ÎCCJ, decizie (scj.ro #83805)

Înșelăciune. Intenție

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic:

Drept penal

-

înșelăciune

-

intenție

C.

pen.,

art. 215 alin. (3)

În

cazul infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen.,

cesiunea de către inculpat a părților sociale ale societății comerciale

debitoare, care a emis bilete la ordin refuzate la plată pentru lipsa de

disponibil, fără a înștiința partea civilă creditoare cu privire la cesiune, relevă

intenția de inducere în eroare a părții civile cu prilejul executării

contractului pe baza căruia aceasta a livrat mărfuri, pentru care au fost emise

biletele la ordin refuzate la plată.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 3274 din 11 octombrie 2012

Prin

sentința penală nr. 74 din 21 iunie 2011, Tribunalul Teleorman, în baza art.

215 alin. (1)

,

(3) și (5) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata C.M. la

pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza

art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza

art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și

lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza

art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar

în baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare pe o perioadă de 5 ani.

În baza

art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor

accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

A fost

obligată inculpata la plata către partea civilă societatea comercială A. a

sumei de 564.146,17 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat.

Pentru

a pronunța această sentință, din examinarea tuturor mijloacelor de probă

administrate în cauză, s-a reținut, sub aspectul împrejurărilor faptice ale

cauzei, că la data de 15 septembrie 2007 între societatea administrată de

inculpata C.M. - societatea comercială C. și partea civilă societatea

comercială A. a fost încheiat un contract prin care partea civilă furniza

societății administrate de inculpată materiale de construcții.

În baza

acestui contract, partea civilă a livrat societății inculpatei marfă. Începând

cu data de 14 octombrie 2007, inculpata a emis un număr de 34 bilete la ordin,

aferente unui număr de 34 facturi, cu valoare totală de 367.246,99 lei, bilete

care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în cont.

Totodată,

societatea inculpatei a mai primit marfă de la partea civilă în valoare de

120.187,26 lei, fiind emise un număr de 11 facturi fiscale, inculpata

contestând primirea acestor mărfuri și în valoare de 76.711,92 lei, pentru care

inculpata nu a emis bilete la ordin.

Instanța

de fond a constatat că apărarea inculpatei, în sensul că nu a urmărit să înșele

partea civilă și că a adus la cunoștință reprezentantului părții civile starea

financiară, este infirmată de declarațiile martorului S.T. (reprezentantul

părții civile) și ale martorilor R.G., S.D. și T.I. - administratori ai unor

societăți comerciale de la care inculpata a încasat în 2007 sume mari de bani,

dar și de declarațiile martorilor D.O. și M.D., cu care inculpata a încheiat

contractul de cesiune din 9 noiembrie 2007, din care rezultă că inculpata a

apelat la acești martori pentru a scăpa de societate, întrucât a făcut mai

multe nereguli, astfel încât nu se poate reține lipsa intenției și să se

dispună achitarea inculpatei.

Prin

decizia nr. 266/A din 17 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, Secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

s-au admis apelurile declarate de către partea civilă societatea comercială A.

și de inculpata C.M. împotriva sentinței penale nr. 74 din 21 iunie 2011,

pronunțată de Tribunalul Teleorman, s-a desființat în parte sentința penală

apelată și rejudecând în fond:

În baza

art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata C.M. la o pedeapsă de 3

ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă

complementară.

S-a

făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și

lit. c) C. pen.

În baza

art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, pe un termen de încercare,

stabilit potrivit art. 86

2

C. pen., de 5 ani și 4 luni închisoare.

S-a

dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună măsurilor de

supraveghere prevăzute în art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen. și

să respecte obligațiile prevăzute în art. 86

3

alin. (3) lit. b) C.

pen., stabilindu-se ca inculpata să nu depășească limita teritorială a

județului Teleorman, fără încuviințarea instanței.

În

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei

sub supraveghere, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a

admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă societatea comercială

A. și s-a dispus obligarea inculpatei către partea civilă la plata sumei de

424.877,95 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală, calculată

de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea debitului.

S-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, între alții, inculpata

C.M.

Inculpata

a invocat motivul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., susținând că lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina sa, și anume intenția.

Recursul

este  nefondat.

Analizând

motivul de recurs formulat, actele și lucrările dosarului prin prisma criticii

formulate, dar și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

hotărârea recurată este legală și temeinică.

Din

examinarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză în faza de

urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, rezultă starea de fapt

judicios reținută de instanțe în sensul că, la data de 15 septembrie 2007,

între societatea administrată de inculpata C.M. și partea civilă societatea

comercială A. s-a încheiat un contract prin care partea civilă se obliga să

furnizeze societății, al cărui reprezentant era inculpata, materiale de

construcții, contract în baza căruia partea civilă a livrat marfa, fiind emise

facturi pentru încasarea contravalorii acesteia.

Așa cum

a arătat instanța de fond, prin contractul încheiat, la capitolul intitulat

„Modalitatea de plată”, părțile au convenit că plata produselor livrate se face

în 20 zile de la data emiterii facturilor, prin virament bancar sau prin

emiterea de file cec sau bilete la ordin, aferente fiecărei facturi.

Este

relevant faptul că, prin însăși contractul încheiat, părțile au stabilit

granații pentru plata produselor, prin remiterea de către firma administrată de

inculpată a unei file cec sau bilete la ordin „în alb”, acesta urmând a fi

restituit după achitarea contravalorii ultimei facturi.

Inițial

relațiile comerciale s-au derulat în condiții normale, însă, începând cu 14

octombrie 2007, pentru facturile emise cu privire la marfa livrată, inculpata a

emis un număr de 34 bilete la ordin, introduse la plată după data scadentă din

12 noiembrie 2007, care au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil.

Aflată

în situația refuzului la plată, partea civilă prin reprezentantul acesteia a

solicitat lămuriri, primind asigurări de la inculpată că are unele dificultăți

financiare, dar că vor fi rezolvate și va plăti marfa. În aceste condiții,

partea civilă a continuat să livreze produsele contractate, având în vedere și

durata suficientă a derulării relațiilor comerciale dintre cele două firme,

împrejurare care dovedește că partea civilă a păstrat încrederea în

seriozitatea cu care inculpata administra firma.

La data

de 9 noiembrie 2007, inculpata a cesionat părțile sociale ale firmei debitoare

societatea comercială C. către numiții D.O. și M.D. (contract de cesiune din 9

noiembrie 2007), fără a înștiința reprezentantul părții civile despre această

situație, cu toate că emisese cele 34 bilete la ordin ce au fost scadente după

data de 12 noiembrie 2007.

Acest

fapt relevă intenția inculpatei de a o induce în eroare pe partea civilă, în

scopul de a o prejudicia, prin neplata contravalorii facturilor pentru

produsele livrate.

Astfel,

este dovedit că inculpata nu numai că a prevăzut rezultatul faptei, ci l-a

urmărit, întreprinzând acțiuni în acest sens. Așa cum recunoaște inculpata în

declarația dată în fața instanței de apel, aceasta, împreună cu soțul său, au

înființat o altă firmă asupra căreia să transfere o parte din datoriile firmei

debitoare, dar cu care să și continue relațiile comerciale.

Despre

această împrejurare inculpata nu a înștiințat-o pe partea civilă, fapt care

dovedește că inculpata a conceput un mod de acțiune prin care să inducă în

eroare pe partea civilă în executarea contractului încheiat, tocmai pentru a nu

îi plăti sumele.

Așa

fiind, apărarea inculpatei în sensul lipsei intenției în activitatea sa

infracțională nu are suport faptic și probator, întrucât această lipsă nu poate

rezulta numai din relațiile comerciale derulate între părți o perioadă

îndelungată de timp, chiar dacă nu au întâmpinat dificultăți financiare.

În

considerarea derulării relațiilor comerciale, inculpata avea posibilitatea de a

înștiința pe partea civilă despre demersurile cesiunii părților sociale, ceea

ce nu a făcut. De altfel, acest aspect rezultă și din declarațiile martorilor

D.O. și M.D., care au arătat că știau de la inculpată că aceasta a cesionat

părțile sociale pentru că avea nereguli în activitatea firmei.

Pentru

considerentele arătate, solicitarea de achitare a inculpatei pe temeiul de

drept invocat - art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen. - nu poate fi primită.

Pentru

toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 266/A din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel București, Secția I penală.