ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5151/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5151/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal sub nr. 4735/2/2010 formulată de reclamantul N.F. a
solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția
Datelor cu Caracter Personal obligarea acesteia la plata sporului de doctorat
de 15% începând cu data de 29 martie 2007 și a daunelor morale.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat că are calitatea de demnitar, numit de către Senatul României
în funcție de vicepreședinte al Autoritatea Națională Pentru Protecția Datelor
cu Caracter Personal având dreptul la sporul de doctorat de 15%, conform art. 6
din O.U.G. nr. 6/1998 și art. 6 din Legea nr. 92/1998.
A mai arătat că acest
spor nu i s-a acordat timp de 3 ani sub pretextul că demnitarii nu primesc decât
indemnizații, care la alte instituții ca Autoritatea Electorală Centrală, Avocatul
Poporului, membrii Curții de Conturi, etc., se acordă legal, inclusiv după 1
ianuarie 2010.
Prin întâmpinare, la data
de 5 noiembrie 2010 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,
iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția
lipsei calității procesuale pasive, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât,
autoritatea publică împotriva căreia reclamantul s-a îndreptat, pe cale contenciosului
administrativ, față de care a solicitat să se constate refuzul nejustificat de acordare
a sporului de doctorat este autoritatea publică pârâtă, susținerea pârâtei vizând
fondul cauzei.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința nr. 4941
din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă
și a respins acțiunea formulată de reclamantul N.F. ca neîntemeiată.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formării convingerii instanței
Pe toată perioada de după
numirea în funcția de demnitate publică de vicepreședinte al Autoritatea
Națională Pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, pentru această activitate,
reclamantul a beneficiat de o indemnizație lunară, stabilită în conformitate cu
prevederile actelor normative arătate, ca unică formă de remunerare a activității
corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor
și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
Această formă de remunerație
nu prevedea, până la 1 ianuarie 2010, posibilitatea acordării sporului de doctorat
la această indemnizație, iar după această dată legiuitorul a prevăzut expres că
persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite nu beneficiază
de premii, spor de vechime și nici alte sporuri prevăzute de lege.
Susținerea reclamantului
conform căreia întrucât legea nu interzice expres înseamnă că aceasta permite, nu
a putut fi reținută. Legiuitorul a prevăzut expres modalitatea de remunerare a persoanelor
care ocupă funcție de demnitate publică, or, stabilirea unor drepturi cu caracter
salarial trebuie prevăzută expres și nu printr-o asemenea modalitate de interpretare.
Recursul declarat de
N.F. împotriva sentinței nr. 4941 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
Motivele de recurs sunt
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, pct. 7, pct. 8, pct. 9 din C. proc.
civ.
4.1. Instanța de fond
a încălcat dispozițiile art. 99 lit. d) și h) din Legea nr. 303/2004, deoarece cauza
s-a soluționat la primul termen de judecată când s-a amânat pronunțarea de trei
ori, iar hotărârea a fost comunicată după trei luni de la pronunțare.
4.2. Motivarea este superfluă,
invocând doar paragrafe din prima parte a cererii și concluziilor scrise, nu și
cele învederate prin mijloacele probatorii solicitate.
4.3. Recurentul consideră
că în mod abuziv nu i s-a acordat dreptul la sporul de doctorat de 15% începând
cu data de 29 martie 2007, în conformitate cu art. 6 din O.U.G. nr. 6/1998 și
art. 6 din Legea nr. 92/1998.
Invocă principiul de drept
„ceea ce legea nu interzice este permis” chiar dacă demnitarii sunt plătiți prin
indemnizații.
Art. 6 lit. c), art. 22
și art. 30 din Legea nr. 330/2009 sunt concludente, astfel s-ar crea o discriminare
în cazul său.
4.4. Prin întâmpinarea
formulată de pârâtă se încearcă ascunderea adevărului și este ignorată Legea
nr. 330/2009.
4.5. Instanța de judecată
poate face aplicarea dispozițiilor art. 20 din Constituția României și să dea prioritatea
pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care
România este parte.
Apărările formulate
de intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal
Prin întâmpinare, se solicită
respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul reia cuprinsul acțiunii,
fără a face trimitere la considerentele sentinței criticate.
II. Considerentele Înaltei
Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată
Recursul este nefondat.
1.1. Criticile aduse sentinței
instanței de fond și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 8 din C.
proc. civ. nu au fost dezvoltate de recurent, astfel încât instanța de recurs nu
poate face o analiză a temeiniciei acestora.
1.2. Încălcarea dispozițiilor
art. 99 lit. d)-h) din Legea nr. 303/2004 o poate constata numai Consiliul Superior
al Magistraturii, conform art. 101 din același act normativ.
1.3. Motivarea hotărârii
instanței de fond este temeinică și legală, cu respectarea prevederilor art. 19-20
din Legea nr. 154/1998 și a Legii nr. 330/ 2009.
În calitatea sa de vicepreședinte
al Autoritatea Națională Pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, recurentul
a fost numit într-o funcție de demnitate publică, primind o indemnizație conform
prevederilor Legii nr. 154/1998 și ulterior conform Legii nr. 330/2009.
Persoanele care ocupă
funcții de demnitate publică au dreptul numai la o indemnizație lunară stabilită
conform anexei II din Legea nr. 154/1998 și la anexele IX/1, IX/2 și IX/3 din Legea
nr. 330/2009.
În cuprinsul Legii
nr. 330/2009 se arată în mod neechivoc că „persoanele care ocupă funcții de demnitate
publică alese și numite, nu beneficiază de premii, sporuri de vechime și nici de
alte sporuri prevăzute de prezenta lege”.
Anterior adoptării Legii
nr. 330/2009, erau beneficiare ale sporului de doctorat numai persoanele care își
desfășurau activitatea în instituțiile/unitățile prevăzute la art. 1 din Legea
nr. 154/1998 și în domeniul în care a obținut titlul.
1.4. În ceea ce privește
motivul de recurs referitor la aplicarea dispozițiilor art. 20 din Constituția României
prin care instanța de judecată este obligată să dea prioritate pactelor și tratatelor
privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, se
apreciază în sensul neîntrunirii acestuia.
Recurentul nu poate susține
că dreptul pretins este un „bun” în sensul art. 1 din primul Protocol adițional
la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Legea internă nu permite acordarea
dreptului solicitat, nu se poate vorbi de o privare de proprietate, recurentul nu
a beneficiat pe perioada solicitată de sporul de 15% pentru doctorat.
Față de acestea, în
drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și art. 20
alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.F. împotriva Sentinței
nr. 4941 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie
2011.