ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 20 februarie 2009 reclamantul V.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, D.G, D.T.N., A.M.P., P.R.T. și A.M.V., a solicitat anularea Hotărârii nr. 528 din 15 octombrie 2008 emisă de pârât și obligarea pârâtului la constatarea și stoparea faptelor discriminatorii apărute ca urmare a Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 500/2006, obligarea, în solidar a acestora la repararea pagubei pricinuite, respectiv restituirea sumei achitate pentru obținerea permisului de liberă trecere pe domeniul public și obligarea acestora la plata reparațiilor morale de 1 leu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a învestit autoritatea pârâtă cu cererea nr. 8087 din 08 august 2007 prin care a sesizat că intrarea în stațiunea Mamaia pe baza unui permis de acces auto pentru care se achita o taxă aleatorie aduce atingere dreptului la libera circulație, pe criteriu de zonă geografică și încalcă principiul egalității între cetățeni statuat de art. 16 pct. 1 din Constituția României, art. 1 pct. 2 lit. f) din Constituția României, art. 2 pct. 1 din O.G. nr. 137/2000 și art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului. Reclamantul a precizat că, prin Hotărârea nr. 528/2008, pârâtul a motivat că locuitorii municipiului Constanța plătesc deja impozite și prin neperceperea taxei auto de intrare în stațiunea Mamaia se evită dubla impozitare a acestor cetățeni, iar instituirea acestei taxe de acces autoturisme neînmatriculate în județul Constanța nu reprezintă un act de discriminare.

Reclamantul a arătat că, soluția pârâtului emitent al actului contestat este netemeinică, în condițiile în care orice taxă se percepe și se încasează în baza unor documente fiscale, iar autoritatea pârâtă a constatat, încă din anul 2004 că această taxă este discriminatorie. S-a precizat că, autoritatea pârâtă prin hotărârea atacată și-a infirmat nejustificat o politică anterioară consecventă, cu referire la hotărârea nr. 383 din 04 decembrie 2003 prin care a decis că prevederile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Constanța prin care s-a instituit o taxă de acces în stațiunea Mamaia pentru autoturisme care nu au număr de înmatriculare în județul Constanța sunt discriminatorii. î n drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Constituția României, O.U.G.

nr. 137/2000 și Protocolul nr. 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului . b) Întâmpinarea formulată în cauză. Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității promovării acțiunii și în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâtul a depus la dosar documentația care a stat la baza actului contestat. c) Soluția instanței de fond La termenul de judecată din 17 iunie 2009, Curtea a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârât ca neîntemeiată (f. 97). După ce instanța a rămas în pronunțare, la termenul de judecată din 07 octombrie 2009 s-a dispus, în temeiul art. 151 C. proc. civ., repunerea cauzei pe rol pentru introducerea în cauză, în calitate de pârâți a autorităților publice locale care au fost citate în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv Consiliul Local Constanța și Primăria Constanța prin Primarul Municipiului Constanța.

Pârâții au depus la dosar Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 500 din 13 decembrie 2006. Prin sentința nr. 519 din 27 ianuarie 2010, a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admis acțiunea formulată de reclamantul V.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, D.G, N.D.T., P.A.M., T.P.R., V.A.M., Consiliul Local Constanța, și Primăria Constanța Prin Primar; a anulat Hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să emită o hotărâre prin care să constate și să sancționeze fapta de discriminare prevăzută de art. 10 lit. h) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, săvârșită de Consiliul Local Constanța prin emiterea și aplicarea Hotărârii Consiliului Local nr. 500/2006; a obligat pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Primăria Municipiului Constanța să restituie reclamantului contravaloarea taxelor achitate pentru permisul de liberă trecere pe un domeniu public; a obligat pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța, Primăria Municipiului Constanța prin Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la plata către reclamant a sumei de 1 leu daune morale. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008 pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus ca faptele sesizate de petent nu constituie acte de discriminare, conform O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, clasarea dosarului și să se răspundă petentului în sensul celor hotărâte. Autoritatea pârâtă a apreciat că obiectul sesizării vizează discriminarea instituită prin măsurile luate de Primăria Constanța, în speță, prin introducerea taxei de intrare auto în stațiunea Mamaia. Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a considerat că, impunerea taxei are ca element determinant, locul înmatriculării autovehiculului, respectiv al domiciliului conducătorului de autovehicul în cazul autovehiculului cu număr provizoriu și că elementul înmatriculării, raportat la Municipiul Constanța și în afara acestui municipiu sau județ permite reținerea ipotezei existenței unui criteriu care aparent stă la baza unui tratament diferit.

Față de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Autoritatea pârâtă a mai reținut în actul contestat că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situații diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 500/2006 anexa 12 prin care s-a instituit taxa de acces în stațiunea Mamaia conține o măsură justificată obiectiv.

S-a mai reținut că, taxa a fost creată în vederea funcționării unor servicii publice aflate în beneficiul persoanelor fizice și juridice pentru care se percep taxele ceea ce determină cumulativ întrunirea elementelor de justificare obiectivă și rezonabilă a măsurii dispuse. Curtea de apel a apreciat că, Hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008 este nelegală și netemeinică. A arătat instanța de fond că, în speță, nu este vorba despre o justificare rezonabilă și obiectivă. Justificarea obiectivă și rezonabilă trebuia să urmărească un scop legitim, respectiv un scop raportat la dreptul atins prin diferențiere. Taxa de acces în stațiunea Mamaia a vizat autoturismele neînmatriculate pe raza județului Constanța.

Conform art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale, sfera plătitorilor unei taxe speciale se circumscrie la acele persoane fizice sau juridice care se folosesc de serviciul public pentru care s-a instituit taxa, drept contraprestație din partea beneficiarului. S-a motivat că taxa are caracter discriminatoriu deoarece este datorată doar de către conducătorii de autoturisme, nu și de către persoanele care intră pe jos în stațiune cu toate că sunt, în egală măsură, beneficiari ai serviciului invocat ca prestat în contrapartidă, în sensul menținerii curățeniei pe domeniul public din Mamaia. Taxa nu ar fi fost discriminatorie dacă ar fi vizat exclusiv autoturismul care intră în stațiune.

în sensul de a reprezenta o contraprestație pentru un serviciu destinat exclusiv acestor conducători de autoturisme neînmatriculate în Județul Constanța, serviciu care să aibă legătură cu elementul determinant al plății taxei, anume accesul autoturismului, ca de exemplu servicii de parcare, de pază autoturism, folosirea taxei pentru repararea și întreținerea tramei stradale, etc. . în speță, nu se regăsește această ipoteză. Judecătorul fondului a reținut că, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat greșit că autoritatea publică locală, Consiliul Local al Municipiului Constanța, a avut o justificare obiectivă și rezonabilă pentru instituirea taxei ce a creat un tratament diferit.

Cu privire la prejudiciul moral suferit de reclamant s-a avut în vedere că aceste este real, fiind cauzat, pe de o parte de situația umilitoare în care s-a aflat în calitate de cetățean român, posesor de autoturism neînmatriculat în municipiul Constanța, de a putea accede pe un domeniu public aparținând României, după plata unei taxe și pe de altă parte, de situația de nu fi protejat de instituția statului român investită cu atribuții în sancționarea tuturor formelor de discriminare. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local Constanța și Primăria Municipiului Constanța, prin Primar. a) Motivele de recurs Recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării În motivele de recurs s-a invocat tardivitatea introducerii acțiunii.

S-a precizat că hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008 a fost comunicată la 21 octombrie 2008, potrivit confirmării de primire, iar termenul de contestare este de 15 zile și curge de la data comunicării. În legătură cu termenul de 15 zile pentru exercitarea căii de atac s-a susținut că acesta este reglementat de art. 20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000, situație în care este inaplicabil termenul general de 6 luni reglementat de Legea nr. 554/2004, invocându-se în acest sens și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recurentul a arătat că hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este un act administrativ jurisdicțional, pentru care nu se formulează plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Sentința primei instanțe a fost amplu criticată și sub aspectul modului de dezlegare a fondului litigiului. Recursul declarat de Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar Prin motivele de recurs formulate acești recurenți au precizat că introducerea taxei de acces în stațiunea Mamaia nu constituie o măsură discriminatorie, ci doar o modalitate diferită de percepere a unor taxe pentru serviciile publice de care beneficiază turiștii pe durata sezonului estival, taxe încasate și de la locuitorii municipiului Constanța, dar în mod diferit. b) Întâmpinarea formulată în cauză Recurentul V.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor. În ceea ce privește tardivitatea introducerii acțiunii, s-a precizat că, în cauză sunt aplicabile termenele de introducere a acțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, că art. 20 alin. (10) din O.G.

nr. 137/2000 nu reglementează un termen de introducere a acțiunii, astfel că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun. Pe fond, s-a susținut că sentința primei instanțe este legală și temeinică. b) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, va examina cu prioritate motivul de recurs privind tardivitatea introducerii acțiunii. Situația de fapt Prin Hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că faptele sesizate de petentul V.L. nu constituie acte de discriminare. În art. VIII al hotărârii s-a prevăzut că această hotărâre se poate ataca la instanța de contencios administrativ potrivit O.G. nr. 137/2000 și Legii nr. 554/2004. Hotărârea a fost comunicată petentului V.L.

cu adresa nr. 13242 din 16 octombrie 2008, primită de destinatar la 21 octombrie 2008. Acțiunea împotriva hotărârii s-a introdus la Curtea de Apel București la data de 20 februarie 2009. Curtea de Apel București, prin încheierea din 17 iunie 2009 a respins excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că în cauză se aplică termenele reglementate în art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Legislația aplicabilă O.G. nr. 137/2000, art. 16 - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.

