ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3274/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3274/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale

de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74 din 21 iunie 2011

Tribunalul Teleorman în baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art.

74-76 C. pen. a condamnat pe inculpata C.M. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a

lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) Teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani,

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C.

pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza

art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare pe o perioadă de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatei

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei principale.

A fost obligată inculpata

la plata către partea civilă SC A.C. SRL Alexandria a sumei de 564.146,17 RON, reprezentând

prejudiciu nerecuperat.

S-a dispus comunicarea

prezentei hotărâri către Oficiul Național al Registrului Comerțului.

A fost obligată inculpata

la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, din examinarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză (plângerea

și declarațiile părții civile, adresa din 19 mai 2009 a Oficiului Național al Registrului

Comerțului, contract de furnizare produse din 15 septembrie 2007, bilet la ordin

în alb, contract de cesiune din 9 noiembrie 2007, declarațiile martorilor S.T.,

P.F., S.D., R.G., B.M.C., T.I.M., B.F., M.D., D.O., M.C.M., S.M., precum și documente

contabile, facturi fiscale, coroborate cu declarațiile inculpatei și rapoartele

de expertiză contabilă, s-a reținut, sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei

că la data de 15 septembrie 2007 între societatea administrată de inculpata C.M.

- SC C.C. SRL București și partea civilă SC A.C. SRL Alexandria, a fost încheiat

un contract prin care partea civilă furniza societății administrate de inculpată,

materiale de construcții.

În baza acestui contract,

partea civilă a livrat societății inculpatei marfă, începând cu data de 14

octombrie 2007, inculpata a emis un număr de 34 de bilete la ordin, aferente unui

număr de 34 facturi, cu valoare totală de 367.246,99 RON, bilete care au fost refuzate

la plată din lipsă totală de disponibil în cont.

Totodată, societatea inculpatei

a mai primit marfă de la partea civilă în valoare de 120.187,26 RON fiind emise

un număr de 11 facturi fiscale, inculpata contestând primirea acestor mărfuri și

în valoare de 76.711,92 RON, pentru care inculpata nu a emis bilete la ordin.

Instanța de fond a constatat

că apărarea inculpatei, în sensul că nu a urmărit să înșele partea civilă și că

a adus la cunoștință reprezentantului părții civile starea financiară, este infirmată

de declarațiile martorului S.T. (reprezentantul părții civile) și ale martorilor

R.G., S.D., T.I.M. - administratori ai unor societăți comerciale de la care inculpata

a încasat în 2007 sume mari de bani, dar și de declarațiile martorilor D.O. și M.D.,

cu care inculpata a încheiat contractul de cesiune din 9 noiembrie 2007, din care

rezultă că inculpata a apelat la acești martori pentru a scăpa de societate, întrucât

a făcut mai multe nereguli, astfel încât nu se poate reține lipsa intenției și să

se dispună achitarea inculpatei.

La individualizarea pedepsei,

conform art. 72 C. pen., instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte gradul

de pericol social ridicat al faptei săvârșite, cuantumul mare al prejudiciului cauzat,

limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunea săvârșită, dar și

persoana inculpatei - fără antecedente penale, faptul că inculpata a fost de acord

să despăgubească partea civilă.

S-a apreciat că, scopul

urmărit de art. 52 C. pen. este atins prin condamnarea inculpatei la o pedeapsă

în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, prin aplicarea art. 74-76

C. pen.

S-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei în temeiul art. 81 C. pen., apreciindu-se că

sunt îndeplinite cerințele legale referitoare la lipsa condamnărilor anterioare

și cuantumul pedepsei, precum și aprecierea instanței că scopul pedepsei poate fi

atins fără executarea pedepsei în penitenciar.

