Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 140/2013

HOTĂRÂRE
17.01.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 140/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de față; Din, examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul Ș.I. prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova a chemat în judecată pe pârâții A.R.M. și I.B.P. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea contractului de cesiune de drepturi din 24 februarie 2011 încheiat de B.N.P. - M.D., între pârâți și soția reclamantului. Prin sentința civilă nr. 3329 din 02 martie 2012 Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 18055/2012 din 12 octombrie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict. În susținerea acestei sentințe instanța a reținut, în esență, că în cazul acțiunilor având drept obiect anularea unui contract, legea prevede o competență teritorială alternativă respectiv atât în favoarea instanței de la domiciliul pârâților cât și în favoarea instanței de la locul executării contractului. Astfel, s-a reținut că în speță, deși domiciliul pârâților se află pe raza Judecătoriei Sectorului 1, reclamantul a. înțeles să investească cu soluționarea cererii o altă instanță în egală măsură competentă, respectiv Judecătoria Craiova, instanța de la locul executării contractului.

S-a apreciat că în aceste condiții, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, instanța mai întâi învestită a trecut peste voința reclamantului, fiind astfel încălcat principiul disponibilității acțiunii civile, precum și dispozițiile art. 12 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe competente. Înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului îl constituie anularea contractului de cesiune de drepturi din 24 februarie 2011 încheiat de B.N.P.

- M.D., între pârâți și soția reclamantului. Prin art. 10 C. proc. civ. se reglementează o serie de situații în care, pe lângă instanța de la sediul pârâtului mai sunt competente teritorial și alte instanțe. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) pct. l C. proc. civ., în afara instanței de la sediul pârâtului - în cazul cererilor privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract - mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii. Fiind în discuție competența teritorială alternativă ce este reglementată de norme dispozitive, reclamantul are alegerea în cazul de față între două instanțe deopotrivă competente și anume: instanța de la domiciliul pârâților ori instanța de la locul prevăzut în contract pentru executarea obligației.

Cum, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul are dreptul de a alege între instanțele competente, odată alegerea făcută înseamnă că prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența instanței respective. Așa fiind, Înalta Curte constată că reclamantul Ș.I. a învestit cu soluționarea cauzei Judecătoria Craiova, optând pentru instanța competentă conform art. 10 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că aceasta rămâne competentă teritorial să soluționeze cauza, fiind legal învestită. Drept consecință, Înalta Curte urmează a stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea formulată de reclamantul Ș.I. este Judecătoria Craiova.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 641/2015
favoarea Judecătoriei sectorului 1 București și a dispus înaintarea dosarului către această instanță. În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte: Conform clauzei contractuale cuprinse în art. 7 din con
ÎCCJ 2024-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2759/2024
a cere încheierea contractului. Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în cazul unor astfel de acțiuni, competența terito
ÎCCJ 2014-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2501/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 1 noiembrie 2013, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.C. și C.A., pronunțarea unei hotărâri judecătoreșt
ÎCCJ 2013-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2034/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înaintată de Biroul Executorului Judecătoresc I.M. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 10 d
ÎCCJ 2012-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4028/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 27 noiembrie 2009 contestatoarea SC P. SA a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă