ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta C.C.A., a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție anularea parțială a Ordinului din 29 aprilie 2009 (în

ceea ce privește data de la care își produce efectele - 1 aprilie 2009), obligarea

intimatului să emită un ordin prin care să i se recunoască dreptul pretins - drepturile

salariale acordate prin Ordinul din 29 aprilie 2009, retroactiv, începând cu data

de 24 octombrie 2005, obligarea intimatului să calculeze și să plătească drepturile

salariale ce i se cuvin, drept consecință a recunoașterii gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că a exercitat în perioada 01 august 2004 - 24 octombrie 2005

funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție - nivel central, structură

care funcționa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 110

din 14 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, dată în Dosarul nr. 5937/1/2008, Consiliul Superior al

Magistraturii a fost obligat să recunoască reclamantei C.C.A. gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Ordinul din 29

aprilie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, ce i-a fost comunicat reclamantei la data de 07 mai 2009, în

mod greșit, i s-au calculat drepturile salariate ce decurg din recunoașterea gradului

profesional mai sus menționat "începând cu data de 01 aprilie 2009" și

nu retroactiv, începând cu data de la care s-a încetat în mod nelegal acordarea

lor – 24 octombrie 2005, când a fost întreruptă acordarea acestor drepturi, fiind

transferată din cadrul Departamentului Național Anticorupție, așa cum se intitula

atunci Direcția Națională Anticorupție, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București.

Prin întâmpinare, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că nu există posibilitatea

emiterii unui ordin care să cuprindă alte prevederi decât cele dispuse prin decizia

nr. 110 din 14 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv hotărârea

nr. 532 din 19 martie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin sentința civilă

nr. 1564 din 30 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta C.C.A., în contradictoriu

cu pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, a anulat în parte Ordinul din 29 aprilie 2009 în ceea ce privește data

de la care reclamanta beneficiază de drepturile salariale menționate, a obligat

pârâtul să emită un ordin prin care să recunoască reclamantei drepturile salariale

menționate în art. 1 din Ordinul din 29 aprilie 2009 începând cu 24 octombrie 2005,

respingând cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 în urma admiterii acțiunii în contencios administrativ autoritatea

publică are obligația de a încheia, înlocui sau modifica un act administrativ în

concordanță cu mențiunile cuprinse în hotărârea judecătorească rămasa irevocabilă.

În consecință, stabilirea

în cuprinsul ordinului contestat a unei date aleatorii, nejustificată de vreun moment

stabilit prin hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii sau prin decizia civilă

nr. 110 din 14 septembrie 2009 reprezintă o neexecutare a hotărârii judecătorești

irevocabile în sensul dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cererea de chemare în

garanție formulată de către pârâtă a fost considerată neîntemeiată, având în vedere

că nu s-a făcut dovada existenței vreunui raport legal sau convențional de garanție

între părți.

Împotriva sus-menționatei

sentințe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse soluției

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au

fost subsumate de recurent motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

4, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se exercitarea controlului judiciar

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurentul

a arătat că nu există posibilitatea obligării sale la emiterea unui ordin care să

cuprindă alte prevederi decât cele dispuse prin decizia nr. 110 din 14 ianuarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal și respectiv prin hotărârea nr. 532 din 19 martie 2009 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

S-a mai arătat că titlul

executoriu invocat de intimata-reclamantă este supus prevederilor O.G. nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin

titluri executorii și O.U.G. nr. 71/2009 în ce privește eșalonarea executării obligațiilor

cuprinse în titlurile executorii.

Solicitarea Ministerului

Public de suplimentare a fondurilor prevăzute în bugetul pe anul 2009 la titlul

„Cheltuieli de personal” a fost refuzată de Ministerul Finanțelor Publice care a

invocat art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009.

În același timp s-a apreciat

de către recurent ca neîntemeiată soluția de respingere a cererii de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice față de dispozițiile art. 131 pct. 1

din Legea nr. 304/2004 republicată potrivit căruia activitatea instanțelor și Parchetelor

este finanțată de la bugetul de stat.

Înalta Curte reține că

este întemeiată critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și că devin incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ.,

astfel că se va admite recursul cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

Acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamanta C.C.A. (procuror general adjunct la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Suceava) a vizat anularea parțială a Ordinului din

29 aprilie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție în privința datei de la care își produce efectele, respectiv

de la 24 octombrie 2005 în loc de 1 aprilie 2009, precum și obligarea pârâtului

să calculeze și să plătească drepturile salariale ce se cuvin reclamantei ca urmare

a recunoașterii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Ordinul în discuție a

fost emis în baza hotărârii nr. 532 din 19 martie 2009 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii prin care a fost pusă în executare decizia nr. 110 din 14

ianuarie 2009 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a recunoscut recurentei C.C.A. gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Solicitarea reclamantei

ca emitentul acestui act administrativ unilateral individual să modifice Ordinul

nr. 995 din 29 aprilie 2009 în sensul acordării drepturilor corespunzătoare gradului

profesional pentru perioada octombrie 2005 - aprilie 2009 a fost respinsă prin Ordinul

nr. 1289 din 19 iunie 2009 cu motivarea că pentru perioada menționată diferențele

salariale cuvenite vor fi contabilizate cu titlu executoriu conform O.G. nr. 22

din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituției publice,

stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și

vor fi incluse în centralizarea de credite cu acest scop.

Instanța de control judiciar

constată ca greșită abordarea instanței de fond prin prisma art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată având în vedere conținutul clar al deciziei

irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce constituie titlu executor.

Prin ordinul a cărui anulare

parțială s-a cerut Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a procedat la punerea în executare a hotărârii judecătorești

pronunțată de instanța supremă, iar drepturile salariale corespunzătoare perioadei

octombrie 2005 -aprilie 2009 fără a fi nerecunoscute de pârât au fost incluse în

categoria drepturilor restante supuse prevederilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii

și O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având

ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

De observat că demersurile

făcute de pârât pentru suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul pe anul 2009

în considerarea „cheltuielilor de personal” au fost refuzate de Ministerul Finanțelor

Publice motivat de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 care instituie o anume procedură

de executare pentru plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca

obiect drepturi de natură salarială devenite executorii până la 31 decembrie 2009,

iar instanțele judecătorești nu pot ignora aceste norme legale.

În contextul prezentat,

critica privind neacceptarea cererii de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor

Publice nu mai prezintă relevanță.

Văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

împotriva sentinței civile nr. 1564 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei C.C.A., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2011.