ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.01.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2013

HOTĂRÂRE
24.01.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

2083 din 16 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5108/30/2007, Tribunalul

Timiș a respins acțiunea formulată de către reclamantul P.I. în contradictoriu

cu pârâta SC P. SA, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că prin cererea

introductivă, P.I. a solicitat transformarea daunelor cominatorii stabilite prin

decizia civilă nr. 143 din 22 februarie 2002 a

Tribunalului Timiș în daune compensatorii, aferente

perioadei 23 aprilie 2002 - 01 ianuarie 2004.

Anterior,

prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 9988/C/2003, același

reclamant a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P. SA transformarea

daunelor cominatorii stabilite prin Sentința civilă nr. 143 din 22 februarie 2002

a Tribunalului Timiș în daune compensatorii, în sumă de 145.000.000 lei.

Prin

sentința civilă nr. 1126 din 22 noiembrie 2002, acțiunea civilă promovată de

reclamantul P.I. împotriva pârâtei SC P. SA a fost respinsă, însă prin decizia

civilă nr. 552 din 17 martie 2003, a fost admis recursul declarat și a fost

modificată în parte soluția primei instanțe, în sensul că pârâta SC P. SA

Timișoara a fost obligată să plătească reclamantului daune compensatorii

aferente perioadei 22 aprilie 2002 - 22 martie 2003, în cuantum de 16.436.000

lei, reprezentând diferența de salariu neîncasat.

Cu

privire la diferența solicitată, s-a constatat că reclamantul a solicitat

61.000 RON, reprezentând 610 zile x 100 RON/ zi.

Pe de o

parte, daunele cominatorii au fost instituite în primul rând pentru

îndeplinirea obligațiilor cu caracter strict personal (intuitu personae).

Obligația de plată a sumei de bani ce a fost stabilită de instanță poate fi

executată în natură, iar dacă plata s-ar fi făcut cu întârziere, creditorul

reclamant putea solicita daune moratorii.

Pe de

altă parte, din copiile CEC aflate la dosar, rezultă că pârâta a avansat sumele

reprezentând drepturi salariale. Prin decizia civilă nr. 43/2002 a SC P. SA s-a

decis că începând cu data de 1 iunie 2001 reclamantul P.I. se încadrează cu un

salariu de bază de 2.100.000 lei, iar începând cu data de 1 martie 2002

reclamantul se încadrează cu un salariu de 2.625.000 lei.

Din

aceste considerente s-a apreciat ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de

transformare a daunelor cominatorii în daune compensatorii.

Prin sentința

civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 136/30/2011,

Tribunalul Timiș a admis excepția autorității de lucru judecat.

A

respins acțiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta SC

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond, examinând excepția invocată de

către pârâta prin întâmpinare, anume autoritatea

de lucru judecat, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.

proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 1201 C. civ., a apreciat-o ca

întemeiată și a admis-o, pentru următoarele considerente:

Pretențiile

solicitate de reclamant în prezentul dosar vizează obligațiile stabilite prin sentința

civilă nr. 143 din 22 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

9989/C/2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1098bis

din 23 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara în Dosar nr. 2367/C/2002 în

sarcina pârâtei SC P. SA.

Ceea ce

diferă în prezentul dosar este doar suma cuantificată de reclamant la nivelul

sumei de 61.700 lei față de suma 39.700 lei, pretenții asupra cărora instanța

de judecată s-a mai pronunțat irevocabil atât în Dosarul nr. 5108/30/2007, cât

și în Dosarul nr. 7039/30/2009, ambele ale Tribunalului Timiș.

Sub

aspectul obiectului, din verificarea cererii de chemare în judecată, instanța

de fond a constatat că perioada solicitată la plată este cea cuprinsă în

intervalul 23 aprilie 2002 - 01 ianuarie 2004, perioadă identică cu cea

indicată în Dosarul nr. 7039/30/2009 al Tribunalului Timiș. împrejurarea

potrivit căreia reclamantul solicită un cuantum diferit al pretențiilor nu

înseamnă că obiectul acțiunii este diferit față de obiectul Dosarului nr.

7039/30/2009 al Tribunalului Timiș.

Este

evident că identitatea de părți și cauză subzistă, aceste elemente nefiind, de

altfel, contestate de părți.

Față de

aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a constatat că sunt

întrunite condițiile cerute de art. 1201 C. civ. pentru a opera autoritatea de

lucru judecat, anume identitatea de părți, obiect și cauză. în consecința,

excepția de fond, peremptorie și absolută a autorității de lucru judecat a fost

admisă și a fost respinsă acțiunea declanșată de reclamant ca atare.

Având în

vedere soluția acordată excepției autorității de lucru judecat, față de ordinea

de soluționare a excepțiilor impusă de art. 137 C. proc. civ., tribunalul a

constatat că nu se mai impune analiza excepției prescripției extinctive a

dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

Prevalându-se

de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul P.I. a promovat

calea de atac extraordinară a revizuirii, motivat de faptul că au fost

pronunțate două hotărâri definitive potrivnice, respectiv sentința civilă nr.

2083 din 16 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5108/30/2007 de către

Tribunalul Timiș și Sentința civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunțată în Dosarul

nr. 136/30/2011, prin care Tribunalul Timiș a admis excepția autorității de

lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I. în

contradictoriu cu pârâta SC P. SA (astfel cum hotărârile au fost identificate

de către revizuient), de faptul că hotărârile au fost date de către instanța de

același grad, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Înainte de

a verifica îndeplinirea cerințelor impuse de prevederile art. 322 pct.7 C.

proc. civ., îndeosebi cea referitoare la existența unor hotărâri judecătorești

contradictorii, s-a observat că cea de a doua hotărâre judecătorească indicată

de către revizuient, respectiv sentința civilă nr. 3462 din 15 iunie 2011 din Dosarul

nr. 136/30/2011, al Tribunalului Timiș, a fost pronunțată ca urmare a admiterii

excepției autorității de lucru judecat. Din considerentele acestei hotărâri

judecătorești rezultă că la soluționarea excepției autorității de lucru

judecat, instanța a avut în vedere hotărârea pronunțată în Dosarul nr.

5108/30/2007. Practic prin soluția din cel de al doilea dosar, nu a fost

pronunțată o soluție diferită, tocmai ca urmare a reținerii excepției absolute

peremptorii, care nu a permis analizarea celei de a doua cereri a

reclamantului, pe fond. Prin urmare revizuirea este inadmisibilă în condițiile

în care cel de al doilea litigiu s-a soluționat prin admiterea excepției

autorității de lucru judecat.

În condițiile

în care reclamantul a fost nemulțumit de modalitatea de soluționare a excepției

autorității de lucru judecat, acesta avea posibilitatea de a promova calea de

atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 3462 din 15 iunie 2011

pronunțată de către Tribunalului Timiș în Dosarul nr. 136/30/2011.

Având în

vedere aceste considerente, instanța a admis excepția de inadmisibilitate și a

respins revizuirea formulată de către revizuentul P.I. având ca obiect anularea

Sentinței civile nr. 3462 din 15 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 136/30/2011, în contradictoriu cu intimata SC P. SA, ca inadmisibilă.

Împotriva

sentinței nr. l din 9 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de

muncă și asigurări sociale, a declarat recurs revizuentul P.I. care a susținut

următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:

Se

consideră că în mod greșit s-a respins cererea de revizuire formulată de

revizuentul P.I., în condițiile în care cele două cauze s-au soluționat între

aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză.

Se

solicită a se casa decizia civilă atacată și, cu ocazia rejudecării, instanța

să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Analizând

recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de

recurs, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat

urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

Pentru a

fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauza

dedusă judecății, Curtea de Apel Timișoara, în mod corect a admis excepția de

inadmisibilitate a cererii de revizuire formulată și a respins această cerere

de revizuire prin interpretarea justă a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Criticile formulate de recurentul - revizuient sub acest aspect sunt

nefondate. Se susține de către recurentul - revizuient că nu s-a avut în vedere

că cele două cauze sunt soluționate între aceleași părți, au același obiect și

aceeași cauză, susțineri ce nu pot conduce însă la reținerea nelegalității

deciziei recurate.

Dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevăd acest caz de revizuire pentru

contrarietate de hotărâri, însă cu îndeplinirea anumitor condiții cumulative și

anume: identitatea de obiect, cauză și părți, dar și condiția ca în cel de-al

doilea proces să nu se fi invocat existența primei hotărâri, ori ca instanța să

fi omis să discute excepția autorității de lucru judecat.

Astfel,

posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este

condiționată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi

invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a

se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în

sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat.

Or, în

speța supusă judecății, în al doilea proces s-a invocat și s-a admis excepția

autorității de lucru judecat.

Pentru

aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art.312 C.

proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

LEGII

Respinge

recursul declarat de revizuentul P.I. împotriva sentinței nr. l din 9 mai 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5841/2010
civ., în speță nefiind vorba de nulitatea vreunui act procedural conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a atrage această sancțiune. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a constatat că nu est
ÎCCJ 2013-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2616/2014
322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., de la pronunțarea ultimei hotărâri a cărei revizuire se solicită. În cauză s-a invocat contrarietatea deciziei nr. 1249 din 22 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara - cu o serie de alte decizii, ulterioare,
ÎCCJ 2013-05-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2557/2013
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la 23 martie 2010 sub nr. 2123/30/2010, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL și patronul acesteia solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunț
ÎCCJ 2015-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 655/2015
Decizia nr. 655/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ, reclamanții A. și B. au chemat în judecată
ÎCCJ 2015-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1006/2015
nr. 1646/103/2013, Tribunalul Neamț, secția civilă, admis excepția tardivității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a grilelor de salarizare din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, invo
Sursă