ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2083 din 16 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5108/30/2007, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de către reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, fără a acorda cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că prin cererea introductivă, P.I. a solicitat transformarea daunelor cominatorii stabilite prin decizia civilă nr. 143 din 22 februarie 2002 a Tribunalului Timiș în daune compensatorii, aferente perioadei 23 aprilie 2002 - 01 ianuarie 2004. Anterior, prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 9988/C/2003, același reclamant a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P. SA transformarea daunelor cominatorii stabilite prin Sentința civilă nr. 143 din 22 februarie 2002 a Tribunalului Timiș în daune compensatorii, în sumă de 145.000.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 1126 din 22 noiembrie 2002, acțiunea civilă promovată de reclamantul P.I. împotriva pârâtei SC P. SA a fost respinsă, însă prin decizia civilă nr. 552 din 17 martie 2003, a fost admis recursul declarat și a fost modificată în parte soluția primei instanțe, în sensul că pârâta SC P. SA Timișoara a fost obligată să plătească reclamantului daune compensatorii aferente perioadei 22 aprilie 2002 - 22 martie 2003, în cuantum de 16.436.000 lei, reprezentând diferența de salariu neîncasat. Cu privire la diferența solicitată, s-a constatat că reclamantul a solicitat 61.000 RON, reprezentând 610 zile x 100 RON/ zi. Pe de o parte, daunele cominatorii au fost instituite în primul rând pentru îndeplinirea obligațiilor cu caracter strict personal (intuitu personae).

Obligația de plată a sumei de bani ce a fost stabilită de instanță poate fi executată în natură, iar dacă plata s-ar fi făcut cu întârziere, creditorul reclamant putea solicita daune moratorii. Pe de altă parte, din copiile CEC aflate la dosar, rezultă că pârâta a avansat sumele reprezentând drepturi salariale. Prin decizia civilă nr. 43/2002 a SC P. SA s-a decis că începând cu data de 1 iunie 2001 reclamantul P.I. se încadrează cu un salariu de bază de 2.100.000 lei, iar începând cu data de 1 martie 2002 reclamantul se încadrează cu un salariu de 2.625.000 lei. Din aceste considerente s-a apreciat ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de transformare a daunelor cominatorii în daune compensatorii.

Prin sentința civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 136/30/2011, Tribunalul Timiș a admis excepția autorității de lucru judecat. A respins acțiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, fără a acorda cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, examinând excepția invocată de către pârâta prin întâmpinare, anume autoritatea de lucru judecat, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 1201 C. civ., a apreciat-o ca întemeiată și a admis-o, pentru următoarele considerente: Pretențiile solicitate de reclamant în prezentul dosar vizează obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 143 din 22 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9989/C/2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1098bis din 23 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara în Dosar nr. 2367/C/2002 în sarcina pârâtei SC P. SA.

Ceea ce diferă în prezentul dosar este doar suma cuantificată de reclamant la nivelul sumei de 61.700 lei față de suma 39.700 lei, pretenții asupra cărora instanța de judecată s-a mai pronunțat irevocabil atât în Dosarul nr. 5108/30/2007, cât și în Dosarul nr. 7039/30/2009, ambele ale Tribunalului Timiș. Sub aspectul obiectului, din verificarea cererii de chemare în judecată, instanța de fond a constatat că perioada solicitată la plată este cea cuprinsă în intervalul 23 aprilie 2002 - 01 ianuarie 2004, perioadă identică cu cea indicată în Dosarul nr. 7039/30/2009 al Tribunalului Timiș. împrejurarea potrivit căreia reclamantul solicită un cuantum diferit al pretențiilor nu înseamnă că obiectul acțiunii este diferit față de obiectul Dosarului nr. 7039/30/2009 al Tribunalului Timiș.

Este evident că identitatea de părți și cauză subzistă, aceste elemente nefiind, de altfel, contestate de părți. Față de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a constatat că sunt întrunite condițiile cerute de art. 1201 C. civ. pentru a opera autoritatea de lucru judecat, anume identitatea de părți, obiect și cauză. în consecința, excepția de fond, peremptorie și absolută a autorității de lucru judecat a fost admisă și a fost respinsă acțiunea declanșată de reclamant ca atare. Având în vedere soluția acordată excepției autorității de lucru judecat, față de ordinea de soluționare a excepțiilor impusă de art. 137 C. proc. civ., tribunalul a constatat că nu se mai impune analiza excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

Prevalându-se de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul P.I. a promovat calea de atac extraordinară a revizuirii, motivat de faptul că au fost pronunțate două hotărâri definitive potrivnice, respectiv sentința civilă nr. 2083 din 16 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5108/30/2007 de către Tribunalul Timiș și Sentința civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 136/30/2011, prin care Tribunalul Timiș a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA (astfel cum hotărârile au fost identificate de către revizuient), de faptul că hotărârile au fost date de către instanța de același grad, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Înainte de a verifica îndeplinirea cerințelor impuse de prevederile art. 322 pct.7 C. proc. civ., îndeosebi cea referitoare la existența unor hotărâri judecătorești contradictorii, s-a observat că cea de a doua hotărâre judecătorească indicată de către revizuient, respectiv sentința civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011 din Dosarul nr. 136/30/2011, al Tribunalului Timiș, a fost pronunțată ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat. Din considerentele acestei hotărâri judecătorești rezultă că la soluționarea excepției autorității de lucru judecat, instanța a avut în vedere hotărârea pronunțată în Dosarul nr. 5108/30/2007. Practic prin soluția din cel de al doilea dosar, nu a fost pronunțată o soluție diferită, tocmai ca urmare a reținerii excepției absolute peremptorii, care nu a permis analizarea celei de a doua cereri a reclamantului, pe fond.

Prin urmare revizuirea este inadmisibilă în condițiile în care cel de al doilea litigiu s-a soluționat prin admiterea excepției autorității de lucru judecat. În condițiile în care reclamantul a fost nemulțumit de modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, acesta avea posibilitatea de a promova calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 3462 din 15 iunie 2011 pronunțată de către Tribunalului Timiș în Dosarul nr. 136/30/2011. Având în vedere aceste considerente, instanța a admis excepția de inadmisibilitate și a respins revizuirea formulată de către revizuentul P.I. având ca obiect anularea Sentinței civile nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 136/30/2011, în contradictoriu cu intimata SC P. SA, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. l din 9 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs revizuentul P.I. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: Se consideră că în mod greșit s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I., în condițiile în care cele două cauze s-au soluționat între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză. Se solicită a se casa decizia civilă atacată și, cu ocazia rejudecării, instanța să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauza dedusă judecății, Curtea de Apel Timișoara, în mod corect a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire formulată și a respins această cerere de revizuire prin interpretarea justă a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentul - revizuient sub acest aspect sunt nefondate. Se susține de către recurentul - revizuient că nu s-a avut în vedere că cele două cauze sunt soluționate între aceleași părți, au același obiect și aceeași cauză, susțineri ce nu pot conduce însă la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevăd acest caz de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, însă cu îndeplinirea anumitor condiții cumulative și anume: identitatea de obiect, cauză și părți, dar și condiția ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat existența primei hotărâri, ori ca instanța să fi omis să discute excepția autorității de lucru judecat. Astfel, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat.

Or, în speța supusă judecății, în al doilea proces s-a invocat și s-a admis excepția autorității de lucru judecat. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art.312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuentul P.I. împotriva sentinței nr. l din 9 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.