ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2026/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie

2010, reclamanta SC T.A. SA Suceava a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Finanțelor Publice și

Guvernul României să se dispună obligarea primului pârât la întocmirea

documentației , solicitarea și obținerea vizei controlului delegat al

Ministerului Finanțelor Publice în vederea deschiderii creditelor bugetare

aferente și necesare plății deconturilor lunare centralizatoare expediate, în cuantum

de 614.978,25 RON, reprezentând 50%, respectiv 100% din contravaloarea

cupoanelor de călătorie de care au beneficiat pensionarii și veteranii de

război în temeiul Legii nr. 147/2000 și al Legii nr. 44/1994.

Reclamanta a solicitat

de asemenea obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la

plata unei amenzi pentru persoana culpabilă de neexecutarea obligației în termen

de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii care se

va pronunța în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (5) și art.

24 Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a întocmit documentații centralizatoare lunare și a emis

și a expediat primului pârât facturi privind decontarea contravalorii cupoanelor

de călătorie, însă decontările nu au fost efectuate, începând cu luna mai 2009.

Pârâtul Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivând că procedura

prealabilă efectuată de reclamantă la data de 20 noiembrie 2009 nu întrunește condițiile

cerute de lege . Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice în baza dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 147/2000.

Aceeași excepție a fost

invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, arătându-se

că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004.

Inadmisibilitatea acțiunii

a fost motivată de pârâtul Guvernul României și pe dispozițiile art. 11 lit. e)

Legea nr. 90/2001 și art. 115 din Constituția României, cu precizarea că actele

emise de guvern sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe cale directă, fiind

supuse numai controlului parlamentar.

Curtea de Apel Suceava,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 146

din 14 iunie 2010, prin care a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată

de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a admis excepțiile de

inadmisibilitate invocate de pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor

Publice, respingând acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestor pârâți ca

inadmisibilă.

Prin aceeași sentință,

a fost admisă acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 337.068,55

RON, reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care au beneficiat

pensionarii și 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care au beneficiat

veteranii de război sau văduvele acestora, sumă actualizată cu indicele de inflație

de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă.

De asemenea, instanța

de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice

și a obligat chematul în garanție să asigure pârâtului Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii finanțarea și creditele necesare în vederea efectuării plății.

Cererea reclamantei de

aplicare a unei amenzi în baza dispozițiilor art. 18 alin. (5) Legea nr. 554/2004

a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24 din aceeași

lege.

Instanța de fond a respins

excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii , constatând că față de acest minister a fost îndeplinită procedura

prealabilă prin recursul administrativ exercitat la data de 17 noiembrie 2009.

Cu privire la pârâții

Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat că reclamanta nu

a respectat cerințele prevăzute de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, în sensul

că nu a formulat plângere prealabilă și din acest motiv, acțiunea împotriva celor

doi pârâți a fost respinsă ca inadmisibilă.

Cererea de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii a fost admisă în raport de dispozițiile art. 60 și următoarele

din C. proc. civ. și art. 2 Legea nr. 147/2000, conform cărora cheltuielile care

decurg din aplicarea acestei legi se suportă din bugetul de stat.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că reclamanta a întocmit documentații centralizatoare lunare și a emis

concomitent facturi privind decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie auto

și le-a expediat pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, fiind

îndreptățită să primească sumele solicitate în baza dispozițiilor art. 2 alin. (2)

H.G. nr. 2403/2004 .

Conform art. 30 din acest

act normativ, operatorul de transport răspunde de realitatea, oportunitatea și exactitatea

datelor prezentate la decontare, iar în urma efectuării verificărilor de către Direcția

generală economică și buget din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

nu s-a relevat că documentele înaintate de reclamantă ar cuprinde date neconforme

sau inexacte, astfel că pretențiile din acțiune au fost considerate ca fiind întemeiate

pentru 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000

și pentru 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii

nr. 44/1994.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum

și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii a solicitat modificarea hotărârii atacate, în

sensul respingerii acțiunii în principal ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile, iar în subsidiar, ca nefondată.

În dezvoltarea cererii

de recurs , ministerul recurent a arătat că intimata-reclamantă nu a îndeplinit

procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, iar pe fondul pricinii,

a susținut că a fost greșit admisă acțiunea, prin stabilirea obligației sale de

plată, deși nu se poate reține culpa sa pentru neplata la termen a sumelor datorate

societății intimate.

