ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2014

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 36 din data de 2

februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de apelanții-pârâți G.M.,

G.G., M.G., S.C., G.N. și Consiliul General al Municipiului București împotriva

Sentinței civile nr. 551 din 16 martie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 101/3/2000 și, pe cale de

consecință, constatând dreptul de proprietate al reclamanților în cote de 1/2

pentru parter și în cote de 1/1 pentru restul corpului A și în cotă de 255/300

din terenul în suprafață de 300 mp situat sub corpul A al imobilului situat în

București, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâții

G.M., G.G., M.G., S.C. și G.N. să lase în deplină posesie corpul A de clădire

și terenul situat sub acesta.

Prin aceeași decizie

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantele E.R.I.,

E.A.D. și S.R.M., împotriva aceleiași sentințe.

Prin cererea

formulată la data de 19 martie 2013, apelanții-pârâți M.G., S.C., G.N., G.G. și

G.M. au solicitat lămurirea îndreptarea și completarea dispozitivului Deciziei

civile nr. 36 A din data de 2 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în

Dosarul nr. 101/3/2000, în temeiul dispozițiilor art. 442 - 445 C. proc. civ.

Apelanții pârâți au

solicitat: 1) constatarea calității de creditor și parte reclamantă a numitei

S.C., în cota de VA din imobilul corp A, București, cu drepturi dobândite de la

numita A.E., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului G.E.,

reprezentând 1A din parter și 1A din subsol, mansardă, pod, pivniță și

dependințe, cât și a suprafețelor aferente de sub clădire, 75/300 mp; 2)

introducerea în cauză a celor trei moștenitori ai familiei G.I. și N., respectiv

E.S., F.S. și G.V..

La data de 21 iunie

2013, apelantele pârâte M.G. și S.C. au formulat o cerere completatoare la

cererea inițială, întemeiată de dispozițiile art. 281 și art. 281

1

C. proc. civ. arătând că solicită lămurirea dispozitivului urmare a faptului

că, deși instanța a constatat că dreptul de proprietate al reclamanților este

în cotă de 1/2 pentru parter și în cotă de 1/1 pentru restul corpului A, a

obligat apelanții-pârâți să lase în deplina proprietate corpul A de clădire

(adică întregul corp format din parter, subsol și etaj), nu doar 1/2 din parter

și restul corpului A al imobilului din București.

Dezbaterile au avut

loc la termenul din data, de 12 septembrie 2013 când instanța, având nevoie de

timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 19

septembrie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 260 C. proc. civ.

Prin încheiere din

data de 19 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 101/3/2000, Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins, ca nefondată, cererea calificată ca fiind de lămurire și îndreptare

a erorilor materiale.

Instanța

de apel a reținut că, potrivit art. 281 C. proc. civ., pot fi îndreptate

erorile sau omisiunile cu privire la nume, calitatea și susținerile părților

sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale, iar nu greșeli de

judecată.

În speță,

identificarea proprietarilor imobilului în litigiu, din perspectiva unei

transmiteri a dreptului de proprietate asupra cotei 1/4 din parterul corpului

A, aparținând numitei E.A., către unul dintre pârâți și consecințele unei

asemenea situații, stabilirea moștenitorilor unor părți decedate în cursul

procesului, precum și întinderea obligației pârâților de lăsare în posesie a

părții din imobil asupra căruia reclamantele au numai o cotă indiviză,

dispoziție dată în aplicarea art. 643 Noul C. civ., constituie chestiuni

litigioase legate de obiectul cu care a fost învestită instanța, iar nu erori

materiale.

Totodată, instanța de

apel a reținut faptul că nu sunt incidente nici prevederile art. 281

1

C. proc. civ. apreciind că prin hotărârea a cărei lămurire se solicită s-a

stabilit expres atât întinderea dreptului de proprietate al reclamanților

asupra diferitelor părți din imobilul identificat prin expertiza dispusă în

cauză (1/2 pentru parter, l/2 pentru restul corpului A și respectiv o cotă de

255/300 din terenul în suprafață de 300 mp situat sub corpul A), cât și

întinderea obligației pârâților de lăsare în posesie (întreg corpul A și

terenul situat sub acesta) și nu există nicio îndoială rezonabilă asupra

înțelesului neechivoc al dispozițiilor instanței.

