ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 168/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 168/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanțele
cauzei
Prin sentința civilă nr. 183 din 18 martie
2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal
a admis acțiunea formulate de reclamanta M.S.C.M.C.N. în contradictoriu cu
pârâtele D.R.A.O.V.C., A.F.P.M.C.N., D.G.F.P.J.C. și pe cale de
consecință a anulat Decizia de impunere nr. 8/2009 și raportul de
inspecție fiscal nr. 8/4341/2009.
Prin decizia nr. 638
din 8 februarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contencios administrativ
și fiscal a admis recursurile declarate de pârâtele D.R.A.O.V.C., A.F.P.M.C.N.,
D.G.F.P.J.C. împotriva sentinței civile nr. 183 din 18 martie 2011 a
Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal
și a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea
formulate de reclamanta M.S.C.M.C.N., ca neîntemeiată .
2.Motivele și temeiul
juridic al contestației în anulare promovată.
Împotriva deciziei nr.
638 din 8 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal, a formulat, la data de 23 februarie
2012, contestație în anulare contestatoarea M.S.C.M.C.N., prin care a solicitat
anularea deciziei contestate și acordarea unui termen în vederea
soluționării recursurilor declarant în dosarul nr. 2187/33/2009 al
Curții de Apel Cluj.
În motivarea căii
extraordinare de atac promovate contestatoarea susține că instanța de
control judiciar a săvârșit o eroare material esențială în reținerea
situației de fapt, ceea ce a condus la admiterea în mod greșit a recursurilor
declarate în cauză.
Astfel, susține
contestatoarea, că pentru a admite recursul, instanța de recurs a avut în
vedere un set de înscrisuri care nu se regăsesc la dosarul cauzei respectiv,
registrul special de evidență a operațiunilor cu metale
prețioase, înscrisuri intitulate bonuri de comandă, avize de însoțire
a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă.
În acest context,
arată contestatoarea că în cauză recursurile au fost admise ca urmare a
reaprecierii probelor administrate, respective în virtutea faptului că
instanța de recurs a înțeles să dea eficiență unor înscrisuri (registrul
special de evidență a operațiunilor cu metale prețioase, avize
de însoțire a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă precum și
înscrisuri care au stat la baza întocmirii actelor administrative fiscal
contestate) care nu au fost depuse la dosar de către părțile litigante. În
ceea ce privește bunurile de comandă se arată că acestea au fost depuse de
societate și privesc numai luna octombrie 2007 și nu întreaga
perioadă supusă controlului.
În susținerea
temeiniciei contestației în anulare formulate, contestatoarea arată că
instanța de recurs a înlăturat concluziile raportului de expertiză
efectuat în cauză, în considerarea faptului că acesta nu se coroborează cu înscrisurile
depuse la dosarul cauzei (registrul special de evidență a
operațiunilor cu metale prețioase, înscrisuri intitulate bonuri de
comandă, avize de însoțire a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă).
De asemenea, se mai
arată că, Înalta Curte a statuat, în considerarea acelorași înscrisuri, că
societatea ar fi vândut fără comandă prealabilă bijuterii pentru care
clienții au plătit numai manopera iar pentru cantitatea de aur încorporată
în fiecare bijuterie în parte au predate aur la schimb.
Consideră
contestatoarea că din analiza prevederilor art. 318 C. proc. civ. raportat la
inexistența de fapt la dosarul cauzei a înscrisurilor mai sus
menționate, rezultă că instanța de recurs din eroare, nu a sesizat că
la dosarul cauzei nu se află actele la care a făcut referire în cuprinsul
hotărârii.
Eroarea materială,
astfel semnalată, în opinia contestatoarei, este una esențială și a
determinat chiar soluția pronunțată în recurs, întrucât numai în
considerarea existenței acestor înscrisuri au fost înlăturate concluziile
raportului de expertiză contabilă, a fost calificată activitatea
societății ca livrare de bunuri pentru întreaga perioadă supusă
controlului, a fost admise recursurile și modificată hotărârea
instanței de fond.
În drept contestația
în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.
3.Prin întâmpinările
formulate, în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., intimatele D.G.F.P.J.C.,
D.G.A.O.V.C. în nume propriu și pentru A.N.V., au solicitat respingerea
contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar
ca neîntemeiată.
4.Considerentele și
soluția asupra contestației în anulare
Contestația în
anulare de față, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, față de temeiul de
drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestatoare, în
considerarea celor ce urmează:
În primul rând,
Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare specială este concepută ca
o cale extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor
greșeli materiale, ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ
și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.
Potrivit art. 318
teza I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai
dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în
legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
În primul rând,
Înalta Curte consideră necesar a sublinia, în acest context, faptul că
hotărârea judecătorească trebuie analizată în întregul său pentru că o analiză
trunchiată și izolată a fiecărei fraze expuse în considerente poate conduce la
confuzii și implicit la conturarea unor concluzii eronate, cum este cazul și în
cauza dedusă judecății.
Totodată, Înalta Curte
reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în
anulare, sunt greșeli de fapt de natură a conduce la pronunțarea unei soluții
eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au
legătură cu aspectele formale ale judecății, fără a fi necesară o reexaminare a
fondului sau o reapreciere a probelor,ceea ce nu poate fi reținut în cauză.
Astfel, faptul că în
considerentele hotărârii contestate se face referire la o serie de înscrisuri a
căror existență faptică nu este contestată de contestatoare, nu poate
conduce la confirmarea susținerilor acesteia, în sensul că lipsa de la dosarul
cauzei a unora din respectivele înscrisuri ar afecta legalitatea hotărârea
instanței de recurs, în condițiile în care din analiza sistematică a
considerentelor rezultă fără echivoc că, instanța de recurs nu s-a aflat într-o
confuzie sub aspectul conținutului respectivelor înscrisuri, care nu sunt
străine cauzei, ci a analizat motivele de nelegalitate și de netemeinicie
a hotărârii instanței de fond, invocate prin cererile de recurs, prin
raportarea normelor de drept aplicabile raportului juridic dedus
judecății, la conținutul respectivelor înscrisuri, care emană de la
contestatoare, au stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale
contestate și la care se face referire și în conținutul
raportului de expertiză depus la dosarul de fond.
În cauză, chiar dacă
s-ar accepta ca și eroare materială, lipsa de la dosar a unor înscrisuri ce
au fost cercetate( unele prin sondaj- ex.bonurile de comandă) atât de organele
de inspecție fiscal cât și de expertul desemnat a efectua expertiza
contabilă în fața instanței de fond, este vorba, fără îndoială, de o
simplă eroare materială care însă nu a fost esențială în aprecierea
probelor, în interpretarea legii și implicit în dezlegarea raportului
juridic dedus judecății, pentru a atrage incidența dispozițiilor
art. 318 Cod de procedură civilă, în sensul invocate de contestatoare.
Pe de altă parte,
este lesne de observat că prin referirile la stabilirea eronată a
situației de fapt în urma aprecierii probelor, contestatoarea evocă de
fapt eventuale greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și
nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului
procedurii de soluționare a unei contestații în anulare.
În consecință,
constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 teza
I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare,
dedusă prezentei judecăți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de contestatoarea M.S.C.M.C.N., împotriva deciziei nr. 638
din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 ianuarie 2013 .