ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4374/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 5 iulie

2010, reclamantul S.E. a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor

Publice Arad și Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând anularea

deciziei de impunere din 6 octombrie 2006 și a deciziei din 14 iunie 2010, date

în soluționarea contestației.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că prin decizia de impunere susmenționată s-a stabilit

în sarcina SC A.P. SRL un impozit pe profit suplimentar în sumă de 1.950.180 RON,

pentru care s-au calculat majorări și penalități de întârziere.

Reclamantul a arătat că

acest debit a fost greșit calculat, întrucât cheltuielile cu chiria și ratele de

leasing înscrise în facturile emise de A.T.C.C. au fost în mod justificat deduse

de SC A.P. SRL al cărei administrator a fost înainte de intrarea societății în procedura

de faliment.

Prin sentința civilă

nr. 545 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că decizia de impunere din 2006 a fost contestată de

lichidatorul judiciar al societății comerciale supuse controlului fiscal, decizia

din 15 februarie 2007 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care

s-a respins contestația, nefiind atacată pe calea contenciosului administrativ la

instanța de judecată.

În raport de această împrejurare,

instanța de fond a constatat că este corectă decizia din 2010 emisă de Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală prin care s-a decis că reclamantul nu justifică calitatea procesuală de

a ataca actul administrativ fiscal adresat unei persoane juridice.

Instanța a mai reținut

că reclamantul a formulat acțiunea cu depășirea termenului prevăzut de art. 207

alin. (1) C. proc. fisc., având în vedere faptul că a cunoscut conținutul deciziei

de impunere înainte de momentul pronunțării sentinței penale nr. 37 din 27 ianuarie

2010 a Tribunalului Arad, prin care reclamantul a fost obligat în solidar cu SC

A.P. SRL prin lichidator judiciar la 3.030.772 RON câtre Agenția Națională de Administrare

Fiscală.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul S.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că a fost vătămat în mod direct de cele dispuse prin decizia de impunere

din 2006 întrucât a fost obligat la plata despăgubirilor către organele fiscale,

situație în care s-a stabilit în mod eronat că nu ar avea calitatea de a ataca actul

administrativ fiscal.

De asemenea, reclamantul

a precizat că și excepția tardivității a fost greșit reținută, cât timp, potrivit

codului fiscal, doar comunicarea actului administrativ produce efecte în privința

curgerii termenului de contestare.

Or, în raport de data

pronunțării sentinței penale el a depus contestație la organele fiscale în interiorul

termenului de 30 de zile, respectiv la data de 22 februarie 2010.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constat că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, Curtea reține

că potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. fisc., titularul dreptului la acțiune împotriva

actului de creanță fiscal este debitorul, persoană fizică sau juridică, în sarcina

căruia au fost stabilite obligațiile de plată.

Reclamantul, în calitate

de fost administrator, nu este îndreptățit de a contesta decizia de impunere emisă

pe numele unei societăți comerciale, astfel încât s-a dispus în mod justificat de

către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin decizia din 2010 respingerea

contestației ca fiind formulată de o persoană fizică lipsită de calitate procesuală.

De altfel, titularul dreptului

la acțiune împotriva deciziei de impunere, lichidatorul judiciar SC E. SRL a contestat

actul administrativ fiscal, contestație respinsă prin decizia Agenției Naționale

de Administrare Fiscală din 2007, împotriva căreia nu s-a formulat contestație în

contencios administrativ.

În consecință, criticile

formulate de reclamant sub acest aspect fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul

ca nefondat fără a mai analiza și cel de-al doilea motiv invocat, care nu mai prezintă

interes, în raport de soluția adoptată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.E. împotriva sentinței

nr. 545 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2011.