ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 168/2013

Asupra contestației  în

anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele

cauzei

Prin sentința civilă nr. 183 din 18 martie

2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal

a admis acțiunea formulate de reclamanta M.S.C.M.C.N. în contradictoriu cu

pârâtele D.R.A.O.V.C., A.F.P.M.C.N., D.G.F.P.J.C. și pe cale de

consecință a anulat Decizia de impunere nr. 8/2009 și raportul de

inspecție fiscal nr. 8/4341/2009.

Prin decizia nr. 638

din 8 februarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contencios administrativ

și fiscal a admis recursurile declarate de pârâtele D.R.A.O.V.C., A.F.P.M.C.N.,

D.G.F.P.J.C. împotriva sentinței civile nr. 183 din 18 martie 2011 a

Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal

și a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea

formulate de reclamanta M.S.C.M.C.N., ca neîntemeiată .

2.Motivele și temeiul

juridic al contestației în anulare promovată.

Împotriva deciziei nr.

638 din 8 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a formulat, la data de 23 februarie

2012, contestație în anulare contestatoarea M.S.C.M.C.N., prin care a solicitat

anularea deciziei contestate și acordarea unui termen în vederea

soluționării recursurilor declarant în dosarul nr. 2187/33/2009 al

Curții de Apel Cluj.

În motivarea căii

extraordinare de atac promovate contestatoarea susține că instanța de

control judiciar a săvârșit o eroare material esențială în reținerea

situației de fapt, ceea ce a condus la admiterea în mod greșit a recursurilor

declarate în cauză.

Astfel, susține

contestatoarea, că pentru a admite recursul, instanța de recurs a avut în

vedere un set de înscrisuri care nu se regăsesc la dosarul cauzei respectiv,

registrul special de evidență a operațiunilor cu metale

prețioase, înscrisuri intitulate bonuri de comandă, avize de însoțire

a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă.

În acest context,

arată contestatoarea că în cauză recursurile au fost admise ca urmare a

reaprecierii probelor administrate, respective în virtutea faptului că

instanța de recurs a înțeles să dea eficiență unor înscrisuri (registrul

special de evidență a operațiunilor cu metale prețioase, avize

de însoțire a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă precum și

înscrisuri care au stat la baza întocmirii actelor administrative fiscal

contestate) care nu au fost depuse la dosar de către părțile litigante. În

ceea ce privește bunurile de comandă se arată că acestea au fost depuse de

societate și privesc numai luna octombrie 2007 și nu întreaga

perioadă supusă controlului.

În susținerea

temeiniciei contestației în anulare formulate, contestatoarea arată că

instanța de recurs a înlăturat concluziile raportului de expertiză

efectuat în cauză, în considerarea faptului că acesta nu se coroborează cu înscrisurile

depuse la dosarul cauzei (registrul special de evidență a

operațiunilor cu metale prețioase, înscrisuri intitulate bonuri de

comandă, avize de însoțire a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă).

De asemenea, se mai

arată că, Înalta Curte a statuat, în considerarea acelorași înscrisuri, că

societatea ar fi vândut fără comandă prealabilă bijuterii pentru care

clienții au plătit numai manopera iar pentru cantitatea de aur încorporată

în fiecare bijuterie în parte au predate aur la schimb.

Consideră

contestatoarea că din analiza prevederilor art. 318 C. proc. civ. raportat la

inexistența de fapt la dosarul cauzei a înscrisurilor mai sus

menționate, rezultă că instanța de recurs din eroare, nu a sesizat că

la dosarul cauzei nu se află actele la care a făcut referire în cuprinsul

hotărârii.

Eroarea materială,

astfel semnalată, în opinia contestatoarei, este una esențială și a

determinat chiar soluția pronunțată în recurs, întrucât numai în

considerarea existenței acestor înscrisuri au fost înlăturate concluziile

raportului de expertiză contabilă, a fost calificată activitatea

societății ca livrare de bunuri pentru întreaga perioadă supusă

controlului, a fost admise recursurile și modificată hotărârea

instanței de fond.

În drept contestația

în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.

3.Prin întâmpinările

formulate, în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., intimatele D.G.F.P.J.C.,

D.G.A.O.V.C. în nume propriu și pentru A.N.V., au solicitat respingerea

contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar

ca neîntemeiată.

4.Considerentele și

soluția asupra contestației în anulare

Contestația în

anulare de față, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, față de temeiul de

drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestatoare, în

considerarea celor ce urmează:

În primul rând,

Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare specială este concepută ca

o cale extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor

greșeli materiale, ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ

și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.

Potrivit art. 318

teza I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai

dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

În primul rând,

Înalta Curte consideră necesar a sublinia, în acest context, faptul că

hotărârea judecătorească trebuie analizată în întregul său pentru că o analiză

trunchiată și izolată a fiecărei fraze expuse în considerente poate conduce la

confuzii și implicit la conturarea unor concluzii eronate, cum este cazul și în

cauza dedusă judecății.

Totodată, Înalta Curte

reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în

anulare, sunt greșeli de fapt de natură a conduce la pronunțarea unei soluții

eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au

legătură cu aspectele formale ale judecății, fără a fi necesară o reexaminare a

fondului sau o reapreciere a probelor,ceea ce nu poate fi reținut în cauză.

Astfel, faptul că în

considerentele hotărârii contestate se face referire la o serie de înscrisuri a

căror existență faptică nu este contestată de contestatoare, nu poate

conduce la confirmarea susținerilor acesteia, în sensul că lipsa de la dosarul

cauzei a unora din respectivele înscrisuri ar afecta legalitatea hotărârea

instanței de recurs, în condițiile în care din analiza sistematică a

considerentelor rezultă fără echivoc că, instanța de recurs nu s-a aflat într-o

confuzie sub aspectul conținutului respectivelor înscrisuri, care nu sunt

străine cauzei, ci a analizat motivele de nelegalitate și de netemeinicie

a hotărârii instanței de fond, invocate prin cererile de recurs, prin

raportarea normelor de drept aplicabile raportului juridic dedus

judecății, la conținutul respectivelor înscrisuri, care emană de la

contestatoare, au stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale

contestate și la care se face referire și în conținutul

raportului de expertiză depus la dosarul de fond.

În cauză, chiar dacă

s-ar accepta ca și eroare materială, lipsa de la dosar a unor înscrisuri ce

au fost cercetate( unele prin sondaj- ex.bonurile de comandă) atât de organele

de inspecție fiscal cât și de expertul desemnat a efectua expertiza

contabilă în fața instanței de fond, este vorba, fără îndoială, de o

simplă eroare materială care însă nu a fost esențială în aprecierea

probelor, în interpretarea legii și implicit în dezlegarea raportului

juridic dedus judecății, pentru a atrage incidența dispozițiilor

art. 318 Cod de procedură civilă, în sensul invocate de contestatoare.

Pe de altă parte,

este lesne de observat că prin referirile la stabilirea eronată a

situației de fapt în urma aprecierii probelor, contestatoarea evocă de

fapt eventuale greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și

nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului

procedurii de soluționare a unei contestații în anulare.

În consecință,

constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 teza

I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare,

dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea M.S.C.M.C.N., împotriva deciziei nr. 638

din 8 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2013 .