ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2505/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 2 martie 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul I.C. a chemat în

judecată pe pârâtul C.N.C.D., pentru a se anula hotărârea emisă de acesta sub nr.

38 din 18 februarie 2004.

Reclamantul a arătat că prin

hotărârea nr. 540/2002 (anexa 9, pct. 11), Consiliul Local al municipiului

Constanța a stabilit pentru anul 2003, o taxă de acces în stațiunea Mamaia,

pentru autoturismele care nu au număr de înmatriculare în județul Constanța.

Considerându-se subiectul unei discriminări în legătură cu această taxă, a

sesizat pârâtul, care prin hotărârea nr. 383 din 4 decembrie 2003, a constatat

că aceasta are caracter discriminatoriu și prin instituirea ei se încalcă

dispozițiile art. 25 din Constituția României.

Ulterior, pârâtul a revizuit

această hotărâre, stabilind la 18 februarie 2004, prin hotărârea nr. 38, că

taxa de acces nu are caracter discriminatoriu, aceasta aplicându-se tuturor

cetățenilor, inclusiv celor din Constanța, cu excepția celor ce au domiciliul

stabil în municipiul Constanța.

Hotărârea inițială nu putea

fi revizuită, întrucât dispozițiile O.G. nr. 137/2000 nu prevăd acest lucru, nu

rezultă cine a cerut acest lucru, astfel că se încalcă principiul

disponibilității.

La baza hotărârii revizuite

stau propunerile Consiliului Local Constanța, exprimate prin două adrese,

eventuala desființare anterioară a taxei de acces, nu înlătură situația de fapt

creată la momentul anului 2003.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 623 din 30 martie 2004, a admis

acțiunea, reținând că în speță, revizuirea dispusă este echivalentă cu o

revocare a hotărârii anterior emise de pârât, în raport cu sesizarea

reclamantului și că nu sunt întrunite condițiile pentru a fi dispusă.

Considerând hotărârea

nelegală, pârâtul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea și în

fond, respingerea acțiunii.

În esență, se arată că de la

data emiterii hotărârii nr. 383 din 4 decembrie 2003, s-au schimbat condițiile

de plată a taxei de acces în stațiunea Mamaia (nu este vorba de intenție, ci de

modificare), s-a extins această obligație asupra tuturor posesorilor de auto,

excepție făcând persoanele care au domiciliul în municipiul Constanța.

Greșit s-a reținut că

revizuirea ar fi echivalentă revocării.

Consideră că revizuirea nu a

fost făcută pentru nerespectarea legii la emiterea primei hotărâri, ci pentru

că discriminarea nu mai există, Hotărârea Consiliului Local al municipiului

Constanța nr. 540/2002 a fost modificată.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor de la

dosar, rezultă că la sesizarea reclamantului, pârâtul a dat hotărârea nr. 383

din 4 decembrie 2003, prin care a constatat că Hotărârea Consiliului Local al

municipiului Constanța nr. 540/2002, prin care se stabilea pentru anul 2003, o

taxă de acces în stațiunea Mamaia, pentru autoturismele care nu au număr de

înmatriculare în județul Constanța, are un caracter discriminatoriu.

Procedeul folosit de pârât,

revizuire, nu este prevăzut în O.U.G. nr. 137/2000, astfel că justificat

instanța a apreciat că în fapt s-a procedat la o revocate a hotărârii nr. 383

din 4 decembrie 2003.

Pentru a opera revocarea

unui act administrativ, trebuie ca autoritatea emitentă să constate că acesta

este ilegal sau nu mai este oportun, adică a fost emis cu nerespectarea legii

sau a unor acte administrative de rang superior, nu sunt schimbate condițiile

economico-sociale avute în vedere la emiterea actului.

În cauză, nici una din

aceste condiții nu este îndeplinită.

Din considerentele hotărârii

contestate, rezultă că soluția pronunțată se bazează pe intenția Consiliului Local

al municipiului Constanța de a elimina caracterul discriminatoriu al taxei

pentru accesul în stațiunea Mamaia.

Împrejurarea că în prezent

se afirmă că au fost luate măsuri de înlăturare a discriminării, nu are

relevanță, taxa era pentru anul 2003 și cum nu s-au reținut aspecte privind

nerespectarea legii la emiterea hotărârii inițiale, soluția instanței, de

admitere a acțiunii, este temeinică și legală.

În consecință, recursul

fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.N.C.D. București împotriva sentinței civile nr. 623 din 30 martie 2004, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2005.