ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2013

Prin încheierea din 29 februarie 2012, Curtea a respins în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de C.A. la data de 8 februarie 2012, în interesul SC A. SRL, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele art. 49 alin. (3) C. proc. civ., pentru că din conținutul acesteia rezultă că nu se sprijină numai apărarea pârâtei, intervenienta invocând și un drept propriu al său ce face obiectul unui alt litigiu cu partea în favoarea căreia a formulat cererea. Prin decizia civilă nr. 16 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul reclamantei; a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acțiunea introductivă de instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că expertiza tehnică judiciară efectuată în apel de către expert B.P. a concluzionat, în urma transpunerii în plan a terenurilor din actele părților, faptul că terenul în litigiu, cel expropriat prin Decretul nr. 181/1967, nu face parte din certificatul de atestare, emis pe numele SC A. SA, la efectuarea lucrării fiind avute în vedere înscrisurile înaintate de O.C.P.I. Argeș, de la filele 44 și 45 - dosar fond, precum și schița de la fila 39 - dosar apel (f.131-135). Rezultă așadar că poziționarea terenului este diferită față de poziționarea inițială a acestuia în primul raport de expertiză, criticile aduse de apelanta-pârâtă cu privire la acest aspect fiind întemeiate.

Întrucât s-a stabilit că terenul revendicat de către reclamantă nu face parte din terenul proprietatea pârâtei, deci nu este deținut de către aceasta, instanța de apel a constatat că acțiunea este introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive invocate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.F., arătând că titlul său de proprietate, dobândit prin act de vânzare cumpărare autentic este preferabil titlului pârâtei dobândit de la stat, entitate ce a preluat în mod abuziv bunul, cu încălcarea dispozițiilor constituționale în vigoare la acea vreme și a normelor europene ce reglementează dreptul de proprietate. Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanța de apel a apreciat eronat probele administrate în cauză, respectiv, înscrisul de la fila 39 dosar apel și raportul de expertiză întocmit în apel de expert B.P.

În acest sens, arată că înscrisul de la fila 39 dosar apel reprezintă o schiță efectuată de o entitate necunoscută, iar între exemplarul depus în copie la dosarul cauzei și original există diferențe de natură să provoace suspiciuni cu privire la exactitatea acestuia. Referitor le expertiza efectuată în apel, arată, pe de o parte, că aceasta este în contradicție totală cu expertiza efectuată la fond de expert P.M., iar pe de altă parte, că, deși a fost efectuată pe baza înscrisului sus-menționat, din care rezultă că pe proprietatea reclamantei este situată suprafața de teren deținută de pârâtă, cu toate acestea, în mod inexplicabil, expertul a ajuns la o concluzie contrară.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că în mod greșit, la termenul din 29 februarie 2012, i-a fost respinsă cererea de amânare pentru a lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză efectuat în apel și a formula obiecțiuni la concluziile acestuia, fiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 138 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. De asemenea, în mod greșit, au fost respinse și obiecțiunile la acest raport formulate oral, în ședință publică, obiecțiuni despre care instanța de judecată a apreciat că ar fi apărări de fond. Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc.

Civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. Civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispozițiile legale încălcate, ci recurenta-reclamantă arată că titlul său de proprietate este preferabil titlului pârâtei; că rapoartele de expertiză efectuate în cauză sunt contradictorii, iar instanța de apel nu a motivat de ce a acordat preferabilitate expertizei realizate în apel, în detrimentul celei de la fond; că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de amânare formulată pentru a lua la cunoștință de conținutul raportului de expertiză efectuat în apel și obiecțiunile la acest raport, formulate oral, în ședință publică; că în mod greșit instanța de apel a acordat eficiență juridică unui înscris pe baza căruia s-a întocmit ulterior raportul de expertiză realizat de inginer B.P., respectiv, înscrisul de la fila 39 dosar apel, etc. Or, prin decizia atacată s-a reținut că „.terenul în litigiu nu face parte din certificatul de atestare emis pe numele SC A. SA." și că „.poziționarea terenului este diferită față de poziționarea acestuia în primul raport de expertiză, criticile aduse de apelanta-pârâtă cu privire la acest aspect fiind întemeiate", concluzionându-se că „.terenul revendicat de către reclamantă nu face parte din terenul proprietatea pârâtei",

sens în care s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a acesteia din urmă, cu consecința respingerii acțiunii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Față de cele mai sus arătate, rezultă că aspectele pe care recurenta-reclamantă le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului nu au nicio legătură cu considerentele hotărârii instanței de apel, prin care s-a dezbătut problema calității procesuale pasive a pârâtei, ci se referă exclusiv la probatoriile administrate în cauză și la modalitatea în care aceste probatorii au fost evaluate de către instanța de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce țin de nelegalitatea hotărârilor pronunțate.

Aspectele invocate ca motive de recurs privesc, în realitate, netemeinicia decizia atacate rezultând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, recurenta-reclamantă indicând probele care nu au fost luate în considerare sau au fost greșit apreciate și făcând propria analiză și reapreciere, cu concluzia finală că hotărârea pronunțată în baza acestora este nelegală, impunându-se modificarea acesteia. Astfel, susținerile recurentei-reclamante nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficient a se expune nemulțumirile legate de hotărârea atacată, fiind necesară raportarea acestora la conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente.

Or, în speță, recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și nu se raportează la considerentele acesteia, ci se limitează la a enumera și critica mijloacele probatorii administrate în cauză, concluzionând că în mod greșit instanța de apel a acordat eficiență juridică rapoartelor de expertiză efectuate în cauză cu privire la terenul în litigiu. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Recurenta-reclamantă a arătat că supune prezentei căi de atac și încheierile de ședință din 23 martie 2011, 13 aprilie 2011 și 29 februarie 2012, ale instanței de apel însă, raportat la considerentele anterioare, având în vedere că respectivele încheieri de ședință sunt subsumate acelorași critici formulate împotriva deciziei recurate și vizează aceleași împrejurări, pentru identitate de rațiune, recursul împotriva acestora este, de asemenea, nul. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul deduse judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta N.F. împotriva deciziei nr. 16 din 7 martie 2012 a Curții de Apel Pitești - secția I civilă, și a încheierilor de ședință din 29 februarie 2012, 23 martie 2011 și 13 aprilie 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2013.