În temeiul art. 14 C.

proc. pen. și art. 998-999 C. civ., instanța de fond a obligat-o pe inculpată la

plata prejudiciului nerecuperat în cuantumul reținut în rechizitoriu prejudiciu

care rezultă din raportul de expertiză contabilă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel inculpata C.M. și partea civilă SC A.C. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său inculpata

a susținut că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, întrucât nu a avut intenția

de a o induce în eroare pe partea civilă, mai ales că relațiile comerciale dintre

cele două firme se derulau de aproape 10 ani.

A solicitat achitarea

sa pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Sub aspectul laturii civile

a cauzei s-a susținut că valoarea despăgubirilor civile stabilite de instanță în

sarcina inculpatei nu este cea reală, în conformitate cu concluziile raportului

de expertiză și că nu s-a ținut seama de faptul că inculpata nu a semnat de primire

mai multe facturi emise de partea civilă.

În apelul său, partea

civilă a criticat sentința pentru greșita stabilire ca modalitate de executare a

pedepsei, suspendarea condiționată, fără a se ține seama de gravitatea faptei, modul

de acțiune al inculpatei, de valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiune și de

împrejurarea că inculpata mai este cercetată în alte dosare penale pentru comiterea

unor fapte de același gen. Prin decizia penală nr. 266/A din 17 octombrie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către partea civilă

SC A.C. SRL și de inculpata C.M., împotriva sentinței penale nr. 74 din 21

iunie 2011, pronunțată de Judecătoria Teleorman.

S-a desființat în parte

sentința penală apelată, și rejudecând în fond:

În baza art. 215

alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și

art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata C.M. la o pedeapsă

de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b) și c), C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și

4 luni închisoare, pe un termen de încercare, stabilit potrivit art. 86

2

C. pen., de 5 ani și 4 luni închisoare.

S-a dispus ca pe durata

termenului de încercare inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute

de art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și să respecte obligațiile prevăzute

de art. 86

3

alin. (3) lit. b) C. pen., stabilindu-se ca inculpata să

nu depășească limita teritorială a județului Teleorman, fără încuviințarea instanței.

S-a atras atenția inculpatei

asupra dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. și art. 86

4

C. pen., privind

revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71

alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a

suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a admis în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă SC A.C. SRL și, în temeiul art. 14 și art. 346

C. proc. pen., art. 1349 și art. 1357 C. civ. (Legea nr. 287/2009) s-a dispus obligarea

inculpatei către partea civilă, la plata sumei de 424.877,95 RON cu titlu de despăgubiri

civile, plus dobânda legală, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii și

până la achitarea debitului.

S-a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

Pentru a decide astfel,

s-a reținut, în esență, că împrejurările comiterii faptei au fost temeinic stabilite

reținându-se în mod just vinovăția inculpatei, că aceasta nu doar că a prevăzut

rezultatul faptei sale cu l-a urmărit întreprinzând acțiuni în acest sens. S-a reținut

că apărarea inculpatei în sensul lipsei intenției în săvârșirea infracțiunii reținută

în sarcina sa nu are suport faptic și probator, deoarece în cursul derulării relațiilor

comerciale inculpata avea posibilitatea de a o înștiința pe partea civilă despre

demersurile cesiunii părților sociale ceea ce nu a făcut.

Totodată, s-a dat eficiență

disp. art. 72 C. pen. cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen., stabilindu-se o

pedeapsă într-un cuantum legal și proporțional în raport de criteriile prevăzute

în textul legal menționat.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs inculpata C.M. și partea civilă SC A.C. SRL,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Inculpata a invocat motivul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. solicitând achitarea

sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. susținând

că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina

sa și anume intenția.

A arătat că nu a avut

intenția să inducă în eroare societatea comercială cu care avea în derulare contractul

încheiat și că a avut buna credință de a semna contractul respectiv și de a efectua

plățile datorate. A mai susținut că din totalul sumei datorate în cuantum de 985.000

RON a restituit suma de 421.000 RON și că nu a semnat niciun înscris fals. Biletele

la ordin au fost emise în mod legal iar la momentul emiterii biletelor la ordin

nu era obligată să aibă în cont disponibil financiar ci doar la data scadenței.

