ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2906/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 16 ianuarie 2012 C.E.B. al

P.B.R. SA, prin executor bancar I.M.D., a înaintat spre încuviințarea

executării silite, titlul executoriu reprezentat de contractul de credit din 07

octombrie 2008, încheiat între creditoarea P.B.R. SA și debitorul C.G.H., prin

care creditoarea a acordat debitorului o linie de credit în cuantum de 2.100

lei. S-a solicitat încuviințarea executării silite pe raza Municipiului Sibiu.

Prin sentința civilă

nr. 422/ CC din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr.

526/306/2012, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 4 București, motivat de faptul că domiciliul

debitorului se află în sectorul 4 București.

Prin sentința civilă

nr. 1624 din 24 februarie 2012, pronunțată în camera de consiliu de către

Judecătoria Sectorului 4 București, a fost admisă excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și în consecință:

A declinat competența

de soluționare a cauzei privind pe creditorul P.B.R. SA în contradictoriu cu

debitorul C.G.H. în favoarea Judecătoriei Sibiu.

A constatat

intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

În considerentele

sentinței, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că, atâta timp cât

creditorul a cerut expres încuviințarea executării silite asupra bunurilor de

pe raza localității Sibiu, și nu de pe raza sectorului 4, este evident că față

de dispozițiile art. 373 C. proc. civ., instanța de executare competentă a se

pronunța asupra cererii de încuviințare a executării silite este Judecătoria

Sibiu.

Cu privire la

conflictul negativ de competență în a cărui judecată a fost legal sesizată, în

baza art. 22 alin. (3), raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

constată următoarele:

În raport de obiectul

cererii deduse judecății, norma de competență aplicabilă în speță este cea

cuprinsă în art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit textului

menționat „..executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de

către instanța de executare..".

Calificarea instanței

de executare este făcută de legiuitor în art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca

fiind Judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, dacă legea nu

prevede altfel".

Rezultă că locul

executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de

executare, instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare și a

cererilor de încuviințare.

Or, acest criteriu

are în vedere locul unde se realizează efectiv executarea, în cazul urmăririi

bunurilor locul executării acestora (art. 373 alin. (1) C. proc. civ.), iar în

cazul popririi, locul de la domiciliul sau sediul debitorului ori terțului

poprit (art. 453 alin. (1) C. proc. civ.).

În speță, în absența

indicării de către creditor a locului unde se află bunurile debitorului asupra

cărora se va face executarea silită, acesta se prezumă a fi locul debitorului.

În aceste condiții,

urmează a se reține că judecătoria de la locul domiciliului debitorului este

instanța de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 30 aprilie 2012.