ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 546/2013

Asupra

apelului penal de față, deliberând constată:

Prin sentința penală nr.

766/F/12.09.2012 a Tribunalul București, secția I penală, s-a respins ca

inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 499 din 17 iunie 2010

a Tribunalul București, secția I penală, formulată de condamnatul T.C., cu

obligarea sa la 200 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în motivarea cererii, revizuentul

a arătat că s-au descoperit elemente noi în ceea ce privește probatoriul avut

în vedere la pronunțarea hotărârii.

S-a apreciat

că motivele invocate de revizuent nu se încadrează la cazurile de revizuire

prevăzute la art. 394 din C. proc. pen. și nu vizează netemeinicia sau

nelegalitatea hotărârii de condamnare.

Readministrarea

sau reexaminarea probatoriului constituie o împrejurare ce nu poate fi

valorificată pe calea revizuirii, singurele probe admisibile fiind cele noi,

necunoscute judecătorului și despre care nu existau date la dosarul cauzei.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel revizuentul, solicitând admiterea cererii de

revizuire și trimiterea cauzei la D.N.A. în vederea soluționării.

Prin decizia

penală nr. 274 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a I-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuientul-apelant-condamnat T.C. împotriva sentinței penale nr. 766/F din 12

septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 30908/3/2012.

A fost

obligat apelantul-revizuient condamnat la 400 RON cheltuieli judiciare către

stat, din care 200 RON onorariul avocat oficiu se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a

pronunța această decizie, în urma verificării sentinței atacate, pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea de apel a constat că

apelul este nefondat.

S-a arătat că

respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire, în cadrul procedurii prevăzute

la art. 403 din C. proc. pen., instanța de fond a analizat dacă cererea este

făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul

cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în

principiu.

S-a reținut

că în mod corect, s-a apreciat că reaprecierea și reexaminarea probatoriului

administrat de instanța care a judecat în fond cauza, este inadmisibilă pe

calea revizuirii, nefiind prevăzută la art. 394 din C. proc. pen.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs revizuientul, solicitînd rejudecarea fondului

cauzei și reaudierea unor martori precum și a deținutului care a beneficiat de

pe urma autodenunțului său.

Examinând

hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Din probele

dosarului rezultă că prin cererea formulată în cauză, revizuientul T.C. a

solicitat revizuirea sentinței penale nr. 499 din 17 iunie 2010 a Tribunalul

București, secția I penală, cu motivarea că s-au descoperit elemente noi în

ceea ce privește probatoriul avut în vedere la pronunțarea hotărârii.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea poate fi

cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei.

Motivul

constituie cauză de revizuire, dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi,

se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de condamnare ori de

încetare a procesului penal.

Noi trebuie

să fie probele, în accepțiunea dată de art. 63 C. proc. pen., fiind inadmisibil

ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o prelungire a

probatoriului, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de

instanțele care au soluționat cauza.

Prin

folosirea căii extraordinare de atac al revizuirii, se pot înlătura erorile

judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor

împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

În cauza de

față, revizuentul nu a indicat fapte sau împrejurări noi, necunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, ci a solicitat reluarea judecății și

reaudierea martorilor, precum și a unui deținut despre care afirmă că a

beneficiat de pe urma unui autodenunț al său, tinzându-se astfel la o

prelungire a probațiunii administrate în cauză.

Or, existența

faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de către instanțele care

au judecat fondul cauzei iar condamnarea revizuentului s-a dispus

coroborându-se întregul material probator administrat în cauză.

Se constată

deci, că în speță, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece nu s-au

descoperit fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță

la pronunțarea hotărârii de condamnare.

Așa fiind,

Înalta Curte constată că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și

temeică, iar recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând a fi respins

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.

În baza art.

192 alin. (2) din C. proc. pen. va fi obligat recurentul revizuient la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de revizuientul T.C. împotriva deciziei penale nr.

274 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a

penală.

Obligă

revizuientul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 14 februarie 2013.