ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

cererea formulată de creditoarea P.B. România SA și înaintată instanței de

Corpul Executorilor Bancari ai P.B. România SA , în contradictoriu cu debitorul

B.N., s-a solicitat încuviințarea executării silite în vederea recuperării

creanței izvorâte din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr.

42090000000103924/2/9/2007, prin toate formele de executare.

În

drept au fost invocate dispozițiile art. 373 indice 1 C. proc. civ., art. 418 alin.

(2) din O.U.G. nr. 99/2006, aprobată prin Legea nr. 270/2009 și art. 10 din

Statutul Corpului Executorilor Bancari prin OMJ 2628/C/1999.

Prin

sentința civilă nr. 2831/cc din 3 august 2011 pronunțată în dosarul nr. 9987/306/2011

al Judecătoriei Sibiu, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței

teritoriale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă, reținându-se că potrivit

art. 373 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 373

1

C. proc.

civ., cererea de încuviințare a executării silite este de competența instanței

de la domiciliul debitorului, unde se află și bunurile acestuia.

Judecătoria

Sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 10137 din 6

septembrie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sibiu.

Constatând

ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 2 București a

înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

S-a

reținut că în cauză, creditoarea investind Judecătoria Sibiu cu cererea sa și-a

manifestat voința ca executarea silită a debitoarei să se facă pe raza acestei

judecătorii.

În

speță, nu prezintă relevanță dovedirea existenței unor bunuri pe raza

teritorială indicată, în condițiile în care verificările cu privire la bunurile

mobile sau imobile, ca și a veniturilor debitorului, constituie o etapă

ulterioară încuviințării executării silite.

Înalta

Curte, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu

dispozițiile art. 20 și următoarele C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, pentru următoarele

considerente de fapt și de drept:

În

cauză, Judecătoria Sibiu a fost sesizată cu o cerere de încuviințare a

executării silite, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de

credit nr. 42090000000103924/2/9/2007.

Competența

de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține

Judecătoriei Sibiu, pentru următoarele considerente:

Art.

373 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, dacă prin lege nu se dispune altfel,

hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de

executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se

efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul

judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea. Dacă

bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor

curți de apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care

funcționează pe lângă una dintre acestea.

Conform

art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită,

însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea

nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea

cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite,

înaintându-i, în copie, cererea de executare și titlul respectiv.

Instanța

de executare este definită, în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind

judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în

care legea dispune altfel.

Așadar,

încuviințarea executării silite o face judecătoria aflată în raza curții de

apel în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc ce va

face executarea silită.

Având

în vedere că, față de art. 373

1

alin. (4) C. proc. civ., cererea de

încuviințare a executării silite poate fi respinsă numai dacă cererea de

executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această

cerință este necesară pentru pornirea executării silite; creanța nu este certă,

lichidă și exigibilă; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la

îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege,

înseamnă că executorul judecătoresc nu este obligat să indice, în chiar cererea

de încuviințare a executării silite, bunurile asupra cărora se va face

executarea.

În

plus, art. 373

1

alin. (3) C. proc. civ. arată că, în temeiul

încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite,

executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației

stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Prin

urmare, este inutil ca la momentul încuviințării executării silite să se

verifice locul unde s-ar afla bunurile ce urmează să fie executate silit,

situarea și existența ca atare a bunurilor interesând doar la momentul

executării propriu-zise.

Cu

alte cuvinte, faptul că, la momentul încuviințării executării silite, bunul se

află în raza unei anumite instanțe, va fi total lipsit de relevanță pentru

determinarea „instanței de executare”, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., dacă, până, la momentul executării efective, a ieșit din raza acelei

instanțe.

În

cazul în care s-a cerut încuviințarea executării silite în toate formele de

executare, sintagma „judecătoria în circumscripția căreia se face executarea”

nu poate fi înțeleasă, doar în baza unei prezumții simple, ca fiind instanța

domiciliului debitorului.

De

vreme ce, față de art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ., creditorul își

poate alege executorul, iar această alegere are consecințe și sub aspectul

competenței materiale și teritoriale în faza a doua a procesului civil, în

condițiile art. 373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., limitarea competenței la

instanța în raza căreia s-ar putea afla bunuri ale debitorului nu are niciun

suport legal.

În

cauză, se constată că, creditoarea și-a manifestat voința ca executarea silită

a debitorului să se facă pe raza Judecătoriei Sibiu.

Ca

urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,

raportat la dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, competența de

soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 ianuarie 2012.