ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4779/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.L.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea acesteia la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării, avizării cererii, respectiv să fie programată pentru depunerea jurământului de credință, obligarea pârâtei la plata sumei de 100 de RON pe fiecare zi de întârziere cu titlul de daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data comunicării ordinului de redobândire a cetățeniei române, precum și a sumei de 1.000 de RON cu titlul de daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a depus la Autoritatea Națională pentru Cetățenie cererea de redobândire a cetățeniei române, în data de 14 aprilie 2010, Dosar nr. 12624/RD/2010 și că la revenirile efectuate periodic, în vederea verificării stadiului cererii sale, a primit răspunsuri nesatisfăcătoare. Reclamanta a criticat pasivitatea instituției pârâte și nesoluționarea cererii sale până la momentul introducerii acțiunii prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 5/2010 și ale Legii nr. 21/1991, susținând și că etnicii români din Basarabia sunt victimele discriminării, a cărei autoare este autoritatea pârâtă.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4627 din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei I.L., și, în consecință, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să efectueze demersurile necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului de credință. Curtea a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române și de emitere a ordinului de redobândire a cetățeniei române și, admițând excepția netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune interese, a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere.

În motivarea acestei soluții, instanța de fond a constatat că la data de 4 octombrie 2010, comisia a avizat pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, iar la data de 22 octombrie 2010, președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis ordinul din 22 octombrie 2010 privind redobândirea, de către reclamantă, a cetățeniei române. Prin prisma dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 republicată și modificată, prima instanță a apreciat întemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la efectuarea demersurilor necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului de credință. Văzând dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și art. 20 din Legea nr. 146/1997, Curtea a admis excepția netimbrării invocată și a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Autoritatea recurentă a susținut, în esență, că, față de dispozițiile art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991, în condițiile în care reclamanta-intimată își menține domiciliul în străinătate, aceasta urmează a depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova, deci sarcina efectuării demersurilor necesare în vederea depunerii jurământului nu mai revine recurentei, așa cum eronat a apreciat instanța de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, Înalta Curte constată că recursul este fondat și va fi admis, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii, pentru considerentele ce urmează. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 21/1991 republicată, în special a dispozițiilor art. 20 alin. (6) din lege privind autoritatea națională competentă pentru efectuarea demersurilor necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului.

Astfel, prin dispozițiile art. 20 alin. (6), ignorate de către instanța de fond, legiuitorul a prevăzut că „persoana care a obținut cetățenia română în condițiile prevăzute la art. 10 și art. 11, cu menținerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din tara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). În acest caz, certificatul de cetățenie română va fi eliberat de șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv”. Prin urmare, efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din țara de domiciliu, și nu a Autorității Naționale pentru Cetățenie.

În speță, recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a parcurs toate etapele prevăzute de lege în cadrul procedurii de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române formulate de către intimata-reclamantă, inclusiv în sensul emiterii și comunicării ordinului privind aprobarea redobândirii cetățeniei române. În cauza dedusă judecății, reclamanta I.L. a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române, înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei pentru cetățenie la data de 14 aprilie 2010. Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus prin rezoluție, în conformitate cu art. 16 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuarea verificărilor prevăzute de lege.

În urma primirii informațiilor de la autoritățile competente, la data de 4 octombrie 2010, Comisia pentru cetățenie, analizând îndeplinirea condițiilor legale, a avizat pozitiv cererea reclamantei, ulterior fiind emis ordinul privind aprobarea redobândirii cetățeniei române la data de 22 octombrie 2010. Întrucât reclamanta a solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credință față de România în fața șefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, în ciuda dispozițiilor legale menționate anterior, a dispus obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie „la efectuarea demersurilor necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului”, în condițiile în care această sarcină, potrivit Legii nr. 21/1991, așa cum a fost modificată și completată, nu revine recurentei-pârâte Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ci misiunii diplomatice din țara de domiciliu a intimatei-reclamante I.L., ca urmare a cererii formulate în acest sens de către intimata-reclamantă în termen de 3 luni de la data comunicării ordinului. Cele solicitate de reclamanta-intimată prin acțiune și admise de instanța de fond sunt lipsite de temei legal deoarece dispozițiile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 republicată nu permit depunerea jurământului de credință decât în fața misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din țara în care domiciliază.

Iar în cauză reclamanta-intimată nu și-a schimbat domiciliul din Republica Moldova în România pentru a avea competență autoritatea pârâtă privind depunerea jurământului de credință și eliberarea certificatului de cetățenie română. 2. Soluția instanței de recurs Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea reclamantei de depunere a jurământului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 4627 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge cererea de depunere a jurământului. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.