ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7259/2012

Asupra recursurilor

de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 36/A din 02 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis

apelurile formulate de apelanții-pârâți G.M., G.G., M.G., S.C., G.N. și

Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General, împotriva

sentinței civile nr. 551 din 16 martie 2011 pronunțate de Tribunalul București,

secția a V-a civilă.

A schimbat în parte

sentința apelată și, constatând dreptul de proprietate al reclamanților în cote

de 1/2 pentru parter și în cote de 1/1 pentru restul corpului A și în cotă de

255/300 din terenul în suprafață de 300 m.p., situat sub corpul A, identificat

prin raportul de expertiză efectuat de expert Ș.E. și admițând excepția lipsei

calității procesuale pasive a Municipiului București cu privire la imobilul

astfel descris, a obligat pe pârâții G.M., G.G., M.G., S.C. și G.N. să lase în

deplină posesie corpul A de clădire și terenul situat sub acesta.

A respins apelul

reclamantelor E.R.I., E.A.D. și S.R.M. împotriva sentinței civile nr. 1735 din

13 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul

nr. 101/3/2000, ca nefondat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 551 din 16 martie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

acțiunea în revendicare formulată de reclamantele-moștenitoare E.R.I., S.R.M.

(fostă E.) și E.A.D. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin

Consiliul General al Municipiului București, M.G., M.I.G. (decedat), prin

moștenitorii săi, G.M., G.G., G.N. și S.C. și a obligat pe pârâți să le

respecte reclamantelor dreptul de proprietate și posesia asupra imobilului

situat în București, str. L., nr. 14, compus din: Corpul A de clădire prevăzut

cu subsol, parter și etaj, precum și terenul aferent acestuia, de 255 m.p.

Constatând nevalabilitatea

titlului statului și comparând titlurile părților cu privire la dreptul de proprietate

asupra imobilului, tribunalul a constatat că reclamantele au dobândit acest drept

de la autorul inițial E.G., iar titlurile pârâților referitoare la dreptul de proprietate

au fost dobândite prin contractele de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii

nr. 112/1995 - acestea însă nu au avut la bază contracte de închiriere anterioare

anului 1990, ci o serie de contracte de închiriere încheiate după anul 1990, cu

puțin timp înainte de cumpărare, situație care conduce la concluzia că a fost vorba

despre cumpărări încheiate cu încălcarea Legii nr. 112/1995 și în favoarea unor

persoane care nu erau îndreptățite să beneficieze de dispozițiile favorabile ale

acestei legi.

Tribunalul nu a fost sesizat

cu cercetarea validității fiecărui contract de vânzare-cumpărare invocat de către

pârâții chemați în judecată, însă pe cale incidentală a constatat încălcarea Legii

nr. 112/1995, iar prin comparare cu titlurile reclamantelor a apreciat că este preferabil

titlul acestora, care le conferă dreptul de a se bucura de atributele dreptului

de proprietate, conform art. 480 C. civ.

Prin sentința civilă

nr. 1735 din 13 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

ca neîntemeiată cererea de completare a hotărârii, de lămurire a înțelesului și

întinderii dispozitivului formulată de reclamante; a admis cererea de îndreptare

a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței, alin. (1), referitor

la prenumele pârâtei G.N. și adresa acesteia și a stabilit că sentința și dispozitivul

se referă la „pârâta G.N., domiciliată în București, șos. O., sectorul 4”.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că dispozitivul sentinței este clar și nu necesită lămuriri

suplimentare, cererea de lămurire a dispozitivului fiind neîntemeiată.

Tribunalul a constatat

că instanța nu a omis să se pronunțe nici cu privire la alte persoane și nici cu

privire la alte cereri.

Descrierea imobilului

este completă și face posibilă punerea în executare a sentinței, iar noțiunile de

subsol, parter și etaj, precum și terenul aferent cuprind toate dependințele arătate

de către petente, respectiv pivnițe, subsol, parter, etaj, mansardă și pod, la care

fac reclamantele trimitere în cererea de îndreptare a erorii materiale.

Apelurile formulate împotriva

sentinței primei instanțe de pârâții G.M., G.G., M.G. S.C. și Consiliul General

al Municipiului București, prin Primarul General, nu au fost motivate, situație

în care, în temeiul art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea s-a pronunțat pe baza

motivelor, mijloacelor de apărare și dovezilor invocate la prima instanță.

