ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4779/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4779/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
de chemare în judecată
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, reclamanta I.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea
Națională pentru Cetățenie, constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de
a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea acesteia la
analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen
de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței,
obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a
cetățeniei române prin scrisoare recomandată la sediul ales în termen de maxim
30 de zile de la data analizării, avizării cererii, respectiv să fie programată
pentru depunerea jurământului de credință, obligarea pârâtei la plata sumei de
100 de RON pe fiecare zi de întârziere cu titlul de daune interese de la data
introducerii acțiunii și până la data comunicării ordinului de redobândire a
cetățeniei române, precum și a sumei de 1.000 de RON cu titlul de daune morale
și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că a depus la Autoritatea Națională pentru
Cetățenie cererea de redobândire a cetățeniei române, în data de 14 aprilie 2010,
Dosar nr. 12624/RD/2010 și că la revenirile efectuate periodic, în vederea
verificării stadiului cererii sale, a primit răspunsuri nesatisfăcătoare.
Reclamanta a criticat
pasivitatea instituției pârâte și nesoluționarea cererii sale până la momentul introducerii
acțiunii prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 5/2010 și ale Legii nr. 21/1991, susținând
și că etnicii români din Basarabia sunt victimele discriminării, a cărei autoare
este autoritatea pârâtă.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința civilă
nr. 4627 din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei I.L., și, în consecință,
a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să efectueze demersurile
necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului de credință.
Curtea a respins ca rămase
fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtei
de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtei la
analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române și de emitere a ordinului
de redobândire a cetățeniei române și, admițând excepția netimbrării capătului de
cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune interese, a anulat ca netimbrat
acest capăt de cerere.
În motivarea acestei soluții,
instanța de fond a constatat că la data de 4 octombrie 2010, comisia a avizat pozitiv
cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, iar la data de 22
octombrie 2010, președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis ordinul
din 22 octombrie 2010 privind redobândirea, de către reclamantă, a cetățeniei române.
Prin prisma dispozițiilor
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 republicată și modificată, prima instanță
a apreciat întemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la efectuarea
demersurilor necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului
de credință.
Văzând dispozițiile
art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997
și art. 20 din Legea nr. 146/1997, Curtea a admis excepția netimbrării invocată
și a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând modificarea
acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Autoritatea recurentă
a susținut, în esență, că, față de dispozițiile art. 20 alin. (2) coroborat cu
art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991, în condițiile în care reclamanta-intimată
își menține domiciliul în străinătate, aceasta urmează a depune jurământul de credință
în fața șefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova, deci sarcina
efectuării demersurilor necesare în vederea depunerii jurământului nu mai revine
recurentei, așa cum eronat a apreciat instanța de fond.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările
dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, Înalta
Curte constată că recursul este fondat și va fi admis,
în cauză fiind îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința atacată fiind dată
cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția de admitere în parte a
acțiunii, pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și de
drept relevante
Înalta Curte constată
că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.
21/1991 republicată, în special a dispozițiilor art. 20 alin. (6) din lege privind
autoritatea națională competentă pentru efectuarea demersurilor necesare pentru
programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului.
Astfel, prin dispozițiile
art. 20 alin. (6), ignorate de către instanța de fond, legiuitorul a prevăzut că
„persoana care a obținut cetățenia română în condițiile prevăzute la art. 10 și
art. 11, cu menținerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credință
în fața șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din tara
în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). În acest caz, certificatul
de cetățenie română va fi eliberat de șeful misiunii diplomatice sau al oficiului
consular respectiv”. Prin urmare, efectuarea demersurilor în vederea programării
pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din țara de domiciliu,
și nu a Autorității Naționale pentru Cetățenie.
În speță, recurenta-pârâtă
Autoritatea Națională pentru Cetățenie a parcurs toate etapele prevăzute de lege
în cadrul procedurii de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române
formulate de către intimata-reclamantă, inclusiv în sensul emiterii și comunicării
ordinului privind aprobarea redobândirii cetățeniei române.
În cauza dedusă judecății,
reclamanta I.L. a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române, înregistrată
la secretariatul tehnic al Comisiei pentru cetățenie la data de 14 aprilie 2010.
Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus prin rezoluție, în conformitate
cu art. 16 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, efectuarea verificărilor prevăzute de lege. În urma
primirii informațiilor de la autoritățile competente, la data de 4 octombrie 2010,
Comisia pentru cetățenie, analizând îndeplinirea condițiilor legale, a avizat pozitiv
cererea reclamantei, ulterior fiind emis ordinul privind aprobarea redobândirii
cetățeniei române la data de 22 octombrie 2010.
Întrucât reclamanta a
solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate,
va depune jurământul de credință față de România în fața șefului misiunii diplomatice
a României din Republica Moldova, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (6)
din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
Așadar, instanța de fond,
în mod netemeinic și nelegal, în ciuda dispozițiilor legale menționate anterior,
a dispus obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie „la efectuarea demersurilor
necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului”, în condițiile
în care această sarcină, potrivit Legii nr. 21/1991, așa cum a fost modificată și
completată, nu revine recurentei-pârâte Autoritatea Națională pentru Cetățenie,
ci misiunii diplomatice din țara de domiciliu a intimatei-reclamante I.L., ca urmare
a cererii formulate în acest sens de către intimata-reclamantă în termen de 3 luni
de la data comunicării ordinului.
Cele solicitate de reclamanta-intimată
prin acțiune și admise de instanța de fond sunt lipsite de temei legal deoarece
dispozițiile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 republicată nu permit depunerea
jurământului de credință decât în fața misiunii diplomatice sau al oficiului consular
al României din țara în care domiciliază. Iar în cauză reclamanta-intimată nu și-a
schimbat domiciliul din Republica Moldova în România pentru a avea competență autoritatea
pârâtă privind depunerea jurământului de credință și eliberarea certificatului de
cetățenie română.
Soluția instanței de
recurs
Pentru aceste considerente,
în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul
și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea reclamantei
de depunere a jurământului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 4627 din 19 noiembrie
2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința
recurată, în sensul că respinge cererea de depunere a jurământului.
Menține celelalte dispoziții
ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 octombrie 2011.