ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3040/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3040/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86 din 20 iulie 2010,

pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în baza art. 215 alin. (1), (2),

(3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) C. pen.

și 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul V.G.D., la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

În baza art. 290 C.

pen. a fost condamnat același inculpat la 9 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate

inculpatului în cea mai grea, urmând să execute pedeapsa de 5(cinci) ani

închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale.

În baza art. 65 C.

pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată

de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen. au fost admise acțiunile civile exercitate

în cauză de părțile civile S.C.D.A. Teleorman și SC C.C.I. SRL Alexandria.

În baza art. 998 și art.

999 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească 74.596,15 lei către S.C.D.A.

Teleorman și 250.000 lei către SC C.I. SRL Alexandria, cu titlu de despăgubiri

civile.

A fost respinsă

cererea formulată de S.C.D.A. Teleorman de instituire a măsurilor asiguratorii

asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.

A fost admisă cererea

formulată de apărătorul ales al inculpatului M.S. și, în baza art. 199 alin.

(3) C. proc. pen., s-a dispus scutirea acestuia de amenda de 2.000 lei aplicată

prin încheierea de ședință din 22 iunie 2010.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, sub aspectul situației de fapt,

următoarele:

Inculpatul V.G.D., în

calitate de administrator al SC A.I. SRL Craiova s-a deplasat în data de 16

octombrie 2006 la S.C.D.A. Teleorman, cu sediul în Drăgănești Vlașca pentru a

cumpăra grâu de sămânță.

La acea dată între

părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2006

prin care se atestă că inculpatul a cumpărat cantitatea de 140.000 kg. grâu sămânță, în valoare de 104.958 lei. Potrivit clauzei contractuale privitoare la

plata produsului în contract, părțile au convenit ca o parte din valoarea

grâului să fie achitată cu bonuri valorice pentru producători agricoli, iar

diferența cu ordin de plată până cel mai târziu 25 noiembrie 2006.

La 16 octombrie 2006,

partea civilă SC DA Teleorman a facturat cantitatea de 27.160 kg. grâu sămânță pentru cumpărătorul indicat de inculpat, respectiv SC O.G. SRL Craiova (f. 22,

vol. I) și pentru această cantitate plata s-a făcut cu bonuri valorice pentru

producători agricoli.

Pentru restul

cantității de grâu, respectiv 112.840 kg, partea civilă a emis factura fiscală din 29 noiembrie 2006, cumpărător fiind firma inculpatului SC A.I. SRL

Craiova, în valoare de 84.596,15 lei, plata urmând să se facă la termenele

prevăzute în contract, respectiv 31 octombrie și respectiv 25 noiembrie 2006

(f. 20, vol. I).

Inculpatul, pentru a

inspira încredere părții civile și a înlătura orice bănuială cu privire la

seriozitatea contractului încheiat la 16 octombrie 2006 a emis două file CEC în alb având seriile BB, lăsându-le garanție știind că pentru valorificarea

lor nu exista provizia necesară până la termenul convenit.

La termenul scadent

din 31 octombrie 2006, inculpatul nu a achitat prima tranșă, așa cum era

stipulat în contract.

Din declarația

martorului R.M. reiese că inculpatul a fost contactat telefonic cu privire la

acest aspect și a cerut o nouă amânare până în ianuarie 2007. La insistențele

părții civile, inculpatul a mai achitat 10.000 lei. Din declarația acestui

martor reiese că la ultima discuție purtată cu inculpatul, i-a spus că va

completa una din filele CEC lăsate în alb și o va introduce spre decontare și

inculpatul i-a spus că nu este nevoie pentru că va plăti fără să precizeze data

și fără să-i spună că SC A.I. SRL din luna decembrie 2006 este în interdicție

bancară.

La 18 ianuarie 2007,

partea civilă a introdus la bancă spre decontare una din filele CEC lăsate în

alb de inculpat, pentru suma de 30.000 lei, însă a fost refuzată plata cu

mențiunea că SC A.I. SRL se află în interdicție bancară, iar instrumentul de

plată aparține unui set de instrumente care a fost retras din circulație.

Și cea de-a doua filă

CEC lăsată în alb de inculpat completată la 1 februarie 2007 introdusă spre

decontare a fost refuzată de bancă cu aceeași motivare.

În baza aceleiași

rezoluții infracționale, inculpatul la 18 octombrie 2006 în calitate de

administrator la SC A.I. SRL Craiova a încheiat contractul de vânzare-cumpărare

nr. 10 din aceeași dată cu SC C.I. SRL Alexandria pentru cantitatea de 110 tone

îngrășăminte chimice.

