ÎCCJ, decizie (scj.ro #81730)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81730) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere
de încuviințare a executării silite
în baza unui
titlu executoriu reprezentat de un contract de credit. Instanța în a
cărei rază teritorială se află domiciliul
debitorului, competentă să soluționeze cererea.
Cuprins
pe materii :
Drept procesual civil. Competență teritorială.
Index
alfabetic :
încuviințarea executării silite
-
instanță de executare
-
domiciliu debitor
Cod
procedură civilă, art. 334, art. 373
În condițiile în care, creditorul nu indică
existența unui terț poprit sau existența unor bunuri mobile ori
imobile situate pe raza teritorială a instanței pe care a investit-o
cu cererea de încuviințare a executării silite și singurul
element al cererii, relevat de parte, care poate contribui la aflarea
competenței teritoriale este cel legat de domiciliul debitorului,
rezultă că aceasta este instanța de executare competentă
să soluționeze cererea.
Creditorul nu poate alege competența după criterii pur
subiective, care să fie în afara dispozițiilor legale ce
reglementează această materie și care au în vedere, nu
principiul disponibilității, ci pe acela al instanței de
executare, în sensul art. 373 alin.(2) C. proc.civ., mai ales dacă se are
în vedere importanța determinării teritoriale a instanței de
executare, care nu se limitează la această fază, a
încuviințării executării silite, ținând seama că,
potrivit art. 373 alin.(3) C.proc.civ, această instanță este cea
care judecă și contestațiile la executare, precum și orice
alte incidente apărute în cursul executării silite.
ICCJ, Secția I
civilă, decizia nr. 1179 din 22 februarie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu,
creditoarea P.B., prin executor bancar, a solicitat
încuviințarea executării silite a debitorului S.R.D., cu domiciliul
în București, sector 5, în baza titlului executoriu reprezentat de un
contract de credit.
Prin sentința civilă nr. 3363/cc din 9.09.2011,
Judecătoria Sibiu
a declinat competența
soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5,
reținând că petentul a solicitat încuviințarea executării
silite prin toate formele de executare, fără a indica un terț
poprit cu sediul pe raza teritorială a Judecătoriei Sibiu sau
situarea bunurilor mobile ori imobile pe raza acestei instanțe.
S-a reținut incidența dispozițiilor procedurale,
potrivit cărora executarea se face la solicitarea
executorului
judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care
urmează să se realizeze executarea, iar instanța de executare
este cea în raza căreia se face executarea.
Față de împrejurarea că domiciliul debitorului se
află în București, sectorul 5, precum și în lipsa oricăror
indicii cu privire la sediul unui terț poprit pe raza teritorială a
Judecătoriei Sibiu sau la situarea bunurilor mobile ori imobile pe raza
teritorială a acestei judecătorii, s-a apreciat că
instanță de executare nu poate fi decât Judecătoria sectorului
5, în raza căreia se află domiciliul debitorului
La rândul ei, Judecătoria sector 5 a declinat
competența
în favoarea Judecătoriei Sibiu conform sentinței
civile nr. 8025 din 14.10.2011 și, constatând intervenit conflictul
negativ, a formulat sesizare pentru regulator de competență.
S-a reținut că în cauză, creditorul, prin
executor, nu a indicat în cererea de încuviințare a executării silite
forma de executare, acesta putând opta pentru oricare dintre cele trei forme,
așa încât în mod neîntemeiat, Judecătoria Sibiu a prezumat că
executarea va avea ca obiect doar bunurile aflate la domiciliul debitorului.
O prezumție rezonabilă în legătură cu locul
în care urmează a se efectua executarea este cea care rezultă din
chiar voința părții, în virtutea principiului
disponibilității, iar în acest sens, se poate presupune că
partea creditoare, prin intermediul executorului judecătoresc, a dorit
să declanșeze executarea silită în raza teritorială a
instanței sesizate cu cererea de încuviințare a executării
silite.
Legal învestită cu soluționarea regulatorului de
competență față de dispozițiile art. 22 alin. (3)
C.proc.civ., Înalta Curte a constatat următoarele:
Obiectul cererii prin care creditoarea P.B. a sesizat
instanța de judecată constă în încuviințarea
executării silite, în condițiile în care domiciliul debitorului se
află în București, sector 5, iar al creditoarei în București,
sectorul 2.
Procedura de judecată a unei asemenea cereri este una
necontencioasă, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 334 alin. (1)
C.proc.civ., instanța are obligația verificării competenței
din oficiu.
În speță, prin cererea formulată, creditoarea nu
a indicat vreo formă de executare silită și de asemenea, nu a
justificat în niciun fel, de ce, față de împrejurarea că sediul
acesteia, ca și domiciliul debitorului, se află în București,
solicitarea de încuviințare executare s-a făcut la Judecătoria
Sibiu.
Cum nu a rezultat niciun element de natură să
atragă aprecierea că Judecătoria Sibiu este instanță
de executare, în raport de motivele cererii, singurele repere relevante erau
cele vizând domiciliul debitorului, în funcție de care, în mod rezonabil, se
poate aprecia că pot fi identificate bunuri care să facă obiect
al executării.
Nu poate opera criteriul referitor la voința creditorului
care, transmițând cererea unei anumite instanțe, înseamnă
că ar face operabilă o prezumție rezonabilă în
legătură cu locul în care urmează a se efectua executarea, în
absența oricăror date care să justifice o asemenea alegere.
O astfel de interpretare ar avea drept consecință,
alegerea pur aleatorie a instanței de executare de către creditor
și practic, înlocuirea normelor de competență cu opțiunea
părții.
Principiul disponibilității nu poate funcționa
însă, în această materie, a determinării competenței, care
se face după criterii legale și nu după opțiunea
discreționară a părții.
Aceasta, mai ales dacă se are în vedere importanța
determinării teritoriale a instanței de executare, care nu se
limitează la această fază, a încuviințării
executării silite, ținând seama că, potrivit art. 373 alin.(3)
C.proc.civ, această instanță este cea care judecă și
contestațiile la executare, precum și orice alte incidente
apărute în cursul executării silite.
De aceea, creditorul nu poate alege competența după
criterii pur subiective, care să fie în afara
dispozițiilor
legale ce reglementează această materie și care au în vedere, nu
principiul disponibilității, ci pe acela al instanței de
executare, în sensul art. 373 alin.(2) C. proc.civ.
În condițiile în care, creditorul nu a indicat
existența unui terț poprit cu sediul în Sibiu sau existența unor
bunuri mobile ori imobile situate pe raza teritorială a acestei
instanțe, rezultă că, într-adevăr, alegerea acestei
instanțe s-a făcut în mod aleatoriu, nejustificat, opțiunea
manifestată în acest fel a creditorului nefiind aptă să ducă
la modificarea normei de competență, care este în favoarea instanței
de executare.
Întrucât singurul element al cererii, relevat de parte, care poate contribui la
aflarea competenței teritoriale la acest moment, este cel legat de
domiciliul debitorului și cum acesta se află în București,
sectorul
5, rezultă
că aceasta este instanța de executare în favoarea căreia va fi
stabilită competența.