Plățile neachitate au intervenit ca urmare a împrejurării că la rândul său nu i-au

fost onorate alte plăți care erau datorate de alte societăți comerciale.

A arătat că pe parcursul

procesului penal nu a fost efectuată o expertiză tehnico contabilă din care să rezulte

dinamica societății comerciale a inculpatei prin care să se constate că avea de

recuperat importante sume de bani de la alte societăți comerciale și din această

cauză a intrat în imposibilitate de plată.

În subsidiar, a solicitat

casarea ambelor hotărârii și trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se efectua

expertiza tehnico contabilă, invocând motivul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

A arătat că prezenta cauză

are ca obiect, de fapt un litigiu comercial între părți și nu infracțiunea de înșelăciune.

Recurenta parte civilă

a solicitat admiterea recursului formulat, desființarea hotărârii de apel cu privire

la cuantumul prejudiciului și, rejudecând să se dispună obligarea inculpatei la

cuantumul prejudiciului cauzat, susținând că există probe certe că prejudiciul datorat

de inculpată este în cuantum de 424.167,17 RON.

În cauză expertiza contabilă

s-a efectuat pe baza evidențelor contabile ale părții civile nu și ale inculpatei.

A solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii pronunțată de instanța de apel și menținerea hotărârii

instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând motivele de

recurs formulate, actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate

dar și din oficiu cauza, conform disp. art. 385

9

alin. (2) și (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală și temeinică.

Din examinarea tuturor

mijloacelor de probă administrate în cauză respectiv: plângerea și declarațiile

părții civile, contractul de furnizare de produse din 15 septembrie 2007, contractul

de cesiune din 9 noiembrie 2007, adresa din 19 mai 2009 a Oficiului Național al

Registrului Comerțului, bilet la ordin în alb, documentele contabile, facturi fiscale,

declarațiile martorilor D.O., B.M.C., T.I.M., S.T., S.D., R.G., P.F., M.D., coroborate

cu declarațiile inculpatei și cu concluziile rapoartelor de expertiză contabilă

efectuate în cauză, administrate în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării

judecătorești, rezultă starea de fapt judicios reținută de instanțe în sensul că,

la data de 15 septembrie 2007 între societatea administrată de inculpata C.M. și

partea civilă în cauză SC A.C. SRL s-a încheiat un contract prin care partea civilă

se obliga să furnizeze societății, al cărui reprezentant era inculpata, materiale

de construcții, contract în baza căruia partea civilă a livrat marfa fiind emise

facturi pentru încasarea contravalorii acesteia.

Așa cum a arătat instanța

de fond prin contractul încheiat, la Cap. III intitulat Modalitatea de plată părțile

au convenit că plata produselor livrate se face în 20 zile de la data emiterii facturilor,

prin virament bancar sau prin emiterea de file CEC sau bilete la ordin, aferent

fiecărei facturi.

Este relevant faptul că,

prin însăși contractul încheiat, părțile au stabilit granații pentru plata produselor,

prin remiterea de către firma administrată de inculpata a unei file CEC sau bilete

la ordin „în alb”, acesta urmând a fi restituit după achitarea contravalorii ultimei

facturi.

Inițial relațiile comerciale

s-au derulat în condiții normale, însă, începând cu 14 octombrie 2007, pentru facturile

emise cu privire la marfa livrată, inculpata a emis un număr de 34 bilete la ordin,

introduse la plată după data scadentă din 12 noiembrie 2007, care au fost refuzate

la plată din lipsă de disponibil.

Din probele administrate

nu rezultă că inculpata a înștiințat reprezentantul părții civile despre această

împrejurare.