Potrivit prevederilor

din contract la acea dată a fost facturată cantitatea de 14.464 kg. îngrășăminte chimice în valoare în valoare de 20.250 lei pentru SC O.G. SRL Craiova

achitată cu bonuri valorice pentru producătorii agricoli (f. 46-47, vol. I).

Reprezentantul părții

civile SC C.I. SRL a refuzat contractarea cu plata la termen a diferenței de

133.750,34 lei pentru că nu mai derulase afaceri cu firma inculpatului, însă

acesta din urmă pentru a-l induce în eroare să încheie contractul în această

modalitate l-a invitat la Craiova pentru a-i arăta mai multe bunuri mobile și

imobile ce aparțin societății sale pentru a-i inspira încredere.

Din declarațiile

martorilor S.D. și N.I. a rezultat că aceștia s-au deplasat în localitatea

Maglavit, unde inculpatul le-a prezentat o fermă agricolă, ce avea suprafețe

întinse de culturi și chiar o stație P., spunând că acestea aparțin SC A.I. SRL.

Fiind înlăturată

orice bănuială privitoare la bonitatea societății, părțile au perfectat

contractul și au convenit ca diferența rămasă neachitată să fie plătită în două

tranșe la 20 noiembrie și 20 decembrie 2006.

Ca și în cazul S.C.D.A.

Teleorman, inculpatul a lăsat administratorului SC C.C.I. SRL, o filă CEC seria

BB în alb și un bilet la ordin fără protest completat la toate rubricile,

scadent la 12 decembrie 2006.

La data scadentă, 20

noiembrie 2006, inculpatul nu a efectuat plata și contactat telefonic de

reprezentantul SC C.I. SRL i-a spus că nu va achita nici o sumă de bani

deoarece îngrășămintele chimice cumpărare au fost expirate, dând o declarație

de refuz la plată a filei CEC pentru acest motiv.

La 20 decembrie 2006,

inculpatul nu și-a respectat obligația de plată nici a celei de-a doua tranșe,

motiv pentru care reprezentantul SC C.I. SRL a introdus la plată biletul la ordin

avalizat în nume personal de inculpat, însă a fost refuzat la plată cu

mențiunea lipsă disponibil în cont și lipsă mandat al semnatarului.

Ulterior și fila CEC

lăsată garanție a fost introdusă la plată, dar și aceasta ca și în cazul

filelor CEC introduse la plată de S.C.D.A. Teleorman a fost refuzată cu

mențiunea „lipsă totală de disponibil în cont, trăgător aflat în interdicție

bancară”, iar fila CEC aparține unui set de instrumente care a fost retras din

circulație (f. 52-54, vol. I).

Pentru a justifica

refuzul achitării contravalorii îngrășămintelor chimice invocând faptul că

acestea erau expirate, inculpatul a solicitat Tribunalului Dolj printr-o

acțiune în constatare să constate că nu datorează diferența de bani în sumă de

133.750,34 RON deoarece cantitatea de 44.000 tone nu corespunde din punct de

vedere calitativ și cantitativ și a fost nevoit să o distrugă (f. 148, vol. I).

În realitate, această

cantitate de îngrășăminte a fost vândută martorului Cercelaru Ion care a plătit

prețul inculpatului (f.76 vol. I și 156 vol. II).

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul V.G.D., care a criticat-o solicitând, în

principal, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în baza art.

10 lit. b) C. proc. pen. sau, dacă se va trece peste această apărare, în baza art.

10 lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i vinovăția ca element constitutiv.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prev. de art. 84 alin. (2) și (3) din Legea nr. 59/1934 și

reducerea pedepsei cu schimbarea modalității de executare. Pentru infracțiunea

prev. de art. 290 C. pen. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Instanța de apel a

apreciat ca nefondate solicitările inculpatului de achitare sau schimbare a

încadrării juridice, probele administrate dovedind că inculpatul a comis

infracțiunea de înșelăciune, întrucât a urmărit inducerea în eroare a părților

civile și pricinuirea de pagube acestora.

Pentru infracțiunea

prev. de art. 290 C. pen. s-a reținut că susținerile inculpatului că avea

dreptul să semneze biletul la ordin nu înlătură caracterul penal al faptei din

moment ce acesta nu fusese mandatat să semneze în nume personal.

Referitor la

individualizarea pedepsei, s-a constatat că pentru infracțiunea de înșelăciune

aceasta a fost justă, acordându-se semnificația cuvenită prevederilor art. 74 lit.

c) C. pen.

