ÎCCJ, decizie (scj.ro #81730)

Cerere de încuviințare a executării silite în baza unui titlu executoriu reprezentat de un contract de credit. Instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului, competentă să soluționeze cererea. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență teritorială. Index alfabetic : încuviințarea executării silite - instanță de executare - domiciliu debitor Cod procedură civilă, art. 334, art. 373 În condițiile în care, creditorul nu indică existența unui terț poprit sau existența unor bunuri mobile ori imobile situate pe raza teritorială a instanței pe care a investit-o cu cererea de încuviințare a executării silite și singurul element al cererii, relevat de parte, care poate contribui la aflarea competenței teritoriale este cel legat de domiciliul debitorului, rezultă că aceasta este instanța de executare competentă să soluționeze cererea.

Creditorul nu poate alege competența după criterii pur subiective, care să fie în afara dispozițiilor legale ce reglementează această materie și care au în vedere, nu principiul disponibilității, ci pe acela al instanței de executare, în sensul art. 373 alin.(2) C. proc.civ., mai ales dacă se are în vedere importanța determinării teritoriale a instanței de executare, care nu se limitează la această fază, a încuviințării executării silite, ținând seama că, potrivit art. 373 alin.(3) C.proc.civ, această instanță este cea care judecă și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite. ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 1179 din 22 februarie 2012 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, creditoarea P.B., prin executor bancar, a solicitat încuviințarea executării silite a debitorului S.R.D., cu domiciliul în București, sector 5, în baza titlului executoriu reprezentat de un contract de credit.

Prin sentința civilă nr. 3363/cc din 9.09.2011, Judecătoria Sibiu a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, reținând că petentul a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele de executare, fără a indica un terț poprit cu sediul pe raza teritorială a Judecătoriei Sibiu sau situarea bunurilor mobile ori imobile pe raza acestei instanțe. S-a reținut incidența dispozițiilor procedurale, potrivit cărora executarea se face la solicitarea executorului judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se realizeze executarea, iar instanța de executare este cea în raza căreia se face executarea.

Față de împrejurarea că domiciliul debitorului se află în București, sectorul 5, precum și în lipsa oricăror indicii cu privire la sediul unui terț poprit pe raza teritorială a Judecătoriei Sibiu sau la situarea bunurilor mobile ori imobile pe raza teritorială a acestei judecătorii, s-a apreciat că instanță de executare nu poate fi decât Judecătoria sectorului 5, în raza căreia se află domiciliul debitorului La rândul ei, Judecătoria sector 5 a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu conform sentinței civile nr. 8025 din 14.10.2011 și, constatând intervenit conflictul negativ, a formulat sesizare pentru regulator de competență. S-a reținut că în cauză, creditorul, prin executor, nu a indicat în cererea de încuviințare a executării silite forma de executare, acesta putând opta pentru oricare dintre cele trei forme, așa încât în mod neîntemeiat, Judecătoria Sibiu a prezumat că executarea va avea ca obiect doar bunurile aflate la domiciliul debitorului.

O prezumție rezonabilă în legătură cu locul în care urmează a se efectua executarea este cea care rezultă din chiar voința părții, în virtutea principiului disponibilității, iar în acest sens, se poate presupune că partea creditoare, prin intermediul executorului judecătoresc, a dorit să declanșeze executarea silită în raza teritorială a instanței sesizate cu cererea de încuviințare a executării silite. Legal învestită cu soluționarea regulatorului de competență față de dispozițiile art. 22 alin. (3) C.proc.civ., Înalta Curte a constatat următoarele: Obiectul cererii prin care creditoarea P.B.

a sesizat instanța de judecată constă în încuviințarea executării silite, în condițiile în care domiciliul debitorului se află în București, sector 5, iar al creditoarei în București, sectorul 2. Procedura de judecată a unei asemenea cereri este una necontencioasă, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 334 alin. (1) C.proc.civ., instanța are obligația verificării competenței din oficiu. În speță, prin cererea formulată, creditoarea nu a indicat vreo formă de executare silită și de asemenea, nu a justificat în niciun fel, de ce, față de împrejurarea că sediul acesteia, ca și domiciliul debitorului, se află în București, solicitarea de încuviințare executare s-a făcut la Judecătoria Sibiu.

Cum nu a rezultat niciun element de natură să atragă aprecierea că Judecătoria Sibiu este instanță de executare, în raport de motivele cererii, singurele repere relevante erau cele vizând domiciliul debitorului, în funcție de care, în mod rezonabil, se poate aprecia că pot fi identificate bunuri care să facă obiect al executării. Nu poate opera criteriul referitor la voința creditorului care, transmițând cererea unei anumite instanțe, înseamnă că ar face operabilă o prezumție rezonabilă în legătură cu locul în care urmează a se efectua executarea, în absența oricăror date care să justifice o asemenea alegere. O astfel de interpretare ar avea drept consecință, alegerea pur aleatorie a instanței de executare de către creditor și practic, înlocuirea normelor de competență cu opțiunea părții.

Principiul disponibilității nu poate funcționa însă, în această materie, a determinării competenței, care se face după criterii legale și nu după opțiunea discreționară a părții. Aceasta, mai ales dacă se are în vedere importanța determinării teritoriale a instanței de executare, care nu se limitează la această fază, a încuviințării executării silite, ținând seama că, potrivit art. 373 alin.(3) C.proc.civ, această instanță este cea care judecă și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite. De aceea, creditorul nu poate alege competența după criterii pur subiective, care să fie în afara dispozițiilor legale ce reglementează această materie și care au în vedere, nu principiul disponibilității, ci pe acela al instanței de executare, în sensul art. 373 alin.(2) C. proc.civ.

În condițiile în care, creditorul nu a indicat existența unui terț poprit cu sediul în Sibiu sau existența unor bunuri mobile ori imobile situate pe raza teritorială a acestei instanțe, rezultă că, într-adevăr, alegerea acestei instanțe s-a făcut în mod aleatoriu, nejustificat, opțiunea manifestată în acest fel a creditorului nefiind aptă să ducă la modificarea normei de competență, care este în favoarea instanței de executare. Întrucât singurul element al cererii, relevat de parte, care poate contribui la aflarea competenței teritoriale la acest moment, este cel legat de domiciliul debitorului și cum acesta se află în București, sectorul 5, rezultă că aceasta este instanța de executare în favoarea căreia va fi stabilită competența.