ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința Camerei de Consiliu din 21 februarie 2012 Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu, executorul bancar M.D.I. în cadrul Corpului executorilor bancari al P.B.R. SA, a solicitat să se încuviințeze începerea executării silite în favoarea creditoarei P.B.R. SA împotriva debitorului D.Șt. pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor titlului executoriu – Contract de credit nr. 42130000000208468/6/21/2007. Prin sentința civilă nr. 2763/cc din 2 august 2011, Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, motivat de faptul că domiciliul debitorului se află în sectorul 4 București.
Judecătoria Sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 6624 din 30 septembrie 2011, la rândul său, s-a declarat necompetentă să judece litigiul și ca urmare a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu. Totodată, a constatat că între cele două Judecătorii s-a ivit un conflict negativ de competență și în temeiul art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ., art. 373 1 și respectiv art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sibiu este instanța de executare competentă să se pronunțe asupra cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul bancar I.M.D., aflat în circumscripția acesteia.
Asupra conflictului negativ de competență de față, Înalta Curte constată: Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență Curtea constată că cele două instanțe Judecătoria Sibiu și Judecătoria Sectorului 4 București s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza. Pentru emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că în discuție este competența teritorială, care este reglementată de norme ce au caracter dispozitiv respectiv art. 373 alin. (1) C. proc.
civ. În speță, obiectul acțiunii poartă asupra unei executări silite izvorâte din titlul executoriu reprezentat de un contract de credit. În aplicarea art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., încuviințarea executării silite este de competența instanței de executare, iar potrivit art. 373 C. proc. civ. , hotărârile speciale se execută de executorul judecătoresc în circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea, iar în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care se află acesta. Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare și a cererilor de încuviințare a executării silite.
Or, acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea, în cazul urmăririi bunurilor, locul situării acestora [(art. 373 alin. (1) C. proc. civ.)], iar în cazul popririi, locul de la domiciliul sau sediul debitorului ori locul terțului poprit [(art. 453 alin. (1) C. proc. civ.)]. Cum, în speță, petenta a solicitat în mod explicit încuviințarea executării silite pe raza Judecătoriei Sibiu unde își are sediul terțul poprit, în aplicarea evocatelor texte de lege, competența teritorială de soluționare aparține Judecătoriei Sibiu. Așa fiind, în raport de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.