Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2830/2013

HOTĂRÂRE
23.05.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2830/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 551 din 16 martie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantele - moștenitoare E.R.I., S.R.M.(fostă E.) și E.A.D., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Consiliul General al Municipiului București, M.G., G.M. (decedat), prin moștenitorii săi, G.M.A., G.G., G.N. și S.C. și a obligat pe pârâți să le respecte reclamantelor dreptul de proprietate și posesia asupra imobilului situat în București, compus din: Corpul A de clădire prevăzut cu subsol, parter și etaj, precum și terenul aferent acestuia, de 255 m.p.

Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantele au solicitat completarea hotărârii, lămurirea înțelesului dispozitivului hotărârii și îndreptarea erorii materiale în ceea ce privește sentința civilă nr. 551 din 16 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 101/3/2000, după cum urmează: - în privința pârâtului G.M. (decedat) urmează să se admită acțiunea și față de moștenitoarele acestuia, M.G. și S.C.; - în privința pârâtului G.I. (decedat), urmează să se admită acțiunea și față de moștenitoarea acestuia, G.N.; - să se dispună îndreptarea erorii materiale la numele pârâtei G.N. din dispozitiv, din „G.N.” în „G.N.”; - să se dispună completarea domiciliului pârâtei G.N.

din dispozitiv și anume cu adresa reală București; - să se dispună îndreptarea erorii materiale a omisiunii din dispozitiv a numelui pârâtului G.I.; - să se dispună completarea alin. (2) din dispozitiv în sensul că imobilul este compus din: pivnițe, subsol, parter, etaj, mansardă și pod, având în vedere că pivnițele, mansarda și podul au fost omise din dispozitiv. Prin sentința civilă nr. 1735 din 13 octombrie 2011 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de completare a hotărârii, de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului; a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței, alineatul nr. 1, referitor la prenumele pârâtei G.N.

și adresa acesteia și a stabilit că sentința și dispozitivul se referă la „pârâta G.N., domiciliată în București, sectorul 4". Prin decizia nr. 36-A din 2 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost a dmise apelurile formulate de apelanții - pârâți G.M.A., G.G., M.G., S.C., G.N. și Consiliul General al municipiului București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 551 din 16 martie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 101/3/2000. A fost schimbată în parte sentința apelată și, constatând dreptul de proprietate al reclamanților în cote de 1/2 pentru parter și în cote de 1/1 pentru restul corpului A și în cotă de 255/300 din terenul în suprafață de 300 m.p., situat sub corpul A, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert Ș.E.

și admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București cu privire la imobilul astfel descris, au fost obligați pârâții G.M.A., G.G., M.G., S.C. și G.N. să lase în deplină posesie corpul A de clădire și terenul situat sub acesta. A fost respins apelul reclamantelor E.R.I., E.A.D. și S.R.M.(fostă E.) declarat împotriva sentinței civile nr. 1735 din 13 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 101/3/2000, ca nefondat. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.C., ce a fost înregistrată la data de 3 ianuarie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 52/1/2013.

În ședința publică de la 23 mai 2013, revizuenta S.C., asistată de avocatul ales, a arătat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 5 și 6 din C. proc. civ.. La același termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței supreme în soluționarea cererii de revizuire formulată de S.C.. Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, în conformitate cu dispozițiile art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Revizuenta S.C. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 36-A din 2 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, invocând în drept prevederile art. 322 pct. 1, 2, 5 și 6 din C. proc.

civ.. Dispozițiile art. 323 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. Numai în situația unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., aceasta se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice, conform art. 323 alin. (2) din C. proc. civ.. În speță, revizuenta nu și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. și nici nu a invocat situația reglementată de acest caz de revizuire, în sensul că nu a indicat o hotărâre potrivnică pentru a ne afla în situația unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri.

În consecință, cum decizia atacată prin cererea de revizuire a fost pronunțată de Curtea de Apel București, aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C.. Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 323 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 159 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010), soluționarea cererii de revizuire va fi declinată în favoarea instanței competente, respectiv Curtea de Apel București.

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei nr. 36-A din 2 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de revizuenta S.C., în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7259/2012
Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 36/A din 02 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelurile formulate de apelanții-pârâți G.M., G.G., M.G., S.C., G.N. și Consiliul General
ÎCCJ 2013-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4350/2013
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția III-a civilă, la 25 iulie 2002, reclamanții R.M.I.S., R.S.M.C., R.M., R.R., D.V., M.I., M.M., M.M.A., M.S. și O.I. au
ÎCCJ 2012-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5931/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 333 din 12 martie 2002, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis cererea principală formulată de reclamanta B.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucur
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2016
ă nr. 262 din data de 6 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului București. Cu ocazia rejudecării cauzei după casare, s-a format, pe rolul Tribunalului București, secți
ÎCCJ 2014-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2014
familie în Dosarul nr. 101/3/2000, în temeiul dispozițiilor art. 442 - 445 C. proc. civ. Apelanții pârâți au solicitat: 1) constatarea calității de creditor și parte reclamantă a numitei S.C., în cota de VA din imobilul corp A, București, c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă