ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4655/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 1925 din 30 aprilie 1999 reclamanții N.J.H. și S.A.M.H. (născută

M.) au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului

București și au solicitat să fie obligat pârâtul să le lase în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în București, Calea Șerban Vodă colț cu

B-dul Mărășești, sector 4 compus din 360 mp și construcția edificată pe acesta.

În

motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul menționat a fost preluat

de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 fără titlu valabil din

patrimoniul fostului proprietar M.l., decedat la data de 21 mai 1940.

Au

mai precizat reclamanții că sunt moștenitorii părinților lor, M.A., decedată la

data de 7 februarie 1998 și I.M.Ș., decedat la data de 21 octombrie 1986.

Acesta din urmă a avut calitatea de succesor al mamei sale. M.l.E., decedată la

data de 21 august 1955 care la rândul ei îl moștenise pe soțul ei, M.l.

Tribunalul

București, Secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 965 din 13

septembrie 1999 a respins acțiunea cu motivarea că Statul Român a preluat

imobilul în patrimoniul E.M.l. cu titlu valabil, în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 175 din 31

martie 2000 a admis apelul declarat de reclamanții N.J. și S.A.M.H. împotriva

sentinței civile nr. 965 din 13 septembrie 1999 a Tribunalului București, secția a IIl-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a

admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului

București să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul

situat în București, Calea Șerban Vodă, colț cu B-dul Mărășești, sector 4.

S-a

considerat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român fără

titlu valabil întrucât M.l.E. făcea parte din categoria persoanelor exceptate

de la naționalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950.

În

termen legal, împotriva deciziei civile nr. 175 din 31 martie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs Primăria Municipiului

București, prin Primarul General, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și a susținut, în esență, că greșit s-a reținut că imobilul în

litigiu nu a fost preluat de stat cu titlu valabil întrucât fosta proprietară, M.I.E.

făcea parte din categoria „exploatatorilor de imobile" și astfel s-au

aplicat corect dispozițiile art. 1 pct. 2 din Decretul nr. 92/1950.

În

recurs au formulat cereri de intervenție în interesul Primăriei Municipiului

București, L.S., L.C., E.M. și E.V., C.M. și E.N., J.M. și J.A., N.P. și T.D., E.C.,

D.I. și D.A. și au solicitat admiterea recursului.

Prin

încheierea din 2 octombrie 2001 la cererea reclamanților, în temeiul art. 47 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, s-a dispus suspendarea recursului.

La

data de 22 septembrie 2004, la cererea reclamantei S.A.M.H. s-a dispus

repunerea cauzei pe rol.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1353 din 7 februarie 2006

a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Asupra

imobilului situat în București Calea Șerban Vodă colț cu B-dul Mărășești a fost

înscris, în cartea funciară provizorie, dreptul de proprietate în favoarea M.I.E.,

dobândit prin succesiune de la soțul său, M.l., decedat la data de 21 mai1940 (procese

- verbale din 29 august 1941 și 29 august1941-filele 2 și 3 dosar 1925/1999).

Imobilul

a fost preluat de Statul Român din patrimoniul fostei proprietare în temeiul

Decretului nr. 92/1950 și a fost înscris în Anexa de București la acest act

normativ, poziția nr. 4965 (fila 45 dosar 1925/1999).

M.l.E.

a decedat la data de 21 august 1955 și a avut ca succesor pe fiul său adoptiv,

l.M.Ș., cum rezultă din certificatul de calitate nr. 59 din 18 decembrie 2002

eliberat de Biroul Notarului public F.D., depus în recurs.

Reclamanții

N.J. și S.A.M.H. sunt succesorii lui I.M.Ș., decedat la data de 21 octombrie

1986 cum rezultă din certificatele de moștenitor depuse la filele 5 și 6 Dosar nr.

7924/1999.

Potrivit

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia, bunurile preluate de stat fără titlu

valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi

revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora.

În

speță curtea de apel a reținut corect că imobilul în litigiu a fost preluat de

stat fără titlu valabil față de împrejurarea că fosta proprietară, M.l.E.,

casnică, făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare

potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950.

