ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de creditoarea P.B. România SA și înaintată instanței de Corpul Executorilor Bancari ai P.B. România SA , în contradictoriu cu debitorul B.N., s-a solicitat încuviințarea executării silite în vederea recuperării creanței izvorâte din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 42090000000103924/2/9/2007, prin toate formele de executare. În drept au fost invocate dispozițiile art. 373 indice 1 C. proc. civ., art. 418 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, aprobată prin Legea nr. 270/2009 și art. 10 din Statutul Corpului Executorilor Bancari prin OMJ 2628/C/1999.
Prin sentința civilă nr. 2831/cc din 3 august 2011 pronunțată în dosarul nr. 9987/306/2011 al Judecătoriei Sibiu, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă, reținându-se că potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 373 1 C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite este de competența instanței de la domiciliul debitorului, unde se află și bunurile acestuia. Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 10137 din 6 septembrie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 2 București a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare. S-a reținut că în cauză, creditoarea investind Judecătoria Sibiu cu cererea sa și-a manifestat voința ca executarea silită a debitoarei să se facă pe raza acestei judecătorii. În speță, nu prezintă relevanță dovedirea existenței unor bunuri pe raza teritorială indicată, în condițiile în care verificările cu privire la bunurile mobile sau imobile, ca și a veniturilor debitorului, constituie o etapă ulterioară încuviințării executării silite. Înalta Curte, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 și următoarele C. proc.
civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, pentru următoarele considerente de fapt și de drept: În cauză, Judecătoria Sibiu a fost sesizată cu o cerere de încuviințare a executării silite, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 42090000000103924/2/9/2007. Competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține Judecătoriei Sibiu, pentru următoarele considerente: Art. 373 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea.
Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea. Conform art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i, în copie, cererea de executare și titlul respectiv. Instanța de executare este definită, în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Așadar, încuviințarea executării silite o face judecătoria aflată în raza curții de apel în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc ce va face executarea silită. Având în vedere că, față de art. 373 1 alin. (4) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite poate fi respinsă numai dacă cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este necesară pentru pornirea executării silite; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege, înseamnă că executorul judecătoresc nu este obligat să indice, în chiar cererea de încuviințare a executării silite, bunurile asupra cărora se va face executarea.
În plus, art. 373 1 alin. (3) C. proc. civ. arată că, în temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege. Prin urmare, este inutil ca la momentul încuviințării executării silite să se verifice locul unde s-ar afla bunurile ce urmează să fie executate silit, situarea și existența ca atare a bunurilor interesând doar la momentul executării propriu-zise. Cu alte cuvinte, faptul că, la momentul încuviințării executării silite, bunul se află în raza unei anumite instanțe, va fi total lipsit de relevanță pentru determinarea „instanței de executare”, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc.
civ., dacă, până, la momentul executării efective, a ieșit din raza acelei instanțe. În cazul în care s-a cerut încuviințarea executării silite în toate formele de executare, sintagma „judecătoria în circumscripția căreia se face executarea” nu poate fi înțeleasă, doar în baza unei prezumții simple, ca fiind instanța domiciliului debitorului. De vreme ce, față de art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., creditorul își poate alege executorul, iar această alegere are consecințe și sub aspectul competenței materiale și teritoriale în faza a doua a procesului civil, în condițiile art. 373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., limitarea competenței la instanța în raza căreia s-ar putea afla bunuri ale debitorului nu are niciun suport legal.
În cauză, se constată că, creditoarea și-a manifestat voința ca executarea silită a debitorului să se facă pe raza Judecătoriei Sibiu. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sibiu. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.