Aflată în situația refuzului

la plată, partea civilă prin reprezentantul acesteia a solicitat lămuriri, primind

asigurări de la inculpată că are unele dificultăți financiare, dar că vor fi rezolvate

și va plăti marfa. În aceste condiții partea civilă a continuat să livreze produsele

contractate, având în vedere și durata suficientă a derulării relațiilor comerciale

dintre cele două firme, împrejurare care dovedește că partea civilă a păstrat încrederea

în seriozitatea cu care inculpata administra firma.

La data de 9

noiembrie 2007 inculpata a cesionat părțile sociale ale firmei debitoare SC C.C.

SRL, către numiții D.O. și M.D. (contract de cesiune din 9 noiembrie 2007), fără

a înștiința reprezentantul părții civile despre această situație, cu toate că emisese

cele 34 bilete la ordin ce au fost scadente după data de 12 noiembrie 2007.

Acest fapt relevă intenția

inculpatei de a o induce în eroare pe partea civilă, în scopul de a o prejudicia,

prin neplata contravalorii facturilor pentru produsele livrate.

Astfel, este dovedit că

inculpata nu numai că a prevăzut rezultatul faptei, ci l-a urmărit, întreprinzând

acțiuni în acest sens. Așa cum recunoaște inculpata în declarația dată în fața instanței

de apel, aceasta împreună cu soțul său, au înființat o altă firmă asupra căreia

să transfere o parte din datoriile firmei debitoare, dar cu care să-și continue

relațiile comerciale.

Despre această împrejurare

inculpata nu a înștiințat-o pe partea civilă, fapt care dovedește că inculpata a

conceput un mod de acțiune prin care să inducă în eroare pe partea civilă în executarea

contractului încheiat, tocmai pentru a nu îi plăti sumele.

Așa fiind, apărarea inculpatei

în sensul lipsei intenției în activitatea sa infracțională nu are suport faptic

și probator, întrucât această lipsă nu poate rezulta numai din relațiile comerciale

derulate între părți o perioadă îndelungată de timp chiar dacă nu au întâmpinat

dificultăți financiare.

În considerarea derulării

relațiilor comerciale, inculpata avea posibilitatea de a înștiința pe partea civilă

despre demersurile cesiunii părților sociale, ceea ce nu a făcut. De altfel, acest

aspect rezultă și din declarațiile martorilor D.O. și M.D. care au arătat că știau

de la inculpată, că aceasta a cesionat părțile sociale pentru că avea nereguli în

activitatea firmei.

Pentru considerentele

arătate solicitarea de achitare a inculpatei pe temeiul de drept invocat în

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu poate fi primită.

În ceea ce privește soluționarea

laturii civile a cauzei, se constată că instanța de fond a obligat-o pe inculpată

la plata unei sume mai mari decât cea rezultată din probele administrate, așa cum

în mod just a reținut și instanța de prim control judiciar.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care prin raportul

din 21 martie 2011 a stabilit că valoarea creanței părții civile, care este certă,

licită și exigibilă, este de 424.877,95 RON și nu de 564.146,17 RON, neexistând

nicio dovadă contrară care să determine neluarea în considerare a sumei stabilite

prin expertiza contabilă, în condițiile în care pentru 13 facturi emise de partea

civilă, nu s-au emis documente de decontare a mărfii livrate. De altfel, aceste

facturi nici nu au fost însușite de către SC C.C. SRL.

În aceste condiții în

mod corect inculpata a fost obligată la plata sumei certe, lichide și exigibile

către parte civilă, cu adiționarea dobânzii legale calculată până la data achitării

integrale a debitului.

Pentru toate considerentele

arătate, văzând că din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă

casarea hotărârii recurate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata

C.M. și de partea civilă SC A.C. SRL împotriva deciziei penale nr. 266/A din 17

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Văzând disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpata C.M. și de partea civilă SC A.C. SRL împotriva

deciziei penale nr. 266/A din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurenta inculpată

C.M. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte

civilă SC A.C. SRL la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 octombrie

2012.