S-a reținut însă că

această circumstanță trebuia reținută și pentru infracțiunea prev. de art. 290 C.

pen., având un caracter personal, referindu-se la prezentarea inculpatului în

fața autorităților.

Nu s-a apreciat

justificată solicitarea inculpatului, de schimbare a modalității de executare.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 95/ A din 29

martie 2011, a admis apelul

declarat de inculpatul V.G.D. împotriva sentinței penale nr.

86/ F din 20 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.

A desființat, în

parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele

componente, pe care le-a repus în individualitatea lor astfel:

- pedeapsa de 5 ani

închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit.

c) și art. 76 din C. pen.;

- pedeapsa de 9 luni

închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 290 din

C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C.

pen. a condamnat pe inculpatul V.G.D. la pedeapsa de o lună închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit.

a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 din

C. pen. cu pedeapsa de o lună închisoare stabilită prin prezenta, urmând ca

inculpatul V.G.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei închisorii.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile

judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul V.G.D., care a reiterat criticile formulate

în apel, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc.

pen., întrucât nu a comis o faptă de natură penală sau, în subsidiar, achitarea

în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a existat intenția de a

înșela. Într-o apărare subsecventă a solicitat schimbarea încadrării juridice

în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (2) și (3) din Legea nr. 59/1934 și

reducerea pedepsei cu schimbarea modalității de executare prin aplicarea art. 81

sau art. 86

1

C. pen. În drept, a indicat cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Recursul este

neîntemeiat.

Înalta Curte,

analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de

recurent, cât și în conformitate cu disp. art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Deși inculpatul a

invocat, formal, doar cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 18

și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză criticile formulate

vizează și cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și 17 C.

proc. pen.

Astfel, într-o primă

critică, se susține că fapta inculpatului nu ar fi de natură penală, fiind

vorba de un litigiu comercial între părți, solicitându-se achitarea în baza art.

10 lit. b) C. proc. pen., critică ce se circumscrie cazului de casare prev. de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Inculpatul se apără

motivând că filele CEC au fost emise pentru a garanta plata sumelor de bani

datorate ca urmare a încheierii contractelor de vânzare - cumpărare

din 16 octombrie 2006

cu S.C.D.A. Teleorman și din 18 octombrie 2006 cu SC C.C.I. SRL, așa încât

fapta sa nu e penală ci reprezintă nerespectarea unei obligații contractuale.

Este adevărat că,

potrivit clauzelor contractuale, plata prețului, în ambele situații, urma să se

facă la termen, prin ordin de plată, însă, pentru a crea aparența că își va

îndeplini aceste obligații, inculpatul a emis cele 3 file CEC fără a comunica

părților civile că nu are provizia necesară pentru valorificarea lor.

Chiar martorii

propuși în apărare de inculpat, N.I., S.E. și R.M. au declarat că, deși filele

CEC au fost înmânate ca o garanție, beneficiarii acestora nu au cunoscut nici

un moment că inculpatul nu are disponibil necesar în cont.

În același context

probatoriu nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului de a fi achitat în

baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipsește elementul

constitutiv al laturii subiective, respectiv intenția de a înșela (caz de

casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.).

Astfel, anterior

încheierii contractelor de vânzare cumpărare, inculpatul a fost prezentat

administratorilor societăților beneficiare ale filelor cec ca fiind o persoană

serioasă, fapt ce a condus la inițierea unor activități comerciale cu acesta.

Aceste aspecte rezultă din declarațiile martorilor R.M. și reprezentantul legal

al părții civile SC C.C.I. SRL, S.D.

Pentru a-l determina

pe S.D., administrator al SC C.C.I. SRL, să accepte plata la termen a prețului,

pentru a-l asigura de bonitatea societății sale și de faptul că va achita

sumele datorate, inculpatul l-a condus pe acesta în localitatea Maglavit, unde

i-a arătat că deține o fermă, suprafețe întinse de culturi și o stație P.,

deși, în realitate, nu îi aparțineau.

Totodată, cu prilejul

încheierii ambelor contracte inculpatul a achitat o parte din produsele

cumpărate, cu bonuri valorice, împrejurare de natură a determina părțile

vătămate să aibă încredere că, în continuare, inculpatul va avea o conduită

asemănătoare.

Deși inculpatul a

creat aparența că își va îndeplini obligațiile contractuale, din extrasul de

cont

al titularului SC A.I. SRL pentru perioada 01

octombrie 2006 - 30 ianuarie 2007 rezultă că nici la data emiterii cecurilor

dar nici la datele când a stabilit termenele de plată, inculpatul nu a avut în

contul societății sumele de bani datorate.

