora.

Curtea a interpretat greșit

materialul probator administrat în speță și s-a pronunțat în totală contradicție

cu normele legale în ceea ce privește cheltuielile efectuate de către societate

pentru a servi angajaților, zilnic, o masă caldă.

În opinia recurentei,

instanța trebuia să aibă în vedere faptul că suma acestor cheltuieli cu masa salariaților

a fost în mod permanent mai mică decât valoarea maxim deductibilă.

În mod nelegal, instanța

de fond a respins contestația societății în legătură cu stabilirea impozitului pe

profit suplimentar și a majorărilor de întârziere aferente cheltuielilor de împrejmuire.

Recurenta susține că deductibilitatea

cheltuielilor cu împrejmuirea trebuia apreciată la valoarea amortizării din perioada

ianuarie 2006 – decembrie 2006, rezultând că aceste cheltuieli sunt deductibile

la nivelul sumei de 23.109 RON pentru anul 2006, restul valorii urmând să se amortizeze

în perioada ulterioară.

Soluția pronunțată de

prima instanță în ceea ce privește obligația societății recurente de a plăți sumele

de 56.500 RON, reprezentând vărsăminte pentru persoanele cu handicap, 42.023 RON,

cu titlu de majorări de întârziere și 2.169 RON, reprezentând penalități, este nelegală

și netemeinică.

Pe acest aspect, recurenta

susține că a probat faptul că a angajat persoane care dețin certificate de încadrare

în grad de handicap și că a solicitat autorității competente să-i repartizeze asemenea

persoane în vederea angajării.

În mod nelegal, instanța

de fond a respins capătul de cerere privind deductibilitatea cheltuielilor aferente

facturilor emise de către SC P.S. SRL.

Recurenta susține că nu

s-a ținut seama de faptul că, în baza contractului de închiriere, SC P.S. SRL a

facturat către societate cheltuieli de chirie, apă, telefon, pe care în mod eronat

le-a menționat în contract ca fiind servicii de consultanță.

Recurenta D.G.F.P. Iași

a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii

acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei

legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 206 alin.

(1) C. proc. fisc.

În concret, recurenta

a precizat că soluționarea contestației administrative se face în limitele sesizării,

analizându-se susținerile contestatoarei, temeiul de drept invocat de aceasta și

documentele aflate la dosarul cauzei.

Or, SC P. ABB SA nu a

motivat în fapt și în drept susținerile conform cărora nu ar datora diferența de

TVA în sumă de 25.562 RON stabilită de inspecția fiscală și nici nu a depus dovezi

în acest sens.

SC P. ABB SA a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de D.G.F.P. Iași.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul declarat de recurenta-reclamantă

SC P. ABB SA este fondat, pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Prin raportul de inspecție

fiscală din 21 decembrie 2007, D.G.F.P. Iași a stabilit în sarcina de plată a recurentei-reclamante

a sumei totale de 655.154 RON.

În baza raportului de

inspecție fiscală, A.F.P. pentru contribuabili mici și mijlocii Iași a emis decizia

de impunere nr. 69436 din 27 decembrie 2007 privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală.

Recurenta-reclamantă a

contestat suma totală de 583.219 RON.

Prin decizia nr. 27 din

19 martie 2008, D.G.F.P. Iași a admis contestația formulată de recurenta-reclamantă

pentru suma de 9.653 RON și a respins-o pentru suma totală de 584.004 RON, reprezentând:

- 204.387 RON – impozit

pe profit;

- 131.707 RON – majorări

de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 5.395 RON – penalități

de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 69.325 RON – taxă pe

valoarea adăugată;

- 35.993 RON - majorări

de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată;

- 485 RON - penalități

de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată;

- 56.500 RON – vărsăminte

de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate;

- 42.043 RON - majorări

de întârziere aferente vărsămintelor de la persoanele juridice pentru persoanele

cu handicap neîncadrate;

- 2.169 RON - penalități

de întârziere aferente vărsămintelor de la persoanele juridice pentru persoanele

cu handicap neîncadrate.

Totodată, în art. 3 din

decizia aflată în discuție, D.G.F.P. Iași a respins ca nemotivată contestația formulată

de recurenta-reclamantă în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de

25.562 RON.

Critica recurentei-reclamante

referitoare la cheltuielile cu dobânzile bancare, apreciate de organul fiscal ca

fiind nedeductibile fiscal, pentru care s-a stabilit un impozit suplimentar de 132.942

RON, majorări de întârziere de 94.119 RON și penalități în sumă de 4.786 RON este

nefondată.

