ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2026/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2010, reclamanta SC T.A. SA Suceava a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României să se dispună obligarea primului pârât la întocmirea documentației , solicitarea și obținerea vizei controlului delegat al Ministerului Finanțelor Publice în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente și necesare plății deconturilor lunare centralizatoare expediate, în cuantum de 614.978,25 RON, reprezentând 50%, respectiv 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care au beneficiat pensionarii și veteranii de război în temeiul Legii nr. 147/2000 și al Legii nr. 44/1994.

Reclamanta a solicitat de asemenea obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata unei amenzi pentru persoana culpabilă de neexecutarea obligației în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii care se va pronunța în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (5) și art. 24 Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a întocmit documentații centralizatoare lunare și a emis și a expediat primului pârât facturi privind decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie, însă decontările nu au fost efectuate, începând cu luna mai 2009. Pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivând că procedura prealabilă efectuată de reclamantă la data de 20 noiembrie 2009 nu întrunește condițiile cerute de lege . Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în baza dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 147/2000. Aceeași excepție a fost invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, arătându-se că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004.

Inadmisibilitatea acțiunii a fost motivată de pârâtul Guvernul României și pe dispozițiile art. 11 lit. e) Legea nr. 90/2001 și art. 115 din Constituția României, cu precizarea că actele emise de guvern sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe cale directă, fiind supuse numai controlului parlamentar. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 146 din 14 iunie 2010, prin care a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a admis excepțiile de inadmisibilitate invocate de pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, respingând acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestor pârâți ca inadmisibilă.

Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 337.068,55 RON, reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care au beneficiat pensionarii și 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care au beneficiat veteranii de război sau văduvele acestora, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă. De asemenea, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a obligat chematul în garanție să asigure pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii finanțarea și creditele necesare în vederea efectuării plății.

Cererea reclamantei de aplicare a unei amenzi în baza dispozițiilor art. 18 alin. (5) Legea nr. 554/2004 a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24 din aceeași lege. Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii , constatând că față de acest minister a fost îndeplinită procedura prealabilă prin recursul administrativ exercitat la data de 17 noiembrie 2009. Cu privire la pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat că reclamanta nu a respectat cerințele prevăzute de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a formulat plângere prealabilă și din acest motiv, acțiunea împotriva celor doi pârâți a fost respinsă ca inadmisibilă.

Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a fost admisă în raport de dispozițiile art. 60 și următoarele din C. proc. civ. și art. 2 Legea nr. 147/2000, conform cărora cheltuielile care decurg din aplicarea acestei legi se suportă din bugetul de stat. Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamanta a întocmit documentații centralizatoare lunare și a emis concomitent facturi privind decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie auto și le-a expediat pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, fiind îndreptățită să primească sumele solicitate în baza dispozițiilor art. 2 alin. (2) H.G.

nr. 2403/2004 . Conform art. 30 din acest act normativ, operatorul de transport răspunde de realitatea, oportunitatea și exactitatea datelor prezentate la decontare, iar în urma efectuării verificărilor de către Direcția generală economică și buget din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nu s-a relevat că documentele înaintate de reclamantă ar cuprinde date neconforme sau inexacte, astfel că pretențiile din acțiune au fost considerate ca fiind întemeiate pentru 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000 și pentru 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 44/1994. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii în principal ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar în subsidiar, ca nefondată. În dezvoltarea cererii de recurs , ministerul recurent a arătat că intimata-reclamantă nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, iar pe fondul pricinii, a susținut că a fost greșit admisă acțiunea, prin stabilirea obligației sale de plată, deși nu se poate reține culpa sa pentru neplata la termen a sumelor datorate societății intimate. Ca o dovadă a executării obligațiilor care îi revin în baza H.G. nr. 2403/2004, ministerul recurent a arătat că, pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a desfășurării procedurii de decontare a sumelor pretinse, a fost creditat bugetul ministerului și a fost achitată o parte din sumele respective, ceea ce a și determinat diminuarea cuantumului debitului inițial.

Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea în parte a acțiunii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în garanție, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 31-32 din H.G. nr. 2403/2004, nu are decât obligația de a viza documentația transmisă de Ministerul Transporturilor în vederea deschiderii creditelor bugetare, astfel că nu erau îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. pentru chemarea sa în garanție. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a soluționat corect excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, constatând pe baza înscrisurilor depuse la dosar că intimata-reclamantă a depus la data de 17 noiembrie 2009 plângere prealabilă în privința perioadei mai-octombrie 2009 pentru contravaloarea de 50% din cupoanele de călătorie de care au beneficiat pensionarii, precum și în privința perioadei mai-iulie 2009 pentru contravaloarea a 100% din cupoanele de călătorie de care au beneficiat veteranii de război.

De asemenea, se reține că, prin solicitările înregistrate la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din 12 iunie 2009, din 10 iulie 2009, din 12 august 2009, din 11 septembrie 2009 și din 10 noiembrie 2009 intimata-reclamantă a transmis deconturile aferente Legii nr. 147/2000, iar prin solicitările înregistrate la același minister din 20 iulie 2009, din 21 august 2009 și din 22 octombrie 2009 au fost transmise deconturile întocmite în temeiul Legii nr. 44/1994. Pe fondul cauzei, recurentul a criticat neîntemeiat soluția de admitere a acțiunii, față de îndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) H.G. nr. 2403/2004, prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000 și a O.U.G.

nr. 71/2004. Conform acestor norme metodologice, diferența dintre tariful stabilit pentru călătoriile efectuate se suportă de la bugetul de stat, care se recuperează de agentul economic care a efectuat transportul. În art. 28 din respectivele norme, s-a prevăzut că, după verificarea deconturilor până la data de 20 a lunii în care au fost primite, Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Economică și Buget va întocmi documentația pentru solicitarea și obținerea vizei controlorului delegat al Ministerului Finanțelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare, iar după aprobarea finanțării și primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanțelor Publice, aceeași direcție va efectua viramente către operatorii de transport feroviari, rutieri și navali, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație prin buget la Ministerul Transporturilor.

Instanța de fond a interpretat corect această reglementare, constatând că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are atribuția de a efectua viramentele pentru decontarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000 și a Legii nr. 44/1994, astfel că este neîntemeiată apărarea ministerului respectiv privind calitatea sa de intermediar în operațiunile de decontare între operatorul de transport și Ministerul Finanțelor Publice. Contrar susținerilor din recurs, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este titularul raporturilor juridice stabilite în procedura de decontare prevăzută de H.G. nr. 2403/2004 și în consecință, a fost corect stabilită obligația sa de plată a sumelor solicitate prin acțiune de intimata - reclamantă.

Pentru considerentele expuse, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice urmează a fi admis, constatându-se că instanța de fond a admis greșit cererea de chemare în garanție a acestui minister. În procedura prevăzută de H.G. nr. 2403/2004 Ministerul Finanțelor Publice are numai obligația de a viza documentația transmisă de Ministerul Transporturilor, în vederea deschiderii creditelor bugetare și în consecință, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. pentru chemarea sa în garanție.

Admiterea acestei cereri față de prerogativele Ministerului Finanțelor Publice în previzionarea bugetului și în disponibilizarea sumelor reprezentând cuantumul pretențiilor deduse judecății nu are temei legal, întrucât acestea sunt atribuții cu caracter general fără alte efecte juridice în procedura de efectuare a viramentelor către operatorii de transport. În consecință, va fi admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în garanție a acestui minister , urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței nr. 146 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.