ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2014

Asupra cauzei constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 36 din data de 2 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de apelanții-pârâți G.M., G.G., M.G., S.C., G.N. și Consiliul General al Municipiului București împotriva Sentinței civile nr. 551 din 16 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 101/3/2000 și, pe cale de consecință, constatând dreptul de proprietate al reclamanților în cote de 1/2 pentru parter și în cote de 1/1 pentru restul corpului A și în cotă de 255/300 din terenul în suprafață de 300 mp situat sub corpul A al imobilului situat în București, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâții G.M., G.G., M.G., S.C.

și G.N. să lase în deplină posesie corpul A de clădire și terenul situat sub acesta. Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantele E.R.I., E.A.D. și S.R.M., împotriva aceleiași sentințe. Prin cererea formulată la data de 19 martie 2013, apelanții-pârâți M.G., S.C., G.N., G.G. și G.M. au solicitat lămurirea îndreptarea și completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 36 A din data de 2 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 101/3/2000, în temeiul dispozițiilor art. 442 - 445 C. proc. civ.

Apelanții pârâți au solicitat: 1) constatarea calității de creditor și parte reclamantă a numitei S.C., în cota de VA din imobilul corp A, București, cu drepturi dobândite de la numita A.E., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului G.E., reprezentând 1A din parter și 1A din subsol, mansardă, pod, pivniță și dependințe, cât și a suprafețelor aferente de sub clădire, 75/300 mp; 2) introducerea în cauză a celor trei moștenitori ai familiei G.I. și N., respectiv E.S., F.S. și G.V.. La data de 21 iunie 2013, apelantele pârâte M.G. și S.C. au formulat o cerere completatoare la cererea inițială, întemeiată de dispozițiile art. 281 și art. 281 1 C. proc. civ.

arătând că solicită lămurirea dispozitivului urmare a faptului că, deși instanța a constatat că dreptul de proprietate al reclamanților este în cotă de 1/2 pentru parter și în cotă de 1/1 pentru restul corpului A, a obligat apelanții-pârâți să lase în deplina proprietate corpul A de clădire (adică întregul corp format din parter, subsol și etaj), nu doar 1/2 din parter și restul corpului A al imobilului din București. Dezbaterile au avut loc la termenul din data, de 12 septembrie 2013 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 19 septembrie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 260 C. proc. civ. Prin încheiere din data de 19 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 101/3/2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea calificată ca fiind de lămurire și îndreptare a erorilor materiale.

Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 281 C. proc. civ., pot fi îndreptate erorile sau omisiunile cu privire la nume, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale, iar nu greșeli de judecată. În speță, identificarea proprietarilor imobilului în litigiu, din perspectiva unei transmiteri a dreptului de proprietate asupra cotei 1/4 din parterul corpului A, aparținând numitei E.A., către unul dintre pârâți și consecințele unei asemenea situații, stabilirea moștenitorilor unor părți decedate în cursul procesului, precum și întinderea obligației pârâților de lăsare în posesie a părții din imobil asupra căruia reclamantele au numai o cotă indiviză, dispoziție dată în aplicarea art. 643 Noul C. civ., constituie chestiuni litigioase legate de obiectul cu care a fost învestită instanța, iar nu erori materiale.

Totodată, instanța de apel a reținut faptul că nu sunt incidente nici prevederile art. 281 1 C. proc. civ. apreciind că prin hotărârea a cărei lămurire se solicită s-a stabilit expres atât întinderea dreptului de proprietate al reclamanților asupra diferitelor părți din imobilul identificat prin expertiza dispusă în cauză (1/2 pentru parter, l/2 pentru restul corpului A și respectiv o cotă de 255/300 din terenul în suprafață de 300 mp situat sub corpul A), cât și întinderea obligației pârâților de lăsare în posesie (întreg corpul A și terenul situat sub acesta) și nu există nicio îndoială rezonabilă asupra înțelesului neechivoc al dispozițiilor instanței.