Astfel, din actele aflate

la dosarul cauzei, rezultă că, în perioada 2004-2006, recurenta-reclamantă a transferat

către SC M. România SA și alte altor societăți comerciale sume de bani provenite

din credite bancare.

În opinia Înaltei Curți,

în mod corect, autoritățile fiscale au apreciat că dobânzile plătite de recurenta-reclamantă

pentru creditele bancare transferate altor societăți comerciale nu sunt deductibile

fiscal.

Într-adevăr, art. 23

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (text legal invocat de recurenta-reclamantă)

prevede că sunt deductibile fiscal cheltuielile cu dobânzile.

Însă, această deductibilitate

fiscală poate fi acordată doar după îndeplinirea unor condiții prevăzute de lege.

În concret, art. 21 din

legea în discuție menționează că pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate

cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri

impozabile.

În temeiul art. 11

alin. (1) din C. fisc., autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție

care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta

conținutul economic al acesteia.

Instanța de control judiciar

reține că, prin încheierea contractului de asociere în participațiune din 24

mai 2004, între recurenta-reclamantă și SC M. România SA, s-a creat o asociație

fără personalitate juridică, în baza art. 251 - 256 C. com., pentru o perioadă de

24 luni, termenul curgând de la data de 24 mai 2004 până la 24 mai 2006, perioadă

care, ulterior, a fost prelungită prin acte adiționale.

Conform art. 3 din contract,

scopul acestei asocieri în participațiune l-a constituit realizarea în comun a unor

noi tehnologii pentru creșterea performanțelor capacităților de producție, precum

și prospectarea piețelor de desfacere și creșterea volumului de vânzări pe piața

externă.

Pentru realizarea acestor

obiective, SC M. România SA urma să contribuie cu mijloacele de producție, utilaje

și specialiști, iar recurenta-reclamantă să finanțeze prin creditare asocierea cu

suma de 500.000 RON.

După cum în mod corect

a reținut și instanța de fond, la dosarul cauzei nu se regăsesc înscrisuri din care

să rezulte faptul că recurenta-reclamantă a obținut venituri în baza acestui contract,

ceea ce conduce la concluzia că, în realitate, SC M. România SA a fost finanțată

cu titlu gratuit de către recurenta-reclamantă din credite bancare, dobânda fiind

suportată de SC P. ABB SA Iași.

În opinia Înaltei Curți,

este corectă argumentația primei instanțe în sensul că simpla emitere a facturii

din 30 august 2006 nu este suficientă pentru a se putea reține faptul că recurenta-reclamantă

a primit bunurile nominalizate în aceasta. Cu alte cuvinte, pentru a se putea considera

că mobilierul respectiv a intrat în patrimoniul recurentei-reclamante era necesar

să se prezinte documente contabile justificative, ceea ce nu s-a făcut de către

partea interesată.

În plus, în actul aflat

la dosar, se menționează, într-adevăr, faptul că SC M. România SA i-a livrat recurentei-reclamante,

în cadrul asocierii, mobilier în valoare de 146.608 RON, însă, instanța constată

că SC P. ABB SA Iași trebuia să obțină 50% din profitul obținut prin asociere și

nu bunurile produse de către SC M. România SA.

De asemenea, instanța

de control judiciar reține faptul că nu există evidențe contabile ale asocierii

în participațiune, în care să fie înregistrate cheltuielile și veniturile acesteia

(a se vedea în acest sens concluzia expertului contabil).

Pentru toate aceste argumente,

Înalta Curte apreciază că este corectă soluția organelor fiscale în sensul că nu

pot fi deductibile fiscal cheltuielile cu dobânzile, deoarece recurenta-reclamantă

nu a obținut creditele bancare în vederea obținerii de venituri proprii, ci pentru

finanțarea cu titlu gratuit a activității derulate de către SC M. România SA.

De asemenea, Înalta Curte

reține faptul că sumele virate de recurenta-reclamantă către SC C. SA și SC A. SA

nu au avut la bază contracte economice care să justifice aceste transferuri bănești.

Critica recurentei-reclamante

referitoare la cheltuielile cu reparațiile și întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor,

utilizate în baza contractului de comodat din 1 octombrie 2003, contract încheiat

cu SC P. Co SA, este fondată.

