Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.09.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5254/2012

HOTĂRÂRE
12.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5254/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 29 martie 2012 de către S.A.D.O.A., s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu - Sentința civilă nr. 13167/2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., fiind legal timbrată cu 10 RON taxa judiciară de timbru și 0,30 RON timbru judiciar. Prin Încheierea nr. 3131/CC din 6 aprilie 2012 Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, ridicată din oficiu de către instanță și, pe cale de consecință: A declinat competența privind soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

În justificarea soluției, instanța a reținut că potrivit art. 373 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714/26.10.2010, cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel, iar acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, instanța urmând a se pronunța asupra cererii de încuviințare a executării silite printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite.

Totodată, potrivit art. 373 C. proc. civ., de asemenea modificat prin Legea nr. 202/2010, dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția Curții de Apel în care urmează să se efectueze executarea, ori în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care se află acestea (...). Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În condițiile în care procedura încuviințării executării silite reprezintă o procedura necontencioasă, nefiind stabilit vreun drept potrivnic raportat la o altă persoană, instanța este datoare potrivit art. 334 C. proc.

civ. să își verifice din oficiu competența. Textul legal arătat nu distinge după cum este vorba despre o competență absolută sau relativă, o competență materială sau teritorială, dispozițiile art. 334 C. proc. civ. având caracter imperativ. Prin prisma acestei reglementări legale, instanța a constatat că în speță cererea de încuviințare a executării silite deduse judecății privește executarea silită împotriva unui debitor al cărui domiciliu se află în Alba Iulia. S-a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca nu este competentă teritorial să soluționeze aceasta cerere chiar dacă a fost indicat ca terț poprit o societate comercială cu sediul în Cluj-Napoca, întrucât în cauză nu s-a depus nicio dovadă care să ateste calitatea de terț poprit al societății respective.

Prin Încheierea nr. 1041 din 28 mai 2012 Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare silită formulată de creditoarea S.C. C.D. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A înaintat cauza în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 373 ind. 1 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, încuviințarea executării silite se face de către instanța de executare, art. 373 alin. (2) C. proc. civ., stabilind competența materială și teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

În speța de față, instanța a avut în vedere că, în cuprinsul cererii creditoarea a precizat expres că solicită încuviințarea executării silite prin poprirea contului debitoarei S.C. P.A. S.R.L., deschis la B.T. Cluj. Astfel, ținând cont de principiul disponibilității, rezultă că societatea creditoare dorește realizarea executării pe raza de competență a Judecătoriei Cluj-Napoca, Instanța a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea, întrucât executarea silită urmează a se face în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cluj-Napoca, aceasta fiind în drept să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

Înalta Curte, învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența în favoarea Judecătoriei Cluj pentru următoarele considerente: Încuviințarea executării silite este de competența instanței de executare, care este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare este judecătoria iar identificarea acesteia din punct de vedere teritorial se va face în raport de ipotezele în care urmează a se face executarea, respectiv locul, situării bunurilor debitorului ori, a domiciliului său, sau domiciliu/sediul terțului poprit în cazul popririi. Criteriile obiective enunțate permit determinarea "instanței de executare", precum și criteriul sediul executorului judecătoresc ce va efectua executarea silită.

Raportarea la un alt criteriu, subiectiv (voința creditoarei sau a executorului judecătoresc) excede normelor legale și nu poate constitui în accepțiunea normelor de procedură evocate un reper în determinarea instanței de executare. Încuviințarea executării silite, inclusiv respingerea cererii de încuviințare a executării în condițiile art. 373 1 alin. (4) C. proc. civ. trebuie să se facă de instanța competentă. Lăsarea unei faze a procesului civil la aprecierea reprezentantului unui serviciu administrativ, încalcă dreptul părților la un proces echitabil consfințit de art. 21 din Constituție. Legalitatea începerii procedurii de executare produce efecte asupra tuturor actelor de executare ulterioare și, prin urmare, asupra tuturor părților implicate în această procedură.

Executarea silită nu trebuie privită unilateral, numai din perspectiva creditorului și a drepturilor acestuia, ci și din perspectiva debitorului, căruia deopotrivă trebuie să i se asigure toate garanțiile la un proces echitabil, prin înlăturarea oricăror posibilități de abuz și a eventualelor demersuri șicanatorii. Lipsa unui control real și eficient al instanței prin determinarea unor criterii obiective în stabilirea competenței teritoriale, poate avea ca efect prelungirea executării silite, cu încălcarea principiului celerității executării silite. Raportat la faptul că în cauză nu s-a făcut dovada existenței calității de "terț poprit" a B.T., singurul criteriu obiectiv pentru determinarea instanței competente teritorial este cel al domiciliului debitorului, respectiv Judecătoria Alba Iulia.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 22 C. proc. civ., a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2012. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 568/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 11 noiembrie 2011 de către executor bancar L.I.V. din cadrul Corpului executorilor bancari al - SC B. SA, s-a solicitat încuviințare
ÎCCJ 2011-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 644/2011
u, a declinat competența de soluționare a cererii înaintată de Corpul Executorilor IFN al SC E.F.G.R.S.I.F.N. SA, în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca și, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de
ÎCCJ 2012-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1745/2012
râri cea de a doua instanță a reținut că în raport de faptul că prin cererea introductivă petentul a solicitat încuviințarea executării silite la terțul poprit Banca T. SA, cu sediul social în Cluj-Napoca, jud. Cluj, sunt incidente, din pun
ÎCCJ 2012-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1258/2012
competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea. Conform art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, d
ÎCCJ 2012-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1012/2012
proc. civ., a constatat că Judecătoria Cluj Napoca este instanța competentă, în virtutea principiului disponibilității, fiind instanța sesizată cu cererea de executare silită. Or, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă