ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1258/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2011 pe rolul Judecătoriei Sibiu, executorul bancar M.D.I. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei Ș.P. pentru recuperarea creanței certe, lichide și exigibile în sumă de 13,297.92 euro rezultată din contractul de credit încheiat cu P.B.R. SA. Prin sentința civilă nr. 4627/ cc din 20 decembrie 2011, Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere faptul că domiciliul debitoarei este în raza Judecătoriei sectorului 5 București și că s-a cerut încuviințarea executării silite în toate formele legal prevăzute, fără a se specifica un terț poprit cu sediul pe raza teritorială a Judecătoriei Sibiu sau situarea bunurilor mobile sau imobile in raza teritorială a Judecătoriei Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 396 din 18 ianuarie 2012, Judecătoria sectorului 5 a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu. În motivarea hotărârii s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria in circumscripția căreia se va face executarea. În speță, creditoarea a solicitat Judecătoriei Sibiu încuviințarea executării silite. Faptul că debitorul are domiciliul în altă circumscripție teritorială nu presupune automat că executarea silită se va efectua în acea circumscripție sau că instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului. În situația regăsită în cauză, o prezumție rezonabilă privind locul în care urmează a se efectua executarea este cea care izvorăște din însăși voința părții, în virtutea principiului disponibilității.

În acest sens, se poate presupune în mod rezonabil că partea creditoare, prin executorul judecătoresc, a dorit să declanșeze executarea silită în raza teritorială a instanței sesizate cu cererea de încuviințare a executării silite, din moment ce încheierea de încuviințare pronunțată de aceasta se limitează la raza sa de competență teritorială. În cazul în care instanța sesizată nu era lămurită în legătură cu locul executării silite și, implicit, cu chestiunea competenței teritoriale, era obligată să solicite precizări părții creditoare în acest sens, astfel cum o impun dispozițiile art. 334 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. S-a constatat ivit conflictul de competență și cauza a fost înaintată instanței supreme spre competentă soluționare.

Analizând conflictul negativ de competență cu care a fost sesizată, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu pentru următoarele considerente: Art. 373 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea.

Conform art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv. Instanța de executare este definită în art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Așadar, încuviințarea executării silite o face judecătoria aflată în raza curții de apel în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc ce va face executarea silită.

Având în vedere că, față de art. 373 1 alin. (4) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite poate fi respinsă numai dacă cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este necesară pentru pornirea executării silite; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege, înseamnă că executorul judecătoresc nu este obligat să indice în chiar cererea de încuviințare a executării silite bunurile asupra cărora se va face executarea. În plus, art. 373 1 alin. (3) C. proc.

civ. arată că, în temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege. Prin urmare, este inutil ca la momentul încuviințării executării silite să se verifice locul unde s-ar afla bunurile ce urmează să fie executate silit, situarea și existența ca atare a bunurilor interesând doar la momentul executării propriu-zise. Cu alte cuvinte, faptul că la momentul încuviințării executării silite bunul se află în raza unei anumite instanțe, va fi total lipsit de relevanță, pentru determinarea „instanței de executare”, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., dacă până la momentul executării efective a ieșit din raza acelei instanțe. În cazul în care s-a cerut încuviințarea executării silite în toate formele de executare, sintagma „judecătoria în circumscripția căreia se face executarea” nu poate fi înțeleasă, doar în baza unei prezumții simple, ca fiind instanța domiciliului debitorului. De vreme ce, față de art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., creditorul își poate alege executorul, iar această alegere are consecințe și sub aspectul competenței materiale și teritoriale în faza a doua a procesului civil, în condițiile art. 373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., limitarea competenței la instanța în raza căreia s-ar putea afla bunuri ale debitorului nu are nici un suport legal.

Întrucât, în cauză, cererea de executare silită a fost adresată unui executor bancar, iar acesta, potrivit art. 11 din Ordinul ministrului justiției nr. 2628/C/1999 pentru aprobarea Statutului Corpului executorilor bancari, își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, încuviințarea executării silite trebuia analizată de prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de creditoarea P.B.R. SA împotriva debitoarei Ș.P. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.