Art. 17. - În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul își desfășoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influențată de către alte instituții ori autorități publice. Art. 20, alin. (9) - Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

Alin. (10) - Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu Legea nr. 554/2004, art. 1, alin. (1): În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații lit. c)- act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; lit. d) - act administrativ-jurisdicțional - actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială; Art. 7, alin. (1) - Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Din analiza prevederilor legale aplicabile în speță, se constată că hotărârile pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au caracterul unor acte administrativ-jurisdicționale, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004. Potrivit textului citat actul administrativ jurisdicțional este actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială. În doctrina de specialitate s-a definit actul administrativ jurisdicțional ca fiind actul juridic pronunțat (emis) de un organ cu atribuții jurisdicționale care funcționează în cadrul unui organ al administrației publice pentru a soluționa, cu putere de adevăr legal, după o anumită procedură, un conflict juridic, stabilit prin lege, în competența acestor organe.

În speță, potrivit art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este o autoritate de stat, în domeniul discriminării, autonomă, care își desfășoară activitatea în mod independent. În vederea constatării unei fapte de discriminare, Consiliul sesizat de o anumită parte, citează părțile, analizează faptele investigate pe baza oricăror mijloace de probă și pronunță o hotărâre de soluționare a sesizării. Având în vedere caracteristicile procedurii, aceasta se circumscrie activității jurisdicționale și ca urmare actul pronunțat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este un act administrativ jurisdicțional. Actul administrativ jurisdicțional se contestă potrivit legii speciale și nu intră sub incidența art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că pentru aceste acte nu se mai efectuează procedura prealabilă.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 se formulează recursul grațios sau ierarhic, după caz, în cazul vătămării unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual sau normativ. Actul administrativ individual sau normativ este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În cazul actului administrativ jurisdicțional, așa cum s-a explicat în precedent, prin acesta nu se organizează executarea legii, ci se pronunță o hotărâre în soluționarea unui conflict juridic, dat de lege în competența unei autorități administrative independente, după o procedură bazată pe principiul contradictorialității, al asigurării dreptului la apărare.

Așadar, actul administrativ jurisdicțional nu intră în sfera actului administrativ pentru care se efectuează procedura prealabilă. În jurisprudența Curții Constituționale, sens în care exemplificăm decizia nr. 1470 din 10 noiembrie 2009, s-a arătat că, potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ jurisdicțional. Calea de atac care se exercită împotriva hotărârii Colegiului director prin care s-a soluționat o sesizare este acțiunea la instanța de contencios administrativ. Termenul de exercitare a acțiunii decurge din prevederile art. 20 alin. (10) din O.G.

nr. 137/2000, respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, în cazul în care hotărârea nu este atacată în acest termen ea dobândește caracter executoriu. Prin caracterul executoriu se înțelege potrivit art. 377 C. proc. civ. o hotărâre irevocabilă, în speță hotărârea Colegiului director rămâne irevocabilă dacă împotriva acesteia nu se exercită acțiunea în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. De altfel, prin decizia nr. 1494 din 10 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 sunt constituționale, că termenul de introducere a acțiunii rezultă din textul menționat și că stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, condiționat ca procesul de legiferare să se circumscris cadrului constituțional.

S-a mai reținut de asemenea că reglementarea cuprinsă în art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 satisface exigențele impuse de normele constituționale, precum și cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. d) Soluția instanței de recurs Înalta Curte apreciază că acțiunea reclamantului este tardiv introdusă, cu depășirea termenului de 15 zile reglementat de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, situația în care instanța de fond a dat o dezlegare greșită excepției invocate prin întâmpinare. Având în vedere că este fondată excepția tardivității introducerii acțiunii, devine inutilă examinarea celorlalte critici formulate prin motivele de recurs, urmând ca în baza art. 312 C. proc.

civ., recursurile să fie admise, să se modifice sentința primei instanțe, în sensul că se va respinge acțiunea ca tardiv introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local Constanța și Primăria Constanța-prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 519 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului V.L., ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.