ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4566/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamantul S.J.U. Piatra Neamț a

chemat în judecată pârâta SC R. SRL Viișoara solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 263.498 lei, reprezentând diferență achitată pentru serviciile

prestate de pârâtă, în baza contractului de prestări servicii nr. 3/18697/2007

și nr. 220 din 1 ianuarie 2009, având ca obiect servicii de legat și copertat

dosare de arhivă.

Prin sentința civilă nr. 860/ COM din

14 iunie 2011, Tribunalul Neamț a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul S.J.U. Piatra Neamț în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL cu sediul

în comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, pârâta fiind obligată să restituie

reclamantului suma de 214.713,6 lei, cu titlu de îmbogățire tară justă cauză.

În pronunțarea acestei soluții

instanța de fond a reținut, în esență, și în raport de controlul efectuat de

auditori publici externi din cadrul Camerei de Conturi Neamț, că reclamanta a

efectuat plăți suplimentare față de cele contractuale, prestarea serviciilor de

către pârâtă nefiind recepționată cantitativ.

A mai reținut instanța de fond că

sumele achitate pârâtei pentru serviciile prestate în anul 2009 sunt

justificate de contractul de achiziție publică nr. 220/2009 în care s-a

prevăzut în mod expres prețul pe dosar, preț asumat de reclamant în calitate de

achizitor.

Împotriva hotărârii instanței de fond

a declarat apel pârâta SC R. SRL Viișoara care a solicitat modificarea soluției

în sensul respingerii în totalitate a acțiunii invocând faptul că pe de-o parte

instanța nu a cercetat din oficiu dacă dreptul de acțiune este prescris,

potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, iar pe de altă parte că nu a

interpretat corect situația de fapt și probatoriile administrate.

Curtea de Apel Bacău, secția a Il-a civilă,

de contencios

administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 111 din 16 decembrie

2011,

a

respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

În fundamentarea acestei decizii

instanța de control judiciar a

reținut, în

esență, că în aplicarea principiului rolului activ instanța nu

trebuie

să suplinească pasivitatea părților și, totodată, nu poate să

aducă atingere echilibrului procesual, egalității

părților, și să încalce

principiul disponibilității

Instanța de

control judiciar a reținut, că termenul de prescripție pentru exercițiul

dreptului la acțiune se calculează în funcție de data

întocmirii raportului procesului

verbal de constatare din 19 februarie 2010 al Curții de Conturi - Camera de

Conturi Județeană Neamț,

respectiv a

deciziei nr. 10 din 30 martie 2010 a Camerei de Conturi Neamț,

cât și de

data ultimei inventarieri dispusă prin decizia nr. 62 din 15 februarie 2010,

astfel că acțiunea promovată la data de 20 octombrie 2010 s-a considerat a fi

formulată în termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, așa

încât instanța de fond nu avea de ce să facă aplicarea dispozițiilor art. 18

din Decret.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC R. SRL Alexandru cel Bun solicitând admiterea recursului,

casarea/modificarea sentinței apelate, în sensul

respingerii acțiunii ca

prescrisă.

Recurenta-pârâtă își subsumează

criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În cadrul primei criticii circumscrisă

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă reproșează instanței de

apel că a reținut în mod eronat situația de fapt specifică pricinii, că s-a

limitat la a judeca formal litigiul, cu neobservarea actelor depuse de apelantă

care, dacă ar fi fost corect analizate, ar fi condus la pronunțarea unei alte

soluții.

A mai arătat recurenta-pârâtă că, în

opinia sa, sarcina probei revine celui care reclamă, iar lipsa unor dovezi

necesare aprobării plății nu poate echivala cu lipsa lucrărilor în serie.

Cea de-a doua

critică, subsumată dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

vizează soluționarea de către

instanța de apel a excepției prescripției exercițiului dreptului la acțiune, în

sensul că

aceasta nu s-a pronunțat prin

minuta deciziei ci numai în considerente,

arătând că instanțele trebuie

să cenzureze cu prioritate respectarea regulilor promovării acțiunilor civile

într-un stat de drept pentru asigurarea unei judecăți corecte într-un termen

rezonabil.

În ceea ce privește momentul de la

care curge termenul de

prescripție,

recurenta-pârâtă arată că prescripția trebuie calculată de la data actului prin

care reclamantul plătitor a făcut plata nedatorată și nu

de la momentul

la care un control extern ar fi descoperit plata, în

opinia sa acțiunea fiind promovată la data de 15 octombrie 2011, după

expirarea termenului de 3 ani de la data plății

fiecărei facturi admise la

plată.

Intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia

recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prima critică, subsumată dispozițiilor

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

, nu

poate fi primită întrucât argumentația adusă în

susținere se raportează

exclusiv la situații de fapt și probatorii administrate, aspecte de

netemeinicie, ce exced controlul de legalitate în această fază procesuală în

raport de limitele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Cea de-a doua critică, singura ce

poate forma obiectul examenului de legalitate, este nefondată.

Excepția prescripției dreptului la

acțiune este o excepție de fond pe care, de lege lata, o poate invoca pârâta

sau instanța din oficiu.

Critica pârâtei

apelante în sensul că instanța de fond nu a invocat

din oficiu prescripția acțiunii în mod

corect a fost înlăturată de

instanța de

apel, câtă vreme judecătorul fondului a apreciat acțiunea ca

fiind în

termen promovată, măsură demonstrată prin considerentele deciziei atacate cu

recurs.

Plasându-se în limita unei critici

asupra sentinței apelate, prescripția nefiind invocată pe cale de excepție în

fața instanței de

apel, în mod legal

dispozitivul deciziei cuprinde numai soluția asupra

apelului cu care a

fost investită instanța de apel.

În ceea ce privește momentul de la care

a început să curgă prescripția dreptului la acțiune, reperul avut în vedere de

instanța de

control judiciar în confirmarea

legalității sentinței atacate, este corect

stabilit.

Aceasta pentru

că, pe de-o parte, în raport de temeiul juridic al

acțiunii, art. 1092 alin. (l) teza a Il-a

C. civ., calificarea dată de

instanță, de

acțiune în repetițiune, față de natura extracontractuală a

pretențiilor,

este corectă și, pe de altă parte, acestui tip de acțiune îi

este aplicabil termenul de prescripție de drept

comun, acesta începând

să curgă de la momentul când plătitorul a

cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că plata a fost nedatorată conform art.

8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 care se aplică prin analogie.

Or, cunoașterea acestui fapt se

situează, din punct de vedere cronologic, la momentul emiterii celei de-a doua

decizii de inventariere respectiv la data de 15 februarie 2010, aspect corect

reținut de instanța de control judiciar, dată în

raport de care acțiunea

înregistrată la 20 octombrie 2010 a fost

promovată în termen.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată

prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta-pârâtă SC R. SRL Alexandru cel Bun împotriva deciziei nr. 111 din 16

decembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția a

Il-a

civilă, de

contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

20 noiembrie 2012.