ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4169/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Cetățenie, constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de

a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea acesteia la

analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen

de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței,

obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea Ordinului de redobândire a

cetățeniei române prin scrisoare recomandată la sediul ales în termen de maxim

30 de zile de la data analizării/avizării cererii, respectiv să fie programat

pentru depunerea jurământului de credință, obligarea pârâtei la plata sumei de

100 de RON pe fiecare zi de întârziere cu titlul de daune interese de la data

introducerii acțiunii și până la data comunicării ordinului de redobândire a

cetățeniei române, precum și a sumei de 1.000 RON cu titlul de daune morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a depus la Autoritatea Națională pentru

Cetățenie cererea de redobândire a cetățeniei române, în data de 7 aprilie 2010,

primind număr de Dosar 11481/RD/2010 și că la revenirile efectuate periodic, în

vederea verificării stadiului cererii sale, a primit răspunsuri

nesatisfăcătoare.

Reclamantul a criticat

pasivitatea instituției pârâte și nesoluționarea cererii sale până la momentul introducerii

acțiunii prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 5/2010 și ale Legii nr. 21/1991, susținând

și că etnicii români din Basarabia sunt victimele discriminării, a cărei autoare

este autoritatea pârâtă.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 5047 din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului P.A., și, în consecință,

a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să emită ordinul de soluționare

a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române, să îl comunice acestuia

la sediul ales, iar în măsura emiterii unui ordin pozitiv să facă demersurile pentru

ca reclamantul să depună jurământul de credință, precum și la plata, către reclamant,

a sumei de 8,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea a respins ca rămas

fără obiect capătul de cerere privind avizarea cererii și ca neîntemeiată cererea

privind daunele interese, a luat act de renunțarea la judecata cererii privind daunele

morale.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a constatat că, verificând îndeplinirea condițiilor legale, Comisia

pentru Cetățenie a avizat pozitiv cererea reclamantului.

Curtea a mai apreciat

că Autoritatea Națională pentru Cetățenie avea obligația de a soluționa cererea

reclamantului în 5 luni de la data înregistrării cererii, acest termen având caracter

obligatoriu, termen pe care nu l-a respectat, fără a putea fi reținute argumentele

privind volumul de muncă al autorității pârâte sau lipsa unor informații esențiale

pentru soluționarea cererii.

Prima instanță a apreciat

capătul de cerere privind daunele interese ca neîntemeiat, arătând că reclamantul

are posibilitatea de a solicita asemenea daune în etapa executării hotărârii irevocabile,

în temeiul dispozițiilor art. 24-25 Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând modificarea

acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ..

Autoritatea recurentă

a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că nu ar fi soluționat

cererea reclamantului în termenul prevăzut de lege, câtă vreme aceasta a fost analizată

și avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie la data de 20 octombrie 2010,

iar legea nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului de redobândire a

cetățeniei române.

De altfel, la data de

15 decembrie 2010 a și fost emis Ordinul nr. 296/P privind aprobarea redobândirii

cetățeniei române de către reclamant, ordin ce a și fost comunicat acestuia.

Recurenta a mai învederat

că, în condițiile în care reclamantul-intimat își menține domiciliul în străinătate,

acesta urmează a depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice

a României din Republica Moldova, deci sarcina efectuării demersurilor necesare

în vederea depunerii jurământului nu mai revine recurentei, așa cum eronat a apreciat

instanța de fond.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Prin cererea dedusă judecății,

reclamantul-intimat a solicitat

constatarea refuzului nejustificat al autorității

pârâte de a soluționa cererea sa de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea

acesteia la soluționarea cererii sale, constând în analizarea acesteia, respectiv

emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române, comunicarea acestuia și efectuarea

demersurilor în sensul programării sale pentru depunerea jurământului.

Înalta Curte constată

că intimatul-reclamant s-a adresat autorității recurente în vederea redobândirii

cetățeniei române la data de 7 aprilie 2010, pârâta susținând că cererea sa a fost

avizată de către Comisia pentru Cetățenie în data de 20 octombrie 2010.

Potrivit dispozițiilor

art. 16 Legea nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, „cererea de acordare sau de redobândire

a cetățeniei române este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. Președintele Comisiei pentru cetățenie,

prin rezoluție, dispune: a) solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la

îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e);

b) completarea dosarului, în termen de cel

mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de

către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării

cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută; c) fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea

condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art.

11, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii”.

Examinând situația de

fapt conturată de susținerile părților și înscrisurile depuse în probațiune, Înalta

Curte constată că în mod legal a reținut instanța de fond nesoluționarea cererii

reclamantului în termenul prevăzut de lege, fără a exista o justificare obiectivă.

Contrar susținerilor recurentei,

nu se poate reține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) Legea nr. 21/1991 instituie

un termen de recomandare, ci o obligație imperativă în sarcina autorității pârâte,

ce nu poate fi eludată în mod arbitrar.

Or, singura situație în

care este permisă prelungirea termenului este cea prevăzută de art. 16 lit. b).

Recurenta însă nu a făcut

dovada existenței unei asemenea situații. Mai mult, solicitările ulterioare ale

reclamantului-intimat au primit aparent răspunsuri echivoce, aspect de natură a

crea o stare de incertitudine cu privire la realizarea drepturilor intimatului.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru efectuarea anumitor demersuri administrative

nu poate încuraja autoritatea competentă în tergiversarea emiterii actelor necesare

redobândirii cetățeniei române, în condițiile în care o asemenea tergiversare nu-și

găsește justificarea în aspecte legale de complexitatea cererii sau a procedurii.

În plus, avizarea cererii

de redobândire a cetățeniei române reprezintă doar o etapă în soluționarea acesteia,

instanța de fond reținând în mod corect faptul că, deși această etapă a fost parcursă

și deci cererea privind acest aspect a rămas fără obiect, procesul nu a fost finalizat,

și deci dreptul reclamantului, ce face obiectul celorlalte cereri deduse judecății,

nu a fost realizat.

Autoritatea pârâtă a mai

susținut că Ordinul privind aprobarea redobândirii cetățeniei române de către reclamantul-intimat,

Ordinul nr. 296/P, ar fi fost emis în data de 15 decembrie 2010 și comunicat acestuia,

și, deși nu a făcut dovada acestor susțineri, Înalta Curte arată că aceste demersuri

nu pot fi interpretate ca reprezentând un argument de reformare a sentinței recurate,

ci ca o punere în executare a dispozițiilor acesteia, în condițiile în care au fost

îndeplinite ulterior adoptării hotărârii contestate pe calea prezentului recurs.

instanței de recurs

Pentru aceste considerente,

neputându-se reține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 sau

pct. 9 C. proc. civ., invocate de către recurentă, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, recursul formulat

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către Autoritatea

Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței civile nr. 5047 din 13 decembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.