Împotriva încheierii din

04 octombrie 2011, la data de 02 noiembrie 2011 au declarat apel reclamantele E.R.I.,

S.R.M. și E.A.D.

Cu privire la apelurile

declarate de către pârâții dobânditori, Curtea a reținut, față de împrejurarea că

acțiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, că în

cauză nu este aplicabilă decizia în interesul legii nr. 33 din 09 iunie 2008 și

nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât s-ar încălca principiul constituțional

și de drept civil al neretroactivității legii civile.

Cu referire la dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 213/1998, s-a reținut că Decretul nr. 223/1974 contravine Constituției

din 1965, art. 12, 17 și 36 și art. 481 C. civ., precum și dispozițiilor tratatelor

internaționale la care România era parte privitoare la proprietate, și anume Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

Fiind identificat câte

un act nevalabil (sau chiar inexistent) pentru fiecare nivel al imobilului în șirul

de transmiteri succesive ale dreptului de proprietate, cel de la autorii reclamantelor

către stat, nu mai prezintă relevanță încheierea de către pârâți a contractelor

de vânzare-cumpărare cu respectarea sau, dimpotrivă, cu încălcarea Legii nr. 112/1995

- Curtea înlăturând astfel considerentele primei instanțe referitoare la nevalabilitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâți.

Curtea, cu referire la

actele dosarului, constatând dreptul de proprietate al reclamanților numai într-o

cotă indiviză pentru parter și în cotă de 1/1 pentru restul corpului A și în cotă

de 255/300 din terenul în suprafață de 300 m.p., situat sub corpul A, identificat

prin raportul de expertiză efectuat de expert Ș.E., a obligat pe pârâții G.M., G.G.,

M.G., S.C. și G.N. să lase în deplină posesie corpul A de clădire și terenul situat

sub acesta.

Referitor la apelul formulat

de apelantul pârât Consiliul General al Municipiului București, în legătură cu care

Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale, ca motiv de ordine

publică, s-a constatat că prin cele patru contracte de vânzare cumpărare încheiate

în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost înstrăinat întregul corp A de clădire, precum

și întregul teren situat sub corpul A (suprafețele de teren însumate fiind de 411,05

m.p.), pentru care s-a admis acțiunea în revendicare.

În ceea ce privește apelul

declarat de apelantele reclamante, Curtea a constat că dispoziția primei instanțe

este corectă.

Împotriva acestei decizii

au formulat cereri de recurs pârâții G.M. și G.G., M.G., S.C. și G.N., a căror nulitate

va fi constatată prin prezenta decizie, în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 303 C. proc.

civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea

hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte - art. 301 prevăzând că termenul de recurs este de 15 zile de

la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) din același cod,cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul este nul dacă

nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care se pot invoca

motive de ordine publică, potrivit art. 306 C. proc. civ.

Pârâții-recurenți G.M.

și G.G. nu și-au indicat domiciliile în cererea de recurs, iar decizia le-a fost

comunicată la mai multe adrese – inclusiv prin afișare la ușa instanței, ultima

fiind făcută la data de 09 martie 2012, la adresa din str. L.

Pârâtei-recurentă S.C.

i s-a comunicat decizia la adresa din str. L. la data de 08 martie 2012 – aceeași

adresă fiind indicată și în cererea de recurs.

Pârâtei-recurentă M.G.

i s-a comunicat decizia la adresa din str. L. la data de 09 martie 2012 – aceeași

adresă fiind indicată și în cererea de recurs.

Pârâtei-recurentă G.N.

i s-a comunicat decizia la adresa din șos. O., la data de 08 martie 2012, adresă

pe care a indicat-o în cererea de apel - în cererea de recurs indicându-se o altă

adresă.

Cererile de recurs formulate

împotriva deciziei de apel nu au fost motivate, așa cum impun dispozițiile procedurale

susmenționate, ceea ce atrage sancțiunea nulității, urmând ca Înalta Curte să dispună

în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile

declarate de pârâții G.M. și G.G., M.G., S.C. și G.N. împotriva deciziei nr. 36/A

din 02 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2012.