ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3417/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 25 din 9 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Municipiul București prin Primar General împotriva pârâtei SC M.D. România SRL, reclamantul fiind obligat la 34.714 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 3277/2/2011 din 8 aprilie 2011, Municipiul București prin Primar General a formulat, în contradictoriu cu intimata SC M.D. România SRL, acțiune în anularea sentinței arbitrale invocând nelegalitatea și temeinicia acesteia, în conformitate cu art. 364 lit. i) C. proc.

civ. din perspectiva modului cum au fost interpretate clauzele contractului, instanța arbitrală nesocotind voința părților potrivit căreia prin art. 4 s-a convenit obligația pârâtei de a suporta o plată minimă garantată care se referă la sumele din încasările nete lunare pe care aceasta le realizează din activitatea desfășurată conform asocierii, independent de activitatea desfășurată pe terenurile puse la dispoziție de proprietar. A mai arătat că prin expertiza efectuată nu s-a calculat corect suma datorată ținându-se cont de varianta propusă de pârâtă deși, conform contractului de asociere, suma de 2.000 dolari S.U.A. stabilită la cursul valutar de la data semnării contractului, respectiv din data de 25 septembrie 1995 „va fi indexată pentru luna în care SC M.D.

România SRL deschide restaurantul”, cu indicele din luna respectivă, luna deschiderii fiecărei locații. Expertiza efectuată nu a indexat însă aceste sume și a pornit cu sume calculate la data încheierii contractului, fără a le indexa. Așa fiind, a conchis că hotărârea arbitrală este netemeinică și nelegală, impunându-se modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii în anulare, anularea hotărârii arbitrale, iar pe fond admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata sumei de 953.263,9 RON reprezentând suma minimă garantată aferentă perioadei 26 martie 2007-15 mai 2009 și dobânzi calculate ce curg în continuare până la plata efectivă a debitului principal. Prin sentința comercială nr. 62 din 30 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins acțiunea în anulare, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru anumite motive limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., niciunul din aceste motive nereferindu-se la erori de judecată pe fondul cauzei deduse judecății, acțiunea în anulare neavând caracter devolutiv asemenea căilor de atac de drept comun. Astfel, niciunul dintre motivele prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ.

nu dă instanței de judecată dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, ci numai să vadă dacă nu au fost respectate condițiile de formă ale arbitrajului și anume cele privind existența unei convenții arbitrale legale și posibilitatea ca litigiul să fie soluționat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare al părților, redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri. În speță, petentul reclamant și-a întemeiat acțiunea arbitrală pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. care prevăd expres că o hotărâre arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare dacă „încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii”.

Prin criticile aduse sentinței arbitrale atacate petentul a invocat însă numai aspecte care vizează fondul pricinii, respectiv modul de interpretare de către tribunalul arbitral a clauzelor contractului de asociere încheiat între părți, precum și a probelor administrate pentru soluționarea fondului cauzei și aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză s-a dispus și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu concluziile căreia petentul nu este de acord ș.a., fapte ce nu echivalează cu încălcarea bunelor moravuri, a ordinii publice, petentul nefăcând nicio precizare în ce ar consta, de altfel, încălcarea bunelor moravuri și a ordinii publice, în situațiile învederate și nici care din dispozițiile imperative ale legii au fost încălcate, acțiunea în anulare nefiind, deci, motivată în sensul impus de dispozițiile legale ale art. 364 lit. i) C. proc.

civ. Normele de drept indicate de către petent, respectiv dispozițiile art. 978 și art. 982 C. civ., reprezintă motive de drept ale cererii sale, astfel încât la pronunțarea sentinței arbitrale, arbitrii au avut în vedere și aceste dispoziții, hotărârea pronunță fiind rezultatul interpretării acestor norme de drept, în urma stabilirii situației de fapt ce formează litigiul. S-a concluzionat astfel că, prin modul cum își argumentează partea acțiunea în anulare, criticile aduse de aceasta vizează netemeinicia sentinței arbitrale, aspect care nu poate constitui obiect al acțiunii arbitrale. Ca urmare, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, invocând critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, că interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății în privința limitelor obligațiilor asumate și încălcarea voinței părților cu raportare la expertiza efectuată în cauză pentru motivele expuse în acțiunea în anulare și reiterate în cererea de recurs, se încadrează în cazurile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. atât timp cât s-au încălcat dispozițiile legale imperative precum art. 978 C. civ. și art. 969 C. civ., acesta fiind obiectul acțiunii în anulare și nu cercetarea fondului pricinii. Intimata a formulat întâmpinare solicitând în principal constatarea nulității recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție respinsă, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele invocate în apărare în fața primei instanțe.

Analizând recursul se găsește nefondat. În privința primului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurentul invocă acest text de lege din perspectiva greșitei interpretări a obiectului acțiunii în anulare, deși motivul de nelegalitate reglementat se referă la ipoteza denaturării actului juridic dedus judecății și nicidecum a obiectului cererii de chemare în judecată în sens procesual, critica putând fi, însă, circumscrisă celui de al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În aceste limite, privitor la al doilea motiv de recurs, se constată că instanța s-a pronunțat în limitele cadrului procesual stabilit de către recurent cu respectarea principiului disponibilității, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., fiind învestită și soluționând acțiunea în anularea hotărârii arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Faptul că instanța a analizat în ce măsură sunt întrunite condițiile pentru admiterea acțiunii în anulare și desființarea hotărârii arbitrale pentru acest motiv cu raportare la susținerile părții nu înseamnă încălcarea limitelor procesuale, ci dimpotrivă respectarea acestui cadru procesual și a exigențelor legii din punctul de vedere al regimului juridic al acțiunii în anularea hotărârii arbitrale. Textul de lege invocat ca temei al acțiunii în anulare vizează situații de încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor imperative ale legii.

Or, relațiile contractuale dintre părți sunt guvernate de principiul libertății de voință și vizează raporturi juridice de drept privat de la care părțile pot deroga, astfel că, nerespectarea prevederilor contractuale cu raportare la art. 969 C. civ., așa cum au fost ele interpretate, cu raportare la dispozițiile art. 978 C. civ. și constatările tribunalului arbitral referitoare la acestea, nu reprezintă o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor imperative ale legii, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată cu respectarea exigențelor art. 364 lit. i) C. proc. civ. Prin urmare, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins, iar în baza art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei SC M.D. România SRL București suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 16.523 RON, cât s-a solicitat, reprezentând onorariu de avocat, justificat de complexitatea cauzei și munca desfășurată de apărătorul părții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul București prin Primar , împotriva deciziei comerciale nr. 62 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatei SC M.D. România SRL București suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011.