Împotriva

acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâtul Municipiul București

susținând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

referitoare la competența instanței. In motivare a arătat că Înalta Curte de

Casație și Justiție nu era competentă să judece recursului și că, potrivit art.

II (3) din legea 219/2005 trebuia să trimită cauza la curtea de apel întrucât

valoarea indicată se situa sub 5 miliarde lei vechi. In drept, au fost indicate

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Au

mai formulat contestație în anulare și intervenienții, în temeiul art. 317 alin.

(1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., susținând că procedura de citare a intimatului

reclamant J.N. nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 7 februarie 2006

deoarece mandatul dat lui S.E.S. fusese revocat. De asemenea, decizia a fost

dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. În

dezvoltarea acestui motiv au susținut că valoarea de impunere a imobilului la

nivelul anului 2006 era de 4.787.295 lei potrivit adresei nr. 103/2006 a

Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 4, astfel că recursul trebuia

judecat de curtea de apel.

Pentru

a se asigura o judecare unitară a celor două contestații în anulare, la

termenul din 27 februarie 2008 s-a dispus conexarea acestora.

Pe

parcursul soluționării contestațiilor în anulare a decedat contestatoarea T.D.,

în cauză fiind introduși moștenitorii acesteia, N.A. și T.G. A mai decedat și

contestatoarea N.P., însă poziția sa procesuală a fost preluată de legatarul

său universal, contestatorul E.N.

Contestațiile

în anulare vor fi respinse pentru motivele care succed.

Motivul

de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2, inserat în

ambele contestații, se poate folosi numai în cazurile în care necompetența

instanței nu a fost invocată și soluționată de instanța a cărei hotărâre se

atacă și numai dacă motivul pe care se sprijină nu a putut fi invocat pe calea

apelului sau recursului. Imposibilitatea invocării acestui motiv trebuie să fie

determinată de o situație obiectivă care trebuie dovedită.

Din

economia textului legal citat rezultă, în mod indubitabil, că părțile trebuiau

să invoce motivul referitor la necompetența instanței de a soluționa pricina în

recurs, însă, în speță au nesocotit această dispoziție legală. De asemenea, nu

a existat nici o împrejurare obiectivă care să determine imposibilitatea

invocării necompetenței materiale după valoare a instanței, iar părțile nu au

contestat niciodată valoarea de peste 150 milioane lei vechi indicată de

reclamanți în cererea introductivă de instanță.

Mai

trebuie avut în vedere și faptul că judecarea recursului era pe rol la data

intrării în vigoare legii 219/2005, iar problema competenței materiale a fost

analizată, din oficiu, de instanță, care s-a considerat competentă să

soluționeze recursul. În situația în care ar fi concluzionat că este

necompetentă, ar fi pus în discuția părților acest aspect și ar fi dispus,

conform art. 2 alin. (3) din legea 219/2005, trimiterea recursului la curtea de

apel.

Or,

în atare situație, excepția necompetenței materiale a instanței nu mai poate fi

reiterată ca motiv al contestației în anulare, întrucât contestația în anulare,

fiind o cale de retractare și nu de reformare, nu poate impune aceleiași

instanțe să revină asupra hotărârii intrată, de altfel, în puterea lucrului

judecat.

Motivul

de contestație în anulare privitor la nelegala citare a intimatului J.N. pentru

termenul la care a fost soluționat recursul, întemeiat pe dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este inadmisibil, deoarece textul legal citat

se referă doar la partea care nu a fost citată și care ar putea invoca nelegala

citare pentru ziua judecării cauzei, nu și la partea adversă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestațiile în anulare formulate de Municipiul București prin Primarul

General, N.A., T.G. (moștenitorii contestatoarei T.D.), C.M., D.A., D.I., E.C.,

E.M., E.N. în nume propriu și ca legatar universal al contestatoarei N.P., E.V.,

J.A., J.M., L.C., L.S. împotriva deciziei nr. 1353 din 7 februarie 2006 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2012.