După cum s-a menționat

anterior, art. 21 din C. fisc. impune condiția generală ca să fie considerate cheltuieli

deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

În raportul de inspecție

fiscală din 21 decembrie 2007, organul de control a stabilit impozit pe profit suplimentar

în sumă de 2.728 RON, majorări de întârziere de 2.451 RON și penalități de întârziere

de 166 RON, ca urmare a considerării ca nedeductibile fiscal a cheltuielilor cu

întreținerea autoturismelor și autoutilitarelor, înregistrate în contabilitatea

recurentei-reclamante, în baza contractului de comodat anterior nominalizat, la

valoarea de 16.701 RON.

Obiectul contractului

aflat în discuție constă în remiterea spre folosință temporară către recurenta-reclamantă,

în calitate de comodant, a unui număr de 39 de autoturismele și autoutilitarele.

Prin acest contract, în

baza art. 2 pct. 5, comodatarul SC P. ABB SA se obliga să suporte de la data preluării

bunurilor toate cheltuielile necesare folosinței acestora (combustibili, piese de

schimb, materiale de întreținere, anvelope).

În anul 2004, recurenta-reclamantă

a înregistrat în contabilitate cheltuieli cu reparații autoturisme, în baza facturilor

emise de P.F. M., în sumă de 10.137 RON.

De asemenea, în cursul

aceluiași an, recurenta-reclamantă a înregistrat în contabilitate cheltuieli de

aceeași natură, în baza facturilor emise de către SC C.A. SRL, în sumă de 5.787

RON.

Facturile aflate în discuție

au la bază bonul de comandă – chitanța (service auto) în care sunt precizate marca

și numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care au fost efectuate reparațiile.

Cu toate acestea, organul

de control, în mod nelegal, a refuzat acceptarea deductibilității fiscale, deși

aceeași autoritate fiscală a considerat deductibile, pentru aceleași autoturisme,

cheltuielile efectuate cu consumul de combustibili și uleiuri.

Înalta Curte apreciază

că, prin acceptarea acestei din urmă deductibilității, autoritatea fiscală a recunoscut

faptul că autoturismele și autoutilitarele au fost folosite în scopul realizării

de venituri impozabile de către recurenta-reclamantă.

Critica recurentei-reclamante

referitoare la deductibilitatea cheltuielilor efectuate pentru a servi angajaților,

zilnic, o masă caldă este fondată.

Astfel, în raportul de

inspecție fiscală din 21 decembrie 2007, la Capitolul III „Constatări fiscale”,

pct. A „Impozit pe profit datorat”, organul fiscal a constatat că, în perioada 2005-2007,

recurenta-reclamantă a efectuat cheltuieli, în baza contractelor de prestări servicii

din 1 noiembrie 2004 și din 1 noiembrie 2005, contracte încheiate între SC A. B.S.

SRL, în calitate de prestator și SC P. ABB SA, în calitate de client. Prin aceste

contracte, prestatorul se obliga să aprovizioneze cu mese calde angajații clientului.

De asemenea, prin contractul

de prestări servicii de catering din 22 noiembrie 2005 încheiat cu SC L. SRL, precum

și prin contractul de prestări servicii de catering din 9 august 2006, SC P. ABB

SA a beneficiat de aprovizionarea în regim de catering, pe perioada 2006-2007.

Încheierea acestor contracte

s-a făcut în baza deciziei administratorului unic nr. 2 din 9 ianuarie 2004, decizie

care stabilea, la art. 1 că, începând cu data de 1 ianuarie 2004, toți salariații

recurentei vor beneficia zilnic de o masă caldă, servită la locul de muncă.

Înalta Curte apreciază

că aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal, urmare a faptului că au fost respectate

prevederile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Pe acest aspect, instanța

de control judiciar reține concluzia expertului contabil, în sensul că suma acestor

cheltuieli a fost permanent mai mică decât valoarea maxim deductibilă posibil de

acordat pentru masa caldă a salariaților.

Referitor la taxa pe valoarea

adăugată deductibilă aferentă facturilor privind masa acordată salariaților în regim

de catering pentru perioada 2005-2007, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost

în mod eronat nerecunoscută ca deductibilă de către organul de control.

Ca atare, această valoare

urmează să fie scăzută din obligațiile fiscale ale recurentei-reclamante.

