ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.Prima instanță

a) Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de

20 februarie 2009 reclamantul V.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, D.G, D.T.N., A.M.P., P.R.T. și A.M.V.,

a solicitat anularea Hotărârii nr. 528 din 15 octombrie 2008 emisă de pârât și

obligarea pârâtului la constatarea și stoparea faptelor discriminatorii apărute

ca urmare a Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 500/2006, obligarea, în

solidar a acestora la repararea pagubei pricinuite, respectiv restituirea sumei

achitate pentru obținerea permisului de liberă trecere pe domeniul public și

obligarea acestora la plata reparațiilor morale de 1 leu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a învestit autoritatea pârâtă cu cererea nr. 8087 din 08 august 2007 prin

care a sesizat că intrarea în stațiunea Mamaia pe baza unui permis de acces

auto pentru care se achita o taxă aleatorie aduce atingere dreptului la libera

circulație, pe criteriu de zonă geografică și încalcă principiul egalității

între cetățeni statuat de art. 16 pct. 1 din Constituția României, art. 1 pct. 2

lit. f) din Constituția României, art. 2 pct. 1 din O.G. nr. 137/2000 și art. 2

din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Reclamantul a precizat că, prin

Hotărârea nr. 528/2008, pârâtul a motivat că locuitorii municipiului Constanța

plătesc deja impozite și prin neperceperea taxei auto de intrare în stațiunea

Mamaia se evită dubla impozitare a acestor cetățeni, iar instituirea acestei

taxe de acces autoturisme neînmatriculate în județul Constanța nu reprezintă un

act de discriminare.

Reclamantul a arătat că, soluția

pârâtului emitent al actului contestat este netemeinică, în condițiile în care

orice taxă se percepe și se încasează în baza unor documente fiscale, iar

autoritatea pârâtă a constatat, încă din anul 2004 că această taxă este

discriminatorie.

S-a precizat că, autoritatea pârâtă

prin hotărârea atacată și-a infirmat nejustificat o politică anterioară

consecventă, cu referire la hotărârea nr. 383 din 04 decembrie 2003 prin care a

decis că prevederile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Constanța prin

care s-a instituit o taxă de acces în stațiunea Mamaia pentru autoturisme care

nu au număr de înmatriculare în județul Constanța sunt discriminatorii.

î

n drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Constituția României, O.U.G. nr. 137/2000

și Protocolul nr. 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului .

b) Întâmpinarea formulată în cauză.

Pârâtul a depus întâmpinare prin

care a invocat excepția tardivității promovării acțiunii și în subsidiar, pe

fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul a depus la dosar

documentația care a stat la baza actului contestat.

c) Soluția instanței de fond

La termenul de judecată din 17 iunie

2009, Curtea a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârât ca neîntemeiată

(f. 97).

După ce instanța a rămas în

pronunțare, la termenul de judecată din 07 octombrie 2009 s-a dispus, în

temeiul art. 151 C. proc. civ., repunerea cauzei pe rol pentru introducerea în

cauză, în calitate de pârâți a autorităților publice locale care au fost citate

în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv

Consiliul Local Constanța și Primăria Constanța prin Primarul Municipiului

Constanța.

Pârâții au depus la dosar Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 500 din 13 decembrie 2006.

Prin sentința nr. 519 din 27

ianuarie 2010, a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, admis acțiunea formulată de reclamantul V.L., în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, D.G,

N.D.T., P.A.M., T.P.R., V.A.M., Consiliul Local Constanța, și Primăria

Constanța Prin Primar; a anulat Hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008 emisă

de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâtul

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să emită o hotărâre prin

care să constate și să sancționeze fapta de discriminare prevăzută de art. 10

lit. h) din O.G. nr. 137/2000, republicată, săvârșită de Consiliul Local

Constanța prin emiterea și aplicarea Hotărârii Consiliului Local nr. 500/2006;

a obligat pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și Primăria

Municipiului Constanța să restituie reclamantului contravaloarea taxelor

achitate pentru permisul de liberă trecere pe un domeniu public; a obligat

pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța, Primăria Municipiului

Constanța prin Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, la plata către reclamant a sumei de 1 leu daune

morale.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008

pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus ca faptele

sesizate de petent nu constituie acte de discriminare, conform O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, clasarea

dosarului și să se răspundă petentului în sensul celor hotărâte.

