ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1258/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 16 decembrie 2011 pe rolul Judecătoriei Sibiu, executorul bancar

M.D.I. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei Ș.P. pentru

recuperarea creanței certe, lichide și exigibile în sumă de 13,297.92 euro

rezultată din contractul de credit încheiat cu P.B.R. SA.

Prin sentința civilă

nr. 4627/ cc din 20 decembrie 2011, Judecătoria Sibiu a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a avut în vedere faptul că domiciliul debitoarei este

în raza Judecătoriei sectorului 5 București și că s-a cerut încuviințarea

executării silite în toate formele legal prevăzute, fără a se specifica un terț

poprit cu sediul pe raza teritorială a Judecătoriei Sibiu sau situarea

bunurilor mobile sau imobile in raza teritorială a Judecătoriei Sibiu.

Prin sentința civilă

nr. 396 din 18 ianuarie 2012, Judecătoria sectorului 5 a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivarea

hotărârii s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 373 alin. (2) C.

proc. civ. instanța de executare este judecătoria in circumscripția căreia se

va face executarea.

În speță, creditoarea

a solicitat Judecătoriei Sibiu încuviințarea executării silite. Faptul că

debitorul are domiciliul în altă circumscripție teritorială nu presupune

automat că executarea silită se va efectua în acea circumscripție sau că

instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului.

În situația regăsită

în cauză, o prezumție rezonabilă privind locul în care urmează a se efectua

executarea este cea care izvorăște din însăși voința părții, în virtutea

principiului disponibilității. În acest sens, se poate presupune în mod

rezonabil că partea creditoare, prin executorul judecătoresc, a dorit să declanșeze

executarea silită în raza teritorială a instanței sesizate cu cererea de

încuviințare a executării silite, din moment ce încheierea de încuviințare

pronunțată de aceasta se limitează la raza sa de competență teritorială.

În cazul în care

instanța sesizată nu era lămurită în legătură cu locul executării silite și,

implicit, cu chestiunea competenței teritoriale, era obligată să solicite

precizări părții creditoare în acest sens, astfel cum o impun dispozițiile art.

334 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

S-a constatat ivit

conflictul de competență și cauza a fost înaintată instanței supreme spre

competentă soluționare.

Analizând conflictul

negativ de competență cu care a fost sesizată, Înalta Curte urmează a stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu pentru

următoarele considerente:

Art. 373 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile

judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul

judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze

executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc

din circumscripția curții de apel în care se află acestea. Dacă bunurile

urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de

apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează

pe lângă una dintre acestea.

Conform art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoțită de titlul

executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita

instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie

cererea de executare și titlul respectiv.

Instanța de executare

este definită în art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea

dispune altfel.

Așadar, încuviințarea

executării silite o face judecătoria aflată în raza curții de apel în

circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc ce va face

executarea silită.

Având în vedere că,

față de art. 373

1

alin. (4) C. proc. civ., cererea de încuviințare a

executării silite poate fi respinsă numai dacă cererea de executare silită este

de competența altui organ de executare decât cel sesizat; titlul nu a fost

învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este necesară

pentru pornirea executării silite; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare

silită; există alte impedimente prevăzute de lege, înseamnă că executorul

judecătoresc nu este obligat să indice în chiar cererea de încuviințare a

executării silite bunurile asupra cărora se va face executarea.

În plus, art. 373

1

alin. (3) C. proc. civ. arată că, în temeiul încheierii prin care se admite

cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate

proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în

oricare dintre formele prevăzute de lege. Prin urmare, este inutil ca la

momentul încuviințării executării silite să se verifice locul unde s-ar afla

bunurile ce urmează să fie executate silit, situarea și existența ca atare a

bunurilor interesând doar la momentul executării propriu-zise. Cu alte cuvinte,

faptul că la momentul încuviințării executării silite bunul se află în raza

unei anumite instanțe, va fi total lipsit de relevanță, pentru determinarea

„instanței de executare”, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., dacă până

la momentul executării efective a ieșit din raza acelei instanțe.

În cazul în care s-a

cerut încuviințarea executării silite în toate formele de executare, sintagma

„judecătoria în circumscripția căreia se face executarea” nu poate fi

înțeleasă, doar în baza unei prezumții simple, ca fiind instanța domiciliului

debitorului. De vreme ce, față de art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ.,

creditorul își poate alege executorul, iar această alegere are consecințe și

sub aspectul competenței materiale și teritoriale în faza a doua a procesului

civil, în condițiile art. 373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., limitarea

competenței la instanța în raza căreia s-ar putea afla bunuri ale debitorului

nu are nici un suport legal.

Întrucât, în cauză,

cererea de executare silită a fost adresată unui executor bancar, iar acesta,

potrivit art. 11 din Ordinul ministrului justiției nr. 2628/C/1999 pentru

aprobarea Statutului Corpului executorilor bancari, își exercită atribuțiile pe

întreg teritoriul României, încuviințarea executării silite trebuia analizată

de prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește în

favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a cererii de încuviințare

a executării silite formulate de creditoarea P.B.R. SA împotriva debitoarei

Ș.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2012.