Critica recurentei-reclamante

referitoare la soluția greșită pronunțată de prima instanță în ceea ce privește

obligația societății recurente de a plăți sumele de 56.500 RON, reprezentând vărsăminte

pentru persoanele cu handicap, 42.023 RON, cu titlu de majorări de întârziere și

2.169 RON, reprezentând penalități, este fondată.

Într-adevăr, art. 42 din

O.U.G. nr. 102/1999 (în vigoare în perioada supusă controlului fiscal) prevede că

societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și

alți agenți economici, care au un număr de cel puțin 100 de angajați, au obligația

de a angaja persoane cu handicap, cu contract individual de muncă, într-un procent

de cel puțin 4% din numărul total al angajaților.

Pe de altă parte,

art. 43 din ordonanța în discuție dispune că persoanele juridice anterior individualizate,

care nu angajează persoane cu handicap, în condițiile prevăzute la art. 42, au obligația

de a plăti lunar la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap

o sumă egală cu salariul minim brut pe economie înmulțit cu numărul locurilor de

muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

În aplicarea acestor dispoziții

normative, Înalta Curte reține, în primul rând, faptul că recurenta-reclamantă a

făcut dovada că are angajate persoane care dețin certificate de încadrare în grad

de handicap.

În al doilea rând, instanța

de control judiciar are în vedere faptul că, în repetate rânduri, recurenta-reclamantă

a solicitat Agenției județeane pentru ocuparea forței de muncă Iași repartizarea

în vederea angajării a unor persoane care dețin certificate de încadrare în grad

de handicap.

În opinia Înaltei Curți,

faptul că autoritatea competentă nu a răspuns la aceste adrese nu poate fi imputabil

recurentei-reclamante.

Critica recurentei-reclamante

referitoare la deductibilitatea cheltuielilor aferente facturilor emise de către

emise de către SC P.S. SRL este nefondată.

În concret, Înalta Curte

reține faptul că recurenta-reclamantă a arătat faptul că acele cheltuieli au fost

făcute pentru plata utilităților și chiriei pentru sediul biroului de reprezentare

deschis la București, într-un spațiu pus la dispoziție de către SC P.S. SRL.

În facturile aflate în

discuție, la rubrica „denumirea produselor sau serviciilor” este înscris „servicii

de consultanță”.

Conform prevederilor

art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, nu sunt deductibile cheltuielile

de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii pentru care

contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activității

desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte.

În speța de față, recurenta-reclamantă

nu a făcut dovada încheierii unor astfel de contracte, pentru a respecta dispoziția

legală anterior citată.

În plus, Înalta Curte,

în acord cu prima instanță, apreciază că la stabilirea impozitului pe profit nu

se poate diminua baza impozabilă în situația în care documentele justificative prezentate

conțin alte aspecte decât cele invocate de contribuabil.

Critica recurentei-reclamante

referitoare la deductibilitatea cheltuielilor aferente lucrărilor de împrejmuire

este nefondată.

Conform prevederilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat

în active corporale și necorporale, amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând

cu luna următoare punerii în funcțiune.

Potrivit art. 1 din Regulamentul

de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat

prin H.G. nr. 273/1994, o lucrare de construcție poate fi dată în folosință după

efectuarea recepției lucrării.

Dovada efectuării recepției

lucrării se face, conform dispozițiilor art. 15 din același act normativ, printr-un

proces-verbal, în care se consemnează observațiile și concluziile comisiei de recepție.

În cauza de față, recurenta-reclamantă

nu a prezentat un astfel de proces-verbal de recepție, ceea ce înseamnă că nu a

avut loc o punere în funcțiune a lucrării de împrejmuire, în sensul dispozițiilor

legale anterior enunțate.

În ceea ce privește taxa

pe valoarea adăugată, Înalta Curte reține următoarele:

O condiție generală impusă

de art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 pentru deducerea taxei pe valoarea

adăugată este aceea ca bunurile și serviciile achiziționate să fie destinate realizării

în folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile.

În raport de argumentele

anterior expuse, Înalta Curte apreciază că taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor

privind masa acordată salariaților în regim de catering pentru perioada 2005-2007,

precum și serviciilor de reparații auto au fost efectuate în scopul operațiunilor

taxabile ale contribuabilului, motiv pentru care trebuie considerată deductibilă.

Recursul declarat de D.G.F.P.

Iași este nefondat.

Astfel, în art. 3 din

decizia nr. 27 din 19 martie 2008, recurenta-pârâtă a respins ca nemotivată contestația

formulată de recurenta-reclamantă în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată

în sumă de 25.562 RON.