Autoritatea pârâtă a apreciat că

obiectul sesizării vizează discriminarea instituită prin măsurile luate de

Primăria Constanța, în speță, prin introducerea taxei de intrare auto în

stațiunea Mamaia.

Colegiul Director al Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării a considerat că, impunerea taxei are

ca element determinant, locul înmatriculării autovehiculului, respectiv al

domiciliului conducătorului de autovehicul în cazul autovehiculului cu număr

provizoriu și că elementul înmatriculării, raportat la Municipiul Constanța și în afara acestui municipiu sau județ permite reținerea ipotezei

existenței unui criteriu care aparent stă la baza unui tratament diferit.

Față de art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine

discriminatorie atunci când se induc distincții între situații analoage și

comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și

obiectivă.

Autoritatea pârâtă a mai reținut în

actul contestat că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a

statuat că principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie

tratate diferit și situații diferite să fie tratate similar, cu excepția

cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării a apreciat că Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 500/2006

anexa 12 prin care s-a instituit taxa de acces în stațiunea Mamaia conține o

măsură justificată obiectiv.

S-a mai reținut că, taxa a fost

creată în vederea funcționării unor servicii publice aflate în beneficiul

persoanelor fizice și juridice pentru care se percep taxele ceea ce determină

cumulativ întrunirea elementelor de justificare obiectivă și rezonabilă a

măsurii dispuse.

Curtea de apel a apreciat că,

Hotărârea nr. 528 din 15 octombrie 2008 este nelegală și netemeinică.

A arătat instanța de fond că, în

speță, nu este vorba despre o justificare rezonabilă și obiectivă. Justificarea

obiectivă și rezonabilă trebuia să urmărească un scop legitim, respectiv un

scop raportat la dreptul atins prin diferențiere.

Taxa de acces în stațiunea Mamaia a

vizat autoturismele neînmatriculate pe raza județului Constanța.

Conform art. 30 din Legea nr.

273/2006 privind taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice

locale, sfera plătitorilor unei taxe speciale se circumscrie la acele persoane

fizice sau juridice care se folosesc de serviciul public pentru care s-a

instituit taxa, drept contraprestație din partea beneficiarului.

S-a motivat că taxa are caracter

discriminatoriu deoarece este datorată doar de către conducătorii de autoturisme,

nu și de către persoanele care intră pe jos în stațiune cu toate că sunt, în

egală măsură, beneficiari ai serviciului invocat ca prestat în contrapartidă,

în sensul menținerii curățeniei pe domeniul public din Mamaia.

Taxa nu ar fi fost discriminatorie

dacă ar fi vizat exclusiv autoturismul care intră în stațiune. în sensul de a

reprezenta o contraprestație pentru un serviciu destinat exclusiv acestor

conducători de autoturisme neînmatriculate în Județul Constanța, serviciu care

să aibă legătură cu elementul determinant al plății taxei, anume accesul

autoturismului, ca de exemplu servicii de parcare, de pază autoturism,

folosirea taxei pentru repararea și întreținerea tramei stradale, etc. . în

speță, nu se regăsește această ipoteză.

Judecătorul fondului a reținut că,

pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat greșit că

autoritatea publică locală, Consiliul Local al Municipiului Constanța, a avut o

justificare obiectivă și rezonabilă pentru instituirea taxei ce a creat un tratament

diferit.