Prin urmare, toate

împrejurările anterior menționate au fost de natură a induce în eroare părțile

civile și a le determina să ia dispoziții patrimoniale păgubitoare, în sensul

de a încheia contractele de vânzare cumpărarea cu societatea administrată de

inculpat, contracte pe care, dacă ar fi cunoscut situația financiară reală a

acestuia, nu le-ar fi perfectat.

Așadar, inculpatul a

acționat cu intenție directă ce caracterizează infracțiunea de înșelăciune,

prev. de art. 215 alin. (4) C. pen.

Nici solicitarea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., în

infracțiunea prev. de art. 84 alin. (2) și (3) din Legea nr. 59/1934, nu este

fondată (caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.).

Potrivit art.

84 din Legea nr. 59 din 1934 asupra cecului, „se va pedepsi cu amendă de la

5.000 - 100.000 lei și închisoare de la 6 luni până la 1 an, afară de cazul

când faptul constituie un delict sancționat cu o pedeapsă mai mare, în care caz

se aplică această pedeapsă:

1.

Oricine emite un cec fără a fi avut autorizarea trasului;

2.Oricine

emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul

și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel,

în total sau în parte de disponibilul avut;

3.

Oricine emite un cec cu dată falsă sau căruia îi lipsește unul din elementele

esențiale cerute de alin. (1), (2), (3) și (5) ale art. 1 și art. 11;

4.

Oricine emite un cec contrar dispoziției ultimului alineat al art. 6.

Prin

decizia nr. IX din 24 octombrie 2006 pronunțată, în recurs în interesul legii,

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a decis că dacă

beneficiarul cecului are cunoștință la momentul emiterii, că nu există

disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea

prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Or, în

mod evident, așa cum s-a reținut anterior, părțile civile nu au cunoscut la

momentul emiterii cecurilor că nu există disponibilul necesar acoperirii

acestora la tras, astfel că fapta inculpatului nu constituie infracțiunea

prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În ceea

ce privește schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de înșelăciune

prev. de art.

215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C.

pen.

în art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, Curtea constată

că instanța de fond nu a fost sesizată cu fapte care ar putea atrage reținerea

infracțiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934.

Astfel,

obiectul judecății a fost limitat la faptele descrise în actul de sesizare, or,

procurorul nu a sesizat instanța de fond cu săvârșirea vreunei fapte în

modalitatea incriminată în art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934.

Prin

rechizitoriu s-a menționat că inculpatul a emis cele trei file cec în alb,

acestea fiind completate

ulterior

de părțile civile cu suma de plată, ceea ce nu echivalează cu o descriere

suficientă, aptă de a conduce la reținerea infracțiunii prev. de art. 84 alin.

(1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934.

Prin

urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de

înșelăciune, prev. de

art. 215 alin. (1), (2), (3), (4)

și (5) C. pen.

în art. 84 alin. (2) și (3) din Legea nr. 59/1934 este

neîntemeiată.

Totodată,

Curtea apreciază că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei de

înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.,

reținută în sarcina apelantului-inculpat, în sensul înlăturării dispozițiilor art.

41 alin. (2) C. pen. și al aplicării art. 33 lit. a) C. pen., față de

împrejurarea că modalitatea similară de operare și intervalul scurt de timp

dintre cele două acte materiale (de doar două zile) conduc la concluzia că a

existat o rezoluție infracțională unică, inculpatul având reprezentarea globală

a întregii activități infracționale.

În ceea

ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în mod

evident, fapta inculpatului de a semna în nume personal un bilet la ordin în

condițiile în care nu era mandatat pentru aceasta și încredințarea înscrisului

numitului S.D. spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice,

constituie infracțiune. Susținerile inculpatului în sensul că avea dreptul să

semneze biletul la ordin nu înlătură caracterul penal al faptei din moment ce

acesta, nu fusese mandatat să semneze în nume personal.

Motivul

de recurs ce vizează individualizarea pedepsei (art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.) este, de asemenea, neîntemeiat.

Instanțele

au dat semnificația cuvenită circumstanțelor personale ale inculpatului,

reținând aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și coborând pedepsele aplicate

acestuia mult sub minimul prevăzut de textele incriminatoare, astfel că o nouă

reducere nu se mai justifică, ceea ce exclude, de plano, aplicarea art. 81 sau art.

86

1

C. pen.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

Onorariul parțial

cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul V.G.D. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

septembrie 2012.