Analizând conținutul contestației

administrative înregistrate sub nr. 2010 din 25 ianuarie 2008, Înalta Curte apreciază

că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că recurenta-reclamantă a prezentat

suficiente elemente de fapt și de drept relevante pentru soluționarea cauzei, îndeplinind

condițiile impuse de art. 206 alin. (1) C. proc. fisc.

Este nelegală soluția

adoptată de prima instanță în sensul eliberării sumei de 55.000 RON către recurenta-reclamantă

SC P. ABB SA Iași, sumă consemnată de aceasta în Dosarul nr. 379/45/2009 al Curții

de Apel Iași, cu titlu de cauțiune, prin recipisa de consemnare nr. 500217/1,

nr. 0217545 din 26 iunie 2008 și chitanța din 26 iunie 2008.

Astfel, conform art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura

în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat o cerere pentru plata

despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la

care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei; cu toate acestea,

cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres

că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

În speța de față, recurenta-reclamantă

nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de textul legal anterior citat

pentru a putea primi cauțiunea consemnată.

Pe cale de consecință,

în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) -

(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

va respinge ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Iași, va admite recursul declarat

de SC P. ABB SA Iași, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite în parte

acțiunea reclamantei, va anula în parte raportul de inspecție fiscală din 21

decembrie 2007, decizia de impunere nr. 69436 din 27 decembrie 2007, decizia de

nemodificare a bazei de impunere nr. 69437 din 27 decembrie 2007, dispoziția de

măsuri obligatorii din 27 decembrie 2007 și decizia de soluționare a contestației

nr. 27 din 19 martie 2008, cu privire la următoarele sume:

- 2.728 RON, reprezentând

impozit pe profit, 2.451 RON majorări de întârziere și 166 RON penalități aferente

cheltuielilor de reparații cu autovehiculele;

- 62.203 RON, reprezentând

impozit pe profit, 31.103 RON majorări de întârziere, 395 RON penalități aferente

cheltuielilor cu masa caldă a salariaților;

- 56.500 RON, reprezentând

vărsăminte pentru persoanele cu handicap, 42.043 RON majorări de întârziere, 2.169

RON penalități;

- 1.100 RON, reprezentând

TVA aferentă serviciilor de reparații auto și majorări și penalități aferente;

- 60.860 RON, reprezentând

TVA aferentă cheltuielilor cu masa salariaților, cu majorările și penalitățile de

întârziere aferente.

Înalta Curte va anula

pct. 3 din decizia nr. 27 din 19 martie 2008 a D.G.F.P. Iași, referitor la TVA în

sumă de 25.562 RON și obligă această autoritate publică să soluționeze contestația

administrativă cu privire la această sumă.

Înalta Curte va respinge

ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Iași împotriva sentinței nr. 94/CA din 1 iunie 2009 a Curții de Apel

Iași, ca nefondat.

Admite recursul declarat

de SC P. ABB SA Iași împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința atacată

în sensul că:

Admite, în parte, acțiunea

reclamantei.

Anulează, în parte, raportul

de inspecție fiscală din 21 decembrie 2007, decizia de impunere nr. 69436 din 27

decembrie 2007, decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. 69437 din 27

decembrie 2007, dispoziția de măsuri obligatorii din 27 decembrie 2007 și decizia

de soluționare a contestației nr. 27 din 19 martie 2008, cu privire la următoarele

sume:

- 2.728 RON, reprezentând

impozit pe profit, 2.451 RON majorări de întârziere și 166 RON penalități aferente

cheltuielilor de reparații cu autovehiculele;

- 62.203 RON, reprezentând

impozit pe profit, 31.103 RON majorări de întârziere, 395 RON penalități aferente

cheltuielilor cu masa caldă a salariaților;

- 56.500 RON, reprezentând

vărsăminte pentru persoanele cu handicap, 42.043 RON majorări de întârziere, 2.169

RON penalități;

- 1.100 RON, reprezentând

TVA aferentă serviciilor de reparații auto și majorări și penalități aferente;

- 60.860 RON, reprezentând

TVA aferentă cheltuielilor cu masa salariaților, cu majorările și penalitățile de

întârziere aferente.

Anulează art. 3 din decizia

nr. 27 din 19 martie 2008 a D.G.F.P. Iași, referitor la TVA în sumă de 25.562 RON

și obligă D.G.F.P. Iași să soluționeze contestația administrativă cu privire la

această sumă.

Respinge celelalte capete

de cerere ca neîntemeiate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2010.