Cu privire la prejudiciul moral

suferit de reclamant s-a avut în vedere că aceste este real, fiind cauzat, pe

de o parte de situația umilitoare în care s-a aflat în calitate de cetățean

român, posesor de autoturism neînmatriculat în municipiul Constanța, de a putea

accede pe un domeniu public aparținând României, după plata unei taxe și pe de

altă parte, de situația de nu fi protejat de instituția statului român

investită cu atribuții în sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul

Local Constanța și Primăria Municipiului Constanța, prin Primar.

a)

Motivele de recurs

Recursul declarat de Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării

În motivele de recurs s-a invocat

tardivitatea introducerii acțiunii.

S-a precizat că hotărârea nr. 528

din 15 octombrie 2008 a fost comunicată la 21 octombrie 2008, potrivit

confirmării de primire, iar termenul de contestare este de 15 zile și curge de

la data comunicării.

În legătură cu termenul de 15 zile

pentru exercitarea căii de atac s-a susținut că acesta este reglementat de art.

20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000, situație în care este inaplicabil termenul

general de 6 luni reglementat de Legea nr. 554/2004, invocându-se în acest sens

și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul a arătat că hotărârea nr.

528 din 15 octombrie 2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

este un act administrativ jurisdicțional, pentru care nu se formulează

plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Sentința primei instanțe a fost

amplu criticată și sub aspectul modului de dezlegare a fondului litigiului.

Recursul declarat de Consiliul Local

Constanța și Municipiul Constanța prin Primar

Prin motivele de recurs formulate

acești recurenți au precizat că introducerea taxei de acces în stațiunea Mamaia

nu constituie o măsură discriminatorie, ci doar o modalitate diferită de

percepere a unor taxe pentru serviciile publice de care beneficiază turiștii pe

durata sezonului estival, taxe încasate și de la locuitorii municipiului

Constanța, dar în mod diferit.

b) Întâmpinarea formulată în cauză

Recurentul V.L. a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursurilor.

În ceea ce privește tardivitatea introducerii

acțiunii, s-a precizat că, în cauză sunt aplicabile termenele de introducere a

acțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, că art. 20 alin. (10) din

O.G. nr. 137/2000 nu reglementează un termen de introducere a acțiunii, astfel

că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.

Pe fond, s-a susținut că sentința

primei instanțe este legală și temeinică.

b)

Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte, va examina cu

prioritate motivul de recurs privind tardivitatea introducerii acțiunii.

Situația de fapt

Prin Hotărârea nr. 528 din 15

octombrie 2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că

faptele sesizate de petentul V.L. nu constituie acte de discriminare.

În art. VIII al hotărârii s-a

prevăzut că această hotărâre se poate ataca la instanța de contencios

administrativ potrivit O.G. nr. 137/2000 și Legii nr. 554/2004.

Hotărârea a fost comunicată

petentului V.L. cu adresa nr. 13242 din 16 octombrie 2008, primită de

destinatar la 21 octombrie 2008.

Acțiunea împotriva hotărârii s-a

introdus la Curtea de Apel București la data de 20 februarie 2009.

Curtea de Apel București, prin încheierea

din 17 iunie 2009 a respins excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că

în cauză se aplică termenele reglementate în art. 11 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 554/2004.

Legislația aplicabilă

O.G. nr. 137/2000, art. 16 - Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de

stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub

control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului

nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu

documentele internaționale la care România este parte.

Art. 17.

-

În exercitarea

atribuțiilor sale, Consiliul își desfășoară activitatea în mod independent,

fără ca aceasta să fie îngrădită sau influențată de către alte instituții ori

autorități publice.

Art. 20, alin. (9)

- Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la

instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

Alin. (10) -

Hotărârile emise potrivit prevederilor alin.

(2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu

executoriu

Legea nr. 554/2004, art. 1, alin. (1):

În

înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele

semnificații

lit. c)- act administrativ - actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;

lit.

d) -

act administrativ-jurisdicțional - actul emis de o autoritate administrativă

învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă

specială;

Art. 7, alin. (1)

- Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie

să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare,

dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Din analiza prevederilor

legale aplicabile în speță, se constată că hotărârile pronunțate de Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării au caracterul unor acte

administrativ-jurisdicționale, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit textului citat

actul administrativ jurisdicțional este actul emis de o autoritate

administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție

administrativă specială.