De asemenea, diferența între întinderea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului și întinderea obligației pârâților de lăsare în posesie a acestuia a fost justificată în considerentele hotărârii, soluția fiind adoptată în temeiul art. 643 Noul C. civ., care reglementează regimul juridic aplicabil acțiunii în revendicare introduse de un coproprietar, astfel încât dispozitivul nu conține dispoziții potrivnice. Pârâtele M.G. și S.C. au declarat recursuri împotriva încheierilor din data de 12 septembrie 2013 și din data de 19 septembrie 2013 ale Curții de Apel București, pronunțate în Dosarul nr. 101/3/2000, solicitând admiterea recursurilor și, pe cale de consecință, a cererii de lămurire și îndreptare eroare formulate.

În motivare, recurentele au invocat faptul că din eroare, prin Decizia nr. 36 din data de 2 februarie 2012, Curtea de Apel București a constatat că dreptul de proprietate al reclamanților este de 1/2 din parter și de 1/2 din etajul și subsolul corpului A și a cotei de teren aferent de 255/300 mp situați sub corpul A al imobilului situat în București. Au susținut recurentele că prin îndreptarea erorii strecurate în dispozitiv urmează să se rețină faptul că reclamanții au un drept de proprietate de 1/2 din parter corp A și de 45/300 cota parte din terenul aferent corpului A din imobilul situat în București, acesta fiind, de altfel, rațiunea pentru care a fost admis apelul și schimbată în parte sentința instanței de fond.

Examinând recursul în raport de excepția de tardivitate invocată de intimați, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, termenul de depunere a motivelor de recurs socotindu-se de la data comunicării hotărârii, chiar dacă recursul s-ar declara mai înainte.

Prin încheierea din 12 septembrie 2013 s-a amânat pronunțarea, iar prin încheierea din 19 septembrie 2013 a fost soluționată cererea având ca obiect lămurirea dispozitivului și îndreptarea erorilor strecurate în Decizia nr. 36 din data de 2 februarie 2012, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizie prin care a fost admis apelul îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 551 din data de 16 martie 2011, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 101/3/2000, ce a fost modificată în parte. Atât Decizia nr. 36 din data de 2 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cât și încheierile din data de 12 septembrie 2013 și respectiv 19 septembrie 2013, fiind pronunțate de instanța de apel, sunt definitive și prin urmare, supuse recursului în termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., respectiv de 5 zile de la data comunicării hotărârii, ce trebuie motivat în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, în dosarul instanței de apel, încheierea prin care a fost soluționată cererea de lămurire și îndreptare eroare a fost comunicată recurentelor la data de 4 octombrie 2013. Calea de atac a fost promovată de petenta SC la data de 19 octombrie 2013, prin cerere nemotivată, trimisă prin email, motivele de recurs fiind depuse ulterior, prin corespondență din data de 11 noiembrie 2013. Prin aceeași corespondență, din data de 11 noiembrie 2013, înregistrată la data de 12 noiembrie 2013, conform ștampilei aplicată pe plicul atașat memoriilor de recurs, aflat la dosarul de față, a fost înaintat instanței și recursul declarat de petenta M.G., prin cerere motivată, împotriva încheierilor din data de 12 septembrie 2013 și 19 septembrie 2013 ale curții de apel.

Față de prevederile art. 301 și art. 303 C. proc. civ., termenul de recurs, precum și pentru depunerea motivelor de recurs, s-ar fi împlinit la data de 20 octombrie 2013 care însă era o zi de duminică, fiind astfel prorogat pentru data de 21 octombrie 2013, o zi de luni. În atare situație, se constată că recurentele au încălcat prevederile art. 301 și art. 303 C. proc. civ., motiv pentru care recursurile urmează a fi respinse ca tardive. Dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedura absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele M.G. și S.C. împotriva încheierilor de ședință din data de 12 septembrie 2013 și din data de 19 septembrie 2013 ale Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în Dosarul nr. 101/3/2000. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2014. Procesat de GGC - CL