De asemenea,

diferența între întinderea dreptului de proprietate al reclamanților asupra

imobilului și întinderea obligației pârâților de lăsare în posesie a acestuia a

fost justificată în considerentele hotărârii, soluția fiind adoptată în temeiul

art. 643 Noul C. civ., care reglementează regimul juridic aplicabil acțiunii în

revendicare introduse de un coproprietar, astfel încât dispozitivul nu conține dispoziții

potrivnice.

Pârâtele M.G. și S.C.

au declarat recursuri împotriva încheierilor din data de 12 septembrie 2013 și

din data de 19 septembrie 2013 ale Curții de Apel București, pronunțate în

Dosarul nr. 101/3/2000, solicitând admiterea recursurilor și, pe cale de

consecință, a cererii de lămurire și îndreptare eroare formulate.

În motivare,

recurentele au invocat faptul că din eroare, prin Decizia nr. 36 din data de 2

februarie 2012, Curtea de Apel București a constatat că dreptul de proprietate

al reclamanților este de 1/2 din parter și de 1/2 din etajul și subsolul

corpului A și a cotei de teren aferent de 255/300 mp situați sub corpul A al

imobilului situat în București.

Au susținut

recurentele că prin îndreptarea erorii strecurate în dispozitiv urmează să se

rețină faptul că reclamanții au un drept de proprietate de 1/2 din parter corp

A și de 45/300 cota parte din terenul aferent corpului A din imobilul situat în

București, acesta fiind, de altfel, rațiunea pentru care a fost admis apelul și

schimbată în parte sentința instanței de fond.

Examinând recursul în

raport de excepția de tardivitate invocată de intimați, a cărei analiză este

prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său

peremptoriu, Înalta Curte urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru

următoarele considerente:

Căile de atac și

termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice

împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici

părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de

la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la

modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile

libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul trebuie motivat

prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, termenul de

depunere a motivelor de recurs socotindu-se de la data comunicării hotărârii,

chiar dacă recursul s-ar declara mai înainte.

Prin încheierea din

12 septembrie 2013 s-a amânat pronunțarea, iar prin încheierea din 19

septembrie 2013 a fost soluționată cererea având ca obiect lămurirea

dispozitivului și îndreptarea erorilor strecurate în Decizia nr. 36 din data de

2 februarie 2012, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, decizie prin care a fost admis apelul îndreptat

împotriva Sentinței civile nr. 551 din data de 16 martie 2011, pronunțate de

Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 101/3/2000, ce a fost

modificată în parte.

Atât Decizia nr. 36

din data de 2 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, cât și încheierile din data de 12

septembrie 2013 și respectiv 19 septembrie 2013, fiind pronunțate de instanța

de apel, sunt definitive și prin urmare, supuse recursului în termenul prevăzut

de art. 301 C. proc. civ., respectiv de 5 zile de la data comunicării hotărârii,

ce trebuie motivat în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de

comunicare aflate la dosarul cauzei, în dosarul instanței de apel, încheierea

prin care a fost soluționată cererea de lămurire și îndreptare eroare a fost

comunicată recurentelor la data de 4 octombrie 2013.

Calea de atac a fost

promovată de petenta SC la data de 19 octombrie 2013, prin cerere nemotivată,

trimisă prin email, motivele de recurs fiind depuse ulterior, prin

corespondență din data de 11 noiembrie 2013.

Prin aceeași

corespondență, din data de 11 noiembrie 2013, înregistrată la data de 12

noiembrie 2013, conform ștampilei aplicată pe plicul atașat memoriilor de

recurs, aflat la dosarul de față, a fost înaintat instanței și recursul

declarat de petenta M.G., prin cerere motivată, împotriva încheierilor din data

de 12 septembrie 2013 și 19 septembrie 2013 ale curții de apel.

Față de prevederile

art. 301 și art. 303 C. proc. civ., termenul de recurs, precum și pentru

depunerea motivelor de recurs, s-ar fi împlinit la data de 20 octombrie 2013

care însă era o zi de duminică, fiind astfel prorogat pentru data de 21

octombrie 2013, o zi de luni.

În atare situație, se

constată că recurentele au încălcat prevederile art. 301 și art. 303 C. proc.

civ., motiv pentru care recursurile urmează a fi respinse ca tardive.

Dată fiind

prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate

prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității fiind o excepție de

procedura absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca tardive, recursurile declarate de petentele M.G. și S.C. împotriva

încheierilor de ședință din data de 12 septembrie 2013 și din data de 19

septembrie 2013 ale Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțate în Dosarul nr. 101/3/2000.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 1 aprilie 2014.

Procesat de GGC - CL