În doctrina de

specialitate s-a definit actul administrativ jurisdicțional ca fiind actul

juridic pronunțat (emis) de un organ cu atribuții jurisdicționale care

funcționează în cadrul unui organ al administrației publice pentru a soluționa,

cu putere de adevăr legal, după o anumită procedură, un conflict juridic,

stabilit prin lege, în competența acestor organe.

În speță, potrivit art. 16

și art. 17 din O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării este o autoritate de stat, în domeniul discriminării, autonomă,

care își desfășoară activitatea în mod independent.

În vederea constatării

unei fapte de discriminare, Consiliul sesizat de o anumită parte, citează

părțile, analizează faptele investigate pe baza oricăror mijloace de probă și

pronunță o hotărâre de soluționare a sesizării.

Având în vedere

caracteristicile procedurii, aceasta se circumscrie activității jurisdicționale

și ca urmare actul pronunțat de Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării este un act administrativ jurisdicțional.

Actul administrativ

jurisdicțional se contestă potrivit legii speciale și nu intră sub incidența

art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că pentru aceste acte nu se mai

efectuează procedura prealabilă.

Potrivit art. 7 din

Legea nr. 554/2004 se formulează recursul grațios sau ierarhic, după caz, în

cazul vătămării unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ

individual sau normativ.

Actul administrativ

individual sau normativ este emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice.

În cazul actului

administrativ jurisdicțional, așa cum s-a explicat în precedent, prin acesta nu

se organizează executarea legii, ci se pronunță o hotărâre în soluționarea unui

conflict juridic, dat de lege în competența unei autorități administrative

independente, după o procedură bazată pe principiul contradictorialității, al

asigurării dreptului la apărare.

Așadar, actul

administrativ jurisdicțional nu intră în sfera actului administrativ pentru care

se efectuează procedura prealabilă.

În jurisprudența Curții

Constituționale, sens în care exemplificăm decizia nr. 1470 din 10 noiembrie

2009, s-a arătat că, potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000, Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu

atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii

actului administrativ jurisdicțional.

Calea de atac care se

exercită împotriva hotărârii Colegiului director prin care s-a soluționat o

sesizare este acțiunea la instanța de contencios administrativ.

Termenul de exercitare a

acțiunii decurge din prevederile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000,

respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, în cazul în care hotărârea

nu este atacată în acest termen ea dobândește caracter executoriu.

Prin caracterul

executoriu se înțelege potrivit art. 377 C. proc. civ. o hotărâre irevocabilă, în

speță hotărârea Colegiului director rămâne irevocabilă dacă împotriva acesteia

nu se exercită acțiunea în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

De altfel, prin decizia

nr. 1494 din 10 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a reținut că

dispozițiile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 sunt constituționale, că

termenul de introducere a acțiunii rezultă din textul menționat și că

stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al

legiuitorului, condiționat ca procesul de legiferare să se circumscris cadrului

constituțional.

S-a mai reținut de

asemenea că reglementarea cuprinsă în art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000

satisface exigențele impuse de normele constituționale, precum și cele ale art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

d) Soluția instanței de

recurs

Înalta Curte apreciază

că acțiunea reclamantului este tardiv introdusă, cu depășirea termenului de 15

zile reglementat de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, situația în care

instanța de fond a dat o dezlegare greșită excepției invocate prin întâmpinare.

Având în vedere că este

fondată excepția tardivității introducerii acțiunii, devine inutilă examinarea

celorlalte critici formulate prin motivele de recurs, urmând ca în baza art. 312

C. proc. civ., recursurile să fie admise, să se modifice sentința primei instanțe,

în sensul că se va respinge acțiunea ca tardiv introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local Constanța și Primăria

Constanța-prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 519 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea reclamantului V.L., ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2011.