Ca o dovadă a executării

obligațiilor care îi revin în baza H.G. nr. 2403/2004, ministerul recurent a arătat

că, pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a desfășurării procedurii de decontare

a sumelor pretinse, a fost creditat bugetul ministerului și a fost achitată o parte

din sumele respective, ceea ce a și determinat diminuarea cuantumului debitului

inițial.

Ministerul Finanțelor

Publice a solicitat modificarea în parte a acțiunii atacate, în sensul respingerii

ca neîntemeiate a cererii de chemare în garanție, arătând că, potrivit dispozițiilor

art. 31-32 din H.G. nr. 2403/2004, nu are decât obligația de a viza documentația

transmisă de Ministerul Transporturilor în vederea deschiderii creditelor bugetare,

astfel că nu erau îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 60 C. proc.

civ. pentru chemarea sa în garanție.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii și va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice,

pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a soluționat

corect excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, constatând pe baza înscrisurilor depuse la dosar că intimata-reclamantă

a depus la data de 17 noiembrie 2009 plângere prealabilă în privința perioadei mai-octombrie

2009 pentru contravaloarea de 50% din cupoanele de călătorie de care au beneficiat

pensionarii, precum și în privința perioadei mai-iulie 2009 pentru contravaloarea

a 100% din cupoanele de călătorie de care au beneficiat veteranii de război.

De asemenea, se reține

că, prin solicitările înregistrate la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

din 12 iunie 2009, din 10 iulie 2009, din 12 august 2009, din 11 septembrie 2009

și din 10 noiembrie 2009 intimata-reclamantă a transmis deconturile aferente Legii

nr. 147/2000, iar prin solicitările înregistrate la același minister din 20 iulie

2009, din 21 august 2009 și din 22 octombrie 2009 au fost transmise deconturile

întocmite în temeiul Legii nr. 44/1994.

Pe fondul cauzei, recurentul

a criticat neîntemeiat soluția de admitere a acțiunii, față de îndeplinirea în cauză

a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) H.G. nr. 2403/2004, prin care au fost

aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000 și a O.U.G. nr. 71/2004.

Conform acestor norme

metodologice, diferența dintre tariful stabilit pentru călătoriile efectuate se

suportă de la bugetul de stat, care se recuperează de agentul economic care a efectuat

transportul.

În art. 28 din respectivele

norme, s-a prevăzut că, după verificarea deconturilor până la data de 20 a lunii

în care au fost primite, Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Economică

și Buget va întocmi documentația pentru solicitarea și obținerea vizei controlorului

delegat al Ministerului Finanțelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare,

iar după aprobarea finanțării și primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanțelor

Publice, aceeași direcție va efectua viramente către operatorii de transport feroviari,

rutieri și navali, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație

prin buget la Ministerul Transporturilor.

Instanța de fond a interpretat

corect această reglementare, constatând că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

are atribuția de a efectua viramentele pentru decontarea cupoanelor de călătorie

emise în baza Legii nr. 147/2000 și a Legii nr. 44/1994, astfel că este neîntemeiată

apărarea ministerului respectiv privind calitatea sa de intermediar în operațiunile

de decontare între operatorul de transport și Ministerul Finanțelor Publice.

Contrar susținerilor din

recurs, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este titularul raporturilor

juridice stabilite în procedura de decontare prevăzută de H.G. nr. 2403/2004 și

în consecință, a fost corect stabilită obligația sa de plată a sumelor solicitate

prin acțiune de intimata - reclamantă.

Pentru considerentele

expuse, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii.

Recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice urmează a fi admis, constatându-se că instanța de fond a admis

greșit cererea de chemare în garanție a acestui minister.

În procedura prevăzută

de H.G. nr. 2403/2004 Ministerul Finanțelor Publice are numai obligația de a viza

documentația transmisă de Ministerul Transporturilor, în vederea deschiderii creditelor

bugetare și în consecință, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C.

proc. civ. pentru chemarea sa în garanție.

Admiterea acestei cereri

față de prerogativele Ministerului Finanțelor Publice în previzionarea bugetului

și în disponibilizarea sumelor reprezentând cuantumul pretențiilor deduse judecății

nu are temei legal, întrucât acestea sunt atribuții cu caracter general fără alte

efecte juridice în procedura de efectuare a viramentelor către operatorii de transport.

În consecință, va fi admis

recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și se va modifica în parte hotărârea

atacată, în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în garanție a acestui minister

, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței nr. 146 din

14 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte hotărârea

recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie

2011.