ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2013

Prin încheierea din 29 februarie 2012,

Curtea a respins în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de C.A.

la data de 8 februarie 2012, în interesul SC A. SRL, cu motivarea că nu sunt

îndeplinite cerințele art. 49 alin. (3) C. proc. civ., pentru că din conținutul

acesteia rezultă că nu se sprijină numai apărarea pârâtei, intervenienta

invocând și un drept propriu al său ce face obiectul unui alt litigiu cu partea

în favoarea căreia a formulat cererea.

Prin

decizia civilă nr. 16 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă

a respins apelul

reclamantei; a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința, în sensul că a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea introductivă de instanță.

Pentru a

se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că expertiza tehnică judiciară

efectuată în apel de către expert B.P. a concluzionat, în urma transpunerii în

plan a terenurilor din actele părților, faptul că terenul în litigiu, cel

expropriat prin Decretul nr. 181/1967, nu face parte din certificatul de

atestare, emis pe numele SC A. SA, la efectuarea lucrării fiind avute în vedere

înscrisurile înaintate de O.C.P.I. Argeș, de la filele 44 și 45 - dosar fond,

precum și schița de la fila 39 - dosar apel (f.131-135).

Rezultă

așadar că poziționarea terenului este diferită față de

poziționarea inițială a acestuia în primul raport de expertiză,

criticile

aduse de apelanta-pârâtă cu privire la acest aspect fiind

întemeiate.

Întrucât s-a stabilit că terenul

revendicat de către reclamantă

nu face parte

din terenul proprietatea pârâtei, deci nu este deținut de

către aceasta,

instanța de apel a constatat că acțiunea este introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă, nemaifiind necesară analizarea celorlalte

motive invocate.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.F.,

arătând că titlul său de proprietate,

dobândit prin act de vânzare cumpărare autentic este preferabil titlului

pârâtei dobândit de la stat, entitate ce a preluat în mod abuziv bunul, cu

încălcarea dispozițiilor constituționale în vigoare la acea vreme și a normelor

europene ce reglementează dreptul de proprietate.

Recurenta-reclamantă

a mai arătat că instanța de apel a apreciat eronat probele administrate în

cauză, respectiv, înscrisul de la fila 39 dosar apel și raportul de expertiză

întocmit în apel de expert B.P.

În acest

sens, arată că înscrisul de la fila 39 dosar apel reprezintă o schiță efectuată

de o entitate necunoscută, iar între exemplarul depus în copie la dosarul

cauzei și original există diferențe de natură să provoace suspiciuni cu privire

la exactitatea acestuia.

Referitor le expertiza efectuată în apel, arată, pe de o

parte, că

aceasta este în

contradicție totală cu expertiza efectuată la fond de

expert P.M., iar pe de altă parte, că, deși a fost efectuată pe

baza

înscrisului sus-menționat, din care rezultă că pe proprietatea reclamantei este

situată suprafața de teren deținută de pârâtă, cu toate acestea, în mod

inexplicabil, expertul a ajuns la o concluzie contrară.

Recurenta-reclamantă

a mai arătat că în mod greșit, la

termenul

din 29 februarie 2012, i-a fost respinsă cererea de amânare pentru a lua cunoștință

de conținutul raportului de expertiză efectuat în apel și a formula obiecțiuni

la concluziile acestuia, fiind, astfel, încălcate

dispozițiile art. 138 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ. De asemenea, în mod greșit, au fost respinse și

obiecțiunile la acest raport formulate oral, în ședință publică, obiecțiuni

despre care instanța de judecată a apreciat că ar fi apărări de fond.

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate

invocată

din oficiu, a

cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față

de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a constata nulitatea căii

de atac, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a)

C. proc. Civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. Civ.,

prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod

prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine

publică.

Din

economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca

recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar

ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și

limitativ reglementate.

În

consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când

aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În

speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii

de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să

se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată

în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în

limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În

cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se

arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate,

ori dispozițiile legale încălcate, ci recurenta-reclamantă arată că titlul său

de proprietate este preferabil titlului pârâtei; că rapoartele de expertiză

efectuate în cauză sunt contradictorii, iar instanța de apel nu a motivat de ce

a acordat preferabilitate expertizei realizate în apel, în detrimentul celei de

la fond; că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de amânare formulată pentru

a lua la cunoștință de conținutul raportului de expertiză efectuat în apel și

obiecțiunile la acest raport, formulate oral, în ședință publică; că în mod

greșit instanța de apel a acordat eficiență juridică unui înscris pe baza

căruia s-a întocmit ulterior raportul de expertiză realizat de inginer B.P., respectiv,

înscrisul de la fila 39 dosar apel, etc.

Or, prin decizia atacată s-a reținut

că „.terenul în litigiu nu face parte din certificatul de atestare emis pe

numele SC A. SA." și că „.poziționarea terenului este diferită față de

poziționarea acestuia în primul raport de expertiză, criticile aduse de

apelanta-pârâtă cu privire la acest aspect fiind întemeiate",

concluzionându-se că „.terenul revendicat de către reclamantă nu face parte din

terenul proprietatea pârâtei", sens în care s-a constatat lipsa calității

procesuale pasive a acesteia din urmă, cu consecința respingerii acțiunii, ca

fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Față de

cele mai sus arătate, rezultă că aspectele pe care recurenta-reclamantă le

supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului nu au nicio

legătură cu considerentele hotărârii

instanței

de apel, prin care s-a dezbătut problema calității procesuale

pasive a

pârâtei, ci se referă exclusiv la probatoriile administrate în cauză și la modalitatea

în care aceste probatorii au fost evaluate de către instanța de judecată, ceea

ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar

chestiuni ce țin de nelegalitatea hotărârilor pronunțate.

Aspectele

invocate ca motive de recurs privesc, în realitate, netemeinicia decizia

atacate rezultând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză,

recurenta-reclamantă indicând probele care nu au fost luate în considerare sau

au fost greșit

apreciate și făcând propria

analiză și reapreciere, cu concluzia finală

că hotărârea pronunțată în

baza acestora este nelegală, impunându-se modificarea acesteia.

Astfel,

susținerile recurentei-reclamante nu se circumscriu niciunui caz de casare și

nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de

instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este

insuficient a se expune nemulțumirile legate de hotărârea atacată, fiind

necesară raportarea

acestora la conținutul

deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu

indicarea modalității

în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente.

Or, în

speță, recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel

nu este conformă legii, și nu se raportează la considerentele acesteia, ci se

limitează la a enumera și critica mijloacele probatorii administrate în cauză,

concluzionând că în

mod greșit instanța de

apel a acordat eficiență juridică rapoartelor de

expertiză efectuate în

cauză cu privire la terenul în litigiu.

Recursul este o cale extraordinară de

atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței

competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar

când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei

supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în

drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate

prin respectiva hotărâre.

Recurenta-reclamantă

a arătat că supune prezentei căi de atac și încheierile de ședință din 23

martie 2011, 13 aprilie 2011 și 29 februarie 2012, ale instanței de apel însă,

raportat la considerentele anterioare,

având

în vedere că respectivele încheieri de ședință sunt subsumate

acelorași

critici formulate împotriva deciziei recurate și vizează

aceleași împrejurări, pentru identitate de

rațiune, recursul împotriva

acestora este, de asemenea, nul.

Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță

nu sunt

date motive de

ordine publică, înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., că recursul deduse judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamanta N.F.

împotriva

deciziei nr. 16 din 7 martie 2012 a Curții de Apel Pitești - secția I civilă,

și a încheierilor de ședință din 29 februarie 2012, 23

martie 2011 și 13

aprilie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

6 februarie 2013.